Tag: cătălin drulă

  • Cătălin Drulă: Avem o guvernare prin decret. Măsurile fiscale sunt neconstituţionale şi abuzive

    Cătălin Drulă susţine că „sunt decizii anterioare ale CCR care spun că un astfel de proiect-trenuleţ, cu foarte multe prevederi care afectează diverse acte normative nu poate fi trecut prin angajarea răspunderii”.

    „Un pachet legislativ de creştere a taxelor abuziv, neconstituţional şi antieconomic, în primul rând. Este un pachet care dacă va intra în vigoare şi noi sperăm să nu, de aceea îl contestăm la CCR şi avem argumente foarte bune acolo, un pachet care va lovi în economia românească, într-un moment care oricum este greu, se plâng antreprenorii de încetinirea comenzilor, de dificultăţi din ce în ce mai mari în activitatea pe care o au (…) şi în acest moment să vii peste noapte, abuziv, încălcând un întreg cadru legislativ, de la Constituţie, la legea responsabilităţii fiscal-bugetare, o lege din 2010, care dă cadrul macroeconomic, Codul Fiscal, prevederi de la care s-a făcut excepţie şi derogare prin ordonanţe de urgenţă, ceea ce în fapt ajunge să arate ca o guvernare prin decret. Adică ai un cadru legislativ care spune nu poţi schimba fiscalitatea cu mai puţin de şase luni înainte şi totuşi, domnul Ciolacu vrea să le ia de luna viitoare IT-iştilor banii, vrea să-i impoziteze şi să-i taxeze”, a spus Cătălin Drulă la RFI.

    Preşedintele USR arată că „de pe scaun este neconstituţional acest pachet. Printre multe alte argumente, sunt decizii anterioare ale CCR care spun că un astfel de proiect-trenuleţ, cum i se mai spune colocvial, adică cu foarte multe prevederi care afectează diverse acte normative nu poate fi trecut prin angajarea răspunderii, prin această procedură constituţională. Există decizii anterioare ale CCR. Prin urmare, numai negându-şi jurisprudenţa anterioară ar putea CCR să nu accepte sesizarea noastră. Noi sperăm că vor judeca drept şi patriotic, până la urmă, că este vorba de a apăra România de un abuz, este un abuz fiscal ceea ce face domnul Ciolacu şi credem că sunt toate şansele, în orice caz, atacul nostru este singura metodă eficientă în practică de a preveni intrarea în vigoare a acestor măsuri”.

    Cătălin Drulă mai crede că „e fără precedent lăcomia Guvernului la banii oamenilor. Sunt şi măsuri care intră în vigoare la 1 ianuarie, care deja este prea curând, nu sunt cele şase luni, dar foarte multe care sunt de luna următoare. Ei bine, îi stricăm planurile domnului Ciolacu şi măcar nu vor fi din noiembrie, dar eu am toată speranţa că se va găsi raţiune şi patriotism la CCR şi ceea ce este evident pentru orice expert în Drept constituţional este că acest pachet nu poate fi adoptat aşa (…). Eu vreau să sper că vor face ceea ce trebuie. Dacă mă uit la întâlnirea pe care a avut-o domnul preşedinte al CCR, Marian Enache, ieri, cu o delegaţie a Curţii Constituţionale din China, pentru un schimb de experienţă, asta ne-ar descuraja, dar sunt nouă judecători acolo, totuşi şi trebuie doar să găsească o majoritate din cinci, care să apere legea. Sunt şi considerente care ţin de dublă impozitare, de prevederi constituţionale privind justa aşezare a sarcinii fiscale, sunt foarte multe argumente, sunt pe 40 de pagini”.

  • Cătălin Drulă, despre măsurile fiscale: Nu e absolut nici o reducere de cheltuieli care să fie clară

    „Vorbe, vorbe şi iarăşi vorbe. De altfel, o mică scăpare a premierului Ciolacu la începutul mandatului, când a spus că va trece de la fapte la vorbe pare să fie mantra acestei guvernări. Dacă ne uităm la recentele anunţuri, vedem că pe partea de reducere a cheltuielilor sunt doar nişte intenţii, fără nimic concret, fără sume care să reiasă din aceste planuri, sume care s-ar economisi şi de fapt, uitându-mă inclusiv pe acel draft de OUG care a apărut în spaţiul public, împreună cu colegii mei, nu e absolut nici o reducere de cheltuieli care să fie clară sau previzibilă”, a spus Drulă la RFI.

    Liderul USR consideră iresponsabile măsurile fiscale.

    „De aproape doi ani, această guvernare are o politică fiscală iresponsabilă. S-a mai vorbit de reducerea cheltuielilor, dar a rămas la acel stadiu de vorbe. Anul trecut, în luna iunie, a venit Ordonanţa, aşa, tot un fel de austeritate bugetară, care nu a avut nici un efect. Era vorba că nu se mai angajează la stat, că nu se mai cumpără nu ştiu ce maşini şi aşa mai departe. În realitate, cheltuielile statului cresc în continuu. Cheltuielile statului român pe primele şase luni ale acestui an sunt de 280 de miliarde de lei. Şi ca să avem un termen de comparaţie, anul trecut au fost 240, deci de la 240 la 280, iar în anul în care am făcut parte din Guvern eu, în 2021, aceste cheltuieli pe primele şase luni ale anului erau de 210 miliarde. Deci o creştere de la 210 la 280 în doi ani de zile. Principiul acestei guvernări PSD-PNL este principiul privilegiului şi al specialilor. Ei văd statul ca pe o mare oportunitate de a hrăni clientela de partid, fie că e vorba de sinecuri, de instituţii inutile, de contracte cu dedicaţie, este o întreagă clientelă în jurul acestor două partide, care se hrăneşte din aceşti bani adunaţi la bugetul de stat”, a adăugat Cătălin Drulă.

    Acesta acuză Guvernul că va da o lovitură grea economiei, prin măsurile fiscale anunţate.

  • Drulă critică planul anunţat de premierul Ciolacu: Nu schimbă nimic

    „Marcel Ciolacu a jucat Solitaire la birou timp de doi ani şi acum trece de la fapte la vorbe. Premierul PSD al României a ieşit azi la declaraţii ca la frizer: <ia un pic din vârfuri, dar să rămână la fel>.
    Planul anunţat azi de la Ministerul Finanţelor nu schimbă nimic şi nu ajută în niciun fel la reducerea deficitului bugetar pe care tot Marcel Ciolacu l-a păstorit în ultimii ani”, susţine Cătălin Drulă.

    Acesta îl acuză pe Marcel Ciolacu de ipocrizie.

    „Este o ipocrizie fără margini, domnule Ciolacu, să staţi acum în fruntea Guvernului şi să afirmaţi despre sporuri că <e incredibil unde a ajuns acest fenomen>. Este o minciună, domnule Ciolacu, să umpleţi sectorul bugetar cu toate pilele de partid şi să spuneţi apoi că reduceţi posturile neocupate. Este o jignire, domnule Ciolacu, să minţiţi oamenii oneşti din România, pe cei care muncesc şi plătesc taxe la buget, şi să le mai şi creşteţi acele taxe ca să alimentaţi în continuare reţeaua de sinecuri. Aţi pus PNRR în pericol existenţial: aţi cheltuit 210 de milioane euro din 80 de miliarde. Din exerciţiul 2021-2027 nu aţi cheltuit niciun cent pe fonduri europene <clasice>”, mai susţine Drulă.

    Acesta îi transmite premierului să îşi asculte propriul sfat: „Cei care merg la serviciu de zeci de ani să joace Solitaire, să caute în altă parte acest mod de a munci”.

    Premierul Marcel Ciolacu a anunţat un pachet de 50 de măsuri care vor duce la reforma sistemului bugetar. Este timpul pentru cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare, cei care joacă Solitaire la serviciu să caute în altă parte acest mod de a munci, a spus premierul.

  • Fifor cere demisia lui Drulă: Să aplice în propriul partid ceea ce solicită celorlalte

    „Preşedintele USR, Cătălin Drulă, are obligaţia morală să demisioneze! A avut ocazia să aplice în propriul partid ceea ce solicită celorlalte partide. Drulă trebuia să-i excludă, în regim de urgenţă, pe primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, pe primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz şi pe primarul municipiului Bacău, Lucian Viziteu. Toţi aceşti primari USR-işti au gestionat cămine de bătrâni în care s-au găsit nereguli grave”, a scris vineri pe Facebook Mihai Fifor.

    Aceasta spune că premierul Marcel Ciolacu este „singurul decident politic care a luat măsuri drastice din primul moment, spre deosebire de toţi ceilalţi lideri de partid” şi că Marius Budăi şi Gabriela Firea au dat dovadă de verticalitate şi de onoare.

    „Faptul că Drulă nu a făcut gestul acesta reprezintă o nouă confirmare a faptului că USR îşi încalcă grosolan principiile de integritate pe care le pretinde altor formaţiuni politice”, a adăugat parlamentarul.

    Gabriela Firea şi-a dat vineri demisia din funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Demisia vine în urma scandalului legat de „azilele groazei” şi survine după cea a ministrului Muncii, Marius Budăi, înregistrată joi.

  • Drulă, către Ciolacu: La partea de grafice colorate vă dădea clasă Dragnea

    Preşedintele USR Cătălin Drulă a spus că programul de guvernare prezentat de Ciolacu este „un festival al promisiunilor”. „La partea de grafice colorate vă dădea clasă Dragnea”, i-a spus premierului desemnat.

    „V-am ascultat cu foarte mare atenţie discursul şi am auzit un adevărat festival al promisiunilor. Măsura acţiunii unui om politic sunt însă faptele, nu vorbele şi dumneavoastră sunteţi la guvernare de un an şi jumătate. Astăzi veţi prelua doar formal rolul de prim-ministru şi scăpaţi de corvoada de a-l avea pe domnul Ciucă în faţă, dar în realitate această guvernare este la putere de un an şi jumătate, iar promisiunile făcute atunci au fost încălcate”, a spus Cătălin Drulă în discursul rostit în Parlament la şedinţa de învestire a Guvernului Ciolacu.

    Acesta a criticat programul de guvernare, despre care a spus că contţine cifre umfalte.

    „Am văzut acel program de guvernare, e o colecţie de proiecţii false, de cifre umflate, deficitul nu va fi niciun fel cât e acolo, de promisiuni şi foarte mult copy-paste şi vreau să vă spun domnule Ciolacu că la partea de grafice colorate vă dădea clasă Dragnea”, a adăugat Cătălin Drulă.

  • Drulă: PSD-ului i se dă de către preşedintele Iohannis al patrulea premier în timpul mandatelor sale

    Preşedintele USR Cătălin Drulă consideră că schimbarea lui Nicolae Ciucă cu Marcel Ciolacu în fruntea guvernului nu va aduce nicio schimbare pentru români, ci doar o formalizare a „trădării lui Klaus Iohannis care va numi al patrulea premier PSD”. 

    „Bilanţul primei părţi a acestei guvernări, păstorită de preşedintele Iohannis, este unul dezastruos. Cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani dublarea preţurilor la mâncare, dublarea ratelor la bănci, o gaură bugetară a căror a cărei dimensiune creşte cu câte 10 miliarde de lei pe lună. În acest context, venirea previzibilă a lui Marcel Ciolacu ca premier nu este nicio schimbare, ci este de fapt o continuare şi o cădere a măştilor. Adică, PSD-ului i se dă de către preşedintele Iohannis al patrulea premier în timpul mandatelor sale şi guvernarea României ajunge şi formal pe mâinile celor care au dus ţara şi economia în gard”, spune Cătălin Drulă.

    El avertizează că reformele nu se vor întâmpla cu PSD la şefia guvernului.

    „România stagnează. Ba chiar dă înapoi. Oamenii trăiesc din ce în ce mai prost, îşi pierd din puterea de cumpărare din cauza acestei inflaţii stimulate de acest guvern. Tranşa a doua din PNDR nu a fost încă trasă, era prevăzută acum şase luni. Reformele nu se întâmplă. Singurul lucru care rămâne la fel este pensia specială de 18.000 de lei a lui Nicolae Ciucă, care este la fel ca în prima zi când a preluat mandatul şi astăzi. Este neatinsă şi are în domnul Marcel Ciolacu un susţinător deplin al pensiilor speciale care sunt pe deplin în plată”, a mai spus Cătălin Drulă.

