Tag: CExN

  • Dragnea a “pierdut” Ardealul? Filiale din Transilvania îi solicită lui liderului PSD convocarea rapidă a unui CExN

    „Am avut în această după amiază o întâlnire cu colegii din PSD din Transilvania. Am discutat câteva ore, fiecare cu argumentele sale, despre direcţia în care trebuie să se îndrepte pe termen scurt şi mediu Partidul Social Democrat. M-am bucurat enorm să văd că părerile coincid în cele mai multe privinţe şi am stabilit că începând de astăzi vom vorbi între noi, membrii PSD din Transilvania, mult mai des şi vom avea poziţii unitare atunci când se va vorbi despre viitorul nostru”, a scris sâmbătă, pe Facebook, Gabriel Zetea, vicepreşedinte PSD şi preşedinte PSD Maramureş.

    Potrivit acestuia, organizaţiile judeţene PSD din Ardeal susţin „fără rezerve” Guvernul.

    „Susţinem fără rezerve Guvernul PSD-ALDE şi aplicarea în continuare a Programului de Guvernare. Toate atacurile şi disensiunile publice între membrii PSD cu funcţii de conducere de la Bucureşti trebuie să înceteze rapid pentru a ne concentra pe rezultatele guvernării şi pentru a ne putea ţine de cuvântul dat românilor în 2016. Cerem preşedintelui Liviu Dragnea convocarea în cel mai scurt timp posibil a unei şedinţe (sau a câte şedinţe este nevoie) a Comitetului Executiv Naţional pentru a clarifica eventualele nemulţumiri a unor colegi. PSD este un partid democratic unde fiecare are dreptul să îşi exprime liber punctul de vedere dar ne dorim să auzim nemulţumirile în cadrul şedinţelor statutare ale partidului şi nu în mass media”, a precizat Zetea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gabriela Firea şi două organizaţii locale ale PSD cer convocarea de urgenţă a CEx al partidului, „ca urmare a ultimelor evenimente din partid şi derulate în spaţiul public”

    “Privesc si eu cu ingrijorare ceea ce se intampla in viata politica de cateva zile. Nu pot fi indiferenta, chiar daca sunt preocupata primordial de problemele Capitalei. Observ ca motoarele administratiei publice centrale si locale au incetinit.. este o reactie organica la criza politica. (….) De aceea, cred ca trebuie sa ne intalnim urgent intr-o sedinta a Comitetului Executiv National pentru a transa criza politica. Apoi, sa ne reintoarcem urgent la munca”, a îndemnat Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD.

    Ea consideră că orice solutie va reiesi din dezbaterea CexN va fi mai utila pentru tara “decat instabilitatea actuala”.

    Social-democraţii din judeţul Olt vor de urgenţă convocarea CEx

    Potrivit unui comunicat, solicitarea vine „în urma consultării organizaţiilor locale din judeţ”.

    „PSD Olt, reprezentată de Paul Stănescu, în calitate de preşedinte şi Marius Oprescu, preşedinte executiv, solicită de urgenţă convocarea Comitetului Executiv Naţional al PSD”, se arată în documentul citat.

    Social-democraţii spun că „această solicitare vine ca urmare a ultimelor evenimente din partid şi derulate în spatiul public, evenimente care au darul de a produce grave prejudicii de imagine Partidului Social Democrat”.

    „PSD Olt doreşte cât mai grabnic ca aceste inadvertenţe să se clarifice imediat şi PSD să continue să guverneze ţara aşa cum electoratul a decis şi dorit”, concluzionează cei de la PSD Olt.

    PSD Vaslui solicită convocarea de urgenţă a Comitetului Executiv Naţional al partidului

    Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că membrii filialei social-democrate au solicitat, vineri seara, convocarea imediată a Comitetului Executiv Naţional, propunând ca acesta să aibă loc lunea sau marţea viitoare, pentru a lămuri situaţia din partid.

