Tag: cetatean de onoare

  • Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, propus pentru titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

    „În anul 2000, îndeplinind pentru un an mandatul de premier, a negociat cu Comisia Europeană şi a obţinut decizia de aderare a României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. În acest scop, a organizat şi a condus realizarea strategiei de dezvoltare a României pe termen mediu, cu participarea tuturor partidelor parlamentare, a Academiei Române a sindicatelor şi patronatelor, a societăţii civile (…) Reîntors la Banca Naţională în funcţia de Guvernator a promovat o politică monetar-valutară în sprijinul dezvoltării durabile a ţării şi a asigurat liberalizarea contului de capital la 1 septembrie 2006, decizie ce a însemnat practic trecerea la convertibilitatea deplină a monedei naţionale”, se arată în referatul de aprobare al proiectului.

    Potrivit sursei citate, Mugur Isărescu este promotor al renovării capitale a complexului imobiliar, istoric, cultural şi moral al BNR.

    „A sprijinit acţiunile de consolidare şi restaurare ale Palatului BNR, proces în care autofinanţarea s-a împletit strâns cu spiritul gospodăresc. În acelaşi context, este important să amintim de o altă perlă arhitecturală a Bucureştiului, Palatul Chrissoveloni, în proprietatea Băncii Naţionale din anul 1933, prin cumpărare, care şi-a păstrat de-a lungul deceniilor întreaga valoare funcţională şi artistică, fiind restaurată, conservată şi pusă în valoare prin grija şi implicarea Guvernatorului. De asemenea, Parcul cu Platani din Cartierul Cotroceni, aflat în patrimoniul BNR, care l-a cumpărat în vara lui 1946, este reprezentativ în tabloul parcurilor bucureştene, platanii constituind o atracţie a zone”, se mai arată în proiectul de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de săptămâna viitoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     
  • Ştefan Popa Popa’s a rămas fără titlul de cetăţean de onoare al Craiovei, pentru că i-a numit pe olteni “ciurucuri”

    Consilierii opoziţiei au propus însă ca o astfel de decizie să fie luată şi în cazul lui Adrian Năstase.

    Proiectul de hotărâre pentru retragerea titlului de cetăţean de onoare caricaturistului Popa Popa’s a fost introdus peste ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi şi a fost votat cu majoritate de consilierii locali. Un singur consilier s-a opus: Dumitru Mănescu de la ALDE.

    Acesta a propus retragerea punctului de pe ordinea de zi, pe motiv că „ne facem de râs“. Retragerea titlului de cetăţean de onoare al Craiovei a fost susţinută însă cu majoriate atât de consilierii locali ai PSD, cât şi de cei de la PNL.

    „Eu susţin retragerea titlului de cetăţean de onoare domnului Popa dacă nu se mândreşte cu oltenii acolo unde merge. Este clar că vom vota pentru acest proiect de retragere. Au fost nişte declaraţii defăimătoare. Este evident că nu ne face cinste o astfel de reprezentare”, a spus consilierul PNL Flaviu Sirop.

    Consilierii PNL au cerut ca decizii similar să fie luate şi în cazul altor cetăţeni, făcând referire la fostul premier Adrian Năstase.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Florin Piersic, cetăţean de onoare al Iaşului: Să vă dea Dumnezeu ce ştiu eu, şi eu nu ştiu nimic | FOTO

    În ropote de aplauze. Aşa a fost primit miercuri seară actorul Florin Piersic pe covorul roşu din Piaţa Unirii din Iaşi, la proiecţia filmului „Paraşutiştii”.

    După mai bine de o oră în care a semnat autografe, actorul a povestit zecilor de persoane prezente în centrul Iaşului ce îl leagă de oraşul celor şapte coline şi ce înseamnă pentru el titlul de cetăţean de onoare.