    Cătălin Drulă a anunţat că USR va aduna anul viitor „forţele reformiste modernizatoare, cu adevărat liberale, pentru a oferi României o soluţie alternativă la PSD şi la extremismul pro-rus”.

  • Drulă: Guvernanţii spun că prioritare sunt problemele societăţii, dar vorbesc doar despre funcţii

    Preşedintele USR Cătălin Drulă spune că a ascultat „stupefiat” declaraţia lui Nicolae Ciucă de vineri dimineaţa şi că realitatea stă complet opus: Liderii coaliţiei spun că priorităţile lor sunt problemele societăţii, dar nu vorbesc decât despre funcţii.

    „Am ascultat mai devreme, recunosc, stupefiat declaraţia lui Nicolae Ciucă, am prins şi din ce spunea Marcel Ciolacu. Realitatea stă complet opus a ceea ce declarau aceşti domni. Au spus că
    priorităţile lor sunt problemele societăţii. Din contră, de cinci luni de zile, nu vorbesc decât despre funcţii, nu vorbesc decât despre această nenorocită de rotativă, cine ce minister prinde, mai rămâne Grindeanu, pleacă Grindeanu, ce se întâmplă cu Bode, care este viitorul politic al domnului Ciucă. Acestea au fost priorităţile dumnealor, despre care se vorbeşte de cinci luni de zile”, a spus Cătălin Drulă, la RFI.

    Liderul USR îl critică şi pe preşedintele Klaus Iohannis, care a spus iniţial că rocada de la guvernare poate avea loc conform calendarului, iar a doua zi s-a răzgândit.

    „Sunt nişte conducători complet rupţi de realitate. Am văzut ieri de la preşedinte, care a pus ca la <Cântarea României> copiii să îi facă frumos înainte, cu repetiţie, i-a chemat de acasă, din grevă pe profesori, ca să fie mulţumit domnul Iohannis. Domnul Ciucă şi domnul Ciolacu au dat puţin faţă cu realitatea, când au fost la nişte evenimente şi lumea de acolo le-a exprimat dezamăgirea şi i-a huiduit, sfidează profesorii (…). Preşedintele a folosit şi acel termen, sticlă, dacă vă aduceţi aminte, pe care nu l-a înţeles nimeni. Nu ştiu, s-a spart sticla, probabil, într-o zi, pentru că probabil se uită, ştiţi, era acel basm, se uită ca într-o oglindă, aşa, în care li se pare că-s cei mai frumoşi din ţară, dar de fapt, realitatea este hâdă, este urâtă, realitatea pe care au creat-o ei (…). Ieri, preşedintele Iohannis le-a vorbit iarăşi de la glume proaste, adică le spune unor elevi şi profesori că are şi greva avantajele ei, sugerează cumva că e bine că oamenii ăştia nu-şi primesc salarii pe timpul grevei, că e bine că sunt stresaţi şi că nu-şi ştiu viitorul, că aceşti copii nu primesc educaţie, ăsta este discursul unor chiulangii”, a adăugat liderul USR.

    Liderii partidelor din coaliţia de guvernare au amânat, vineri, rotaţia premierilor. „Am convenit ca până la soluţionarea problemelor să nu îmi depun mandatul şi să-mi asum responsabilitatea funcţiei de premier”, spune Nicolae Ciucă.

  • Cătălin Drulă: Există şi responsabilităţi naţionale de asumat. Bode trebuie să-şi dea demisia

    „Românii merită să intre în Schengen. Şi-au câştigat acest drept cu multă muncă şi seriozitate. Poziţia guvernului austriac va rămâne în istorie ca un act de discriminare. Inexplicabilă e şi poziţia PPE, partidul european din care fac parte Klaus Iohannis şi PNL. Ieri, şeful PPE a stat umăr la umăr cu cancelarul austriac în timp ce acesta explica cum ne refuză un drept legitim, pentru motive care nu ţin de România”, a transmis Cătălin Drulă.

    Conform acestuia, această zi trebuie să fie şi un moment de reflecţie pentru vechea clasă politică şi că aceasta trebuie să reflecteze asupra felului în care România este văzută şi tratată în afara graniţelor.

