Tag: CFBT

  • Ce ar face două tinere, viitoare antreprenoare, cu banii primiţi de la un investitor?

    Dacă ai primi mâine o sumă importantă de bani de la un investitor, ce ai face cu ea? Pentru două tinere care visează să devină antreprenoare, răspunsurile vin rapid. Sofia Pavel, 16 ani, plănuieşte să îşi deschidă un business de design, iar Elena Frumosu, în vârstă de 17 ani, vrea să dezvolte mai multe proiecte în zona de cinematografie, pe ramura tehnică.

    Iată cum ar direcţiona cele două tinere banii primiţi de la un investitor care ar alege să le susţină proiectele.

    „Aş vrea să folosesc banii pe partea de educaţie personală – aş merge în străinătate să văd noi colecţii, idei, să văd în ce direcţie se îndreaptă lumea modei. Apoi, vreau aloc o parte din bani ca să îmi dezvolt colecţia şi să îmi deschid un magazin propriu”, spune Sofia.

    Ea urmează să îşi lanseze propriul brand de modă anul viitor, iar totul a început, la fel ca în cazul Elenei, la şcoală. Tânăra a urmat un curs de design vestimentar în cadrul şcolii, apoi a început proiectul său personal, care s-a concretizat prin crearea unei rochii de mireasă de la zero, cu un buget de circa 1.200 de lei.

    Elena Frumosu are şi ea un răspuns sigur şi rapid atunci când se gândeşte ce ar face cu banii primiţi de la un potenţial investitor.

    „Mi-aş aloca mie o sumă de bani, i-aş investi în acte caritabile şi m-aş gândi cum pot investi în viitorul meu proiect”, spune tânăra.

    Pasiunea ei pentru film a început în jurul vârstei de zece ani, când se uita cu tatăl ei la Star Wars.

    Această pasiune a crescut odată cu ea, iar curiozitate ei s-a transformat într-un proiect personal despre coloristica în cinematografie şi alte detalii tehnice care stau în spatele unui film. În cadrul proiectului, ea a scris o carte despre simbolistica culorilor în filme.

    În cel mai recent episod al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, un proiect sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania, ea şi elevele sale au vorbit despre cât de importantă este pasiunea în alegerea dumului în viaţă şi despre cum proiectele şcolare ghidate de mentori se pot transforma în primele planuri de business din viaţa unui adolescent.

    Ce faci cu banii tăi? este o emisiune ZF sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania. BT a lansat FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în noul proiect video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.

  • Care este cea mai importantă lecţie pe care o elevă de 17 ani a învăţat-o de la un profesor?

    Pentru tine, care este sfatul sau lecţia dată de un profesor care ţi-a rămas în minte? Pentru Elena Frumosu, o elevă de 17 ani, răspunsul nu are legătură doar cu formule, eseuri sau medii generale, ci cu ceva mult mai aproape de viaţa reală: educaţia financiară.

    „Să nu vă fie frică să aveţi mulţi bani” este fraza care i-a rămas în minte încă dintr-o oră de liceu şi care i-a schimbat complet perspectiva. A învăţat că banii nu sunt un subiect tabu, ci un instrument pe care trebuie să-l înţelegi şi să-l foloseşti responsabil.

    „Trebuie să vă faceţi o listă, să vă gândiţi cum să îi gestionaţi. Toată lumea în generaţia noastră are pasiuni, hobby-uri şi vrem şi noi să investim de la noi, să nu mai mergem la mama, la tata pentru a cere bani. Un prim pas foarte bun ar fi să ne gândim ce vrem să facem cu banii, să ne facem o schemă. Am învăţat asta la liceu”, spune ea.

    Elena este pasionată de cinematografie şi e genul de persoană organizată, cu buget pe hârtie şi liste clare, iar asta se vede şi în comportamentul său financiar.

    Ea spune că părinţii au învăţat-o de mică să îşi pună bani deoparte. Primeşte un buget lunar din care îşi cumpără tot ce are nevoie pentru pasiunea ei — cărţi şi materiale pentru film — şi în acelaşi timp economiseşte pentru facultate.

    Îşi doreşte să studieze Business Management la Tilburg şi a ales acest domeniu şi din motive financiare: vrea ca, pe termen lung, să poată să îşi finanţeze singură pasiunea pentru film.

    În cel mai recent episod al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, un proiect sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania, ea şi elevele sale au vorbit despre cât de importantă este pasiunea în alegerea dumului în viaţă şi despre cum proiectele şcolare ghidate de mentori se pot transforma în primele planuri de business din viaţa unui adolescent.

