Tag: CARMEN DAN

  • Proiect care va permite instituţiilor să-i localizeze prin telefon pe cei dispăruţi, pus în dezbatere publică de MAI

    “O prioritate priveşte eficientizarea modului în care acţionăm în cazul persoanelor dispărute. Mai exact, am întâlnit în practică diverse situaţii în care copii, persoane în vârstă sau unele bolnave, nu s-au mai întors acasă, s-au pierdut sau pur şi simplu au plecat, în mod voluntar, de la domiciliu. Familiile, evident, că se îngrijorează şi raportează la Poliţie dispariţia. Aici apare problema.În perioada în care aproape fiecare copil sau vârstnic are un telefon mobil, instituţiile statului nu pot utiliza tehnologiile moderne pentru localizarea unei astfel de persoane vulnerabile, pentru că, în caz de dispariţie, nu se deschide automat un dosar penal şi, neexistând un dosar, nu se pot utiliza mijloacele tehnologice prevăzute de procedura penală”, a declarat, vineri, Carmen Dan, la bilanţul instituţiei.

    Ministrul Afacerilor Interne a precizat că această imposibilitatea a autorităţilor de a se folosi de tehnologia modernă din posesia oamenilor vine în condiţiile în care “în ţara în care se discută de tot felul de protocoale, mandate sau localizări sau ascultări pentru orice fel de situaţii, dar mai puţin pentru atunci când viaţa copiilor noştri sau a bunicilor noştri este în pericol”.

     Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTUL din 10 august | Comisia de apărare, CONVOCATĂ pentru audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru

    „Până astăzi, ministrul Carmen Dan nu a transmis Raportul MAI cu privire la abuzurile din 10 august, solicitat oficial încă din data de 24 august. Până în prezent, Biroul Permanent al Senatului nu a comunicat Comisiei de ce nu a aprobat solicitarea PNL de a avea activitate încă din data de 13 august pentru a afla ce s-a întâmplat la protestul din 10 august. Şedinţa Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din data de 27 august, a fost boicotată de senatori ai PSD”, a afirmat preşedintele Comisiei de Apărare, Marcel Vela.

    Senatorul PNL anunţă convocarea unei şedinte la Comisia de Apărare, pentru audierea ministrului Carmen Dan, a prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru şi comandantului Jandarmeriei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTUL din 10 august | Comisia de apărare, CONVOCATĂ pentru audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru

    „Până astăzi, ministrul Carmen Dan nu a transmis Raportul MAI cu privire la abuzurile din 10 august, solicitat oficial încă din data de 24 august. Până în prezent, Biroul Permanent al Senatului nu a comunicat Comisiei de ce nu a aprobat solicitarea PNL de a avea activitate încă din data de 13 august pentru a afla ce s-a întâmplat la protestul din 10 august. Şedinţa Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din data de 27 august, a fost boicotată de senatori ai PSD”, a afirmat preşedintele Comisiei de Apărare, Marcel Vela.

    Senatorul PNL anunţă convocarea unei şedinte la Comisia de Apărare, pentru audierea ministrului Carmen Dan, a prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru şi comandantului Jandarmeriei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Soţul ministrului de Interne, Carmen Dan, a murit

    Corneliu Daniel Dan, soţul ministrului de Interne Carmen Dan, a murit, marţi, au precizat reprezentanţii Ministerului de Interne.

    Până la momentul transmiterii ştirii, nu se ştiu cauzele decesului.

    Reprezentanţii Ministerului de Interne au solicitat presei discreţie în acest caz şi au refuzat să dea mai multe detalii legat de producerea tragediei.

    Corneliu Daniel Dan a lucrat pentru OMV Petrom SA Teleorman până pe 31 mai 2017, având un salariu anual de 60.000 de lei, se arată în ultima declaraţie de avere a ministrului Carmen Dan.

  • Ministerul Afacerilor Interne verifică modul în care au acţionat structurile din subordine în timpul protestului din Piaţa Victoriei

    Precizarea ministerului vine după ce primarul general Gabriela Firea a afirmat că instituţiile statului nu şi-au făcut datoria în cazul protestelor de sâmbătă.

