BusinessMagazin

Tag: celebritati

  • Avocadoul discordiei

    „În apropiere de vulcanii din statul mexican Michoacán, carteluri violente se luptă pentru dominaţie într-o piaţă gri şi lucrativă. Una dintre bande, denumită La Familia Michoacana, şi-a anunţat prezenţa în urmă cu un deceniu aruncând cinci capete ale unor rivali pe o scenă de dans din oraşul Uruapan. Knights Templar, o altă bandă, a taxat, şantajat şi răpit fermieri, folosindu-le apoi terenurile. Forţele de securitate mexicane şi proprietarii de terenuri încearcă să protesteze, dar cartelurile aflate în război continuă violenţele”, scriu jurnaliştii de la The New York Times, în deschiderea unui articol despre comerţul global cu acest fruct.

    În 2017, un grup armat denumit Los Vagras (nume inspirat, în mod aparent, de modul în care liderii bandei îşi poartă părul în sus) au creat haos arzând zeci de maşini şi oprind circulaţia pe principala autostradă a statului. O conflagraţie a avut loc aproape de locul în care un om de afaceri american, pe nume Steve Barnard, deţinea o fabrică de ambalare de avocado, în Uruapan. „Este prea periculos să conduci pe drumurile de aici”, spune Barnard în articolul din The New York Times. Proprietarii de ferme „trebuie să aibă grijă să nu fie răpiţi”.

    Se pare că marfa preţioasă care este motorul economiei Michoacánului şi care hrăneşte o obsesie americană nu este marijuana sau metamfetaminele, ci fructul de avocado, pe care localnicii îl denumesc „aurul verde”. Mexicul produce mai mult avocado decât orice altă ţară din lume – aproximativ o treime din totalul producţiei globale – iar cea mai mare parte a recoltei creşte în solul vulcanic bogat din Michoacán, în apropiere de plajele din Acapulco. Acest fruct a devenit astfel unul dintre miracolele comerţului modern, în contextul în care în 2017, unul dintre anii cei mai violenţi ai Mexicului, acest stat condus de carteluri, a exportat mai mult de 1,6 miliarde de tone de avocado Haas, depăşind astfel producţia de banane, care era anterior cel mai valoros fruct de export. Nouă din 10 fructe de avocado de import din Statele Unite vin din Michoacán. Anual, în lume se consumă peste 5 miliarde de tone de avocado, iar fructul este un motor economic care generează o industrie mexicană performantă, care valorează 2,5 miliarde de dolari pe an, potrivit documentarului Rotten, difuzat de Netflix, în care este analizată evoluţia acestei industrii.

    Patru carteluri de droguri îi şantajează pe producătorii de avocado din Michoacán, dovadă că acest fruct a devenit o sursă majoră de profituri ilicite, scrie şi Business Insider. Cartel Jalisco Nueva Generacion (cartelul Jalisco Noua Generaţie), Nueva Familia Michoacana (Noua Familie Michoacana), cartelul Tepalcatepec şi cartelul Zicuiran sunt implicate în activităţi criminale împotriva producătorilor de avocado, potrivit procurorului general al Michoacán, citat de Business Insider.

    Cartelurile cer o taxă de protecţie producătorilor de avocado, calculată pe hectarul cultivat sau pe cantitatea exportată. Cei care eşuează în a face plata sunt răpiţi sau chiar ucişi. În plus, furtul de avocado este o altă problemă a industriei. Exploatarea producătorilor de avocado din Michoacán nu este o noutate, dar acum a devenit din nou la ordinea zilei, pe măsură ce alte economii negre ale statului au pălit. Michoacán şi statul vecin Guerrero au fost recunoscute o perioadă îndelungată ca fiind centre ale producţiei de heroină a Mexicului. Totuşi, creşterea producţiei de opioide sintetice a cauzat o scădere a preţului opiului la sub o treime din valoarea din 2017, lăsând cartelurile de droguri să caute surse alternative de venituri.

    Industria de avocado este din ce în ce mai atrăgătoare pentru ei. Valoarea acesteia a crescut de patru ori în ultimul deceniu datorită creşterii popularităţii produsului în Statele Unite şi Europa, iar exporturile de avocado ale ţării au crescut cu 16% între 2018 şi 2019. Fascinaţia faţă de această industrie nu este corelată neapărat cu mărimea ei, cât mai degrabă cu viteza creşterii subite a acesteia. Fructele de avocado sunt cultivate în Mexic de aproape 9.000 de ani, iar potrivit gastropod.com, copacul de avocado propriu-zis este chiar mai vechi de atât.

    În ciuda acestei istorii îndelungate, Mexicul a exportat puţin din aceste fructe la început şi chiar deloc către Statele Unite – până în anii 1980, când o companie cu sediul central în California, Mission Produce, a deschis prima fabrică de împachetare de avocado, în Uruapan, potrivit The New York Times. Statele Unite au interzis avocadoul mexican din 1914 din cauza temerilor legate de o infestare cu insecte şi a unei competiţii mai ieftine. În 1994 însă, Canada, Mexic şi Statele Unite au lansat Înţelegerea Liberului Schimb Nord-American (North American Free Trade Agreement – NAFTA) şi, la scurt timp după, Statele Unite au renunţat la această interdicţie.

    Donald Trump a descris deseori NAFTA ca fiind „cea mai proastă afacere legată de comerţ dintotdeauna”. Dar concentrarea lui pe pierderile de locuri de muncă din Statele Unite din cauza acestui pact se leagă mai ales de industria texilă şi auto – prin urmare el a ratat unul dintre beneficiile imense ale NAFTA, referitoare la comerţul cu produse din agricultură şi satisfacţia consumatorilor din toate cele trei ţări: sub NAFTA, fructele de avocado au condus la un influx pe tot parcursul anului al unui produs mexican care să umple golurile sezoniere din magazinele aflate în Statele Unite şi au schimbat modul în care americanii mănâncă.

    „Fructele de avocado reprezintă steaua strălucitoare a NAFTA”, a declarat pentru New York Times Monica Ganley, un expert în schimburile comerciale din America Latină şi fondatorul Quarterra, o firmă de consultanţă cu baza în Buenos Aires. „Dar este important să ne amintim că beneficiile vin din ambele direcţii.” Sub NAFTA, exporturile agricole din Statele Unite înspre Mexic au crescut de aproape cinci ori, până la 18 miliarde de dolari, fiind formate, în predilecţie, din porumb american, boabe de soia şi produse din iaurt. În contextul discuţiilor lansate de Trump, producătorii de avocado din Mexic şi California se îngrijorează că noi practici anti-dumping propuse de Statele Unite ar putea duce la represalii de tipul „dinte pentru dinte” care ar putea să genereze pierderi pentru ambele părţi. „Odată ce începe”, se întreabă Barnard, „unde se va sfârşi?”

    A urmat o explozie a producţiei: în 1995, americanii consumau aproximativ jumătate de kilogram de avocado pe persoană anual, iar mare parte din această cantitate venea de la producători californieni, care cultivă fructul doar vara, doar atunci climatul fiind prietenos cu creşterea acestui fruct. În prezent, cantitatea de avocado consumată anual de o persoană din Statele Unite depăşeşte 3 kg. Creşterea este alimentată şi de staruri hollywoodiene şi de influenceri care promovează beneficiile pentru sănătate aduse de acest fruct (Miley Cyrus de pildă are tatuat un avocado pe braţul ei), astfel că obsesia americanilor pentru avocado a crescut de la an la an.

    Boomul industriei avocadoului a cauzat şi daune legate de mediu – câteva dintre pădurile de pin din Michoacán au suferit tăieri pentru a face loc unor livezi de avocado.

    Industria a creat însă şi alte efecte pozitive: potrivit unui studiu din 2016 contractat de un grup de cumpărători şi producători de avocado, lanţul de aprovizionare pentru industria avocadoului a creat aproape 19.000 de locuri de muncă în Statele Unite şi a adăugat mai mult de 2,2 miliarde de dolari PIB-ului ţării. Chiar şi crescătorii din California, care erau cândva oponenţi vocali ai importurilor mexicane, se autodeclară fericiţi de creşterea industriei la nivel global. Pământul şi apa sunt prea puţine pentru ca ei să îşi extinde recoltele sezoniere – care reprezintă circa 10% din producţia anuală a Mexicului – dar creşterea cererii şi, prin urmare, a preţurilor a adus beneficii şi pentru businessurile lor.

    Pe măsură ce cererea globală este în creştere, industria avocadoului pare să fie neatinsă de conflictele create – atât în Statele Unite, cât şi în Mexic, concluzionează jurnaliştii de la The New York Times. Violenţa din Michoacán, de pildă, nu a redus din obiectivele de creştere cu două cifre ale industriei de la an la an. Statele Unite nu pot satisface apetitul pe care îl au pentru avocado nicăieri în lume, în contextul în care producţia niciunei alte ţări nu este suficient de mare – iar mexicanii nu au o altă piaţă de desfacere atât de mare şi atât de apropiată precum a Statelor Unite. Un efect mai puternic ar putea fi ca producătorii de avocado să îşi mărească eforturile în alte pieţe aflate în dezvoltare – în special una cu un mare potenţial – China. 

  • Opinie – Lars Wiechen, partener coordonator consultanţă financiară, Deloitte România: „Despre liderii din zilele noastre şi cultul CEO-ului“

    Jack Welch şi General Electric. Bill Gates şi Microsoft. Mark Zuckerberg şi Facebook. Atribuim în mod natural succesul unei afaceri de miliarde de dolari, cu sute de mii de angajaţi, unei singure persoane. Îl iubim pe eroul nostru, creatorul care făureşte o companie dintr-o viziune puternică, cu îndrăzneală şi carismă. Stăm pe margine şi aclamăm cu fervoare, pe măsură ce figura mesianică se înalţă pentru a revigora un brand pe moarte.

    Termenul „CEO celebru“ a început să fie folosit la începutul secolului al XX-lea, descriind iniţial baroni industriali precum Henry Ford sau John D. Rockefeller. În ultimii ani, atenţia publicului s-a concentrat din ce în ce mai mult asupra lumii afacerilor, cu figuri emblematice doborâte de scandaluri sau lideri politici carismatici dispărând aproape peste noapte. Carierele au devenit mai maleabile, iar executivii ambiţioşi pot acum să se dezvolte în orice direcţie, de la televiziune, la politică sau chiar sport.

    Mai mult, în epoca actuală a mass-media instante, directorii celebri au devenit tot mai prevalenţi, mai vizibili, iar percepţia şi stima de sine au devenit din ce în ce mai legate de atenţia primită zilnic prin intermediul reţelelor sociale – atenţie, la care şi cei mai mari regi, cuceritori, sau alte figuri proeminente din istorie ar fi putut doar visa. Atenţia autoindusă prin intermediul mass-media provoacă adesea un sentiment nesănătos de grandoare, făcând liderii să se simtă exponenţial mai mari decât poziţia sau capacitatea lor reală. Acest lucru se poate dovedi dăunător, deoarece îi împinge adesea pe oameni într-un complet „divorţ de realitate”.

    Mulţi lideri nu realizează că pun mai multă valoare pe a fi etichetaţi de către ceilalţi ca fiind „extraordinari”, luptând fără încetare pentru a obţine o anumită percepţie de la cei din jur şi pierzând din vedere lucruri de bază, precum faptul că impresia celorlalţi nu se află în sfera noastră de influenţă. În schimb, toată această poleială nu este altceva decât o iluzie, o dorinţă de recunoaştere născută din narcisism, o cale indirectă de a se duela cu propria nesiguranţă. Totuşi, e bine să nu ne scape din vedere că „dintre toate decepţiile, cea mai gravă este auto-dezamăgirea” (Platon).

    Astfel, trebuie să ne asigurăm mai întâi că suntem împăcaţi cu sinele, deoarece adevărata validare vine printr-un dialog onest cu noi înşine, mai degrabă decât din a căuta fără sfârşit o confirmare exterioară. În timp ce lupta continuă pentru menţinerea imaginii de sine poate deveni o misiune extenuantă şi alienantă pentru cei care o duc, oamenii se lasă uşor fermecaţi de imaginea publică şi reputaţia liderilor, adesea asociindu-i cu un personaj mesianic.

    Suntem captivaţi de aparenţe, iar acesta este punctul nostru sensibil. În loc să încercăm să descifrăm caracterul oamenilor, alegem să admirăm, să angajăm şi să lucrăm cu oameni pe baza reputaţiei lor impecabile, a CV-urilor strălucitoare şi a carismei lor debordante, trezindu-ne mai apoi la baza mediocrităţii, suferind de pe seama liderului şovăielnic sau a micromanagerului. Prin urmare, trebuie să depunem eforturi pentru a ne schimba perspectiva, ignorând mitul auto-promovat care înconjoară mulţi lideri şi începând să le măsurăm contribuţia şi să le analizăm calitatea leadershipului prin standarde obiective.

    Longevitatea multor lideri de afaceri este adesea însoţită de o rezistenţă la schimbare, în ciuda faptului că promovează schimbarea intens în discursurile lor publice. Să luăm ca exemplu clasamentul celor mai admiraţi CEO din lumea afacerilor. Cu excepţia câtorva lideri enigmatici, precum Martha Steward, Henry Ford, Steve Jobs sau Bill Gates, care au devenit idoli culturali prin personalităţile lor grandioase sau prin tehnologiile revoluţionare, nu există aproape nicio figură nouă.

    Mulţi CEO ajunşi la statutul de superstar, precum Elon Musk sau Sheryl Sandberg, au subestimat pericolul care vine odată cu acest statut. Reputaţiile construite pe baza reţelelor sociale se pot prăbuşi în urma unui mesaj de pe Twitter sau a unei postări toxice. Faima care atrage atenţia publică transformă un lider într-o ţintă, iar legea consecinţelor nedorite atârnă greu pe umerii CEO-ului aflat în faţa acţionarilor şi angajaţilor.

    Auzim adesea lideri vorbind despre construirea unei moşteniri. Din păcate, mulţi dintre ei nu o fac de dragul continuităţii, ci de dragul glorificării personale. Testul final al unui leadership eminent nu stă în anii de funcţionare a unei companii, ci în creşterea şi selectarea succesorilor care pot conduce compania către succese şi mai mari. Aceasta necesită însă o doză generoasă de modestie, combinată cu o ambiţie aprigă îndreptată în primul rând spre companie, şi nu spre autoglorificare.

    Selectarea unor lideri celebrităţi şi lăsarea în umbră a celor cu adevărat valoroşi este una dintre cele mai dăunătoare tendinţe din istoria modernă. Sam Walton (Walmart), David Maxwell (Fannie Mae), Darwin Smith (Kimberly Clark) sau Bill Allen (Boeing) nu au acoperit în mod constant paginile ziarelor, dar au creat moşteniri nepreţuite pentru companiile lor. Ceea ce i-a diferenţiat de liderii celebri a fost un ataşament profund legat de scopul lor real şi devotamentul faţă de adevărata lor activitate, nepăsându-le câtuşi de puţin de imaginea lor publică.

    O caracteristică comună a multor lideri este un puternic impuls de a dobândi cât mai multă putere aparentă, pentru a umple golul de putere reală pe care nu o au, însă de care un CEO celebru nu se poate bucura din cauza unui consiliu de administraţie disparat, a unui consiliu de supraveghere solicitant sau a unor acţionari prea exigenţi. Este interesant de observat însă că liderii care au cu adevărat putere evită în mod deliberat atenţia publică. Laurence Fink, CEO al BlackRock, cel mai mare fond de investiţii din lume, care administrează active de peste 6.000 de miliarde de dolari, este probabil cel mai influent CEO al lumii capitaliste de astăzi. Deşi ministerele de finanţe, băncile centrale, fondurile de pensii ale autorităţilor de reglementare şi cele mai mari companii din lume se consultă cu el înaintea deciziilor importante, el este cunoscut mai mult cercurilor de pe Wall Street şi într-o mică măsură publicului larg.

