Tag: Cele mai responsabile companii din Romania

  • CSR 2023. Ţară, ţară, vrem ceasornicari!

    Motivaţie:

    România va avea, în primăvara anului 2025, prima generaţie de ceasornicari români formaţi în ultimii 30 de ani. Acesta va fi rezultatul unui proiect iniţiat de Academia Română de Ceasornicărie, o asociaţie fondată de trei oameni de afaceri care activează în industria ceasurilor de lux în România şi în Elveţia, respectiv:  Mihai Ceciu, primul român care a absolvit renumita şcoală de orologerie din Elveţia Wostep-Neuchatel şi care a fondat Horologivm (laborator de reparaţii de ceasuri de lux din România),  Ion Schiau, fondatorul Albini Prassa (distribuitor de ceasuri elveţiene, cu filiale în România şi în Elveţia) şi Florin Niculescu, proprietarul brandului de ceasuri Tavannes Watch Company din Elveţia. „Academia de Ceasornicărie a fost creată pentru că există o mare nevoie ceasornicari în România.  Se produc din ce în ce mai multe ceasuri la nivel global şi se vând din ce în ce mai multe ceasuri în România, iar importurile de ceasuri elveţiene au crescut în ultimii 10 ani, nu exponenţial, dar semnificativ, mai ales după pandemie”, a spus Ion Schiau, fondatorul Albini Prassa, membru în boardul Camerei de Comerţ Elveţia-România. Numai în 2021 şi în 2022 România a importat ceasuri elveţiene în valoare de câte 25 de milioane de franci elveţieni pe an, iar piaţa „paralelă” sau gri, după estimările lui Ion Schiau, ar dubla această valoare.

     

    Descrierea proiectului:

    În toamna anului 2021, Mihai, Ion şi Florin, cei trei lideri din industria orologeriei, au pus bazele Academiei Române de Ceasornicărie (ARC), prima şcoală modernă dedicată meseriei de ceasornicar. Creată după modelul şcolii duale din Elveţia, ARC, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Ion I.C. Bratianu – Bucureşti, îşi propune să formeze şi să îndrume viitoarele generaţii de ceasornicari specializaţi în ceasuri elveţiene, high-end. Cursurile durează 3 ani, perioadă în care elevii beneficiază de burse, participă la traininguri în Elveţia la firme faimoase de ceasuri elveţiene, fac practică pe ceasuri sau pe mecanisme de ceasuri elveţiene şi au ca profesori specialişti în orologerie din Elveţia şi din România. După finalizarea cursurilor (prima promoţie va absolvi în primăvara anului 2025), tinerii pot opta să se angajeze pentru o companie din România sau din Elveţia sau, dacă au înclinaţii antreprenoriale, pot primi sprijin pentru deschiderea propriului business în acest domeniu.

     

    Rezultate:

    „Ambiţia noastră este să avem minimum 12 ceasornicari formaţi în fiecare an. Cererea de ceasornicari este foarte mare, doar în Elveţia există un deficit de 4.000 de ceasornicari pentru următorii 5 ani. Sigur, scopul nostru nu este ca ei să plece din ţară, dar schimbul de experienţă de pe parcursul studiilor le va fi util. În România, salariul sigur la ieşirea de pe băncile şcolii va fi de cel puţin 3 ori salariul minim la vremea respectivă. Este un job foarte cerut, foarte greu, pentru că nu vorbim de înlocuirea unei curele sau a unei baterii, ci de servisarea unor mecanisme foarte complexe”, a spus Mihai Ceciu, iniţiatorul Academiei şi fondatorul Horologivm.

    Pentru a suplimenta fondurile alocate de companiile fondatoare pentru susţinerea activităţii ARC, asociaţia a mai iniţiat un proiect, „Be a watchmaker for a day!”, un workshop dedicat în special industriei corporate. Pentru debut, cu un cost de 2.500 de lei/participant şi cu o durată de 4-6 ore, un număr de maximum 12 participanţi pot asambla un ceas elveţian sub îndrumarea specialiştilor de la ARC, ceas cu care vor pleca acasă. Sumele strânse în urma acestui proiect vor fi folosite în activitatea ARC, iar companiile pot opta pentru o metodă inedită de a-şi motiva angajaţii în timp ce contribuie la un proiect de responsabilitate socială.

  • CSR 2023. Meniul Zilei de Mâine

    Motivaţie:

    „Eu ce le pun pe masă mâine?” este întrebarea de la care a pornit, în luna iunie a acestui an, Meniul Zilei de Mâine – o iniţiativă Sphera susţinută de KFC, cu dublu rol: acela de a asigura atât hrană, cât şi educaţie unor copii din medii vulnerabile, pe termen lung, prin colaborarea cu două organizaţii nonguvernamentale. În timp ce mâncarea este profund înrădăcinată în ADN-ul grupului, problema pe care trebuia să o adreseze noua platformă, conform unui research dedicat, este că o alimentaţie precară duce la oboseală, îmbolnăvire şi, în cele din urmă, la abandon şcolar. Alimentaţia şi educaţia au devenit, astfel, obiectivele principale ale Meniului Zilei de Mâine.

