Tag: Catalin Predoiu

  • Predoiu, despre cazurile de violenţă domestică: Încă mai sunt breşe

    Ministrul Cătălin Predoiu anunţă că a semnat marţi două proiecte de acte normative şi două ordine ministeriale privind traficul rutier, unificarea dispeceratelor, noua concepţie de pază a Jandarmeriei Române şi violenţa domestică. El susţine că a semnat un proiect legislativ care va îmbunătăţi Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

    „Proiectul creşte protecţia victimelor violenţei domestice, după analiza recentelor cazuri grave de violenţă domestică care au demonstrat că încă mai sunt breşe în sistemul poliţienesc, dar şi cel judiciar. Statisticile oficiale arată că în ultimii ani poliţiştii au salvat nenumărate victime intervenind pentru protejarea lor, dar recentele cazuri cu violenţă domestică au arătat că încă mai sunt breşe create de aprecieri subiective greşite privind nivelul de intervenţie şi aplicarea procedurilor”, a spus Predoiu.

    Ministerul propune introducere unei reguli noi, care prevede expres şi explicit faptul că poliţiştii care constată încălcarea unui ordin de protecţie sau a unui ordin de protecţie provizoriu au obligaţia legală de a prezenta agresorul procurorului, imediat după găsirea acestuia, pentru a analiza şi dispune cu privire la eventuale măsuri preventive.

    „Se înlătură astfel orice posibilitate de interpretare greşită a poliţistului, el va reţine şi prezenta imediat procurorului pe oricine încalcă un ordin provizoriu de protecţie”, arată ministrul de Interne.

    El spune că modificarea întăreşte instrumentele de protecţie şi elimină ambiguităţile care, în practică, au întârziat reacţia operativă în recentele cazuri.

    Proiectul a fost publicat spre dezbatere pe site-ul Ministerului de Interne.

    Cătălin Predoiu a semnat şi proiectul de OUG pentru dezvoltarea „Sistemului E – Sigur – Sistem Integrat de Monitorizare Rutieră”. Conform acestuia, se va extinde colectarea imaginilor prin conectarea progresivă a tuturor camerelor de luat vederi instalate de autorităţile locale,precum şi a celor înregistrate de camerele de bord ale participanţilor la traficul rutier.

    „Nu, nu este vorba de <Big Brother>, ci de un scut digital de protecţie şi de siguranţă, prin care cei care sunt iresponsabili în trafic sunt identificaţi, sancţionaţi sau scoşi din trafic pentru a nu mai pune pe alţii în pericol”, a spus Predoiu.

    De asemenea, se propune ca un procent din amenzile achitate voluntar să fie direcţionat către educaţia rutieră şi mentenanţa sistemelor tehnice, în acord cu bunele practici europene.

    Ministrul anunţă că pasul următor va fi utilizarea inteligenţei artificiale în monitorizarea traficului rutier, aşa cum se întâmplă deja în alte ţări europene sau non-europene.

    Cătălin Predoiu a mai semnat un ordin ministerial prin care a aprobat şi dispus punerea etapizată în aplicare a Noului Sistem de Dispecerate al Ministerului Afacerilor Interne.

    „În prezent, în sistemul Ministerului Afacerilor Interne funcţionează 802 servicii de permanenţă operate cu aproape 6.000 de posturi, majoritatea la nivel judeţean. Noul model prevede realocarea a aproximativ 20% din personal către structurile operative din teren, un sistem unitar de organizare la nivelul MAI, prin care apelul la 112 este transmis direct de la dispeceratul judeţean de Poliţie către echipele de intervenţie din teren, procesarea rapidă a datelor şi redistribuirea optimă a resurselor. Deci, munca birocratică va fi preluată de tehnologie, iar poliţiştii de birou vor merge acum în stradă lângă cetăţean sau în structuri operative care combat diverse tipuri de infracţionalitate”, a adăugat ministrul.

    De asemenea, el a anunţat semnarea unui ordin ministerial prin care s-a aprobat Noul Concept de Pază al Jandarmeriei Române.