    Ca lideri de afaceri, este esenţial să cultivăm un mediu în care se pune preţ pe colaborare şi substanţă, în locul celui bazat pe competiţie şi glorie, împreună cu stabilirea unui ţel cu adevărat important, cu mult peste aplauzele şi laudele celorlalţi. Dacă nu ne aflăm într-o poziţie de conducere, sarcina noastră este să înţelegem ceea ce vedem. Lumea, aşa cum este portretizată astăzi, nu reprezintă lumea reală, iar oamenii pe care îi idolatrizăm pe baza apariţiilor lor publice sunt de multe ori idoli de carton care vor cădea la prima briză.

    Este de datoria noastră să ne disciplinăm pe noi înşine pentru a vedea dincolo de faţada pe care o afişează cei din jur şi de a căuta să identificăm profunzimea caracterului şi competenţa. Mai mult, trebuie să depunem efort, să adoptăm cooperarea şi integritatea în viaţa noastră de zi cu zi, căci fără acestea este imposibil să creăm o moştenire de durată.

  • Rusoaicele gravide au dat naştere unei afaceri înfloritoare în SUA

    Anatoli Kuzmin este proaspăt părinte. Ştim pentru că şi-a etalat mândru pe internet paşaportul albastru, american, al fiicei sale alături de cel roşu, rusesc, tot al ei, pe fundal cu o superbă plajă din Florida. „Woo hoo! Am dublă cetăţenie pentru fiica mea!, a scris el pe Instagram, comentând poza. Cetăţenia americană pentru fetiţa nou-născută este un obiectiv îndeplinit pentru Kuzmin şi soţia sa, o vedetă pe Instagram. Pentru venirea pe lume a primului lor copil au căutat ajutorul serviciilor turistice natale din Florida. Cei doi se numără printre sutele de părinţi ruşi care fac să prospere astfel de afaceri. Mulţi dintre ei, precum Kuzmin şi soţia sa, sunt găzduiţi pe proprietăţile din Florida ale preşedintelui Donald Trump, scrie The Daily Beast. În timp ce Trump îşi îndreaptă discursul împotriva copiilor născuţi în SUA de imigranţi fără acte, proprietăţile sale din Florida au devenit un loc de joacă pentru clienţii turismului natal din păturile superioare ale Rusiei.

    De ani de zile, agenţiile ruseşti le ademenesc pe viitoarele mame bogate din Rusia să vină să nască în Florida. Atracţia nu stă în vremea minunată, în plajele frumoase şi în palmieri, ci în faptul că orice persoană născută pe teritoriul american primeşte automat cetăţenia americană  o perspectivă atrăgătoare pentru viitorii părinţi ruşi, notează Deutsche Welle. În turismul natal, clienţii beneficiază de pachete all-inclusive. Acest tip de turism este înfloritor de ani de zile. Clipuri video promoţionale care circulă pe internet afirmă că în fiecare zi, până la opt rusoaice gravide se îmbarcă în avion pentru a da naştere în străinătate. Există astăzi pe piaţa rusă mai mult de zece agenţii care promovează şi se ocupă de turimul natal. Anton Yatcimenev lucrează pentru una dintre ele. Firma, numită – şi aici nu este nicio surpriză – Miami Care, are zece angajaţi: un avocat, un medic, interpreţi şi o serie de consultanţi din Miami. Yatcimenev locuieşte în Moscova şi consiliază cuplurile căsătorite care doresc să utilizeze serviciile speciale ale agenţiei. Uneori, spune el în glumă, se ocupă, de asemenea, de amanţii secreţi ai femeilor atunci când soţii acestora nu trebuie să ştie nimic.

    „Oferim o întreagă serie de servicii, totul fiind adaptat în mod special la dorinţele clienţilor noştri şi mijloacelor lor financiare“, explică Yatcimenev. El se referă la munca sa ca la o formă de „turism global“, o afacere extrem de profitabilă  mai ales din 2016, când Rusia a ieşit din criza financiară şi de când un număr din ce în ce mai mare de consumatori a avut mijloacele necesare pentru a cumpăra astfel de servicii. Miami Care trimite în fiecare an în Florida până la 200 de viitoare mame rusoaice. Clienţii se pot aştepta la o ofertă cuprinzătoare din care nu lipseşte nimic: sunt luate în considerare toate datele logistice, sunt asigurate cazările şi consilierea medicală şi juridică, precum şi asistenţa în limba rusă. Un magazin cu de toate pentru obţinerea cetăţeniei americane. Yatcimenev recunoaşte că serviciile companiei sale nu sunt ieftine. „Adică, cât de mulţi ruşi îşi pot permite să cheltuiască 30.000 de dolari în trei luni?“, spune el. Jumătate din clienţi vin din Moscova, iar ceilalţi provin în principal din nordul Rusiei, unde se fac foarte mulţi bani în industria petrolieră.

    Cele mai multe dintre gravidele care urmează să zboare spre Miami se bucură de costuri rezonabile de trai şi de o comunitate în creştere de expaţi ruşi. „Fiecare a doua mamă care împinge un cărucior prin Miami este rusoaică“, spune Yatcimenev. Multe vedete pop, precum şi copiii acestora numesc oraşul Miami „acasă. „Toate acestea sunt argumente bune pentru a avea încredere în agenţia noastră“, spune „consilierul”. Nu există cifre oficiale cu privire la numărul de copii născuţi în realitate în SUA din mame rusoaice. Centrul pentru Studii privind Migraţia din New York (CMS) estimează că în fiecare an circa 36.000 de mame venite din ţări străine nasc pe teritoriul SUA.