     

    Descrierea proiectului:

    Lansarea Meniului Zilei de Mâine a fost realizată într-un mod inedit, prin prima farfurie expusă fizic într-un restaurant KFC. O farfurie concepută nu pentru a servi mâncare, ci pentru a spune poveştile comunităţilor susţinute prin acest proiect. Prin scanarea codului QR afişat pe aceste farfurii, consumatorii pot accesa poveştile de viaţă ale 77 de copii aflaţi în situaţii vulnerabile, capturate într-un album foto-documentar găzduit pe site-ul platformei: www.meniulzileidemaine.ro. Fotografiile au fost rezultatul a 11 zile de eforturi de documentare, conduse de fotograful român Vlad Bâscă. În afara restaurantului, lansarea a presupus expunerea fotografiilor în cadrul Galeriei Galateca, alături de obiecte personale ale beneficiarilor: jucării, rechizite şi ustensile de bucătărie aflate într-o stare precară, greu de imaginat pentru cei mai mulţi dintre noi. Pentru o comunicare unitară, farfuriile au fost trimise către 50 de creatori de conţinut şi redacţii de presă ca invitaţii la eveniment. În luna august, expoziţia s-a mutat în centrul Capitalei, la Palatul Suţu. În proiect au fost implicate KFC România/Sphera Franchise Group, Golin România şi UM/MRM România.

     

    Rezultate:
    40.000 de vizitatori unici au accesat platforma în primele două săptămâni de la lansare, iar în forma sa fizică, expoziţia a fost văzută de peste 50.000 de oameni. Cu un total de 18.000 de euro strânşi din donaţii şi vânzări, în doar două luni şi jumătate, copiii din program au fost asistaţi cu resurse alimentare şi educaţionale. „Având în vedere că ne propunem ca platforma să susţină comunităţile vulnerabile pe termen nedeterminat, vom continua să anunţăm acţiunile pe care le vom întreprinde în această direcţie”, au declarat reprezentanţii companiei.


     

  • CSR 2023. Cisco Networking Academy (NetAcad)

    Motivaţie:

    În 1997, Cisco înfiinţa la nivel mondial programul NetAcad, ca răspuns la transformările care aveau loc pe piaţă şi la nevoia tot mai mare de specialişti şi educaţie în zona de reţelistică. În decembrie 1998, Cisco punea bazele NetAcad şi în România. Potrivit reprezentanţilor companiei, obiectivul principal al programului este de a reduce decalajul care există, în prezent, între locurile de muncă din domeniul IT&C şi candidaţii calificaţi pentru a le ocupa, oferind studenţilor cursuri de formare a competenţelor IT. Programul Cisco Networking Academy se adresează tuturor celor care doresc să urmeze o carieră în IT, care vor să înţeleagă ce presupune reţelistica şi care vor să aprofundeze noţiuni IT de uz general.

     „Cisco a înfiinţat NetAcad şi în România din dorinţa de a-i familiariza pe studenţi cu unul dintre cele mai interesante domenii IT: lumea reţelelor”, descriu reprezentanţii companiei motivaţia alegerii acestei comunităţi.

     

    Descrierea proiectului:

    În decembrie 1998, a fost înfiinţată prima academie regională RoEduNet Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti, unde în aprilie 1999 primii 20 de instructori au început pregătirea. Prima academie locală şi-a început activitatea la Colegiul Naţional „Cantemir Vodă” din Bucureşti, pe 4 mai 1999. În 1999, în cadrul academiilor era predat un singur curs Cisco. În prezent, programul oferă peste 20 de cursuri. În România, au introdus în premieră în oferta NetAcad cursul „Introducere în securitatea cibernetică”, disponibil în limba română. Proiectul se află încă în desfăşurare, iar anul acesta împlineşte 25 de ani de activitate în România. Persoanele implicate în proiecte sunt Nicolai Sandu, Consultant IT şi Cătălina Niculiţă, systems engineering manager, Cisco România.

     

    Rezultate:
    În cei 25 de ani de activitate, NetAcad a pregătit peste 163.000 de cursanţi, studenţi, elevi, instructori, iar în prezent există aproape 100 de academii în România. De asemenea, programul a jucat un rol important în încurajarea tinerelor să aleagă o carieră în domeniul IT. 30% dintre cursanţii şi instructorii NetAcad din România sunt femei, procent care ne situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte egalitatea de gen. 95% dintre participanţi cred că programele NetAcad i-au ajutat în obţinerea unui loc de muncă sau a unei oportunităţi de educaţie. Recent, compania a lansat Skills for All, un program gratuit de educaţie ce oferă instrumente interactive şi resurse de carieră concepute de experţi din industrie şi un cadru flexibil de învăţare, deoarece permite adaptarea cursurilor la propriul ritm de lucru al cursantului. „Astfel de iniţiative ne vor ajuta ca, în următorii 10 ani, să oferim prin intermediul NetAcad cursuri de formare şi dezvoltare profesională pentru 25 de milioane de persoane, la nivel global”, spun reprezentanţii Cisco România.

