Tag: CC Ordonanţa

  • Ungureanu: Avocatul Poporului să conteste la CC Ordonanţa care modifică Legea audiovizualului

    Mihai Răzvan Ungureanu a spus că prin această Ordonanţă orice decizie care este adoptată de CNA intră în vigoare numai în condiţiile în care există o hotărâre judecătorească.

    El a explicat că dacă un cetăţean este înjurat, calomniat, trecut prin noroi la un post de televiziune şi el se adresează CNA, această instituţie dă o decizie care nu intră în vigoare decât când se pronunţă instanţa judecătorească, adică “peste o lună, două, un an, doi, trei”.

    “În aceste condiţii, CNA este anulat. (…) Cerem Avocatului Poporului (…) să se sesizeze măcar acum şi să se adreseze Curţii Constituţionale spre contestare a acestei Ordonanţe de urgenţă care are adresant”, a arătat Mihai Răzvan Ungureanu.

    El a spus că prin această Ordonanţă a fost eliminată cota de piaţă de 30% astfel încât “un trust poate să cumpere tot”. Ungureanu a precizat că “este vorba de trustul lui Dan Voiculescu”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro