Tag: cautari

  • Care sunt cele mai vizitate capitale ale lumii în 2019 – VIDEO

    Cea mai căutată capitală este Londra, metropola Marii Britanii, urmată de Paris şi Amsterdam. Oraşele europene domină clasamentul, ocupând primele 7 poziţii în ierarhia atragerii turiştilor.
    Între capitalele ţărilor europene Bucureşti ocupă locul 28, fiind întrecut de Belfast, Cardiff şi Riga. La nivel mondial, Bucureştiul se află pe locul 61.

    Locul 1: Londra
    Locul 2: Paris
    Locul 3: Amsterdam
    Locul 4: Roma
    Locul 5: Berlin
    Locul 6: Madrid
    Locul 7: Praga
    Locul 8: Tokyo
    Locul 9: Copenhaga
    Locul 10: Bangkok

  • Anchetatorii caută telefonul Luizei cu detectoare de metal într-un lan de floarea-soarelui

    Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în cursul audierilor şi percheziţiilor efectuate, Gheorghe Dincă le-ar fi spus anchetatorilor că în acea zonă ar fi oprit maşina şi ar fi aruncat telefonul Luizei.

    La căutări participă şi familia Luizei. Unul dintre apropiaţii fetei dispărute în aprilie crede că este foarte târziu să se facă acest lucru.

    „Caută telefonul fetei. Nici nu au ajuns până aici, eu vă garantez că nu a ajuns aici. Îl caută degeaba. După patru luni de zile caută telefonul fetei aici. De ce nu l-au căutat cu o săptămână – două după, după patru luni de zile ce să mai găsească?”, spune un apropiat al familiei Luizei, care participă la căutări.

    Anterior, anchetatorii au terminat percheziţiile la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal, în cea de-a doua zi de căutări, după ce ancheta a fost preluată de structura centrală a DIICOT.

    Probele au fost preluate de anchetatori şi duse la sediul Poliţiei Caracal.

    Percheziţiile în casa în care Gheorghe Dincă susţine că a comis crimele au fost reluate vineri de procurorii DIICOT, împreună cu experţii criminalişti.

    După prima zi de căutări, anchetatorii au ridicat oase, despre care nu se ştie dacă sunt de origine umană sau animală, precum şi probe biologice. Fragmentele osoase urmează să fie analizate din punct de vedere genetic şi antropologic.

    Vineri, în cadrul anchetei, au fost găsite în parcul din Caracal cartela SIM şi telefonul Alexandrei. La aceste din urmă probe, anchetatorii au fost duşi chiar de către Gheorghe Dincă.

    Căutările vor fi reluate, cel mai probabil, duminică.

  • Ce job trebuie să ai ca să fii atrăgător? – VIDEO

    Potrivit lui, cinci dintre acestea sunt în topul căutărilor.

    1. Pilot
    2. Fondator/antreprenor
    3. Pompier
    4. Doctor
    5. Personalitate radio/TV

    Ce trebuie să facă milioanele de utilizatori care nu se încadrează în aceste categorii?

    „Fiţi voi înşivă”, spune CEO-ul Tinder. Pasiunile, lucrurile de care sunteţi interesat, contează.

    „Este important să arătaţi cine sunteţi cu adevărat şi să nu vă concentraţi doar pe imagine.”

  • În Top 10 căutări pe Google în 2018 a intrat picnic. Ce caută românii pe internet

    Top 10 al celor mai populare căutări este completat de: calendar ortodox; picnic cuvânt; Andrei Gheorghe; Avicii; admitere liceu. Andrei Gheorghe şi DJ-ul suedez Avicii au decedat în acest an.

    „În afară de căutările legate de educaţie şi Black Friday, Campionatul Mondial de Fotbal de anul acesta a polarizat interesul în căutări al românilor, alături de Simona Halep, cel mai în formă sportiv român. De altfel, tenisul a depăşit de cele mai multe ori fotbalul în căutările românilor pe Google în 2018. Exatlon şi „Fifty Shades Freed” sunt titlurile care conduc topurile celor mai „în trend” emisiuni TV, respectiv filme, în căutările românilor în 2018. La capitolul smartphone-uri, lista este împărţită între Huawei, iPhone şi Samsung, iar dieta Rina şi reţeta de tiramisu sunt vedetele căutărilor anul acesta în cele două liste oarecum antagonice: diete şi reţete”, au detaliat reprezentanţii Google.
     
     
  • Ce au căutat românii pe Google anul acesta: “Ce este imunoglobulina”, în top 10

    Căutările anului 2018 scot în evidenţă oamenii, evenimentele sau subiectele care au captat atenţia românilor în acest an, dar şi care au fost cele mai „fierbinţi” titluri din divertisment, telefoanele cele mai „în trend” în căutări în 2018 sau cele mai frecvente întrebări la care au căutat răspunsuri românii. Topurile au fost realizate folosind liste de căutări „trending”: căutări care au înregistrat o creştere puternică în 2018 faţă de 2017, pe o perioadă considerabilă de timp, indicând astfel un interes sporit şi susţinut pentru respectivul subiect.

    În afară de căutările legate de educaţie şi Black Friday, Campionatul Mondial de Fotbal de anul acesta a polarizat interesul în căutări al românilor, alături de Simona Halep, cel mai în formă sportiv român. De altfel tenisul a depăşit de cele mai multe ori fotbalul în căutările românilor pe Google în 2018. Exatlon şi „Fifty Shades Freed” sunt titlurile care conduc topurile celor mai „în trend” emisiuni TV, respectiv filme, în căutările românilor în 2018. La capitolul smartphone-uri, lista este împărţită între Huawei, iPhone şi Samsung, iar dieta Rina şi reţeta de tiramisu sunt vedetele căutărilor anul acesta în cele două liste oarecum antagonice: diete şi reţete.

    Cele mai populare căutări 
    1. Rezultate bacalaureat
    2. Rezultate evaluare naţională
    3. eMag Black Friday
    4. Campionatul Mondial
    5. Simona Halep
    6. Calendar ortodox
    7. Picnic Cuvânt
    8. Andrei Gheorghe
    9. Avicii
    10. Admitere liceu
     
    Evenimente sportive
    1. Campionatul mondial de fotbal
    2. Australian Open
    3. Wimbledon
    4. US Open
    5. Indian Wells
    6. Roland Garros
    7. România – Serbia
    8. Real Madrid – Liverpool
    9. Steaua – Lazio
    10. Jocurile olimpice de iarnă
     
    Show-uri TV
    1. Exatlon
    2. Insula iubirii
    3. Asia express
    4. Chefi la cuţite
    5. Cerbul de aur
    6. Ferma vedetelor
    7. Vocea României
    8. Ultimul trib
    9. Românii au talent
    10. Ninja warrior
     
    Filme
    1. Fifty shades freed
    2. The nun
    3. Venom
    4. Bohemian rhapsody
    5. Deadpool 2
    6. Jumanji
    7. Moromeţii 2
    8. Black panther
    9. A star is born
    10. Red sparrow
     
    Smartphone-uri
    1. iPhone XS
    2. Huawei Mate 20 Pro
    3. iPhone X
    4. Huawei P20
    5. Samsung S9
    6. Huawei P20 Lite
    7. Huawei P20 Pro
    8. iPhone XR
    9. Huawei P10 Lite
    10. Samsung Note 9
     
    Versuri (artist – piesă)
    1. Perfect versuri (Ed Sheeran – Perfect)
    2. Panamera versuri (Lino Golden – Panamera)
    3. Djadja versuri (Aya Nakamura – Djadja)
    4. Dansează amândoi versuri (Nicole Cherry – Danseaza amandoi)
    5. Guz Prefer versuri (Guz – Prefer)
    6. Jackpot versuri (The Motans – Jackpot)
    7. Mi Gna versuri (Maître GIMS – Mi Gna)
    8. Focuri versuri (5Gang – Focuri)
    9. Kisses back versuri (Matthew Koma – Kisses Back)
    10. Despablito versuri Delia (Delia x Grasu XXL – Despablito)
     
    Reţete
    1. Tiramisu reţetă originală
    2. Guacamole reţetă
    3. Spaghete carbonara reţetă
    4. Socată reţetă tradiţională
    5. Mămăliga reţetă
    6. Brioşe reţetă originală
    7. Reţetă colivă
    8. Albă ca zăpada reţetă
    9. Cheesecake reţetă
    10. Clătite americane reţetă
     
    Ce este…?
    1. Ce este bitcoin
    2. Ce este curentul electric
    3. Ce este pe 24 ianuarie
    4. Ce este imunoglobulina
    5. Ce este pesta porcină
    6. Ce este orgasmul
    7. Ce este formularul 600
    8. Ce este pilonul 2 de pensii
    9. Ce este floarea de colţ pentru alpinişti
    10. Ce este substantivul
     
    Diete
    1. Dieta rina detaliată
    2. Dieta indiană
    3. Carmen Brumă dietă
    4. Dieta Mara Bănică
    5. Dieta Tisanoreică
    6. Dieta Keto
    7. Dieta daneză 13 zile
    8. Dieta cu ouă
    9. Dieta fix la fix
    10. Dieta cu hrişcă
  • Cuvântul anului 2018 este “toxic”, potrivit Oxford Dictionaries

    Reprezentanţii companiei care editează unul dintre cele mai cunoscute dicţionare din lume au spus că sensul de bază al cuvântului, “otrăvitor”, s-a lărgit odată cu dezvoltarea mişcării #MeToo, care militează împotriva hărţuirii sexuale, dar şi a sentimentului de instabilitate politică adusă de votul Brexit.

    Astfel, cuvântul “toxic” a fost ales pentru că redă spiritul, atmosfera şi motivele de preocupare din 2018.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avionul prăbuşit în Indonezia. Ciclistul Andrea Manfredi, printre victimele accidentului aviatic. Căutările supravieţuitorilor continuă

    În vârstă de 26 de ani, Manfredi postase pe Instagram, în dimineaţa premergătoare accidentului, următorul mesaj: ”Îmi pot schimba viaţa, dar nu şi pasiunea”, alături de o poză cu bicicleta. Din precizările apropiaţilor, Manfredi se îndrepta către o întrecere programată în Asia.

    Andrea Manfredi a concurat un an pentru echipa Ceramica Flaminia-Fondriest, iar ulterior a semnat cu Bardiani CSF. Cel mai bun rezultat al său a fost obţinut în 2012, când a terminat pe locul 3 a doua etapă din Giro della Valle d’Acosta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avionul prăbuşit în Indonezia. Ciclistul Andrea Manfredi, printre victimele accidentului aviatic. Căutările supravieţuitorilor continuă

    În vârstă de 26 de ani, Manfredi postase pe Instagram, în dimineaţa premergătoare accidentului, următorul mesaj: ”Îmi pot schimba viaţa, dar nu şi pasiunea”, alături de o poză cu bicicleta. Din precizările apropiaţilor, Manfredi se îndrepta către o întrecere programată în Asia.

    Andrea Manfredi a concurat un an pentru echipa Ceramica Flaminia-Fondriest, iar ulterior a semnat cu Bardiani CSF. Cel mai bun rezultat al său a fost obţinut în 2012, când a terminat pe locul 3 a doua etapă din Giro della Valle d’Acosta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Căutând prin lumea digitală

    Urmărind Searching, ai sentimentul că tragi cu ochiul la cineva care lucrează pe calculator. Nu e prima oară când un regizor „se joacă“ cu acest concept: Unfriended sau Open Windows au fost proiecte similare. Cu toate acestea, Searching reuşeşte să inducă o stare de nelinişte spectatorului, iar asta e de apreciat.
    Aflat la debutul său în calitate de regizor, Aneesh Chaganty – care semnează şi scenariul – dezvoltă întreaga poveste pe realitatea lumii digitale în care trăim şi care ne influenţează, într-o mare măsură, viaţa de zi cu zi. El nu judecă dependenţa noastră, ci o prezintă aşa cum e.
    Nu e un film în care să ne întâlnim cu personaje negative în forma unor hackeri sau hărţuitori, ci doar cu pericolele care există la tot pasul în lumea digitală. Evident, lucruri precum lipsa intimităţii sau expunerea în social media sunt elemente centrale, dar regizorul arată şi părţile bune ale digitalizării; aducerea acestora la un loc este ceea ce transformă producţia într-una reuşită.
    Searching prezintă povestea lui David (John Cho), tatăl unei fete de 16 ani care a dispărut. Primele scene explică relaţia dintre cei doi, iar modul inedit în care acestea sunt realizate ilustrează perfect intenţiile regizorului. În loc să vadă fotografii vechi sau filmări alb-negru, spectatorul ia parte la intrarea fetiţei în lumea digitală: primul cont de utilizator pe calculator, primul cont pe reţelele sociale, primul apel FaceTime către tatăl ei – o viaţă povestită prin intermediul tehnologiei.
    Într-o bună zi, fetiţa nu mai vine acasă, iar poliţiştii ajung la concluzia că ea a fugit. David nu e însă convins de raportul lor, aşa că decide să investigheze chiar el ce s-a întâmplat cu fiica sa. De aici, lucrurile încep să semene extrem de mult cu realitatea în care trăim: unde căutăm atunci când vrem să aflăm ceva, orice, despre o anumită persoană?
    Fără a da mai multe detalii, o să menţionez doar că filmul exprimă extrem de coerent modul în care tehnologia a schimbat obiceiuri simple, aşa cum ar fi discuţiile cu prietenii sau păstrarea unei fotografii într-un album.
    Prezentat în premieră la Festivalul de Film Sundance, în luna ianuarie, Searching a fost lansat pe marile ecrane la sfârşitul lunii august. Fără a avea pretenţii în ceea ce priveşte încasările, filmul a fost extrem de bine primit de critici şi va ajunge şi în cinematografele de la noi în această toamnă.
    Închei prin a spune că Searching e un film care merită lăudat, atât pentru unghiul de abordare a poveştii, cât şi pentru prezentarea onestă a lumii digitale în care ne petrecem o mare parte a timpului.

    Nota: 8/10

  • Metodele de a economisi bani fără efort descoperite de o tânără pe internet care au ajutat-o să strângă suficienţi bani pentru a da avans la o casă

    O tânără din Marea Britanie a reuşit să strângă 15.000 de lire sterline (peste 16.000 de euro), bani cu care şi-a cumpărat o locuinţă cu trei camere, printr-o metodă la îndemâna oricui. Pe când era studentă, Clair Hughes, în vârstă de 30 de ani, a descoperit că doar cu câteva căutări pe internet şi multă atenţie poţi economisi sute de lire fără efort. Cum a reuşit?

    Hughes a început să caute idei de economisire a banilor ca o modalitate de a strânge nişte bani suplimentari în perioada studenţiei. Întâi, a petrecut câteva ore căutând pe diverse site-uri vouchere şi coduri de discount. Curând, a realizat că, de la articole pentru casă la cosmetice şi hrană de animale, pentru orice produs găsea o reducere, fapt care a convins-o să nu mai rateze nicio ocazie de a economisi.

    Cu timpul, a descoperit  că există şi alte metode de a contribuit substanţial la economiile sale, cum ar fi aplicaţiile de cashback. La fiecare tranzacţie, ea obişnuia să încarce fotografii ale bonurilor fiscale şi, după ce acestea erau scanate de companiile participante la promoţii, o parte din sumă îi era virată înapoi în cont. “Poţi obţine o parte din bani înapoi pentru majoritatea produselor pe care oricum le cumperi”, spune Hughes.

    O altă metodă prin care britanica a reuşit să strângă bani a fost prin completarea chestionarelor online, care i-au adus, de asemenea, sute de lire sub forma voucherelor de cumpărături.

    Ea spune că se pot economisi bani şi dacă te înregistrezi pentru a testa produse cosmetice sau alte articole nou-lansate. De-a lungul anilor, Hughes a reuşit să economisească nu mai puţin de 15.000 de lire. Acum, ea are o nouă ţintă: vrea să economisească bani pentru nunta sa.