  • CSR 2023. Energie în şcolile copilăriei

    Motivaţie:

    E.ON derulează de peste 10 ani proiectul „Energie în şcolile copilăriei”, care şi-a propus să îmbunătăţească condiţiile de studiu pentru elevi şi să eficientizeze consumul de energie din instituţiile de învăţământ. Îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare, a culturii siguranţei la nivelul publicului larg, adulţi şi copii, a eficienţei energetice promovarea acţiunilor sustenabile, dar şi sprijinirea celor defavorizaţi sunt obiectivele urmărite în iniţiativele E.ON de responsabilitate socială. Proiectele au avut circa 550.000 de beneficiari, iar angajaţii E.ON, 4.700 la număr, au dăruit peste 15.000 de ore de voluntariat comunităţii.

     

    Descrierea proiectului:

    Proiectul constă în schimbarea corpurilor de iluminat vechi cu unele moderne bazate pe tehnologie LED din sălile de clasă, dar şi din săli administrative sau de sport aparţinând instituţiilor şcolare. Lumina neutră dată de tehnologia LED stimulează activitatea mintală, fiind recomandată pentru spaţiile educaţionale. În acelaşi timp, corpurile de iluminat cu tehnologie LED aduc o economie semnificativă de electricitate pentru iluminat, ceea ce înseamnă facturi mai mici la energia electrică pentru beneficiari, precum şi o reducere a emisiilor de CO2. Mai mult decât atât, iluminatul cu LED are o durată de viaţă superioară faţă de sistemele clasice, între 50.000 şi 100.000 de ore de funcţionare, precum şi o luminozitate calitativă, respectiv 98% din cea naturală.

     

    Rezultate:
    E.ON a investit 4,36 milioane de euro pentru îmbunătăţirea condiţiilor de studiu şi eficientizarea consumului de energie prin iluminarea sălilor de clasă bazată pe tehnologie LED. Programul  „Energie în şcolile copilăriei” acoperă, până la finalul acestui an, 83 de instituţii de învăţământ, având circa 50.000 de elevi şi profesori drept beneficiari direcţi, respectiv 39.000 de corpuri de iluminat noi şi peste 92.000 de tuburi economice/cu LED montate. Emisiile de CO2 rezultate doar din energia electrică utilizată pentru iluminat au fost reduse anual cu peste 600 de tone. Anul acesta, compania  a ales ca beneficiare cinci şcoli pentru copii cu nevoi speciale şi două instituţii care vin în sprijinul copiilor cu nevoi speciale. Asociaţia Lumina are un centru de îngrijire paliativă pentru copii şi tineri, iar Asociaţia New Odyssey are ca activitate principală coordonarea unui centru multidisciplinar de intervenţie în Bucureşti specializat în servicii de analiză comportamentală aplicată pentru copii cu tulburare din spectrul autist şi alte tulburări în dezvoltare. La Asociaţia Lumina din Bacău au montat în premieră şi panouri fotovoltaice cu 40 kW/oră putere instalată.x

  • CSR 2023. Parcurile Copilăriei

    Motivaţie:

    „E.ON pune un accent deosebit pe proiecte dedicate copiilor, pe care vrem să îi deprindem cu cele mai bune obiceiuri în ceea ce priveşte comportamentul în preajma instalaţiilor electrice sau a celor de gaze naturale şi de aceea a ales ca locul de joacă de la Grădiniţa Albinuţa să aibă şi un spaţiu dedicat învăţării”, descriu reprezentanţii companiei raţiunea investiţiei în acest proiect. Îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare, a culturii siguranţei la nivelul publicului larg, adulţi şi copii, a eficienţei energetice, promovarea acţiunilor sustenabile, dar şi sprijinirea celor defavorizaţi sunt obiectivele urmărite în iniţiativele E.ON de responsabilitate socială.

     

    Descrierea proiectului:

    Proiectul pilot Parcurile Copilăriei presupune amenajarea locului de joacă al grădiniţei Albinuţa din Târgu-Mureş cu aparate moderne de joacă, o scenă de spectacole şi cu panouri care conţin informaţii legate de energie. Parcul Copilăriei din Târgu-Mureş a fost inaugurat în prima zi de şcoală, pe 11 septembrie 2023. Tobogane, tunele, balansoare, măsuţe şi scaune, un carusel, o scenă pentru spectacole, dar şi panouri cu informaţii despre energie sunt câteva dintre elementele care se găsesc la locul de joacă din incinta grădiniţei. Panourile conţin informaţii despre gazele naturale şi curentul electric, pe înţelesul celor mici. De unde vine energia, cum ajunge în casele noastre, la ce o folosim sau ce înseamnă energia verde sunt câteva întrebări la care copiii vor primi răspuns. Totodată, micuţii vor afla care sunt regulile de siguranţă în preajma instalaţiilor electrice sau a celor ce funcţionează cu gaze naturale.

