Tag: Cefin

  • Un fost administrator al Tractorul Braşov cumpără un teren de 12 ha în Iaşi de la o firmă a Cefin

    Omul de afaceri Silviu Savin, fost administrator al Flavus Investiţii, vehicul care a preluat în 2007 activele Tractorul Braşov, cumpără 12 ha de teren în Iaşi de la firma Cefin Real Estate Development pentru 2,5 milioane euro, loturi pe care urma să fie dezvoltat un parc de panouri fotovoltaice. Cefin Real Estate Development (CRED), controlată de grupul italian Cefin, este în insolvenţă, administratorul judiciar fiind firma BDO Business Restructuring. Planul de reorganizare prevede vânzarea celor opt loturi de teren, totalizând 12,1 hectare deţinute de CRED în Iaşi, lângă Era Shopping Centre, în vederea achitării integrale a masei credale. Terenul a fost achiziţionat în 2006 pentru construcţia unui parc de panouri fotovoltaice. “Începând cu anul 2007, modificarea drastică şi rapidă a condiţiilor de piaţă, intervenită ca urmare a declinului economic ce a afectat, în special, piaţa imobiliară, a fost resimţită semnificativ şi de către societate”, se arată în planul de reorganizare al firmei.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • BCR Leasing oferă finanţare pentru vehicule comerciale mai vechi de 6 ani

    Oferta celor două companii – vehicul şi finanţare – se adresează firmelor care vor să cumpere un vehicul comercial cu o vechime mai mare de 6 ani şi care nu îşi pot finanţa integral achiziţia din resurse proprii.

    “Există multe companii care activează în domeniul construcţiilor sau al transporturilor şi care nu îşi pot permite în acest moment să achiziţioneze vehicule comerciale noi, având în vedere costurile ridicate. Produsul nostru le va permite să ramână active în piaţă, într-un mediu economic încă dificil”, a declarat Bogdan Speteanu, director general al BCR Leasing.

    Interesul potenţial companiilor pentru acest tip de vehicule rezultă şi din configuraţia parcului circulant de vehicule comerciale al Romaniei, care este format preponderent din maşini cu o vechime de peste 6 ani. Tranzacţiile de vânzare-cumpărare de vehicule comerciale rulate au reprezentat un segment de piaţă cu dimensiuni ce au ajuns în 2011 la dublul volumelor de vehicule noi vândute.

    Vehiculele achiziţionate prin acest serviciu de finanţare beneficiază şi de garanţie tip drive-line pe o perioadă de şase luni, valabilă în reţeaua de service autorizat Cefin.

    “Această ofertă ne va ajuta să devenim mai competitivi şi în ofertele pentru înlocuirea marilor flote, pentru că în principal vehiculele comerciale înmatriculate în perioada 2002 şi 2006 sunt produsele tipice de trade-in”, a declarat Stefano Albarosa, CEO al Cefin România.

    BCR Leasing IFN este prezentă pe piaţa românească de leasing din 2001, ca subsidiară a BCR.

    Cefin România este dealer autorizat Iveco, comerciant de vehicule comerciale rulate şi furnizor de servicii şi produse post-vânzare (service, piese de schimb, consumabile), având în prezent 8 puncte de vânzari de vehicule comerciale şi servicii în Bucureşti, Arad, Constanţa, Deva, Galaţi, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara.

  • Pe ce au fost cheltuiti banii in proiectul Cortina, cel mai mare faliment al unui proiect de locuinte

    Dezvoltatorul a intrat in faliment cu datorii de peste 25 de
    milioane de euro dupa ce a fost construit doar un subsol pe trei
    niveluri si structura a trei etaje superioare din blocul care urma
    sa cuprinda 270 de apartamente.

    Unul dintre cumparatori spune ca nivelul ridicat al datoriilor
    firmei nu se vede “pe teren”, in conditiile in care “costul
    constructiei pentru subsol era de maximum 400 de euro/metrul
    patrat, in timp ce structura supraterana costa maximum 300 de
    euro/mp pe varf de piata.

    Mai multe amanunte pe
    www.zf.ro

  • Albarosa, nominalizat presedinte al Unimpresa

    Votul final va fi acordat de către membrii Unimpresa pe data de 6 Mai, în cadrul Adunării Generale anuale, la care va participa si Luca di Montezemolo, presedintele grupului italian Fiat si al producatorului de lux Ferrari (care va deschide primul show-room de pe piata romaneasca in curand, actionar al companiei care va deschide acest centru fiind printre altii si omul de afaceri Stefano Albarosa).

    “Pe parcursul mandatului meu, mă voi concentra pe dezvoltarea unui dialog deschis şi constructiv între asociaţia noastră şi autorităţile Române. Astfel vom putea asigura atât o cât mai bună reprezentare a intereselor membrilor nostri, dar vom putea acţiona şi în sensul promovării pe mai departe a atractivităţii investiţionale a României pentru oamenii de afaceri italieni” a declarat Stefano Albarosa.

    Constituită în iulie 2003, Unimpresa România a devenit “Patronat” recunoscut de către Guvernul român încă din octombrie 2004, participând la masa tratativelor alături de Guvern şi de sindicate pentru a dezbate problemele importante ale companiilor şi apărând interesele propriilor asociaţi, firme româneşti cu capital parţial sau în totalitate italian. Unimpresa se inspiră din sistemul patronal italian, în care se regăseşte, fiind membră a Confindustriei şi reprezentând Confagricultura si Confesercenti în România. Actualmente, Unimpresa are aproape 700 de asociaţi care oferă peste 130.000 de locuri de muncă.

    Cititi aici cum a ajuns Stefano Albarosa sa dezvolte primul show-room Ferrari din Romania

  • Imobiliare in stil italian

    La 40 de ani, Stefano Albarosa, CEO-ul grupului Cefin, este unul dintre dezvoltatorii imobiliari cei mai vizitati de catre fondurile de investitii. Poate la fel de des cautat precum Shimon Galon, seful GTC Romania, artizanul celei mai mari tranzactii de la noi cu o cladire de birouri – America House, sau Alexander Hergan, omul din spatele Avrig 35, alti doi cunoscuti developeri imobiliari din Romania.

    Dar, spre deosebire de alti dezvoltatori, Albarosa nu a facut niciodata un secret din faptul ca prefera sa intre in parteneriate cu un investitor financiar, care aduce atat cunostinte, cat si siguranta unui exit din proiectul construit. Nu degeaba Radu Lucianu, partener al companiei imobiliare Eurisko si partener de afaceri al Cefin, spune ca ii aduce „saptamanal“ investitori interesati.

    Albarosa este privit de consultantii imobiliari drept unul dintre cei mai capabili oameni din industrie, ce a cladit de la zero o afacere despre care nu stia mare lucru. Practic, a pornit de la cateva milioane investite in special pentru a sprijini dezvoltarea altor afaceri ale grupului Cefin, dar a ajuns in cinci ani la proiecte imobiliare de peste un miliard de euro.

    Chiar daca nu este un investitor discret, precum Alexander Hergan sau ca Gabriel Popoviciu, proprietarul proiectului Baneasa, si raspunde aproape de fiecare data la intrebarile jurnalistilor, putini stiu ca activitatile imobiliare ale lui Stefano Albarosa – devenite „perla“ grupului pe care l-a fondat in urma cu circa 12 ani – au inceput aproape accidental. „In real estate am intrat pentru ca nimeni nu stia sa cladeasca sedii asa cum ni le doream noi“, explica Stefano Albarosa, in biroul de la parterul unei cladiri din Primaverii – actualul cartier general al Cefin Real Estate, compania de dezvoltare imobiliara din holdingul Cefin.

    Holdingul, care este detinut in proportii egale de familia Albarosa si o alta familie de oameni de afaceri italieni – Orecchia, a pornit de la o afacere de import de autovehicule Iveco, s-a dezvoltat in industrii adiacente, dar vedeta a ajuns acum activitatea din real estate. Stefano Albarosa este extrem de pasionat de investitiile imobiliare, asa ca nu este de mirare ca, desi afacerile grupului Cefin se intind in multe orase din Romania, acoperind mai multe domenii, mai mult de trei sferturi din discutia cu reporterii BUSINESS Magazin s-a invartit in jurul afacerilor imobiliare. Grupul Cefin a dezvoltat deja proiecte in valoare de aproape 200 de milioane de euro, spune Albarosa. „Acum lucram la proiecte de 400 de milioane de euro si mai avem «pe teava» investitii ce ar putea ajunge la alte 400 de milioane de euro“, rezuma el. Cu totul, un miliard de euro.

    Spre deosebire de anii in care adulmeca primele oportunitati de investitii, acum numarul dezvoltatorilor puternici este considerabil mai mare. Desi portofoliul Cefin este remarcabil, tot mai multi dezvoltatori anunta planuri de investitii care nu se mai exprima in zeci de milioane de euro, ci in miliarde. Sau, cum spune Radu Lucianu, „la un moment dat, te depaseste piata“. Insa Albarosa si-a creionat deja strategia pentru a face fata concurentei.

    Prima directie a fost trasata inca de la cea dintai investitie majora a grupului in imobiliare – Cefin Logistic Park. In 2004, Cefin atragea in aceasta afacere fondul de investitii austriac Europolis printr-un contract de tip forward purchase, probabil primul de acest tip de pe piata romaneasca. Cefin primea o suma de bani pentru fazele pe care le livrase pana atunci din cadrul proiectului, iar fazele ulterioare de dezvoltare erau facute cu ajutorul finantarilor furnizate de fondul de investitii, dezvoltatorul avand astfel un exit asigurat. Adica exact ce vroia Albarosa.

    „Era mult mai greu sa obtii o finantare cand am inceput sa construim proiectul decat acum. Bateam la usile oricarei banci, dar era una singura – HVB Bank – care detinea aproape monopolul finantarilor pentru real estate. Imi aduc aminte ca la ora 13.00 aveam eu intalnire la ei la sediu, cu o ora inainte fusese Shimon (Galon, de la GTC Romania, dezvoltatorul proiectelor Europe House si America House – n. red.), iar dupa mine urma un alt dezvoltator“, isi aduce aminte italianul.