    „Pentru nedreptatea suferită azi de români, există şi responsabilităţi naţionale de asumat. Ministrul Bode a asigurat românii de susţinerea aderării la Schengen. Lucian Bode trebuie să-şi dea demisia pentru acest eşec. În ceea ce îl priveşte pe Klaus Iohannis, şeful politicii externe a României, această zi infamă i-a pecetluit definitiv mandatele goale de preşedinte”, a adăugat liderul USR.

  • Drula, USR: Grindeanu şi Câciu au fost complici la ţeapa luată de mii de români cu biletele Blue Air

    Grindeanu şi Câciu au fost complici la ţeapa luată de mii de români cu biletele Blue Air, iar autorităţile statului trebuie să facă lumină în acest caz, susţine Cătălin Drulă, preşedintele USR.

    „Blue Air a trimis în decembrie 2021, imediat după, notificare domnului Grindeanu şi domnului Câciu, spunând: „noi nu ne putem plăti rata, să o plătiţi în locul nostru, ca garant”.Ministerul Finanţelor (domnul Câciu) a plătit toate ratele lunare până astăzi, când vorbim, şi le va plăti în continuare încă 54 de luni în locul Blue Air. S-au plătit în 2022 peste 50 de milioane de lei de Ministerul Finanţelor. A achitat ratele, fiind garant, ăsta este rolul garantului într-un contract de garantare, în locul Blue Air”, a explicat Cătălin Drulă.

    Şeful USR mai spune că statul trebuia să „execute garanţiile” Blue Air.

    „Ce nu s-a întâmplat: în momentul în care a făcut prima plată domnul Câciu, din câte ştiu eu, în ianuarie 2022, deci în prima lună a acestui an, imediat trebuiau executate garanţiile, ipoteci sau garanţii, acelaşi lucru, făcute în numele statului de Blue Air. Curtea de Conturi este în prezent în control la Ministerul Finanţelor, să vadă cum s-a ajuns ca statul să fie prejudiciat prin faptul că, fiind chemat ca garant, nu a executat garanţiile pe care, la rândul său, le are, pentru că asta efectiv este un prejudiciu”, a adăugat Drulă.

    Şeful partidului de opoziţie susţine că ministrul de Finanţe şi ministrul Transporturilor sunt vinovaţi pentru situaţia creată.

    „La domnul Câciu, presupun că este servilism de partid, deci l-a servit pe domnul Grindeanu fiind din acelaşi partid, din PSD: dom’le, nu executa, că altfel ajung eu proprietar la Blue Air şi trebuie să muncesc. La domnul Grindeanu, acolo mi-e mult mai clar, foarte clar: a vrut doar să pună la adăpost, să nu aibă Blue Air în braţe, să nu se ocupe dumnealui”, a precizat Drulă.

    Autorităţile statului trebuie să facă lumină în acest caz, este concluzia liderului USR.

  • Cătălin Drulă, ales preşedintele USR

    Cătălin Drulă este preşedintele ales al USR. El a fost ales încă din primul tur al alegerilor interne, cu 12.967 voturi ceea ce reprezintă 71,3% din totalul celor care au votat. 

    Prezenţa la vot a fost de 77,2%, au anunţat reprezentanţii USR.

    „Am cerut un mandat clar şi partidul mi l-a dat. Pentru a face opoziţie pe bune actualei puteri falimentare, pentru organizare şi seriozitate, pentru a da premierul României în 2024. USR a trecut prin etape fireşti de dezvoltare. O mişcare civică, cetăţenească. Intrarea în parlament şi consilii locale. Lupta cu Dragnea. Confirmarea în alegeri. Guvernarea. Este timpul unei noi epoci în evoluţia acestui partid. Cea de maturitate şi stabilitate”, a spus Cătălin Drulă.

    În alegerile pentru preşedinţia USR, Cătălin Drulă a avut cinci contracandidaţi. În primul tur al alegerilor, Cătălin Teniţă a obţinut 2.706 voturi (14,8%), Octavian Berceanu 2.041 de voturi (11,2%), George Ungureanu 163 voturi (0,9%), Alexandru Kiss 97 de voturi (0,53%) şi Miroslav Taşcu Stavre 138 de voturi (0,76%).

    Rezultatul votului pentru preşedinţia USR va fi validat în cadrul unui congres online ce va avea loc pe 16 iulie. Mandatul lui Cătălin Drulă la conducerea partidului va fi de patru ani, precizează USR.