     

    Rezultate:
    Cele trei complexuri de joacă amenajate la grădiniţa târgumureşeană se întind pe o suprafaţă de 1.700 mp, valoarea investiţiei E.ON fiind de circa 280.000 de euro. Lucrările de amenajare au durat aproximativ două luni. La grădiniţa Albinuţa învăţământul se desfăşoară în limbile română şi maghiară, actualmente fiind înscrişi 250 de copii. De educarea şi îngrijirea copiilor se ocupă 42 de persoane, cadre didactice şi personal auxiliar. Reprezentanţii E.ON spun că şi-au propus să replice proiectul Parcurile Copilăriei de la Târgu-Mureş  în perioada următoare la mai multe instituţii de învăţământ din ţară. Sumele investite de E.ON în campanii şi acţiuni de responsabilitate socială de-a lungul timpului au ajuns la aproape 18 milioane de euro, din care aproape jumătate au fost dedicate educaţiei.  Proiectele au avut circa 550.000 de beneficiari, iar angajaţii E.ON, 4.700 la număr, au dăruit peste 15.000 de ore de voluntariat comunităţii.

  • CSR 2023. Practical Days

    Motivaţie:

    „Învăţământul liceal din România oferă prea puţine programe de practică, iar, în contextul în care tot mai mulţi tineri sunt derutaţi sau confuzi când vine momentul alegerilor studiilor superioare sau drumului către o viitoare carieră, se simte o nevoie acută de informare, educare şi setare a aşteptărilor corecte când vine vorba de cerinţele din piaţa muncii. În plus, potrivit statisticilor Ligii Studenţilor Români în Străinătate, anual, sunt peste 35.000 de studenţi români care studiază în străinătate şi doar 25% dintre aceştia se mai întorc. „Asta se întâmplă pentru că tinerii nu văd perspective de studiu şi carieră în România, ceea ce ne face să pierdem o bună parte din minţile care ar putea să aducă o schimbare în mai bine în această ţară. În acest context, neputând schimba sistemul de învăţământ, KPMG în România şi-a asumat ceea ce depinde de ea ca organizaţie şi, în vara anului 2022, a demarat un program de practică special conceput pentru elevii de liceu de la diverse specializări”, declară Alina Gheuca, HR senior manager, KPMG România. Prin intermediul acestui program, tinerii au oportunitatea de a câştiga experienţă în diverse domenii de activitate specifice companiei (ex. audit, contabilitate, consultanţă fiscală, consultanţă în afaceri, juridic, marketing, resurse umane, IT, securitate cibernetică, fintech etc.), de a se familiariza cu anumite noţiuni, proceduri şi reguli de lucru şi de a interacţiona cu o cultură organizaţională.

     

    Descrierea proiectului:

    Anul acesta, programul de practică dedicat elevilor s-a desfăşurat în lunile iunie şi iulie, în birourile noastre din Bucureşti şi Cluj-Napoca şi a reunit 104 elevi de la 29 de licee publice şi private din Bucureşti, Buftea, Cluj-Napoca, Otopeni, Iaşi şi Piteşti. Aceştia au fost sprijiniţi de 98 de mentori şi facilitatori din cadrul KPMG în România. Proiectul a fost coordonat de un senior manager din departamentul resurse umane al KPMG, iar co-manager de proiect a fost o elevă de clasa a 10-a de la Liceul Gheorghe Şincai din Bucureşti.

    Numărul de participanţi a fost strâns doar printr-un mecanism de tip „word of mouth” pornit de la ecourile programului desfăşurat în anul 2022. Dacă la început programul a fost conceput pentru un număr estimativ de 70 de elevi, pe parcurs, numărul acestora a crescut ceea ce a condus la suplimentarea numărului de participanţi. Filosofia KPMG a fost aceea de a accepta orice elev de liceu care doreşte să capete experienţă, inspiraţie, speranţă, termeni de comparaţie şi prieteni noi.


    „Dacă în 2022 am avut 48 de elevi implicaţi în proiect de la 15 licee din Bucureşti şi Cluj-Napoca, în 2023 am reunit 104 elevi, de la 29 de licee din şase oraşe. Scorul în urma feedbackului primit de la elevii participanţi de 4.7/5 este încă un indicator că programul are ingredientele necesare şi este în foarte mare măsură o experienţă pe care elevii ar recomand-o fără dubii colegilor lor.”
     