    „Eu sunt cel care am fost martor la spectacolele în care actorul principal pentru mine era Dem Rădulescu, Bibanul, care oriunde se ducea spunea <eu m-am născut în oraşul ăsta!>. Lumea era fericită, că nu putea să se uite în buletinul lui, sau de unde să ştie poporul unde s-a născut el. Lumea aplauda şi eu îi spuneam <cum de le-ai spus chestia asta fire-ai-dracului, vrăjeală?>. <Aşa trebuie să ştie toţi, că ne tragem din aceeaşi rădăcină. Eu sunt de aici din Pătârlagele>. Lumea era înebunită! Aşa făcea Bibanul. Eu nu pot să spun stimate domnule primar că m-am născut la Iaşi, dar, sincer, mă simt atât de legat de oraşul ăsta din cauza zecilor de ani pe care i-am trăit aici venind cu zeci, sute de spectacole, pentru că pe vremea mea orice premieră a Teatrului Naţional din Bucureşti trebuia să aibă loc la Timişoara, la Iaşi şi la Cluj”, a povestit Florin Piersic după ce i-a fost decernat titlul de cetăţean de onoare al Iaşului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patriarhul Daniel, CETĂŢEAN DE ONOARE al Capitalei, pentru activitatea filantropică şi RIDICAREA Catedralei

    „Pentru grija părintească a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a începe realizarea lucrării publice Catedrala Mântuirii Neamului, de o mare valoare pentru Municipiul Bucureşti, care va aduce în ansamblul ei atât Muzeul Creştinismului Românesc, căminul pentru pelerini, un centru de diagnostic şi tratament cât şi un Centru de Conferinţe, toate în incinta Catedralei noi.
     
    Având în vedere importanţa şi impactul benefic pe care îl are realizarea acestui edificiu asupra cetăţenilor României în special al locuitorilor Capitalei,
     
    Pentru curajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a construi şi de a urma direcţia istorică a Regelui Ferdinand care în anul 1920 a susţinut că „Suntem datori să ridicăm în Capitala tuturor românilor…Biserica Mânturii Neamului ca simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
     
  • Primăria Capitalei vrea să îi numească cetăţeni de onoare pe Maia Morgenstern şi pe Ivan Patzaichin

    Maia Morgenstern s-a născut în Bucureşti, într-o familie evreiească. A studiat la Academia de Teatru şi Film, între 1981 şi 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc din Bucureşti, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INCREDIBIL! Un primar şi-a acordat SINGUR titlul de CETĂŢEAN de onoare. I-au dat şi LACRIMILE. Gestul edilului a stârnit AMUZAMENTUL tuturor

    Primarul comunei Pietroşiţa, Ion Leonard Dicu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că hotărârea de Consiliu Local prin care a devenit cetăţean de onoare a fost votată în unanimitate încă din luna aprilie, iar titlul l-a primit în weekend, când a avut loc festivalul comunei, după o întrerupere de cinci ani.

    „Fiind în an Centenar, ne-am gândit să organizăm Zilele comunei. Şi locuitorii şi-au dorit acest lucru. Iar cu această ocazie au fost acordare şi acestei titluri de cetăţeni de onoare. Am 15 ani de când sunt primar. Sunt la al cincilea mandat. (Titlul de cetăţean de onoare – n.r.) e ca o recunoştinţă onorifică. Nu am nicio facilitatate, doar acces gratuit la manifestări cultural artistice. Domnul viceprimar a întocmit referatul, iar în aprilie Consiliul Local a aprobat în unanimitate. Este onorific totul. Este o recunoştinţă pentru ce am făcut pentru această comună. Am adus multe investiţii”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Ion Leonard Dicu.

    Întrebat dacă a avut emoţii când a primit titlul de cetăţean de onoare, primarul a răspuns că a fost „copleşit”, deoarece „odată eşti cetăţean de onoare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RĂZBUNAREA lui Firea: PMB dezvăluie ONORARIUL plătit Angelei Gheorghiu. A cerut ŞI ŞTERGEREA unor taxe şi impozite neplătite

    “La propunerea Primarului General şi prin votul consilierilor generali, doamna Angela Gheorghiu a primit titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti în data de 11 septembrie 2017, în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru promovarea Bucureştiului şi a României în lume. Doamna Gheorghiu nu doar că a acceptat această înaltă distincţie, dar A ŞI MULŢUMIT Primarului General şi Consiliului General pentru aceasta. În data de 15 septembrie 2017, cu ocazia Zilelor Bucureştiului, soprana Angela Gheorghiu a concertat în Piaţa Constituţiei din Capitală. Onorariul plătit de Primăria Municipiului Bucureşti prin Arcub, pentru concertul susţinut de soprana Angela Gheorghiu a fost de 144.906 EURO, inclusiv TVA”, transmite Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă remis marţi Mediafax.