    „Îmi pare rău că nu mi-a venit mie ideea aceasta, am preluat-o de la membrii de partid, la întâlnirea din seara aceasta în cadrul căreia mai mulţi au solicitat şi mi-au cerut şi mie să-i transmit domnului Liviu Dragnea solicitarea de a convoca imediat Comitetul Executiv Naţional, în zilele următoare – luni, marţi ale săptămânii viitoare, pentru a lămuri situaţia din partid. Am lansat această provocare tutror colegilor din ţară, să vedem cum vor răspunde. Eu cred că ar trebui să se lămurească raporturile dintre Guvern şi partid, să lămurească faptul evident, acum, al rupturii care se profilează şi care riscă să se adâncească şi o autonomizare a premierului în raport cu majoritatea care îl susţin”, a declarat Buzatu, la Antena 3.

    Întrebat ce soluţie ar trebui să propună această reuniune a CEx pentru a fi depăşit acest moment, liderul PSD Vaslui a precizat că ar trebui să se revină la un dialog normal.

    „Soluţia de dorit ar fi fără zguduiri care să producă efecte negative şi ar fi ca să se găsească o cale de revenire la un dialog normal, la o consultare permanentă a Guvernului şi a primului ministru cu partidul şi la respectarea punctelor de vedere ale partidului şi coaliţiei majoritare, pentru că această majoritate l-a susţinut atunci când a fost promovat în calitate de premier. Eu nu cred că premierul poate, fără nicio discuţie în cadrul partidului, a coaliţiei majoritare, să ceară demisia unor miniştri pentru că nu-i mai place. Ne-am putea trezi că primul ministru cere demisia succesiv a miniştrilor care nu-i mai plac”, a adăugat Dumitru Buzatu.

    Preşedintele PSD Liviu Dragnea a început joi un turneu în filialele din Moldova, în contextul în care la sfârşitul lunii va avea loc şedinţa CExN, în care se va decide o eventuală restructurare a Guvernului.

    Liderul social-democraţilor a participat la două şedinţe locale ale organizaţiilor PSD: Suceava şi Vaslui.

     

     

  • Geoană: Trebuie un guvern mai suplu, cu puţine ministere, dar cu un minister al românilor din diaspora

    “Mă aştept (la CExN al PSD de joi – n.r.) la o primă analiză extrem de serioasă şi cu calm a momentului pe care-l traversăm, cel mai dificil pe care acest partid important al României îl traversează în existenţa sa de mai bine de 20 de ani. Aştept, de asemenea, pentru că forul statutar care discută despre Guvern, despre numirea de miniştri, Comitetul Executiv Naţional al PSD să aibă o discuţie foarte serioasă împreună cu conducerea partidului şi conducerea Guvernului cu privire la ceea ce este obligatoriu de făcut în această perioadă, o amplă restructurare a Guvernului nostru, pentru că păstrarea guvernării, care pare să fie opţiunea majorităţii decidenţilor din partid, nu trebuie să reprezinte nici o barcă de salvare, nici o tragere de timp, ci probabil una dintre puţinele şanse ca PSD să înceapă anevoiosul drum al recâştigării încrederii oamenilor în ceea ce facem noi şi al depăşirii unui moment atât de greu cum a fost această cea mai dramatică înfrângere la alegerile prezidenţiale din istoria PSD”, a declarat senatorul Mircea Geoană.

    El a adăugat că la nivelul CExN trebuie adoptat “un set de criterii” privind selectarea membrilor Guvernului. În opinia sa, sunt necesare trei criterii: integritate, competenţă şi experienţă profesională demonstrată în activităţi anterioare numirii în guvern.

    “Trebuie lucrat la structura Guvernului, trebuie un guvern mai suplu, cu mai puţine ministere, cu mai puţine agenţii, pentru a putea să eliminăm fie cheltuieli inutile, fie redundante şi a le îndrepta către investiţii publice generatoare de creştere economică şi locuri de muncă”, a spus Geoană.