    Alina Gheuca, HR senior manager, KPMG România


    Programul s-a desfăşurat pe durata a două luni, 6 iunie – 28 iulie 2023. Aplicaţiile au început să fie primite începînd cu luna martie a anului 2023 şi până inclusiv înainte de începerea ultimei grupe din iulie. Cei 104 elevi au fost împărţiţi în patru grupe, fiecare grupă petrecând câte două săptămâni în cadrul KPMG. În cadrul fiecărei grupe, elevii au fost împărţiţi în echipe de câte 3-4 elevi de la licee diferite. La fiecare două zile, elevii schimbau departamentul, ceea ce le-a oferit posibilitatea de a avea mai mulţi termeni de comparaţie deoarece ei au interacţionat cu departamente variate. Pe lângă activitatea practică din cadrul departamentelor, elevii au avut parte şi de o serie de sesiuni de neuromindfulness şi inteligenţă emoţională, workshopuri dedicate conceptelor de leadership, growth mindset, dezvoltare personală, sesiuni de feedback şi de networking, immersive experience cu alte grupuri de studenţi aflaţi în programe de internship la KPMG (de la universităţi din România şi din alte ţări). Toate acestea au avut menirea de a îi ajuta să îşi găsească drumul în alegerile viitoare de carieră. KPMG în România a comunicat pe canalele de comunicare internă, precum: newsletter, e-mail, comunicări dedicate pe canalul de comunicare Microsoft Teams dedicat recrutării, evenimente interne cu circuit restrâns, intranet. De asemenea, canalele de comunicare externă au ajutat la promovarea organică a programului au fost canalele tipice de social media: Instagram, Facebook, dar şi TikTok, pentru care elevii au fost încurajaţi să producă pastile de conţinut care să reprezinte experienţa lor reală. De altfel una dintre sarcinile primite de la mentorii KPMG responsabili cu comunicarea internă şi employer branding a presupus crearea de conţinut pentru canalele KPMG de comunicare în diferite formate: vizual static, conţinut video, animaţie, text, postări de social media.

     

    Rezultate:
    Programul Practical Days @ KPMG şi numărul în continuă creştere de elevi doritori să se alăture programului de la an la an sunt o dovadă că acesta răspunde unei nevoie reale în rândul tinerei generaţii, dornică să ia decizii informate în baza experienţelor proprii, punctează Alina Gheuca. „Dacă în 2022 am avut 48 de elevi implicaţi în proiect de la 15 licee din Bucureşti şi Cluj-Napoca, în 2023 am reunit 104 elevi, de la 29 de licee din şase oraşe. Scorul în urma feedbackului primit de la elevii participanţi de 4.7/5 este încă un indicator că programul are ingredientele necesare şi este în foarte mare măsură o experienţă pe care elevii ar recomand-o fără dubii colegilor lor. Un indicator foarte bun de rezultat este şi numărul colegilor din KPMG care s-au implicat în acest proiect (98)”, declară Alina Gheuca. Campania a avut un reach combinat pentru conţinut organic şi conţinut plătit (boost) pe Facebook şi Instagram de aproximativ 180.000 useri, conform Meta Business Suite. „Acest reach a fost dublat de dovezile anecdotice primite prin diferite medii şi de la stakeholderii implicaţi (de la părinţi, până la profesori, formatori, mentori şi facilitatori), dar poate cel mai bine prin mărturiile liceenilor care ne-au abordat direct pentru a solicita să fie incluşi în program, în urma postărilor de pe social media, după cum ei singuri au menţionat. Chiar dacă poate anecdotic, un indicator de rezultat este şi feedbackul unora dintre părinţii care ne-au scris să ne mulţumească mărturisind gânduri de tipul: «vă mulţumesc pentru experienţa oferită băiatului meu. Simt că a plecat de acasă copil şi s-a întors adult», «Dacă în timpul şcolii trebuia să trag de X să meargă la şcoală, acum se trezeşte cu o oră mai devreme, să nu cumva să întârzie la practică»”, menţionează Alina Gheuca.

  • CSR 2023. Every hand makes a difference

    Motivaţie:

    Potrivit reprezentanţilor UPS România, proiectul lor a plecat ca răspuns la realitatea îngrijorătoare cu care se confruntă copiii din România şi se adresează mai ales copiilor care provin din medii defavorizate. Conform statisticilor, în România 1 din 5 copii abandonează şcoala, principala cauză fiind sărăcia. Mai mult decât atât, 1 din 2 copii din România trăiesc în pragul sărăciei şi în condiţii extraordinar de dificile (părinţi cu un nivel scăzut de educaţie, copii crescuţi de bunici, flageluri sociale precum alcoolism şi violenţă domestică). „UPS a înţeles impactul profund pe care acţiunile colective îl pot avea în transformarea vieţii acestor copii, de aceea credem cu tărie că orice mână de ajutor poate face diferenţa, iar dacă vrem să facem o schimbare în lume, trebuie să începem cu noi înşine. Campania noastră urmăreşte să oprească ciclul privării de educaţie perpetuate de sărăcie şi să creeze un viitor mai echitabil pentru aceşti copii, ajutându-i să-şi continue educaţia”, spun  reprezentanţii companiei.

     

    Descrierea proiectului:

    Colaborarea UPS România cu Asociaţia Ana şi Copiii a început în anul 2010. În perioada 2010-2021, au oferit mai multe granturi, dintre care unul în valoare de 20.000 de dolari, pentru relocarea centrului Ana şi Copiii din Bucureşti într-o clădire mai mare, mărind astfel numărul de copii pe care îi sprijineau de la 25 la 50. I-au sprijinit cu 50.000 de dolari pentru achiziţia unui teren în sectorul 3, iar mai apoi cu suma de 15.000 de dolari pentru împrejmuirea terenului. Anul acesta, în octombrie, urmează deschiderea celui mai mare centru de sprijin social şi educaţional din România, iar în 2022, au oferit un grant de 15.000 dolari pentru susţinerea activităţilor educaţionale cu copiii şi adolescenţii din programele Ana şi Copiii.