    „Pe scurt, acest ordin dislocă trupele fixate la pază lângă clădiri, care vor merge acum în patrulare şi intervenţie mobilă. Clădirile se vor păzi cu tehnologie conectată la centrele de comandă ale Jandarmeriei şi intervenţia unităţilor mobile alertate şi, dacă beneficiarii doresc, cu pază privată. Iar trupele astfel eliberate de o muncă pasivă şi uneori sterilă, vor patrula şi interveni mobil atunci când e cazul, pentru a proteja cetăţenii şi comunităţile”, susţine ministrul.

  • Dragoş Damian, Terapia Cluj: Cătălin Predoiu, te rog mulţumeşte în şedinţa de guvern de săptămâna asta celor de la Transavia şi Con-A. Avem datoria să mulţumim oamenilor de afaceri care investesc în fabrici, uzine şi combinate, ei sunt cei care ne dau încredere în viitor

    Marcel Ciolacu avea bunul obicei ca în deschiderea şedinţelor de guvern să amintească de una-două companii care, indiferent de capital, au încredere şi investesc în România în operaţiuni industriale, fabrici, uzine şi combinate.

    Asta fac Transavia şi ConA, au încredere şi ne dau încredere în România construind în Alba lângă A10 o fabrică de mâncare pentru animale. Cine trece pe acolo, ardelean sau nu, musai că vede construcţia.

    În loc să închirieze un depozit şi să aducă din import ei, în rând cu alţi investitori, aleg să construiască fabrici, uzine şi combinate.

    Cătălin Predoiu, cred că iţi aduci aminte când şi unde ai auzit asta: o ţară nu poate fi puternică şi respectată dacă ea creşte din inflaţie şi consum de importuri, imobiliare şi divertisment.

    O ţară nu poate fi puternică şi respectată dacă a rămas fără fabrici, uzine şi combinate.

    O ţară nu poate fi puternică şi respectată când se afla în top 10 ţări cu cel mai mare deficit de balanţă comercială într-o perioada în care chiar nu este bine să fi într-un un astfel de top.

    O ţară nu poate fi puternică şi respectată dacă nu investeşte în educaţia din licee şi facultăţi tehnice. În inginerie.

    În următorii 10 ani avem obligaţia să inversăm acest parcurs al deşertificării industriale şi să lansăm un proiect de reindustrializare, fabrici, uzine şi combinate, cât vezi cu ochii. Mâncare, chimie, energie şi apărare – trebuie să le fabricam în România.

    Cătălin Predoiu, iţi spun un secret, despre trecut, pe care mulţi nu vor să-l audă. În anii ’90, nomenclaturiştii cehoslovaci, polonezi şi unguri care au pus mâna pe activele industriale din ţara lor le-au modernizat, tehnologizat şi internaţionalizat. Nomenclaturiştii români care au pus mâna pe activele industriale de la noi le-au dărâmat şi au construit blocuri, birouri şi malluri. Rămâne de văzut care tip de viziune economică va fi lozul câştigător în următorii ani când, încet-încet, vor dispărea fondurile europene.

    Cătălin Predoiu, iţi spun încă un secret, de data asta despre viitor, nici pe ăsta nu vor să-l audă mulţi. Giganţii chinezi vor investi masiv în Uniunea Europeană după războiul tarifar cu SUA şi în perspectiva reclădirii Ucrainei. Daca ne mişcam bine, putem deveni platforma lor de producţie industrială în uniune. Uite, un prim exemplu, ”Build Your Dreams” intră agresiv în România. Putem fi importatorii lor sau putem fi producătorii lor, dacă trimitem o misiune de explorare la Shenzhen.

    Până ce aducem investitorii industriali din Asia avem nevoie de investitorii industriali din România, avem nevoie de Transavia, avem nevoie de Con-A, avem nevoie de fabrici, uzine şi combinate cât vezi cu ochii.

  • Predoiu: Nu este democraţie dacă politicienii sunt sprijiniţi sau se asociază cu oameni înarmaţi

    Ministrul de Interne a fost întrebat despre arsenalul de arme găsit în urma percheziţiilor la Horaţiu Potra.