    Senatorul PSD a mai spus că mesajul primit din partea românilor din străinătate impune “crearea unui minister dedicat comunităţilor de românilor de pretutindeni”, precum şi a unui Consiliu Naţional “care să lucreze de o manieră transinstituţională şi transpartinică şi transmajorităţi pentru recâştigarea încrederii diasporei în relaţia cu ţara”.

    Totodată, Geoană a precizat că Guvernul restructurat şi cu un program de guvernare actualizat trebuie să-şi asume răspunderea sau să ceară un vot de încredere în Parlament, în următoarele săptămâni, pentru a se “revalida democratic”.

    Întrebat dacă cere o listă cu remanieri, Mircea Geoană a precizat că nu trebuie să ceară nimic, întrucât statutul PSD spune “extrem de clar că orice numire în guvern are nevoie de votul explicit al CExN”.

    Întrebat dacă vrea un congres în decembrie sau în primăvară, el a spus că “era imposibil de organizat un congres în câteva săptămâni”.

    Mircea Geoană a afirmat că nu face campanie internă, întrucât a mai mâncat “pâinea asta”, conducând partidul într-un moment complicat, în opoziţie.

    “Îîncerc să ajut (…). Avem nevoie de schimbări dincolo de personajele care conduc partidul, aceştia sau alţii, de o schimbare mult mai profundă, de întoarcerea către o societate care s-a schimbat în mod accelerat şi pe care, dacă nu o înţelegem, nu o ascultăm şi nu devenim o stângă autentică, modernă şi credibilă suntem condamnaţi la plafonare politică şi uşor, uşor la irelevanţă politică”, a spus el.

    “Vreau să fac ca această mişcare de stânga importantă a României (…) să devină un model de partid european, democratic, cu valori şi cu principii de stânga autentice”, a mai spus Geoană.

    Întrebat dacă e dispus să preia conducerea, în cazul în care baza partidului îi va cere acest lucru, Geoană a declarat: “Dacă e nevoie de mine într-o formă sau în alta, fără să fiu obsedat de funcţii, am mâncat pâinea asta, am fost preşedintele PSD. Ce vreţi să mai demonstrez? Că pot câştiga un congres? L-am câştigat în faţa domnului Iliescu, congres de congres nu … congres de congres. Deci nu asta este problema. Problema este dacă avem un răspuns de fond, dacă înţelegem gravitatea acestui moment, dacă înţelegem severitarea mesajului pe care l-am primit. Şi acest lucru depăşeşte persoana lui Ponta, a lui Dragnea, a lui Geoană sau a altcuiva. Dacă avem într-adevăr un răspuns ideologic, de resursă umană, de deschiderea partidului către societate, atunci voi pune umărul”.

     

  • CExN al PSD a aprobat depunerea motiunii de cenzura

    Decizia a fost luata chiar la începutul sedintei, la propunerea
    liderului PSD Victor Ponta.Acesta a precizat ca detaliile privind
    calendarul depunerii motiunii de cenzura vor fi stabilite în cadrul
    reuniunii CExN.
    “Va propun un vot de principiu ca obiectivul fundamental al nostru
    sa fie de a ne opune cu orice mijloace guvernarii Basescu-Boc, iar
    asta înseamna o motiune de cenzura. Avem dreptul la o singura
    motiune de cenzura pe aceasta sesiune, iar data si textul îl
    decidem împreuna, la o urmatoare întalnire”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nastase crede mai mult in femei decat in barbati

    “Ceea ce mi s-a parut intotdeauna extraodinar atunci cand
    discuti, cand negociezi cu femei din partid – isi tin intotdeauna
    promisiunea. E mult mai greu de negociat cu barbatii din partid
    pentru ca, din diverse motive, probabil ca au un alt mod de a se
    raporta la cuvantul dat”, a spus Nastase, citat de Mediafax.

    El a aratat ca PSD nu ar avea decat de castigat daca ar avea mai
    multe femei in structurile de conducere, si la nivel de partid, si
    la nivelul functiilor publice.

    Alte stiri pe www.mediafax.ro