    Totul a fost posibil cu sprijinul angajaţilor UPS România, care au dăruit din timpul lor liber în zile de weekend mii de ore de voluntariat şi care au participat la diverse acţiuni de voluntariat în cele trei centre de zi pentru copiii defavorizaţi aflate în îngrijirea Asociaţiei Ana şi Copiii. În timp, implicarea voluntarilor şi a companiei a crescut, fiind desfăşurate activităţi pe tot parcursul anului, iar proiectul de voluntariat a devenit unul pe termen lung şi a căpătat şi un nume simbolic „Every hand makes a difference”. La una din acţiunile de la Centrul Ana şi Copiii din Urlaţi, fotografia de grup a câştigat premiul de popularitate desfăşurat intern de UPS Foundation, proiectele Ana şi Copiii primind astfel un grant suplimentar de 500 de dolari.

     

    Rezultate:
    În fiecare an, voluntarii UPS România fac donaţii pentru susţinerea copiilor din centrele Asociaţiei. În perioada 2010-2022, UPS Foundation a investit în proiectele Asociaţiei Ana şi Copiii suma de 100.500 dolari. Numai în 2022, au dăruit comunităţii, prin intermediul asociaţiei, cca 400 de ore de voluntariat. Asociaţia Ana şi Copiii are în îngrijire trei centre: în Bucureşti (65 de copii), în Prahova (80 de copii), Călăraşi (80 de copii). Alţi 125 de copii şi adolescenţi sunt sprijiniţi direct în comunitatea lor. „Proiectul „Every hand makes a difference” a avut un impact profund asupra comunităţii pe care o deserveşte. „Copiii din familiile sărace au acum un refugiu unde primesc hrană, sprijin academic şi emoţional din partea personalului dedicat din centre. Aici, ei nu sunt doar beneficiari, ci sunt trataţi cu respect şi empatie, ceea ce le oferă un sentiment de apartenenţă. Pe măsură ce cresc, îşi fac prieteni, capătă curaj să meargă înainte şi speră la o viaţă mai bună atunci când vor creşte mari. Prin intermediul activităţilor creative, precum pictura şi modelajul, ei îşi descoperă talentele şi învaţă unii de la alţii. Proiectul le oferă oportunităţi de a participa la ieşiri în scop educaţional, în tabere, la teatru, inclusiv vizite la muzeu, lărgindu-le orizonturile. În plus, sunt sprijiniţi cu rechizite, încălţări, hăinuţe, consiliere psihologică şi tot ceea ce le este necesar să meargă la şcoală. De asemenea, părinţii primesc sprijin material, medical, juridic şi ajutor în găsirea unui loc de muncă”, spun reprezentanţii companiei. În viitor, şi-au propus să continue colaborarea cu Asociaţia Ana şi Copiii şi să diversifice acţiunile de voluntariat, astfel încât să ajute cât mai mulţi copii: „Vrem să le transmitem mesajul că nu sunt uitaţi de lume şi că pot zâmbi în fiecare zi. Acest angajament se aliniază misiunii globale a UPS de a avea un impact pozitiv asupra comunităţilor pe care le deservim, asigurându-ne că cei mai vulnerabili dintre noi primesc sprijinul şi oportunităţile pe care le merită”.

  • CSR 2023. Simţim la fel: camera senzorială CONIL

    Motivaţie:

    „A face bine” este o valoare fundamentală după care afacerea de familie Transavia se ghidează în tot ceea ce face, iar dorinţa de a contribui la creşterea calităţii vieţii oamenilor, sprijinind educaţia şi dezvoltarea tinerilor se traduce prin susţinerea iniţiativelor care promovează incluziunea, declară Theodora Popa, vicepreşedinte Transavia. Un diagnostic copleşitor, adesea greu de acceptat ca părinte este dublat de multe ori de dificultatea de a găsi resurse financiare şi modalităţi eficiente de a ajuta copiii să depăşească dizabilitatea şi să aibă o viaţă cât mai normală. „Astfel, ne-am implicat pentru a susţine accesul la educaţie pentru copii cu dezvoltare atipică. După ce în 2021 Transavia a ajutat Asociaţia CONIL să construiască o şcoală gimnazială pentru a asigura educaţie inclusivă şi de calitate pentru 300 de copiii afectaţi de tulburări din spectrul autismului, de sindromul Down sau de dizabilităţi locomotorii, în decembrie 2022 a susţinut amenajarea şi dotarea completă a unei camere senzoriale, în care copiii îngrijiţi de asociaţie pot beneficia de terapie adecvată”, afirmă Theodora Popa.