    „În ceea ce priveşte arsenalele, pentru că sunt adevărate arsenale găsite, vă reamintesc că, încă din vara anului trecut, poliţia a lansat o acţiune strcturată de identificare şi descoperire a acestor tipuri de depozite de armament care devin din ce în ce mai numeroase şi care conţin arme letale destul de sofisticate şi puternice, vorbim de puşti, mitraliere, grenade chiar, şi este o acţiune planificată de multă vreme”, a spus Predoiu.

    El spune că această acţiune este o prioritate „pentru că am observat că în ultimii ani au început să circule mai mult decât în anii precedenţi aceste tipuri de arme fără autorizaţie, arme periculoase”.

    „Ceea ce, de asemenea, mi se pare periculos este asocierea unor astfel de grupuri de cetăţeni care deţin armament, sunt organizaţi, cu mişcări politice sau cu oameni politici”, a mai spus ministrul.

    „Nu mai poate exista nici democraţie şi nici libertate de exprimare într-o societate în care politicienii sunt sprijiniţi sau se asociază cu oameni înarmaţi, cu oameni care implicit sau explicit ameninţă cu violenţa”, a spus ministrul, care a adăugat că aceste acţiuni timorează societatea şi politicienii.

    „N-avem nevoie de un astfel de curent în politica românească. (…) Societatea românească nu va tolera aşa ceva, suntem o societate paşnică şi vom rămâne astfel, iar MAI prin instituţiile sale va îndeplini toate misiunile pentru ca strada să fie sigură”, a mai spus Cătălin Predoiu.

  • ULTIMĂ ORĂ: După demisia lui Nicolae Ciucă, preşedintele Klaus Iohannis numeşte un nou premier interimar

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a numit pe ministrul de Justiţie, Cătălin Predoiu, în funcţia de premier interimar după demisia lui Nicolae Ciucă. De asemenea, şeful statului a convocat partidele la consultări pentru formarea unui nou Guvern.

    Anunţul a fost făcut la puţin timp după ce premierul Nicolae Ciucă a mers la Palatul Cotroceni pentru a-şi depunde mandatul.

    „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit luni, 12 iunie 2023, pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, la Palatul Cotroceni, care şi-a înaintat oficial demisia din funcţia de Prim-ministru. În temeiul prevederilor constituţionale, Preşedintele României a luat act de demisia domnului Nicolae-Ionel Ciucă şi a semnat decretul prin care se constată vacantarea funcţiei de Prim-ministru al Guvernului României”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

    Preşedintele Iohanis l-a numit pe Predoiu premier interimar şi a convocat partidele politice la consultări. Discuţiile vor avea loc marţi.

    „Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru desemnarea domnului Marian-Cătălin Predoiu ca Prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile Prim-ministrului până la formarea noului Guvern. În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) şi ale art. 103 alin. (1) din Constituţia României, Preşedintele României va invita marţi, 13 iunie 2023, la Palatul Cotroceni, liderii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru”, a mai comunicat Administraţia Prezidenţială.

    Nicolae Ciucă a anunţat, luni, că demisionează din funcţia de prim-ministru astfel încât să se poată face rotativa guvernamentală. Conform înţelegerii din cadrul coaliţiei de guvernare, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va prelua funcţia din fruntea Guvernului. Prima şedinţă a Cabinetului Ciolacu ar putea avea loc în partea a doua a săptămânii după parcurgerea procedurilor.

  • Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, se pune bine cu magistratura: propune un proiect cu despăgubiri uriaşe pentru procurori şi judecători din bani publici

    În cazul în care magistraţii suferă prejudicii în exercitarea meseriei, aceştia vor beneficia de asistenţă medicală profilactică, curativă, recuperatorie în ţară şi în străinătate, toate plătite din bani publici.

    Magistraţii mai beneficiază de plăţi pentru medicamente, transport, compensaţii de până la 15.000 de euro.

    În cazul pierderii temporare a capacităţii de muncă, despăgubirile pentru magistraţi se acordă până la redobândirea capacităţii de muncă.

