BusinessMagazin

Tag: Ceausescu

  • Suma uriaşă pentru care a fost vândută ARO-ul lui Ceauşescu

    Maşina a fost evaluată la 137.500 lei, iar în luna ianuarie a fost organizată prima licitaţie, la care nu s-a prezentat niciun ofertant.

    Licitaţia a fost reluată în data de 18 decembrie 2019, preţul de pornire fiind diminuat conform prevederilor legale cu 25% faţă de preţul de evaluare, respectiv 103.125 lei.

    Cei cinci ofertanţi participanţi la cea de-a doua licitaţie au supralicitat 16 paşi, maşina fiind vândută cu 189.180 lei.

    Maşina este un ARO 304, de culare gri, fabricat în 1977, cu 72.453 km la bord, care i-a aparţinut iniţial lui Nicolae Ceauşescu şi ulterior a fost confiscată de la omul de afaceri Ovidiu Tender.

  • 22 DECEMBRIE 1989. 26 de ani de la fuga lui CEAUŞESCU şi victoria revoluţionarilor – VIDEO

    Pe data de 22 decembrie, zeci de mii de muncitori de pe marile platforme industriale se îndreptau încă de la primele ore ale dimineţii spre sediul Comitetului Central al PCR şi Piaţa Universităţii, locul în care cu o zi s-a tras în manifestanţi.

    Oamenii, plecaţi de la ora 07.00, mergeau în coloane, din Militari, Pipera, de la Uzinele “23 August” şi Republica, spre centru oraşului, purtând steaguri fără stema Republicii Socialiste România. Barajele instalate pentru a împiedica accesul în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Palatului s-au dovedit inutile. Două ore mai târziu, Piaţa Universităţii era plină de demonstranţi care cereau Armatei şi Miliţiei să treacă de partea lor.

    Nicolae Ceauşescu a convocat la sediul Comitetului Central al PCR o şedinţă de partid în care anunţa că a preluat conducerea armatei şi a instituit starea de necesitate în întreaga ţară, care interzicea întrunirea în grupuri mai mari de cinci persoane. La acea oră, în centrul Bucureştiului se aflau sute de mii de oameni.

    Manifestanţii care au ocupat piaţa din faţa Comitetului Central au forţat uşile masive ale clădirii şi au escaladat balconul. Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au refugiat pe acoperişul clădirii, unde erau aşteptaţi de un elicopter. După fuga dictatorului, manifestanţii au ocupat atât Comitetul Central, cât şi sediul televiziunii publice, în jurul orei 12.30, acesta fiind considerat momentul victoriei Revoluţiei.

    Din seara zilei de 22 decembrie, starea de euforie generală a fost înlocuită de haos, odată cu atacarea cu focuri de armă a unor instituţii publice de către indivizi necunoscuţi, numiţi generic “terorişti”.

    În Bucureşti, de la izbucnirea protestelor, s-au tras focuri de armă în Piaţa Universităţii, la sediul CC şi la sediul Televiziunii, dar şi în alte zone ale oraşului. În acele zile erau frecvente informaţiile privind atacuri asupra unor instituţii importante. Psihoza creată a dus şi la situaţii în care cei care aveau armă au deschis focul tocmai asupra celor veniţi să-i ajute.

    Potrivit statisticilor oficiale, la Revoluţie, 1.142 de persoane şi-au pierdut viaţa, 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reţinuţi.

  • The Daily Express: Românii speră ca Iohannis să scoată ţara din umbra anilor lui Ceauşescu

    Românii comemorează săptămâna aceasta un eveniment care continuă să fie o cicatrice în conştiinţa colectivă a ţării: se împlinesc 25 de ani de când dictatorul Nicolae Ceauşescu şi soţia sa Elena au întâlnit o soartă înfiorătoare, fiind executaţi în ziua de Crăciun, după decenii de crime împotriva propriului popor.

    În ziua de Crăciun a anului 1989 a fost înlăturat de la putere unul dintre cei mai cruzi dictatori ai Europei, Nicolae Ceauşescu, dar şi soţia sa îngâmfată şi extrem de ambiţioasă, Elena. Ei au fost împuşcaţi de plutonul de execuţie la câteva minute după un proces rapid în care au fost găsiţi vinovaţi de genocid şi crime împotriva poporului român.

    Dar adevărata poveste a regimului lor autoritar şi a corupţiei care le-a oferit o viaţă într-o opulenţă de neimaginat rămâne greu de crezut, chiar şi după 25 de ani, comentează Daily Express, prezentând viaţa lui Ceauşescu de la fuga sa de acasă la vârsta de 11 ani, ascensiunea la putere şi până la finalul violent al regimului său.

    Repercusiunile regimului lui Ceauşescu se simt şi astăzi în România, care are o datorie externă de aproximativ 90 de miliarde de euro şi se confruntă în continuare cu corupţia, luptele interne şi problemele economice. În plan social, efectele asupra poporului român au fost catastrofale, adaugă publicaţia britanică, menţionând miile de copii rămaşi în orfelinate.

    Dar săptămâna aceasta, un nou preşedinte a depus jurământul. Klaus Iohannis, un fost profesor dintr-o minoritate etnică, a uimit ţara învingându-l pe premierul Victor Ponta la alegerile din noiembrie, în special datorită sprijinului românilor din străinătate. Românii speră acum că el va putea scoate ţara din umbra anilor lui Ceauşescu, conchide The Daily Express.

  • Valentin Ceauşescu pierde procesul pentru recuperarea unui tablou al lui Gheorghe Petraşcu

    Instanţa a respins acţiunea ca lipsită de interes, având în vedere că în favoarea lui Valentin Ceauşescu s-a pronunţat deja o sentinţă, prin care s-a dispus restituirea operei de artă. Mai exact, este vorba despre o sentinţă a Judecătoriei Sectorului 1, din 2 octombrie 2009, de executare silită a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), după ce instituţia a refuzat să îi returneze lui Valentin Ceauşescu tabloul “Natură moartă cu ulcică de aramă”.

    Decizia Judecătoriei Sectorului 5 nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel de către fiul fostului dictator Nicolae Ceauşescu.

    Valentin Ceauşescu a acţionat în instanţă, în 12 noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Muzeul Naţional de Artă al României, pentru ca MNAR să-i returneze tabloul “Natură moartă cu ulcică de aramă”, semnat de Gheorghe Petraşcu.

    Pentru a-şi susţine cererea, Valentin Ceauşescu a depus la dosar o sentinţă dată de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a decis “restituirea către petentul Ceauşescu Valentin a tuturor bunurilor cu privire la care au fost dispuse măsuri de indisponibilizare şi confiscare prin ordonanţele sus-menţionate şi care nu au fost restituite, bunuri ridicate de la acesta şi de la numitul Ceauşescu Nicu”. Decizia pronunţată în 21 septembrie 2006 de instanţa bucureşteană a fost confirmată, în 26 ianuarie 2007, de Curtea de Apel Bucureşti.

    În plus, Valentin Ceauşescu a depus şi o decizie a Judecătoriei Sectorului 1, din 2 octombrie 2009, de executare silită a MNAR, după ce instituţia a refuzat să îi returneze tabloul.

    Pe de altă parte, în cadrul unei întâmpinări semnată de procurorul general al României, Tiberiu Niţu, se arată că, potrivit legii, Valentin Ceauşescu nu mai poate intra în posesia tabloului.

    “Dreptul material la acţiune al reclamantului s-a prescris la data de 19 aprilie 2010. (…) Reclamantul nu justifică un interes legitim şi actual în exercitarea acţiunii civile, având în vedere că acesta beneficiază deja de o hotărâre judecătorească prin ale cărei dispoziţii s-a dispus restituirea bunurilor ridicate de la acesta şi de la defunctul Ceauşescu Nicu”, subliniază PICCJ, prin întâmpinarea semnată de procurorul general Tiberiu Niţu.

    Totodată, la dosar este depusă şi o întâmpinare semnată de Muzeul Naţional de Artă al României în care se arată că Valentin Ceauşescu este de “rea-credinţă”, pentru că a cerut şi, ulterior, a primit în instanţă un număr de şapte tablouri care de fapt aparţineau statului român.