    Instituţia condusă de Gabriela Firea mai arată, referitor la ceremonia de acordare a titltului de cetăţean de onoare şi a Cheii Oraşului Bucureşti, că, la solicitarea expresă a artistei, s-a convenit ca evenimentul să aibă loc pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României.

    Reprezentanţii Primăriei Capitalei au făcut toate demersurile pentru organizarea acestui eveniment la Palatul Regal, la data solicitată de Angela Gheorghiu, însă, cu o seară înainte de eveniment, soprana a anunţat prin e-mail că nu mai poate participa la ceremonie „din motive personale”, condiţionând participarea de soluţionarea unor probleme fiscale, transmite Primăria Capitalei.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Primăria condusă de Firea îi răspunde OFICIAL Angelei Gheorghiu: A primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei şi a şi mulţumit primarului/ “Artista a cerut ştergerea DATORIILOR”

    “La propunerea Primarului General şi prin votul consilierilor generali, doamna Angela Gheorghiu a primit titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti în data de 11 septembrie 2017, în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru promovarea Bucureştiului şi a României în lume. Doamna Gheorghiu nu doar că a acceptat această înaltă distincţie, dar a şi mulţumit Primarului General şi Consiliului General pentru aceasta. În data de 15 septembrie 2017, cu ocazia Zilelor Bucureştiului, soprana Angela Gheorghiu a concertat în Piaţa Constituţiei din Capitală. Onorariul plătit de Primăria Municipiului Bucureşti prin Arcub, pentru concertul susţinut de soprana Angela Gheorghiu a fost de 144.906 euro, inclusiv TVA”, transmite Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă, remis marţi MEDIAFAX.

    Instituţia condusă de Gabriela Firea mai arată, referitor la ceremonia de acordare a titltului de cetăţean de onoare şi a Cheii Oraşului Bucureşti, că, la solicitarea expresă a artistei, s-a convenit ca evenimentul să aibă loc pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României.

    Reprezentanţii Primăriei Capitalei au făcut toate demersurile pentru organizarea acestui eveniment la Palatul Regal, la data solicitată de Angela Gheorghiu, însă, cu o seară înainte de eveniment, soprana a anunţat prin e-mail că nu mai poate participa la ceremonie „din motive personale”, condiţionând participarea de soluţionarea unor probleme fiscale, transmite Primăria Capitalei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simona Halep ar putea deveni cetăţean de onoare al Capitalei

    Iniţiativa aparţine unui grup de consilieri generali PNL din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

    Consilierii transmit, în expunerea de motive a proiectului, că, în ultima perioadă, performanţele sportivilor români sunt din ce în ce mai rare pe plan internaţional, iar lipsa de implicare şi susţinere a autorităţilor în dezvoltarea şi întreţinerea bazelor sportive, în finanţarea şi funcţionarea cluburilor sportive pentru copii şi juniori şi în atragerea tinerei generaţii către sport, a condus la reducerea masivă a practicării sportului de către copii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O mai ţineţi minte pe Micuţa Picasso? Ea ar putea primi titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului

    „Ţinând cont de faptul că acordarea acestui titlu reprezintă o recompensă simbolică şi nu are implicaţii la bugetul local; (…) Propun proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti doamnei Alexandra Nechita, pe care îl supun dezbaterii Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, se arată în propunerea semnată de către primarul Gabriela Firea.

    Alexandra Nechita s-a născut în anul 1985, la Vaslui şi, încă de la vârsta de doi ani, ea a început să picteze.

    Potrivit expunerii de motive, talentul de care Alexandra Nechita a dat dovadă i-a adus renumele de „micuţa Picasso”, ea fiind recunoscută pentru picturile sale în stilul cubist realizate la o vârstă fragedă. Prima sa expoziţie personală a avut loc la Los Angeles, ea şi părinţii săi stabilindu-se în Statele Unite ale Americii în urmă cu mulţi ani.

    „Operele ei se regăsesc în muzee din întreaga lume, de la colecţia de artă a Vaticanului, până la colecţii particulare deţinute de celebrităţi precum David Letterman, Whoopi Goldberg sau Calvin Klein. În 1999 a fost selectată de către ONU pentru a conduce o iniţiavită de artă în peste 100 de ţări. (…) În anul 2008 a absolvit UCLA, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din lume, de unde obţine o diplomă în Arte Plastice şi îşi dedică timpul promovării artelor ca mod de expresie şi comunicare în şcoală”, mai arată expunerea de motive.