     

    Descrierea proiectului:

    Camera Senzorială, sau camera Sonelzen, plasează copilul-pacient într-un mediu liniştitor şi stimulant (mediu multisenzorial controlat) în care se monitorizează parametrii terapeutici, prin care se urmăreşte atingerea unei stări de bine şi a unui echilibru, elemente esenţiale în terapia copiilor cu tulburări de spectru autist. Camera Senzorială CONIL a fost dotată de Transavia cu echipamente alese pentru a stimula simţurile: vederea, simţul tactil, auzul, mirosul, gustul. Prin intermediul acestui sistem, copiii cu cerinţe speciale beneficiază de sesiuni de terapie şi tratament noninvazive, nondirective şi care nu necesită comunicare verbală. Controlate direct de către copilul-pacient şi nu de către terapeut, acestea permit copilului cu autism să îşi descopere simţurile şi, prin ele, să îşi exprime emoţiile şi sentimentele. Dotarea completă de către Transavia a Camerei Senzoriale, în care copiii beneficiază de terapie adecvată, vine în sprijinul celor 300 de familii îngrijite de CONIL. „Continuăm astfel să susţinem accesul la educaţie pentru copiii cu dezvoltare atipică îngrijiţi de asociaţia CONIL”, adaugă Theodora Popa.

     

    Rezultate:
    Prin această implicare, Transavia a asigurat un suport fiziologic şi logistic pentru terapia aplicată persoanelor cu autism şi alte dizabilităţi, demenţă sau leziuni cerebrale, care completează cele 25.200 de ore de terapie şi tratament pentru cele 300 de familii cu copiii îngrijiţi de Asociaţia CONIL.

  • CSR 2023. Construim următoarea de generaţie de specialişti în product management şi marketing

    Motivaţie:

    Angajamentul Bitdefender de a susţine activ educaţia din România se reflectă în numeroasele iniţiative dezvoltate, de la şcoala primară până la mediul universitar, pentru a sprijini şi inspira următoarele generaţii de profesionişti. Produsele dezvoltate de Bitdefender sunt utilizate de clienţi din toate colţurile lumii, ceea ce subliniază importanţa strategică a domeniului de marketing în pregătirea viitorilor specialişti. Succesul pe plan global al Bitdefender demonstrează că nu este suficient doar să dezvolţi produse tehnologice de înaltă calitate, ci să dispui şi de capacitatea de a naviga prin contexte de business dinamice, cu o concurenţă puternică, de a înţelege tendinţele pieţei, de a comunica eficient cu publicul ţintă şi de a crea strategii de marketing inovatoare. Prin prisma acestei viziuni, a prins contur un program de studiu inovator, dezvoltat de Bitdefender alături de Facultatea de Management din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). Dedicat studenţilor masteranzi, cursul de Product Management şi Marketing a fost conceput pentru a le oferi o perspectivă de ansamblu asupra celor mai noi tehnici şi instrumente utilizate în domeniul marketingului.

     

    Descrierea proiectului:

    Cursul facultativ de „Product Management şi Marketing”, susţinut de specialişti de la Bitdefender (Mihaela Păun, Anca Bundaru, Loredana Botezatu, Simona Ştefănescu, Bogdan Botezatu, Răzvan Mureşan, Răzvan Todor, Sorin Carp), împreună cu profesori SNSPA a fost lansat la începutul celui de-al doilea semestru al anului universitar 2022-2023. Axat pe dezvoltarea abilităţilor practice şi armonizarea lor cu tendinţele din industrie, cursul a reunit studenţi la nivel de master din cadrul Facultăţii de Management şi ai Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din SNSPA. Pe parcursul celor şapte module interactive au fost abordate teme precum analiza şi înţelegerea segmentului de piaţă şi a nevoilor clienţilor, definirea şi poziţionarea unui produs pe piaţă, dezvoltarea de strategii de marketing, crearea unui plan de comunicare şi promovarea produselor în mediul digital şi tradiţional, monitorizarea şi evaluarea performanţei. Finalul proiectului a fost marcat printr-un hackathon organizat la sediul Bitdefender, pe durata căruia masteranzii au lucrat în echipe pentru conturarea unui plan de produs, pe baza căruia au dezvoltat strategii de marketing şi au creat produse inovatoare. Echipele şi-au susţinut apoi ideile, în faţa unui juriu, într-o sesiune specială de elevator pitch, câştigătorii beneficiind de un internship în cadrul Bitdefender. Conceptul cursului a fost dezvoltat de Bitdefender în parteneriat cu SNSPA şi agenţia Exploratist.

     

    Rezultate:
    Prin impactul generat, începând cu anul academic 2023-2024, cursul de Product Management şi Marketing este integrat în structura a două programe de masterat desfăşurate în limba engleză, respectiv Management and Digital Innovation (MDI) şi Programs and Investments Management (PIM) din cadrul Facultăţii de Management, SNSPA. „Rezultatele acestui proiect reconfirmă succesul implementării unui format de studiu care îmbină partea teoretică cu cea practică, precum şi faptul că parteneriatele dintre mediul academic şi cel de business stimulează performanţa”, spun reprezentanţii companiei. Ca urmare a evoluţiei acestui proiect, Bitdefender dezvoltă un modul similar alături de Universitatea Politehnica din Bucureşti, care va fi lansat în primul semestru al acestui an universitar. Astfel, studenţii masteranzi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare interesaţi să dezvolte strategii de marketing şi să scaleze produse vor beneficia de exemple şi sfaturi din experienţa internaţională a specialiştilor de la Bitdefender care vor fi completate de noţiuni teoretice din partea profesorilor universităţii. „De peste 21 de ani, Bitdefender investeşte în oameni şi în excelenţă. Astfel de programe rămân o prioritate, întrucât constituie elementele esenţiale pentru progresul societăţii”, mai spun reprezentanţii companiei, referindu-se la motivaţia implicării în astfel de proiecte.

  • CSR 2023. Informatica ajunge la copii din medii defavorizate

    Motivaţie:

    Accesul la lecţii de informatică în zonele rurale este mult mai dificil, nu doar pentru că infrastructura IT lipseşte în multe dintre şcoli, dar şi pentru că există un număr redus de profesori de informatică dispuşi să profeseze în asemenea comunităţi. De cele mai multe ori orele de informatică nu se ţin sau, în cel mai fericit caz, copiilor li se predă un curs de Tehnologia Informaţiei şi Comunicării, unde elevii sunt învăţaţi să folosească un calculator şi diverse programe de tehnoredactare. Cum locuiesc în zone izolate, cei mici nu aveau până acum de la cine să înveţe programare şi noţiuni reale de informatică. 

     

    Descrierea proiectului:

    Peste 400 de copii de clasa a V-a de la 15 şcoli din Botoşani şi Prahova au avut acces la ore de informatică prin intermediul a cinci voluntari Bitdefender din Iaşi, Cluj şi Bucureşti. Ionuţ Baltariu, Ionuţ Breta, Bogdan Huşman, Sebastian Săvulescu şi Dumitru Daniel Stratone, coordonaţi de Roxana Prelipcean, au donat din timpul lor liber şi, începând din ianuarie 2023, merg în mai multe sate în cele două judeţe pentru a ţine orele de informatică. Toate cele 15 şcoli sunt în medii rurale defavorizate, unde copiii nu au profesori de informatică. Acesta este un proiect pilot derulat de Bitdefender în parteneriat cu SEPI – Societatea pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică, specialiştii de la SEPI pregătindu-i pe angajaţii Bitdefender din proiect în ceea ce priveşte tehnica de predare, metodologie şi lucrul cu copiii.  Proiectul a primit şi o aprobare de la Ministerul Educaţiei pentru a putea fi implementat.

    Rezultate:
    Rezultatele la care au ajuns, pe baza formularelor trimise către părinţi, cadre didactice şi director de şcoli sunt:

    • 95% dintre copii au terminat cursul şi au prezentat un proiect la final;

    • În 92% din cazuri interesul pentru infomatică a crescut semnificativ;

    • 92% dintre profesorii de informatică au declarat că s-au simţit inspiraţi de voluntarii din proiect;

    • Proiectul a dus la o reducere semnificativă a absenteismului, nu doar la orele de informatică, ci şi la alte materii;

    • Profesorii chestionaţi au declarat că este un proiect care ar trebui extins şi la alte materii;

    • 16 copii din cei 450 au avut ocazia să lucreze la un calculator pentru prima dată.

    Pe termen lung, Bitdefender şi-a propus să extindă accesul elevilor din comunităţi defavorizate, atât prin recrutarea mai multor voluntari în proiect, cât şi prin creşterea numărului de şcoli din program şi a regiunilor acoperite, prin cooptarea mai multor parteneri din mediul anteprenorial, respectiv a specialiştilor IT, inginerilor programatori şi studenţilor. Extinderea proiectului în cât mai multe clase de nivel gimnazial prin includerea mai multor şcoli ca unităţi pilot va permite accesul la o învăţare eficientă pentru cât mai mulţi elevi. De asemenea, predarea mixtă, în pereche profesor şi programator specialist ajută să evoluăm şi să spargem practici şi tipare învechite despre rolul profesorului în clasă. „Învăţarea implică emoţie, iar în acest format de desfăşurare a orelor elevul beneficiază atât de expertiză de specialitate, cât şi de atenţia şi implicarea a două persoane adulte. Alături de elevi, profesorul (suplinitor sau chiar necalificat) beneficiază de o experienţă ce reprezintă o formare de specialitate prin practică directă la ore”, explică reprezentanţii companiei. Un alt obiectiv este continuarea pe patru ani a proiectului, iar elevii să fie iniţiaţi şi în programarea în C/CĂĂ. În plus, e important să se schimbe percepţia şi rolul profesorului în clasă, iar organizarea orelor să fie adaptabilă în funcţie de specificul orelor şi de problemele logistice de la nivelul fiecărei şcoli.