Tag: carne de vită

  • 2.000 de conserve Ardealul care conţin carne de cal au ajuns în consum

    Aproximativ 2.000 de conserve din carne de vită Ardealul care conţin şi carne de cal au ajuns în consum, pentru că nu au mai putut fi retrase de pe piaţă şi blocate în depozite. „SC Producţie Ardealul SRL a dispus încă de pe 8 martie 2013 retragerea de la comercializare a două loturi de conserve de carne de vită Ardealul, cu data de expirare 5 decembrie 2014 şi 15 ianuarie 2015, ca măsură preventivă. Datorită unui sistem de trasabilitate foarte bine pus la punct, practic, cea mai mare parte din cantitatea totală de 30.000 de conserve din loturile suspectate nu a ajuns în consum şi nici pe rafturile retailerilor, peste 93% din cantitate fiind blocată în depozite“, spune compania. Cu alte cuvinte, restul de 7% din cele 30.000 de conserve, adică aproximativ 2.100 de conserve, sunt fie deja cumpărate de populaţie, fie pe rafturile magazinelor. Şi cum producătorul nu are niciun motiv să lase pe rafturi conserve cu carne de cal, se poate deduce astfel că toate cele 2.100 au fost deja cumpărate.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Scandal pe piaţa alimentară: şapte restaurante au cumpărat carne de cal etichetată drept carne de vită

    Georgios Ladopoulos, directorul general al firmei Ara Meat Center, care deţine depozitul din Ilfov unde a fost găsită carne de cal etichetată drept carne de vită, a spus ieri, într-o conferinţă de presă, că nu a ştiut nimic despre natura cărnii pe care a livrat-o şi care era etichetată drept “vrăbioară de vită”. Ladopoulus a explicat că a avut pe stoc 212 kilograme de vrăbioară, provenite de la firma Ady Salve din Blaj, dintre care o parte a fost livrată către şapte restaurante şi unităţi de tip fast-food. “Cred că această carne provine de la aproximativ 120 de cai, despre care cred, totuşi, că au fost sacrificaţi într-un abator, şi nu pe câmp, aşa cum s-a speculat. Carnea res­pectivă nu putea să fie degresată şi ambalată atât de bine decât de către nişte măcelari pro­fesionişti”, a spus Georgios Ladopoulos. El a adăugat că, în acest moment, în de­pozit există pe stoc încă aproximativ 300 de kilo­gra­me de carne provenită de la societatea Ady Salve, etichetată drept “antricot şi pulpă de vită”.

    Toate stirile sunt pe zf.ro