    Ce faci cu banii tăi? este o emisiune ZF sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania. BT a lansat FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în noul proiect video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.

  • Vrei să începi să investeşti? Începe cu tine, căci investiţia în propria persoană e cea mai bună

    Într-o lume în care toţi vorbesc despre bani, acţiuni, crypto sau imobiliare, uităm adesea că prima şi cea mai importantă investiţie pe care o putem face este în noi înşine. Pentru generaţia Z, obişnuită cu viteza internetului şi cu dorinţa de rezultate imediate, răbdarea de a construi pas cu pas poate părea un lux.

    Totuşi, educaţia, abilităţile, sănătatea şi dezvoltarea personală sunt activele care nu îşi pierd valoarea niciodată. Înainte să pui bani într-un fond sau într-o aplicaţie de trading, gândeşte-te cum îi poţi folosi pentru a-ţi dezvolta mintea, creativitatea şi rezilienţa — pentru că investiţia în tine este cea mai sigură cale spre independenţă şi succes.

     „Cea mai bună investiţie este investiţia în tine. Cred ăc limbajul conrtrolează şi acţiunile noastre. Trebuie să avem o fire deschisă. Un tânăr trebuie să fie ambiţios, să-şi asume riscuri şi să ţină minte că cea mai bună investiţie este în propria persoană. Lucrurile se leagă, chiar dacă pe moment nu par aşa. În tot haosul universului există conexiuni care îţi arată, mai târziu, că nimic din ce ai făcut nu a fost degeaba”, spune Andreea Nica, în cea mai recentă ediţie a emisiunii Ce faci cu banii tăi? – realizată de ZF cu susţinerea Băncii Transilvania. Ea deţine certificarea CFA şi este vicepreşedintele Asociaţiei CFA România.

    „Cea mai bună investiţie e în tine“ nu e doar un sfat motivaţional, ci o strategie de carieră. Iar într-o lume financiară tot mai complexă, cu fuziuni bancare, fintech-uri globale şi pieţe volatile, aceasta rămâne singura investiţie sigură.

    Despre investiţii, primul job şi dezvoltare atât pe plan financiar, cât şi personal au discutat pe larg Andreea Nica şi Marian Şerban, deţinători ai certificării CFA şi parte din Asociaţia CFA România, în timpul celui mai recent episod al emisiunii Ce faci cu banii tăi.

    Ce faci cu banii tăi? este o emisiune ZF sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania. BT a lansat FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în noul proiect video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.

  • Cum aş putea să economisesc cu ajutorul unui instrument, astfel încât să nu intru tot timpul în economiile acumulate?

    Cum fac să economisesc şi să nu bag mereu mâna în „borcanul cu economii” e întrebarea pe care şi-o pun mulţi tineri care încearcă să fie mai disciplinaţi financiar, printre care se numără şi Flavia, în vârstă de 22 de ani. Adevărul e că nu e suficient doar să pui bani deoparte, ci şi să ai un mecanism care să te ajute să nu îi cheltuieşti imediat ce apare o tentaţie. Acest mecanism, de cele mai multe ori, e chiar propria ta voinţă.

    „Instrumentul te ajută şi nu prea să îţi atingi obiectivul acesta pentru că într-o aplicaţie pe telefon ai în permanenţă acces la acel instrument. Prin urmare, acesta te ajută doar la economisirea propriu-zisă, dar nu te împiedică să iei banii de acolo. Ceea ce te ajută să nu accesezi economiile acumulate este să îţi doreşti cu adevărat să strângi bani şi să ai un obiectiv concret”, a explicat Adrian Căruceru, consultant în finanţe personale, în cea mai recentă ediţie a emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, un proiect sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania.

    Aşadar, nu încerca să economiseşti doar ca să ai nişte bani strânşi, ci pentru un scop care te motivează – fie că e o vacanţă, un laptop nou sau chiar primul tău fond de investiţii. Primul pas e cel mai greu, dar odată ce îl faci, vei descoperi că disciplina se construieşte treptat şi că nu contează cât pui deoparte, ci faptul că o faci constant.

    Metodele de economisire s-au diversificat – de la puşculiţă sau numerar, la produse bancare sau aplicaţii digitale. Instrumentele moderne sunt utile, dar disciplina interioară şi obiectivul de economisire sunt cele mai importante pentru a nu cheltui banii strânşi la prima tentaţie.

    În cel mai recent episod al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, un proiect sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania, Adrian Căruceru, consultant în finanţe personale, a vorbit despre importanţa educaţiei financiare, despre economisire, investiţii şi despre cum să ai o relaţie cât mai sănătoasă cu banii tăi.