    Este probabil ca numerele să crească, având în vedere baby boom-ul din prezent, după cum crede Yatcimenev. Însă este el îngrijorat că agenţia sa ar putea ieşi din afacere acum, când preşedintele american, Donald Trump, a sugerat retragerea dreptului la cetăţenie prin naştere? „Nu, deloc“, afirmă Yatcimenev cu încredere. „Dimpotrivă, în ultimele 48 de ore am fost inundaţi cu apeluri de la posibili clienţi.“ El spune că planul lui Trump este unul extraordinar pentru afaceri, deoarece oricine a luat în considerare să folosească agenţia sa, dar a fost nehotărât, este de acum nerăbdător să se ducă să nască în Miami. „Planurile lui Trump sunt, de fapt, o publicitate extraordinară pentru serviciile noastre“, concluzionează el. O comunitate înfloritoare de emigranţi ruşi s-a dezvoltat în jurul suburbiilor din Miami. Cel mai popular magazin cu alimente cu specific rusesc, unde se întâlnesc multe dintre mamele de pe forumurile despre naştere, precum şi alte magazine care amintesc de Europa de Est se află direct peste drum de Trump International Beach Resort, Trump Palace şi Trump Royale. Unii dintre viitori părinţi ruşi vin cu bani puţini, ocolind pachetele scumpe în favoarea unei abordări „do-it-yourself“ dintr-un apartament modest în Miami. O şedere liniştită de trei luni în suburbiile din Miami, completată cu facturi medicale, poate costa 20.000 de dolari.

    Proprietăţile din Florida ale lui Trump sunt opţiuni convenabile pentru ruşii bogaţi, care îşi permit să fie oaspeţii preşedintelui. Aceste proprietăţi sunt notorii ca destinaţie pentru investiţiile superbogaţilor din Rusia, un loc sigur de adăpost pentru economiile în dolari. Şi companiile de turism natal oferă apartamente Trump ca parte a pachetelor care costă peste 75.000 de dolari. Deci pachetele scumpe. SVM-MED, o altă firmă de turism natal, dar din Miami, care se mândreşte cu avanposturile în Moscova şi Kiev, oferă clienţilor săi trei niveluri de pachete, cu cele mai scumpe două apartamente în Trump Towers. Pachetul cel mai scump costă 84.700 de dolari pentru un apartament în Trump Tower II cu cadă aurită şi şofer pentru un Cadillac Escalade sau un Mercedes-Benz. Altă firmă, deşi se adresează în mare măsură clienţilor ucraineni, promite că suburbia Sunny Isles din Miami are opţiuni excelente de cazare, „dintre care unele, cum ar fi Trump Towers, au fost create de însuşi multimiliardarul american Donald Trump!“. O altă ofertă, de la Status-Med, o companie cu birouri la Moscova şi Miami, face publicitate pe site-ul său unui apartament de tip penthouse din Trump Royale, pentru 7.000 de dolari pe lună. Status-Med este afiliată la Sunny Medical Center, o clinică situată chiar pe strada cu apartamentele şi birourile lui Trump din Sunny Isles. Compania organizează yoga pe plajă şi se ocupă de întâlniri şi îngrijire medicală pentru gravide. Proprietarul, Vera Muzyka, spune că proprietăţile Trump sunt foarte căutate de către clienţii săi. „Şi numele Melania a devenit foarte popular“, a adăugat ea. Melania este soţia preşedintelui american.

    O mamă rusoaică a unui nou-născut cetăţean american a declarat pentru The Daily Beast că are un grup de sprijin pentru femeile care îşi fac planuri de naştere fără ajutorul unei companii. În orice moment, 50 de membre ale grupului ei online se află în Miami pentru a naşte, a spus ea. Muzyka estima în 2014 că 40-60 de femei din fostele ţări sovietice nasc în Miami în fiecare lună. „Clienţii noştri plătesc pentru medicamente şi alte servicii şi cheltuiesc foarte mulţi bani în timpul şederii lor în SUA“, a explicat Muzyka. Clientul mediu cheltuieşte de la 40.000 de dolari la 50.000 de dolari timp de trei luni în SUA. Sunny Medical Center spune deschis, în spoturile publicitare, că cetăţenia este unul dintre beneficiile principale primite de clienţi. Muzyka susţine că toate femeile care folosesc serviciile Sunny Medical Center declară deschis oficialilor americani că vin pentru turismul natal.

    Firma, de asemenea, avertizează părinţii să evite să aplice pentru Medicaid, aşa cum aparent fac unele gravide. Făcând acest lucru sau minţind în documentaţia pentru vize, ar putea fi puse pe lista neagră permanent, unde vor rămâne chiar şi după ce copilul lor poate cere reîntregirea familiei. Prima naştere în Miami a Valeriei Storozeva, acum şapte ani, a fost o experienţă atât de bună încât rusoaica s-a întors acolo pentru următorul ei copil, care s-a născut în această toamnă. Storozeva spune că îi plac vremea, atmosfera relaxată şi sentimentul că este în vacanţă.

    „De data aceasta, desigur, vrem să rămânem puţin mai mult pentru că nu vrem să ne întoarcem la iarna rusească“, a glumit ea. Primul ei fiu născut în SUA, acum în vârstă de 6 ani, merge la o şcoală americană din zonă, în timp ce soţul ei şi fiul mai mare vin la ea în vacanţă. Prima dată, Storozeva şi-a rezervat şederea printr-o companie populară de turism natal, care i-a pus la dispoziţie un sofer şi a ajutat-o la găsirea unui apartament şi a unui medic. Storozeva a spus că oamenii care conduceau compania de turism natal au vândut-o între timp şi au trecut la afaceri cu proprietăţi imobiliare, aşa că acum le-a cerut ajutor pentru găsirea unui apartament. „Mă uitam în special la Trump Towers. Prietena mea a locuit aici înainte“, spune ea, referindu-se la o mamă pe care o întâlnise la prima sarcină.

    Cu şapte ani în urmă, Storozeva a stat într-un apartament asemănător pe aceeaşi stradă, dar acum parcă ar vrea ceva mai mult. „Acum, seara, am o privelişte minunată datorită golfului şi a clădirilor strălucitoare“, spune Storozeva. „Clădirea este minunată. Nu regret.“ Între timp, a găsit o comunitate cu oameni ca ea. Unele mame comunică cu ea pe Instagram, unde folosesc hashtaguri ca „naşterile din Miami“ pentru a-şi face publice postările. Le-a întâlnit în timp ce-şi făcea sprâncenele. Şi, spune Storozeva, a cunoscut două mame doar în zborul spre Florida. Turismul natal este o industrie în plină expansiune datorită creşterii clasei de mijloc şi superioare în Rusia şi China. Aceste familii nu intenţionează să lucreze în SUA sau să plătească taxe acolo pe măsură ce copilul lor creşte. Cetăţenia americană reprezintă, mai degrabă, o pătură suplimentară de siguranţă pe care cei bogaţi şi-o oferă după vacanţe de o lună pe plajele din Miami. De asemenea, oferă copiilor lor o şansă de a beneficia de ajutor financiar în şcolile americane şi acces mai facil la locurile de muncă din SUA. După ce copilul a împlinit vârsta de 21 de ani, el poate aplica pentru reîntregirea familiei, pentru a da părinţilor şi fraţilor săi care nu sunt cetăţeni americani undă verde pentru venirea în SUA.

  • Copiii lui Dragoş Pătraru, luaţi la rost la şcoală. „Ce, dacă taică-tu apare al TV, crezi că…“

    „Eu sunt acelaşi om, am aceiaşi prieteni… Dar copiii au o problemă şi e destul de mare. Pentru că eu, fiind ăla de la TV care face scandal orice s-ar întâmpla, normal că toată lumea se raportează la chestia asta şi le face şi lor rău. La şcoală există colegi care zic: „Ce, dacă taică-tu apare al TV, crezi că…. Fii-mea a avut astfel de probleme cu tot felul de bădărani”, a afirmat Dragoş Pătraru, citat de libertatea.ro.

    „Fii-miu face baschet de 4 ani şi a terminat clasa a cincea cu 10. Asta în condiţiile în care eu le repet de când s-au născut că notele de la şcoală sunt un mod foarte cretin de a măsura cunoştinţele cuiva şi că îşi pierd mult timp dacă vor să ia 10. Mai bine merg la un 7-8 şi au timp şi pentru ei. Dar nu vor să înţeleagă. Şi fii-mea a terminat cu 9,70 clasa a zecea.

    Ea poate are ceva în zona asta a televiziunii, îi place să fie văzută, observată, dar trebuie să-şi descopere o pasiune adevărată în domeniu, nu s-o facă pentru că o fac eu sau pentru că aş putea eu s-o sprijin. Singura lecţie pe care le-am predat-o amândurora şi la care eu ţin foarte mult e că în viaţă trebuie să faci doar ce-ţi place”, a mai spus el.

  • Cum arăta Shakira în 1993, când juca în telenovele. A cumpărat serialul ca să nu mai fie difuzat niciodată

    Aceasta a început prin a juca într-o telenovelă care a fost transmisă la tv între 1993 şi 1994.

    Shakira avea rolul principal, intepretând fiica unui magnat ce se îndrăgostea de fiul rivalului acestuia. La un moment dat, Shakira are şi o scenă de dragoste , fapt ce a făcut-o pe cântăreaţă să cumpere ulterior drepturile serialului, pentru a nu mai fi difuzat.

    La doar un an de la acel serial, Shakira debuta cu primul album scos la o casa de discuri mare, “Pies Descalzos”, album ce a lansat-o în lumea muzicii şi i-a adus celebritatea.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Christian Louboutin

    Christian Louboutin s-a născut pe 7 ianuarie 1964, în Paris, ca fiu al lui Roger şi al Irenei, şi a avut trei surori. Deoarece avea tenul măsliniu, diferit de restul familiei, mulţi ani a bănuit că a fost adoptat şi că de fapt ar avea origini egiptene. Bănuiala i-a fost confirmată parţial, deoarece în 2014 a aflat că mama sa avusese o aventură cu un egiptean, care era, de fapt, tatăl său biologic.

    În adolescenţă, ignorându-şi studiile academice, Louboutin a început să deseneze pantofi. A fost exmatriculat de trei ori în timpul şcolii, aşa că ajuns să lucreze la cabaretul Folies Bergères. De cariera sa se leagă şi apariţia într-o serie de producţii cinematografice, precum Race d’ep.
    Loubutin a studiat arte şi desen decorativ la Academia de Arte Roederer, însă ideea lansării pantofilor stiletto care l-au făcut celebru a avut ca sursă de inspiraţie un model de pantofi din cultura africană, de care designerul a fost fascinat în urma unei vizite la muzeul naţional de arte din Africa şi Oceania din 1976.

    Călătoriile sale în Egipt şi India au reprezentat, de asemenea, o bogată sursă de inspiraţie pentru creaţiile sale. S-a întors la Paris în 1981, unde a realizat un portofoliu al unor modele de pantofi, pe care a dorit să îi aducă la nivelul de haute couture de top.
    Louboutin a început să colaboreze cu case de modă celebre, precum Chanel, Yves Saint Laurent şi Maud Frizon. În anii ’80, el a abandonat industria modei pentru o perioadă şi s-a ocupat de grădinărit, însă nu a putut să stea mult timp departe de mult timp de prima sa dragoste. Astfel, în 1991, pune bazele casei de modă care îi poartă numele, Christian Louboutin, moment marcat prin deschiderea primului magazin de pantofi la Paris, cu bani împrumutaţi de la doi bancheri.

    Prima sa clientă a fost prinţesa Caroline de Monaco. După ce comentariul apreciativ al acesteia la adresa magazinului a fost redat de un ziarist de fashion în paginile publicaţiei pentru care lucra, succesul a fost garantat. Mai târziu, multe alte vedete, printre care se numără Christina Aguilera, Jennifer Lopez, Madonna, Tina Turner, Marion Cotillard, Nicki Minaj, Gwyneth Paltrow sau Blake Lively şi-au manifestat interesul pentru pantofii stiletto marca Louboutin, iar Sarah Jessica Parker a purtat o pereche de pantofi Louboutin la nunta sa. 
    Louboutin a fost numită cea mai prestigioasă companie de pantofi de damă trei ani la rând, între 2007 şi 2009. Doi ani mai târziu, în 2011, era cel mai căutat brand de pantofi din mediul online.

    Louboutin a avut o contribuţie importantă la readucerea pantofilor stiletto pe piaţă şi în tendinţe în anii 1990-2000, perioadă în care a lansat zeci de astfel de modele. Talpa roşie, care a reprezintă semnătura designerului, a fost creată în 1993. „După ce am încercat în nenumărate rânduri să îmi reproduc schiţele şi nu am reuşit, într-un final am luat oja roşie a asistentei mele şi am colorat talpa unei perechi de pantofi pe care îi creasem”, povestea Louboutin. „M-am îndrăgostit instantaneu de noul design şi am ştiut că va avea succes.” Codul nuanţei de roşu folosit de Christian Louboutin, culoare care a devenit marcă înregistrată, este Pantone 18-1663 TPX.

    Cel mai cunoscut client al designerului este scriitoarea americană Danielle Steel, cunoscută pentru faptul că deţine peste 6.000 de perechi de pantofi Loubutin şi că de obicei îşi cumpără câte 80 de perechi la o singură sesiune de shopping. Anual, casa de modă Louboutin vinde aproximativ 1 milion de perechi de pantofi şi generează venituri de peste 300 de milioane de dolari.

  • Povestea singurului antreprenor care a primit două stele pe aleea celebrităţii din Hollywood

    George Eastman s-a născut pe 12 iulie 1854, în Waterville, New York, ca fiu al lui George Washington şi al Mariei Eastman. A avut două surori mai mari, Ellen Maria şi Katie. În 1860, familia sa a vândut ferma în care locuia şi s-a mutat în Rochester. În 1862, tatăl antreprenorului a murit în urma unui atac cerebral, aşa că mama sa a trebuit să se îngrijească singură de cei trei copii.

    După ce şi sora sa Katie a murit, Eastman, în vârstă de doar 15 ani, a abandonat şcoala şi a început să lucreze pentru a-şi ajuta familia. El îşi dorea să îşi recompenseze mama pentru greutăţile pe care le înfruntasese pentru a îi creşte. A început să lucreze în industria fotografică, iar în 1884 a patentat materialul fotografic, un suport fotosensibil flexibil – pelicula de nitroceluloză. Invenţia sa a făcut posibilă crearea unor aparate de fotografiat portabile, mai mici şi mai uşoare.

    Patru ani mai târziu, pe 4 septembrie 1888, antreprenorul a pus bazele companiei Eastman Kodak Company, alături de Henry A. Strong. Tot atunci, el a lansat roll filmul Kodak, pe baza căruia s-a inventat, ulterior, fotografia în mişcare, folosită de primii realizatori de film, Eadweard Muybridge şi Louis Le Prince.

    Eastman a fost pasionat de călătorii şi de cântatul la pian. Nu s-a căsătorit niciodată, dar a fost foarte apropiat de mama sa şi de familia surorii sale, Ellen Maria. A avut totuşi o relaţie platonică de lungă durată cu Josephine Dickman, soţia unui asociat. Cei doi au devenit apropiaţi în special după moartea mamei lui Eastman, în 1907. Evenimentul a avut mare impact asupra acestuia, deoarece o bună perioadă nu şi-a putut reveni din depresie. În memoria mamei sale, el a deschis, pe 4 septembrie 1992, în Rochester, Teatrul Eastman.

    De-a lungul vieţii, Eastman a susţinut o intensă activitate filantropică; a donat peste 100 de milioane de dolari în cadrul mai multor organizaţii, din care majoritatea fondurilor au mers către Universitatea din Rochester şi către Institutul de Tehnologie Massachusetts. De asemenea, a înfiinţat o şcoală de muzică şi mai multe clinici medicale.

    Tot în Rochester, Eastman a construit un conac, unde obişnuia să îşi invite prietenii la cină şi pentru a asista la diverse concerte private. După moartea sa, reşedinţa a fost transformată în Muzeul George Eastman, iar în 1949 a devenit muzeul Internaţional de Fotografie şi Film George Eastman.

    În ultimii doi ani de viaţă, Eastman a avut dureri groaznice cauzate de o afecţiune a coloanei. Treptat, i-au fost afectate abilităţile locomotorii. Pe 14 martie 1932, el s-a sinucis, împuşcându-se în inimă. În urma sa, a lăsat un bilet în care le scria prietenilor: ”Munca mea este gata. De ce să mai aştept?„. |n momentul morţii sale, averea inventatorului se ridica la 95 de milioane de dolari (echivalentul a 1,5 miliarde de dolari în 2017).

    În 1975, Kodak a lansat pe piaţă camera digitală, creată de Steven Sasson, unul dintre inginerii companiei. În urma unui declin economic, în care vânzările au scăzut, în 2012 compania Kodak a invocat Capitolul 11 al legii pentru faliment. Totuşi, un an mai târziu a reuşit să se restructureze şi să îşi reconsolideze poziţia pe piaţă; în 2017, compania a avut venituri de aproximativ 1,5 milioane de dolari şi peste 6.000 de angajaţi răspândiţi în toată lumea.
     

  • Cum au ajuns IDOLII unei generaţii SĂRACI şi cu slujbe obişnuite

    AMANDA BYNES

    Amanda Bynes a fost, cândva, în copilărie, o senzaţie a marilor ecrane. Din păcate, odată ce a crescut, a ieşit din lumina reflectoarelor. După ce s-a luptat cu legea şi cu abuzul de substanţe interzise, Bynes pretinde că lucrează în domeniul modei.

    TOM SELLEK

    Deşi mai activează rareori în meseria care l-a consacrat, Selleck s-a retras într-o fermă de 60 hectare, unde vrea să-şi construiască o fermă de avocado de 20 de acri. Actorul a declarat că munca  la fermă i-a permis să găsească în sfârşit un echilibru după o carieră destul de stresantă.

    LIAM GALLAGHER

    După ce fratele său, Noel, a părăsit Oasis pentru a urma o carieră solo, Liam a pus bazele trupei Beady Eye, care şi-a aflat sfârşitul după doar două albume. Astăzi, Liam conduce un brand de haine destul de profitabil în Londra, numit Pretty Green.

    TONY DANZA

    Vedeta din Taxi şi Who’s the Boss este acum profesor de limba engleză la Philadelphia North-East High School. Cui nu i-ar plăcea să fie elevul său?

    CHRIS OWEN

    În ciuda succesului filmului American Pie, Chris Owen nu şi-a consolidat o carieră în domeniu. Astăzi, el este chelner la un restaurant de sushi şi are mai puţin de 100 de urmăritori pe Twitter.

    JESSICA SIERRA

    Jessica Sierra, consacrată prin intermediul American Idol, a trebuit să-şi ia un job în plus, la un cunoscut lanţ de fast-food american,  pentru a-şi putea plăti facturile.

    VANILLA ICE

    Când cariera sa a început să o ia pe o pantă descendentă, Vanilla Ice a decis să pună bazele unui site imobiliar. Acum activează ca investitor imobiliar şi îi învaţă pe alţii cum să facă profit din vânzarea de locuinţe.

    M.C. HAMMER

    După ce a acumulat datorii de 13 milioane de dolari şi s-a declarat falit, Hammer şi-a luat viaţa de la capăt. În prezent oficiază nunţi, dezvoltă aplicaţii iPad şi predă despre noile tendinţe din media la universităţile din Ivy League.

    TARAN NOAH SMITH

    Cunoscut drept „copilul urât” din sitcomului Home Improvement, la 17 ani Smith s-a certat cu părinţii pentru că şi-au cumpărat o casă destul de scumpă din economiile lui strânse cu greu. I-a dat în judecată, s-a căsătorit cu o femeie ce i-ar putea fi mamă şi a investiti banii obţinuţi în proces într-o fermă şi un serviciu de catering.

    FREDDIE PRINZE

    Freddie şi-a schimbat traseul carierei de câteva ori, el fiind cunoscut mai întâi datorită filmelor She’s All That şi I Know What You Did Last Summer, unde a întâlnit-o şi pe soţia sa,  Sarah Michelle Gellar. După ce a lucrat ca regizor şi producător pentru WWE, Freddie şi-a lansat prima carte de bucate, în 2016, numită Back To The Kitchen.

    DANNY LLOYD

    Avea doar 5 ani când a jucat în The Shining. După ce a fost lansat filmul, Danny a renunţat la actorie şi astăzi este profesor de biologie în Kentucky.

  • Motivul pentru care celebrităţile vor purta trandafiri albi la Premiile Grammy

    După ce la Golden Globes actriţele au purtat rochii negre pentru a susţine vicimele abuzurilor sexuale şi campania #MeToo, de data aceasta actriţele s-au organizat să apeleze din nou la un gest simbolic comun în susţinerea aceleiaşi campanii. Mai exact, celebrităţile invitate la Premiile Grammy îşi vor face apariţia cu un trandafir roşu în mână sau pe haine, iar pe scenă vor apărea cu un trandafir alb.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

     

  • Restaurantul cu o stea Michelin unde poţi mânca cu doar 2 euro

    Meng a creat localul ca pe un restaurant unde oamenii pot mânca foarte rapid şi a câştigat repede clienţii şi celebritatea. În iulie 2016, când Ghidul Michelin a ajuns în Singapore, i-a acordat o stea. La început a crezut că este o glumă, pentru că, după părerea lui, celebrul ghid include în lista sa doar localuri cu mâncăruri sofisticate.

    Prezenţa în Ghidul Michelin i-a adus şi mai multă celebritate şi a trebuit să îşi extindă localul cu încă 80 de locuri.

    Citeşte continuarea pe www.gustarte.ro