    “Tablourile se aflau în 1990 în administraţia fostei Gospodării de Partid, a cărei succesoare este astăzi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Locuinţa ocupată de Ceauşescu, fiind de protocol, era parţial mobilată şi dotată, inclusiv cu tablouri de patrimoniu ce fuseseră achiziţionate de MNAR pentru Gospodăria de Partid. Cu toate că aceste şapte tablouri fuseseră achiziţionate de MNAR şi transferate Gospodăriei de Patrimoniu şi de aici în locuinţa reclamantului Ceauşescu, (…) MNAR a fost nevoită să restituie reclamantului aceste tablouri, deşi aveau pe verso numere de inventar ale Gospodăriei de Patrimoniu şi prin urmare nu aparţineau reclamantului”, au explicat reprezentanţii muzeului, în documentul depus la dosar.

    Tablourile la care MNAR face referire sunt semnate de Iosif Iser, Alexandru Ciucureanu, Nicolae Tonitza şi Dumitru Ghiaţă.

  • The Guardian: IKEA a efectuat plăţi către fosta Securitate a lui Ceauşescu în anii ’80

    Potrivit publicaţiei, documente declasificate recent de către Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) sugerează că producătorul suedez de mobilă a fost de acord să fie suprafacturat pentru produse fabricate în România. Unele dintre aceste sume suprafacturate au fost depuse într-un cont al Securităţii, iar documentele sugerează că Ikea a fost “complice” în cadrul acestui aranjament, scrie The Guardian.

    Contactată de către publicaţia britanică, Ikea a negat “orice complicitate” şi a anunţat că a lansat o investigaţie internă cu privire la acest subiect. De asemenea, firma a precizat că nu avea cunoştinţă despre implicarea Securităţii române în operaţiunile sale comerciale.

    Însă aceste dezvăluiri vor provoca întrebări despre operaţiunile Ikea în timpul Războiului Rece, când a utilizat deţinuţi politici din Germania de Est pentru fabricarea unor produse, apreciază The Guardian, care adaugă că Ikea a fost una dintre puţinele companii occidentale care a obţinut avantaje de pe urma deschiderii, în anii ’80, către o serie de ţări din blocul comunist. Ea a fost atrasă de resursele uriaşe de lemn şi de munca ieftină dintr-o ţară ca România, notează publicaţia.

    Astfel, în 1981 firma suedeză a încheiat cu firma de stat românească de cherestea Tehnoforestexport un contract care a atins către mijlocul deceniului suma de zece milioane de lire sterline pe an, scrie The Guardian, citând documente de la CNSAS, potrivit cărora Securitatea a folosit firma de comerţ exterior ICE Dunarea pentru a încasa sumele suprafacturate din contracte. Securitatea, acuzată de torturarea şi uciderea a mii de oponenţi politici în cei 24 de ani de existenţă ai regimului Ceauşescu, ar fi încasat miliarde de dolari din comisioane oculte în baza unor contracte cu firme de stat şi alte activităţi infracţionale, notează The Guardian.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

     

     

     

  • Să nu dea Dumnezeu cel sfânt / Să vrem noi sânge, nu pământ!

    Anul trecut, în iarnă, a fost o ştire TV cum că dacă românii nu ies în stradă, noua lege a sănătăţii (pe atunci în fază de proiect) ar fi urmat să fie aprobată şi să intre în vigoare în aceeaşi zi; ulterior, tiranul criminal de la Cotroceni era descris ca gata să deschidă focul contra manifestanţilor. Acum a fost o ştire că guvernul criminal Ponta a omorât doi protestatari la Pungeşti şi i-a rănit grav pe alţii, încălcându-şi în sfârşit tactica de a nu interveni contra protestatarilor.

    Împreună cu filme educative despre Horea, Cloşca şi Crişan prezentate la mini-televiziuni, desene pe net cu răscoala de la 1907, scene de la mineriada din 1991 ori versuri din Coşbuc (de preferinţă cele din titlul de aici) invocate sau postate pe Facebook, protestul de la Pungeşti a relansat mobilizarea insistentă pentru dărâmarea actualului guvern, fie în folosul unora care combat mineritul cu cianuri şi fracturarea hidraulică doar dacă sunt făcute de RMGC şi Chevron, fie în folosul altora care le combat doar dacă de pe urma lor câştigă actualul guvern. Numărul celor care îşi exprimă pe net sau offline regretul că ministrul Daniel Barbu n-a fost bătut ori ucis, care vorbesc de linşarea altor miniştri, dacă se poate a întregii clase politice, a devenit neaşteptat de mare.