    În situaţia decesului unui magistrat, se acordă o despăgubire în sumă egală cu indemnizaţia brută de care magistratul a beneficiat în ultima lună de dinaintea producerii evenimentului înmulţită cu numărul de luni în care ar fi beneficiat de această indemnizaţie, de la data decesului până la pensionare, dar nu mai mică de 50000 de euro.

    Ministerul Justiţiei, condus de Cătălin Predoiu (PNL), a propus spre dezbatere publică un proiect de hotărâre de guvern care prevede acordarea de despăgubiri magistraţilor „care au suferit unele prejudicii în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea”.
    Proiectul lui Cătălin Predoiu vizează plăţi de la buget pentru toţi procurorii şi judecătorii din România şi se referă la situaţii în care viaţa, integritatea corporală, sănătatea ori bunurile acestora le sunt afectate în timpul serviciului.
     

  • Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu: “Nu ne putem permite să devenim o ţară de destinaţie infracţională. Cer Ministerului Public o ripostă fermă în faţa acestei îndrăzneli în creştere a infractorilor”

    Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a solicitat, joi, procurorilor Ministerului Public o ripostă fermă în faţa infracţionalităţii, precizând că România nu poate ajunge “o ţară de destinaţie infracţională”.

    Cătălin Predoiu a precizat că se instalează în societate un sentiment de nesiguranţă printre cetăţenii cinstiţi şi de siguranţă şi confort penal printre infractori.

    “Nu ne putem permite să devenim o ţară de destinaţie infracţională. Cer Ministerului Public o ripostă fermă în faţa acestei îndrăzneli în creştere a infractorilor, interlopilor, traficanţilor, proxeneţilor, corupţii, organizaţi în grupuri sau individual, să fie din nou confruntaţi energic, loviţi devastator, descurajaţi, anihilaţi judiciar! Braţul ferm al legii să fie din nou simţit de toţi cei care şi-au pus în minte să facă din România un paradis al infracţiunilor! “, a declarat ministrul Justiţiei.

    Ministrul Justiţiei a mai precizat că ştie că, în ultimii ani, “s-a încercat” slăbirea legilor penale, în special, şi procurorii au fost blamaţi în masă pentru unele greşeli, abuzuri sau eşecuri în instanţă, dar a menţionat că nu împărtăşeşte culpabilizarea lor în masă.

    “În ansamblu, corpul de procurori are valoare. Să o demonstreze! Să probeze curaj şi determinare, profesionalism şi rigoare procedurală! Societatea aşteaptă acţiune eficientă din partea procurorilor. Defetismul nu este o opţiune. Problema este clară: ori câştigă infractorii, ori câştigă partea cinstită a societăţii! Pentru Ministerul Justiţiei nu există decât o soluţie acceptabilă: legea să fie aplicată, iar cei care atentează la viaţa, proprietatea şi siguranţa cetăţeanului să fie trimişi în faţa judecătorului cu probe solide. Aştept rezultate din partea lor, a procurorilor”, a conchis Predoiu.

  • Ministerul Justiţiei a anunţat data la care va lansa procedura de selecţie a procurorului general şi a şefilor DNA şi DIICOT

    “Ştiu că o altă cauză a acestor tendinţe este starea de provizorat şi interimat la vârful Ministerului Public. De aceea, imediat după preluarea mandatului, am început să lucrăm la procedura de selecţie a procurorilor de rang înalt, pentru a fi înaintate CSM, pentru aviz, şi preşedintelui României, pentru o eventuală numire. Pe data de 2 decembrie, Ministerul Justiţiei va lansa această procedură de selecţie în primă fază pentru funcţia de procuror general, procuror şef DNA şi procuror şef DIICOT”, a anunţat Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă.

    Ministrul Justiţiei a mai precizat că, la scurt timp, va lansa procedura şi pentru celelalte funcţii de conducere pentru care ministerul Justiţiei formulează propuneri. 

  • Circul continuă în Parlament. Noi amendamente apărute peste noapte lovesc în DNA

    După moartea Regelui Mihai, PSD a anunţat că renunţă la toate acţiunile politice, nu şi la legile justiţie.

    Comisia specială parlamentară privind legile justiţiei, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a reluat joi discuţiile pe proiectul PSD-ALDE de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi discută o nouă propunere transmisă de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) către comisie privind înfiinţarea unei Secţii speciale pentru investigarea “infracţiunilor din justiţie”, cele comise de judecători şi procurori.

    “Aseară la ora 0,30 o parte din membrii comisiei am primit pe mail o serie de amendamente propuse de UNJR privind înfiinţarea unei secţii speciale de anchetă a magistraţilor în cadrul Parchetului general. Potrivit acestor amendamente, practic competenţa DNA în cazul in care în fapte de corupţie sunt implicate magistraţi este evaporată, este o lovitură care se încearcă la adresa competenţei DNA. Ne vom opune acestei iniţiative”, a declarat la Realitatea TV senatorul PNL Cătălin Predoiu, scrie realitatea.net

  • Surprizele PNL pentru alegerile parlamentare. Predoiu, luat în calcul să revină în bătălia electorală. Cioloş ar pierde puncte dacă intră în PNL

    Cătălin Predoiu, retras din conducerea PNL după eşecul de la Capitală, ar urma să primească un loc eligibil pe lista pentru alegerile parlamentare pe care PNL o va depune pentru Senat în Bucureşti, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din PNL, care au precizat că în partid liberalii duc o luptă acerbă pentru a obţine un loc eligibil pe listele de la Bucureşti.

    Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, în luna iulie, că eşecul de la alegerile locale din Bucureşti nu îl mai califică pe Cătălin Predoiu pentru funcţia de premier şi că în partid se poartă discuţii şi se fac sondaje pentru a vedea care este profilul premierului pe care electoratul şi-l doreşte, urmând ca liberalii să ţină cont de acesta atunci când îşi vor desemna un prim-ministru.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALEGERI LOCALE 2016. Biroul Electoral Central, rezultate parţiale: Firea 45,5%, Nicuşor Dan 27,5%, Predoiu 11%. Cine a câştigat în celelalte judeţe

    Clasamentul pentru a fi edilul Capitalei este: Gabriela Firea (PSD+UNPR) – 45,5%, Nicuşor Dan (USB) – 27,5%, Cătălin Predoiu (PNL) – 11%, Robert Turcescu (PMP) – 6,3%, Daniel Barbu (ALDE) – 2,9%, Adrian Severin (PDS) – 2%, Cătălin-Ioan Berenghi – 1,8%, Bogdan Diaconu (PRU) – 1,5%, Iulia Gorea (PNŢCD) – 0,4%.

    La sectorul 1 Clotilde Armand (USB) conduce cu 32,3 %, urmată de Dan Tudorache (PSD) – 31,9%, Alexandru Nazare (PNL) – 16,6% şi Euegen Tomac (PMP) cu 7,2%.

    La sectorul 2 pe primul loc se află Mugur Toader (PSD) cu 40%, Dan Cristian Popescu (PNL) cu 21,8%, Dumitru Pelican cu 13,2% şi Antoneta Bugner (USB) cu 9,6%.

    La sectorul 3 Liviu Negoiţă (PSD) a câştigat detaşat cu 64,4%, urmat de Roxana Wring (USB) – 13%, Cristina Pocora (PNL) cu 8,8% şi Cristian Petrescu (PMP) – 4,6%.

    La sectorul 4 Daniel Băluţă (PSD) a obţinut 37,3% dintre voturi, Răzvan Sava (PNL) 23,4% şi Dumitru Dobrev (USB) – 17,1%.

    La sectorul 5 Daniel Florea (PSD) are 36,1% din opţiunile electoratului, urmat de Ovidiu Raeţchi (PNL) cu 30,9% şi Marian Vanghelie (PDS) cu 15,6%.

    La sectorul 6 Gabriel Mutu (PSD) adună 38,7% din voturi, Mihai Daneş (USB) 18,5%, Ştefan-Viorel Florescu – 16,7%, iar Răzvan Mironescu (PNL) – 11,2%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro