As putea acum sa lansez un concurs “Ghiceste personajul!”, dar
ar fi greu de gasit un invingator, prin urmare dezvalui misterul.
Domnul in cauza era Charles Monroe Schulz(1), autorul benzilor
desenate “Peanuts”, cu alte cuvinte tatal lui Charlie Brown(2). Am
aflat ulterior ca pe parcursul vietii a avut momente cand a fost
interesat de probleme religioase, dar si de altele, sa le spunem
mai laice, si imi spunea sotia lui, Jeannie, ca el punea adeseori
astfel de intrebari, pur si simplu pentru ca il interesau oamenii
si dorea sa afle ce gandeau.
Nu stiu ce sa zic, fapt este ca cel care citeste (si reciteste)
“Peanuts” nu va gasi in ele niciodata referiri explicite la
chestiuni si anxietati metafizice – si cum le-ar putea avea niste
copii care la prima vedere sunt obsedati doar de baseball?
Si totusi, despre Charlie Brown s-a scris ca “este capabil de
variatii ale starii sufletesti de intensitate shakespeariana”,
coperta revistei “Linus” este fara umbra de indoiala obiectul
tranzitional al lui Winnicott(3), in spatele lui Lucy, Schroeder si
chiar al lui Snoopy se agita umbra lui Freud, in timp ce Pig Pen,
cu parul lui vesnic plin de matreata si pantofii iremediabil plini
de noroi, pronunta cuvinte demne de Beckett atunci cand spune
“peste mine se asterne praful nenumaratelor secole”.
In fine, Charles Schulz, cel vesnic uimit ca persoane considerate
de el niste genii il admirau, aparent dezinteresat de problemele
lumii si de contradictiile vremurilor sale, a fost un mare poet,
care ne-a povestit mereu, din varful creionului, versiunea lui
despre conditia umana. Nu stiu ce gandea cu adevarat Schulz despre
Iisus Christos, dar religia lui era cu siguranta o forma de
religiozitate magica.
Magie irepetabila. Si a fost natural faptul ca a interzis ca, dupa
moartea lui, altii sa ii reinvie personajele (cum face aproape
mereu masinaria industriei de divertisment). Cum se intampla in
cazul operelor clasice, “Peanuts” nu pot fi modernizate, ci doar
continuu reeditate si recitite (in paranteza fie spus, daca mai
exista cineva care inca nu le-a luat niciodata in serios, amintesc
ca toate povestile lui Charlie Brown au fost reeditate de editura
Baldini Castoldi Dalai).
In urma cu cateva saptamani, pentru a sarbatori cei 60 de ani ai
lui Charlie Brown, s-au strans la Bologna, intr-o aula universitara
– alaturi de Jeannie Schulz, care a reevocat cu gratie episoade din
viata sotului sau, si de Fulvia Serra, directoarea revistei “Linus”
in anii ’80 -, putinii supravietuitori dintre cei ce au lansat
“Peanuts” in Italia, ca Annamaria Gandini, care l-a sustinut pe
neuitatul Giovanni(4) mai intai sa publice in volum benzile
desenate cu Charlie Brown, in 1963 (iar eu i-am scris prefata) si
apoi sa dea viata in 1965 revistei “Linus”. Disparuti fiind, cu
Giovanni Gandini, si alti protagonisti ai acelor ani ’60, precum
Franco Cavallone si Ranieri Carano, supravietuitorii nu eram decat
Salvatore Gregorietti (cel care a desenat copertele la “Linus”) si
eu mine, care in primul numar al revistei discutasem cu Elio
Vittorini si Oreste del Buono despre maretia lui Schulz.
Citind darile de seama jurnalistice despre serata bologneza, am
vazut ca imi este atribuita ideea ca Schulz ar fi fost mai mare
decat Salinger. Cu siguranta, impartasesc aceasta idee, intrucat
Salinger ramane legat de o perioada si de limbajul tinerilor acelor
ani, in timp ce Schulz se bucura de eternitatea acelor poeti lirici
greci studiati la scoala, care ne povesteau ca “dorm pasarile cu
aripile lungi”. Comparatia i s-a datorat chiar lui Vittorini, care
tocmai publicase niste comicsuri in “Politecnico” si convinsese la
aceea vreme editura Mondadori sa gazduiasca intr-o colectie de
autori straini benzile desenate “B.C.” ale lui Johnny
Hart(5).
Iata ce zicea Vittorini despre Schulz: “Fara niciun efort, eu l-as
asemana cu Salinger, dar de un interes mult mai amplu si in opinia
mea mult mai profund. Asta fara indoiala. Salinger ramane, daca
vrem, poet: insa nu reuseste sa fie poetul unei societati, ramane
un produs in fond foarte literar. Salinger este un <patetic>
care evadeaza in lumea copilariei, iar acesta nu este la el
reprezentativa pentru lumea adultilor, a maturitatii, asa cum e la
Schulz, in opera caruia copilaria este <semnificantul>,
vehiculul acestei lumi complete care este omul matur, cam ca Johnny
Hart (cel cu «B.C.»), care reprezenta lumea moderna prin
intermediul epocii de piatra”.
Note:
1. Charles M. Schulz (1922-2000), autor american de benzi
desenate.
2. Charlie Brown, personajul principal din benzile desenate
“Peanuts”.
3. “Obiectul tranzitional” este un concept lansat in psihanaliza de
D.W. Winnicott (1896-1971), pediatru si psihanalist britanic, si se
refera la desprinderea progresiva a copilului de atasamentul fizic
fata de mama, prin intermediul unor jucarii sau articole din
casa.
4. Giovanni Gandini (1923-2006), scriitor si editor.
5. Johnny Hart (1931-2007), autor american de benzi desenate.