    Fără îndoială, mulţi dintre cei ce se exprimă pe net îşi varsă doar năduful şi nu au intenţia să bată pe nimeni în viaţa reală, iar mimetismul inerent în comunicarea pe net îi face pe cei mai tineri dintre ei să repete rapid ceea ce văd la alţii, cu uşurinţa cu care dai “share”. Există însă inclusiv aspiranţi la statutul de formatori de opinie care îşi folosesc site-urile ori conturile de Facebook ca să îndemne la violenţă sau doar să anunţe “revoluţia”, fără a fi mânaţi deloc de furie, ci doar de calcule şi de o mare iresponsabilitate. “Vine haosul. Vine revoluţia. Vin luptele de stradă. Trădarea de ţară se pedepseşte cu moartea”, Libia, Siria sau Egiptul date drept exemple de urmat pentru noi şi acelaşi gen de comparaţii deplasate între puterea actuală şi dictatura ceauşistă, identice cu cele pe care le-am văzut anul trecut făcute între fosta putere şi dictatura ceauşistă.

    În unele cazuri, mesajele exploatează ca la carte nu doar frica oamenilor de viitor, ci şi filonul xenofob pe care orice om îl are undeva ascuns în fundul minţii, dar pe care foarte puţini aleg să-l cultive şi să-şi facă din el o filozofie de acţiune. “E ultima şansă a acestui neam înainte de lagărul de exterminare naţională!” tună un mare formator de opinie care a descoperit brusc că “Silberstein, Stenimetz şi Gitenstein” pregătesc “un experiment de tip nazist” menit să permită exproprierea a 80% dintre români. Aici trebuie subliniată însă lipsa de inteligenţă a actualilor guvernanţi, care s-au repezit să eticheteze în bloc sau să vorbească la modul general despre extremism, legionari, neofascişti, anii ’30 sau anarhie, fără a explica ce vor să spună prin asta, la ce sau la cine se referă şi fără a se obosi să remarce că majoritatea oamenilor care ies în stradă n-au nimic de-a face cu acest gen de mesaje.

    Deocamdată, partidele tradiţionale n-au pierdut cine ştie ce, dar nici n-au câştigat nimic din punct de vedere electoral: foştii guvernanţi de la PDL-MP-FC-etc nu pot să meargă până la capăt cu demagogia şi să combată deschis mineritul cu cianuri şi fracturarea hidraulică, atâta vreme cât ei le-au promovat intens anii trecuţi; actualii guvernanţi de la USL nu pot să meargă până la capăt cu demagogia şi să combată deschis furia populară, atâta vreme cât ei au promovat-o intens anul trecut ca armă de luptă contra “dictatorului” care pe atunci ne vindea pe nimic resursele minerale către străini.

    De pierdut pare să fi pierdut însă, cel puţin deocamdată, simţul realităţii istorice. Faptul că şi în 2012, şi acum, o bună parte a celor ieşiţi în stradă sunt convinşi că Ceauşescu n-a fost nimic pe lângă Ponta sau Băsescu şi că Revoluţia din 1989 n-a fost nimic pe lângă ceea ce făceau sau fac ei tinde să ajungă, din punctul de vedere al dezvoltării durabile a ţării, comparabil ca pericol cu cianurile şi fracturarea hidraulică.
     

  • Povestea celui mai mare eşec al Epocii de Aur, o investiţie de un miliard de dolari cu zero rezultate

    Ciunteşti un munte şi escavezi 5 milioane de metri cubi de rocă. Trânteşti un colos industrial, şi angajezi mii de muncitori care să lucreze pentru el. Investiţie de un miliard de dolari şi…zero rezultate. Aşa se prezintă cel mai mare eşec al Epocii de Aur – Termocentrala Anina, locul unde soţii Ceauşescu visau să scoată curent din piatră seacă. După aproape două decenii de împotmoliri, urmările se traduc în drame sociale. Mii de oameni au fost aduşi aici din toată ţara în ceea ce avea să fie cel mai mare eşec comunist. Contruirea mastodontului a început în 1976. Contructori din toată ţara veneau aici să aducă un vibrant omagiu strălucitului arhitect al patriei, Nicolae Ceauşescu care anunţă construcţii epocale. La fel de epocal avea să fie acest eşec. În 1988 a fost închis, după 8400 de ore de funcţionare chinuită. Comuniştii şi-au dorit să ardă PIATRA şi să scoată energie electrică. Ideea li s-a părut atât de genială încat plănuiau să o exporte peste graniţă şi să facă bani. Au pornit la drum fără multe studii prealabile şi au aprobat investiţii uriaşe fără să işi pună prea multe întrebări despre reuşita proiectului care s-a dovedit în cele din urmă un eşec total.

    În 1973, inginerul Romeo Zbarcea lucra la Institutul de Proiectări Energetice Bucureşti şi a fost detaşat în Caraş, să contureze viitoarea ctitorie. Azi, la 86 de ani, işi aduce aminte bine cum a avut loc naşterea Termocentralei. “Ideea a venit de sus. S-a descoperit acest zăcământ de şist bituminos, şi din momentul acela au început cerinţele. S-a cerut de la început să se facă 3 grupuri, de 330 Megawaţi.

    Şi de aici au început şi pretenţiile.”

    Ministrul român al Energiei de la acea vreme, Nicolae Mănescu, susţine că Zona Caraşului nu a fost aleasă întâmplător. “Geologii ştiau că există aici nişte şisturi, aceste şisturi nu erau însă studiate din punct de vedere ale caracteristicilor de producere a energiei electrice.”

    Şisturile bituminoase sunt roci dure, prin care în urma cu sute de milioane de ani a trecut petrol. Teoretic, prin macinarea şi arderea lor în amestec cu cărbune, păcură ori gaz, poate fi obţinută energie electrică. Era o premieră pentru România şi o provocare.

    Întâiul arhitect ar ţării avea nevoie de o reconfirmare a valorii lui creatoare.

    Avea un zăcământ, ce era de făcut cu el? Şi ca niciodată până atunci, Comitetul Central era dispus să se avânte într-o risipă uriaşă de bani, pe un teren necunoscut. Dacă alţii puteau, de ce n-ar fi putut şi soţii Ceauşescu din a căror inspirată gândire, geografia României contemporane s-a înnobilat cu ample şi epocale construcţii, titra presa vremii care însă ne-au costat vreo 9 miliarde de lei la vremea aceea – aproape jumătate din investiţia făcută la Casa Poporului.

    În 1971 soţii Ceauşescu ajung în Statele Unite. Au văzut acolo un proiect similar. Serviciile secrete, oamenii lui Pacepa, ar fi venit cu informaţii extrem de preţioase, dar nu complete. La un an după vizita în America, soţii Ceauşescu ajung şi în China. Au aflat ca poporul chinez deţine zăcăminte uriaşe de şisturi bituminoase pe o insulă, dar nu aveau tehnologia cu care să le valorifice. Au americanii şi vor chinezii, deci suntem interesaţi, işi spuneau cei din fruntea ţării. Elena Ceauşescu, în calitate de sefş a Institutului de Cercetare, îşi dorea ca România să vânda în Orient metoda de producere de energie din şisturi.

    Citiţi reportajul integral despre eşecul de la Anina în secţiunea Ziarul de Duminică.

  • Tokes: Ceauşescu a fost mai generos decât Ponta, a permis o oarecare autonomie a maghiarilor

    Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că “regimul Ponta este continuatorul unei moşteniri retrograde comuniste” şi că “este înspăimântator că după 23 de ani de la Revoluţie mai există manifestările unui regim postcomunist cu faţă umană”, transmite MEDIAFAX.