    „Sâmbătă, reprezentanţii conducerii Ministerului Afacerilor Interne au avut o întâlnire de lucru cu cei ai Primăriei Capitalei cu privire la imposibilitatea desfăşurării activităţilor de organizare a unui eveniment public autorizat, în Piaţa Victoriei. În urma analizării incidentelor care au avut loc în Piaţa Victoriei au rezultat următoarele concluzii: o autoritate publică, respectiv Primăria Capitalei, a fost împiedicată să desfăşoare o activitate autorizată, mai multe persoane au intervenit asupra unor bunuri care nu le aparţineau riscând deteriorarea acestora, iar o persoană a suferit vătămări corporale”, conform comunicatului de presă al MAI.

    În consecinţă, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a dispus verificări cu privire la modul în care structurile subordonate MAI şi-au îndeplinit atribuţiile ce le revin, conform legii, arată sursa citată.

    „Ministrul afacerilor interne o asigură pe doamna Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei, de întreg sprijinul Ministerului Afacerilor Interne şi de întreaga sa disponibilitate în colaborarea instituţională în scopul continuării activităţilor în interesul public şi în menţinerea siguranţei cetăţeanului”, se precizează în comunicat.

    Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus, sâmbătă seara, că vor fi depuse plângeri penale pe numele celor care au dezasamblat structurile metalice din Piaţa Victoriei, echipamente care aparţin Municipalităţii, ea precizând că vizate sunt şi autorităţile care „nu şi-au făcut datoria”.

    Edilul Capitalei a spus că va depune plângeri penale pentru „distrugerea bunurilor municipalităţii şi faţă de cei care au perturbat ordinea”, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

    În acelaşi context, ea a spus că plângerile penale vor viza şi autorităţile care nu şi-au făcut datoria în cazul protestului de sâmbătă dimineaţa.

    Anterior, Firea a spus, într-un comunicat de presă, că ceea ce s-a întâmplat sâmbătă în Piaţa Victoriei reprezintă „începutul anarhiei”, precizând că a luat decizia de a muta Târgul de Crăciun într-o altă locaţie, fapt care, totuşi, „nu rezolvă problema de fond”.

    „Este foarte grav ce s-a întâmplat astăzi şi, ca atare, trag un semnal public de alarmă. Am luat decizia de a muta Festivalul de colinde şi Târgul de Crăciun într-o altă locaţie, dar acest lucru nu rezolvă problema de fond. Legea a fost încălcată, un bărbat a fost bătut de un protestatar ilegal, oamenii legii au fost agresaţi fizic şi verbal, bunuri publice au fost distruse. Cei care au încălcat legea, vor răspunde pentru asta, atât civil, cât şi penal”, arată Gabriela Firea.

    Edilul a spus că a „constatat cu amărăciune” faptul că un eveniment aprobat conform legii de către Primăria Capitalei este în imposibilitatea de a se desfăşura, „din cauza unor protestatari agresivi verbal şi fizic, care au pătruns ilegal în perimetrul delimitat şi rezervat pentru organizarea Festivalului de colinde”.

    „Constat că, de astăzi, putem marca începutul unei perioade în care Constituţia României şi legile ţării sunt călcate în picioare fără că instituţiile centrale ale statului să reacţioneze. Asta înseamnă începutul anarhiei. Dacă azi a fost împiedicată Primăria Capitalei să organizeze legal un eveniment într-un spaţiu public, ce aparţine tuturor bucureştenilor, mâine se pot întâmpla evenimente similare la Administraţia Prezidenţială, la Parlament, la alte instituţii publice care îi reprezintă pe toţi cetăţenii, indiferent de apartenenţă politică, criterii de gen, convingeri politice, categorie socială, sau rasă”, arată primarul general al Capitalei.

    Mai mult, sursa menţionată subliniază că spaţiul public este al tuturor, nu poate fi „rezervat” unui „grup constituit ad-hoc sau, dimpotrivă, bine organizat”.

    „Există o legislaţie clară cu privire la adunările publice şi respectarea acestei legislaţii este obligatorie atât pentru cetăţeni cât şi pentru instituţiile care au atribuţii în menţinerea sau restabilirea ordinii publice. Cei care azi nu iau atitudine sunt responsabili pentru recrudescenţă unor astfel de violenţe. Nu este vorba doar despre mine, ca primar general, ci despre climatul de insecuritate care se instaurează în Capitala României şi consecinţele nerespectării legii în ţara noastră”, mai spune Firea.

    Primarul Capitalei conchide spunând că nu va mai tolera niciun fel de abatere de la lege în ce priveşte manifestaţiile publice.

    „Oricine este liber să protesteze, dar organizatorii manifestaţiilor trebuie să-şi asume responsabilitatea. Democraţia înseamnă libertate, dar în egală măsură şi responsabilitate. Legea e aceeaşi pentru toţi!”, explică edilul.

    Aproximativ 150 de protestatari se află, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, din Capitală, pentru a-şi striga nemulţumirea referitoare la amenajarea Târgului de Crăciun de către Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), programat pentru perioada 5-17 decembrie.

    Oamenii au ajuns de la primele ore ale dimineţii în Piaţa Victoriei, acolo unde mai mulţi angajaţi ai Municipalităţii au început organizarea târgului specific sărbătorilor de iarnă. Mai exact, au fost puse garduri care împrejmuiesc Piaţa Victoriei şi au fost aduse utilaje care vor fi folosite la amplasarea căsuţelor de Crăciun. În Piaţa Victoriei au fost aduse toalete ecologice, parapeţi din beton şi mai multe structuri metalice.

    Ulterior, materialele au fost strânse de echipe de muncitori şi transportate cu camioanele. Acest lucru s-a întâmplat după ce mai mulţi protestatari au început să dezasambleze structurile metalice din Piaţa Victoriei. Poliţia Capitalei a deschis o anchetă în acest caz.

    Protestatarii susţin că scopul acestui eveniment al Primăriei este de a le „ocupa piaţa”, locul în care, începând din ianuarie, îşi manifesta dezaprobarea faţă de măsurile guvernului. Ei strigă: „Vrem spitale, nu târguri penale!”, „Nu cedăm Piaţa Victoriei!”, “Firea, nu uita, piaţa nu-i Belina ta!”.

    În perioada 5-17 decembrie, în Piaţa Victoriei, Primăria Capitalei va organiza un târg de sărbători.

    „Urmare a unei solicitări primite din partea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Primăria Capitalei va organiza, prin intermediul PROEDUS şi ARCUB, în perioada 5 -17 decembrie, în Piaţa Victoriei, evenimentul cultural dedicat copiilor «Târg de sărbători – Festival de colinde şi obiceiuri de iarnă». În acest scop, în alvelola centrală a pieţei vor fi amplasate un număr de aproximativ 30 de căsuţe şi o scenă pe care vor evolua ansambluri de copii şi elevi, precum şi artişti consacraţi. Târgul va fi deschis în perioada menţionată, zilnic, între orele 10 şi 22. Pentru accesul vizitatorilor vor fi amenajate treceri de pietoni temporare, iar traficul auto nu va fi restricţionat”, arată Primăria Capitalei, într-un răspuns transmis Agenţiei de presă MEDIAFAX.

    Tot instituţia condusă de Gabriela Firea precizează, pentru MEDIAFAX, că în Piaţa Victoriei va avea loc pe 31 decembrie, între orele 19.00 şi 1.00, Concertul de Revelion organizat de Primăria Capitalei.

    Primăria Capitalei precizează totodată că Piaţa Victoriei a fost aleasă ca locaţie pentru cele două evenimente, respectiv „Târgul de sărbători – Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă” şi „Revelion 2017-2018”, deoarece în Piaţa Constituţiei, între 1-27 decembrie 2017, se desfăşoară “Târgul de Crăciun”, iar în Piaţa Universităţii va avea loc un alt eveniment, în aceeaşi perioadă.

    Potrivit alineatului 2 al articolului 5 din legea 60/1991 republicată, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, “este interzisă desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora”.

    Târgul va fi amenajat de Municipalitate în Piaţa Victoriei, acolo unde, în fiecare duminică, sunt organizate proteste.

    Câteva sute de persoane au ieşit în stradă vineri seara pentru a manifesta faţă de iniţiativa Municipalităţii de organziarea a târgului. Ei au scandat: „Firea, nu uita, asta nu e piaţa ta”, „PSD, ciuma roşie”, „Trădătorii”, „Demisia”.