    Tokes a prezentat “şapte norme care arată partea antimaghiară a regimului Ponta”: “atitudinea antimaghiară şi antiminoritară sub aspectul agresiunii antimaghiare în televiziuni, restructurarea administrativ-teritorială a ţării fără a ţine cont de orice sugestie a maghiarilor, refuzul din start al dialogului asupra autonomiei maghiarilor, o agresiune a simbolurilor naţionale, a steagurilor secuieşti, repetarea doctrinei lui Ceauşescu de a nu se interveni în treburile interne ale României, continuarea restricţiei privind dezvoltarea educaţiei universitare în limba maghiară la Facultatea de Medicină din Târgu-Mureş şi la Universitatea Bolyai din Cluj, atacurile către memoria oamenilor de cultură maghiari din Transilvania, Wass Albert şi Nyiro Jozsef”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opoziţia odihnită şi sirena lui Ungureanu. Perlele politice ale săptămânii

    “Eu nu sunt însă, ca în epopeea lui Ulise, o sirenă care atrage spre pierzare oamenii. Deocamdată constat aşteptarea, gândindu-mă proiectiv” – premierul M. R. Ungureanu despre aşteptarea cetăţenilor pentru un partid de dreapta pe care să-l conducă el

    “Domnul Boc a picat, doamna Udrea a picat, domnul Blejnar a picat şi el, deci BUB s-a realizat. Mai e A, o să pice şi A” – Victor Ponta, liderul PSD, referindu-se la dorinţa opoziţiei ca Roberta Anastase să plece de la şefia Camerei Deputaţilor

    “Faptul că sunt absolvent al unor instituţii de prestigiu din judeţul Cluj, respectiv al Facultăţii de Zootehnie, pe lângă cea de Drept, mă ajută să îl înţeleg tot mai bine pe dl. Ponta” – Daniel Buda (PDL), preşedintele Comisiei juridice a Camerei

    “Ce-a zis, mă, Mariana Câmpeanu? Bă, băiatule, eu cred că, dacă se dezbracă în pielea goală, mai câştigă un vot-două în Craiova, poate” – Antonie Solomon, primarul Craiovei, despre deputatul PNL Mariana Câmpeanu

    “Dacă în vreo ţară premierea e mită, atunci în ţara aia domină Satana” – Gheorghe Becali, liderul PNG, achitat în dosarul “Valiza” în care oferise 1,7 mil. euro jucătorilor de la U Cluj ca să-i învingă pe cei de la CFR Cluj

    “Ei sunt mai bolovani, se duc la restaurant” – Silviu Prigoană, candidatul PDL la Primăria Capitalei, despre stilul de a petrece Paştele al cei doi fii mai mari ai săi, Honorius şi Silvius

    “Acest program este o rablă. Consumă o tonă de hârtii birocratice şi are o primă pentru un Logan, nu un tractor” – Stelian Fuia, ministrul agriculturii, despre programul Rabla pentru tractoare

  • Frankenstein, poker şi Ceauşescu. Perlele politice ale săptămânii

    “Bucureştenii nu trebuie să-şi pună speranţele şi încrederea într-o construcţie politică de tip Frankenstein” – Elena Udrea, şefa PDL Bucureşti, despre candidaţii USL la alegerile locale

    “Boc ne-a ipotecat casa, ne-a oprit copiii să mai meargă la şcoală, le-a spus părinţilor noştri să nu se mai ducă la spital că nu mai sunt bani. A venit Ungureanu şi a început să ne vândă din casă: patul, televizorul, tot ce mai găseşte” – Victor Ponta, preşedintele PSD

    “În politică, în viaţă în general, câştigă cei care joacă şah, nu poker” – Andrei Chiliman, demis din fruntea PNL Bucureşti, făcând aluzie la preferinţa pentru poker a lui Crin Antonescu, liderul PNL

    “În locul USL, as fi jucat poker politic. Şi aş fi plătit cu sec. Cred că n-ar fi fost o idee foarte rea să-l vedem pe domnul Băsescu demisionând de Sf. Maria. Vrei bluff? Uite bluff!” – Mircea Geoană, fost preşedinte al Senatului, despre refuzul de către USL al propunerii prezidenţiale de demisie

    “După 20 de ani de fărâmiţare a patrimoniului agricol, trebuie să vedem că Ceauşescu n-a fost tâmpit cu asocierea în cooperativă şi că fără asociere irosim potenţial agricol” – Stelian Fuia, ministrul agriculturii

    “Dacă el a rupt alianţa cu mine, s-a întors lumea cu fundul în sus. Este implicat în dosare foarte grele. Dacă nu eram eu, el era şi acum puşcăriaşul de serviciu” – C.V.Tudor, liderul PRM, despre Gh. Becali