BusinessMagazin

Tag: caramida

  • Urmează catalogul BM 100 de tineri manageri de top, ediţia a XIV-A

    Înainte să vă prezentăm promoţia din 2019 a celor 100 de tineri manageri de top selectaţi de Business MAGAZIN, vă reamintim câteva dintre poveştile executivilor pe care am pariat la începutul carierei şi care au confirmat prin evoluţia lor profesională.

    Tatian Diaconu prelua funcţia de managing director al Ceetrus România (fostul Immochan România) la începutul lui 2013, după şapte ani petrecuţi ca responsabil de dezvoltare pentru reţeaua Bricostore.

    „Când am acceptat oferta, mi-a plăcut proiectul propus”, povestea Tatian Diaconu în ediţia din 2013 a catalogului 100 de TINERI MANAGERI DE TOP. El mai spunea că ritmul s-a dovedit mult mai alert după ce Auchan a preluat reţeaua de hipermarketuri Real. La acel moment, el se vedea pentru următorii ani „tot în România, pentru că am un proiect foarte frumos pe care vreau să-l văd crescând”.

    Tatian Diaconu a absolvit Academia Trupelor de Uscat Nicolae Bălcescu din Sibiu, având o licenţă în managementul organizaţiilor. După o carieră de trei ani ca ofiţer, a plecat în Franţa, unde a urmat cursurile IUT Le Havre (Institut Universitaire de Technologie), specialitatea tehnici de comerţ, şi University Institute for Business Administration, având un master în managementul organizaţiilor, serviciilor şi evenimentelor.

    În 2002 s-a angajat la Decathlon, în Franţa, şi a urcat pas cu pas în carieră, pentru ca în 2006 să accepte poziţia de responsabil de expansiune pentru Decathlon România. După cinci ani petrecuţi pe poziţia de CEO al dezvoltatorului imobiliar Immochan România (devenit în 2018 Ceetrus România), Tatian Diaconu a preluat rolul de international development leader al Ceetrus în Lille, Franţa, la jumătatea anului trecut. El s-a întors anul acesta în România pentru a prelua funcţia de general manager of portfolio pentru Polonia, România, Rusia şi Ucraina.

  • Românul care construieşte case de lux pentru englezi – VIDEO

    Afacerea îşi are rădăcinile nu în România, ci în Marea Britanie, însă fondatorul acesteia nu a părăsit complet mediul românesc de afaceri, aşa că încearcă să aducă şi aici, pas cu pas, ideile aplicate pe pământ englezesc. Chiar şi Barack Obama a înnoptat în una din cabanele concepute de Ionuţ Sănducu, iar românii par să fi prins şi ei gustul caselor din lemn.

    În 2014 a realizat primul său proiect – zece case de lemn sub numele Hunter Lodges, care aparţin hotelului şi centrului de golf de cinci stele Celtic Manor din Ţara Galilor. Ce au special casele Honka? La bază, lemnul este elementul-cheie care le diferenţiază de casele obişnuite, din BCA ori cărămidă. Pereţii, uşile, podelele, toate gravitează în jurul acestui material – lemnul, despre care se spune că „poluează” mai puţin viaţa locatarilor decât cele clasice. 

  • Cărămidă cu cărămidă, până la 20 de milioane de euro

    “Creşterea sectorului rezidenţial ne obligă să fim prezenţi în întreaga ţară, în cât mai multe puncte de vânzare, pentru a putea să atingem câţi mai mulţi consumatori. În 2018 am continuat strategia pe care am implementat-o din 2008 până în prezent – am mizat pe dezvoltarea intensivă şi extensivă a distribuţiei şi a exporturilor, dezvoltarea gamei  de produse, menţinerea calităţii la standarde înalte şi oferirea de servicii performante şi complexe”, descrie Iulian Mangalagiu, CEO al Brikston, strategia de dezvoltare a companiei româneşti de produse de construcţii pe care o conduce.

    Pe plan local, produsele Brikston sunt comercializate atât prin intermediul a peste 250 de distribuitori şi lanţuri de tip DIY precum Dedeman, Leroy Merlin, Brico Depot şi Hornbach, cât şi în magazinul online al companiei.

    Compania exportă însă produse şi în alte două pieţe vecine – Republica Moldova şi Ucraina; reprezentanţii companiei şi-au propus ca pe viitor să crească valoarea exporturilor către cele două ţări la 2 milioane de euro.

    Anul trecut, Brikston a avut venituri de aproximativ 19 milioane de euro, în creştere cu 23% faţă de anul anterior şi un profit de circa 2,5 milioane de euro; aşteptările pentru 2018 vizează o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. „Previziunile noastre întrevăd un progres în domeniul amenajărilor interioare şi exterioare, un sector care prinde tot mai mult teren.”

    În ceea ce priveşte numărul de angajaţi ai Brikston, acesta a ajuns la aproximativ 200, cu o medie de vârstă de circa 44 de ani.

    Reprezentanţii companiei spun că în ultimii zece ani secţiile au funcţionat la capacitate maximă, iar producţia de cărămidă a fost dublată. 
    Brikston are o istorie de aproape 50 de ani pe piaţa locală: aceasta a început în anul 1969, odată cu înfiinţarea societăţii de stat Fabrica de Produse Ceramice, transformată patru ani mai târziu, în urma fuziunii cu Fabrica de Betoane Armate, în Întreprinderea de Materiale de Construcţii Iaşi. În 1994 începe privatizarea companiei – redenumită Ceramica SA – prin metoda MEBO (management employee buyouts), proces încheiat în 2001, când a devenit societate comercială cu capital integral privat.

    În 2006, în urma unei investiţii de 7,7 milioane de euro, compania a deschis prima linie modernă de producţie. În 2008 a fost lansată marca Brikston, „creată cu scopul diferenţierii pe piaţa materialelor de construcţii ca etalon al calităţii produselor”, spune Iulian Mangalagiu, CEO al Brikston. După un an a fost lansată o nouă linie de producţie, care a dublat volumul realizat.

    În 2010-2011, pe măsură ce compania a început să se extindă la nivel naţional, cota de piaţă s-a triplat, atingând nivelul de 19% – faţă de 6%, valoarea la care se plasa aceasta în 2008. În 2014, pachetul majoritar de acţiuni al companiei a fost preluat de fondul de investiţii ADM Capital, pas care a determinat crearea unor zone noi de dezvoltare a companiei, în 2015 fiind lansată linia de producţie de ţigle şi materiale pentru zidăria de faţadă. 

    În ceea ce priveşte cele mai recente investiţii, compania a direcţionat anul acesta 1 milion de euro spre îmbunătăţirea calităţii produselor, achiziţia de utilaje, completarea portofoliului de produse şi optimizarea costurilor de fabricaţie.

    De asemenea, directorul general al Brikston spune că o componentă esenţială pentru dezvoltarea companiei o reprezintă partea de cercetare şi dezvoltare. Potrivit lui, „pentru a te putea susţine pe această piaţă în care utilităţile cresc de la lună la lună, singurele investiţii viabile sunt cele în eficientizarea energetică, creşterea capacităţilor de producţie, găsirea de resurse alternative şi reducerea emisiilor de CO2”.

    Potrivit lui Iulian Mangalagiu, piaţa de cărămidă se situează în prezent la o valoare de 130 de milioane de euro, dar, în ciuda faptului că volumul acesteia este pe o tendinţă crescătoare şi producătorii se orientează spre deschiderea de noi sectoare, aceasta este încă mult sub nivelul atins în anii 2007 – 2008. În ultimii cinci ani, Mangalagiu spune că „din totalul vânzărilor Brikston, peste 80% sunt adresate segmentului rezidenţial, ceea ce evidenţiază faptul că, în prezent, oamenii sunt interesaţi de achiziţia unei locuinţe noi. Fie că sunt tineri care vor casa lor, fie o familie care caută o locuinţă mai mare, observăm că românii caută casele care le pot oferi un nivel de confort mai mare”.

    Care era nivelul de atunci?

    Pe de altă parte, observă el, creşterea pieţei locale de profil a contribuit la o apropiere faţă de nivelul pieţelor din vest: „Dacă în urmă cu câţiva ani România avea nevoie de aproximativ 600.000 de locuinţe pentru a atinge nivelul Europei, diferenţa a fost considerabil redusă prin creşterea din ultimul timp a pieţei de construcţii.” Un alt capitol la care România se află în urma altor pieţe este tipologia produselor comercializate: „În timp ce ţara noastră este concentrată pe cărămizile de construcţii, vestul Europei pune accent şi pe cărămizile sau placajele care dau un aspect elegant oricărei construcţii. Noul trend legat de casele pasive sau cu emisii zero face ca piaţa din vest să aibă un avans faţă de România în ceea ce priveşte folosirea unor produse eficiente din punct de vedere termic”.

    Mangalagiu spune că principala tendinţă pe piaţa pe care activează constă în dezvoltarea de noi blocuri de locuit, impulsionată de nevoia de „creare a unor locuinţe accesibile din punctul de vedere al valorii acestora şi poziţionării lor în cadrul oraşelor, unde nu mai sunt chiar atât de multe locuri pentru construcţia de locuinţe individuale”.

    Directorul general al Brikston sesizează şi orientarea înspre folosirea materialelor pentru decorarea locuinţelor: „Fie că vorbim doar despre un soclu sau de câteva accente pe faţade, fie că vorbim de faţada întreagă, casele şi blocurile care se construiesc în ultima perioadă sunt mult mai adaptate din punct de vedere estetic cu noile trenduri în materie de materiale de construcţii”.

    De asemenea, aminteşte el,  apropierea de anul 2020, când noile proiecte rezidenţiale va trebui să respecte legislaţia europeană privind casele cu consum energetic aproape de zero, face ca industria materialelor de construcţii să se adapteze noilor cerinţe prin lansarea de produse noi, mult mai eficiente din punctul de vedere al izolării termice. „Implicit, dezvoltarea unor noi reglementări ajută industria să se apropie foarte mult de zona de vest a Europei, acolo unde consumul energetic este principala procupare în materie de construcţii”, spune el.
    Directorul executiv al Brikston observă că, pe lângă interesul pentru cărămizi care să ajute la economisirea energiei, se poate observa că oamenii caută şi locuinţe care să le încânte simţul estetic. Acest lucru determină consumatorii să fie din ce în ce mai interesaţi de produsele ceramice pentru decorarea caselor, gardurilor şi grădinilor, respectiv de cărămida de faţadă, de placajele din klinker şi de elementele pentru gard.

    Aşteptările executivului de la Brikston pentru perioada următoare vizează în primul rând menţinerea ritmului de creştere atât pentru cererea de locuinţe de tip rezidenţial, cât şi pentru segmentul materialelor de construcţii. El spune că principalul factor care a susţinut revenirea pieţei rezidenţiale a fost reapariţia în 2015 – 2016 a dezvoltatorilor imobiliari şi a proiectelor rezidenţiale de dimensiuni mai mari.

    „Nevoia pieţei de profil stă la baza dezvoltării acestei industrii, motiv pentru care pot interveni schimbări, însă, conform ultimilor ani, ne aşteptăm la o cerere constantă”, spune el. Factorii pe care îşi bazează aşteptările sunt: continuarea proiectului Prima Casă, creşterea investiţiilor cu capital străin, începerea unui nou val de credite bancare, creşterea pieţei muncii şi costurile reduse ale materialelor. Singurul impediment care ar putea apărea, potrivit lui Mangalagiu, se leagă de schimbările politice, care ar putea amâna investiţiile în infrastructură, ceea ce ar priva companiile de construcţii de beneficiul unui aport suplimentar de cash.

    Cum vede executivul de la Brikston casele din România pe viitor?

    „Cred că în viitorul apropiat se va pune accentul pe materialele de construcţii cât mai ecologice, care au grijă de mediu atât în momentul fabricaţiei, cât şi în momentul în care devin deşeuri. Arhitectural, cred că locuinţele viitorului vor fi mult mai arătoase decât cele de acum câţiva ani, cu accent major pe produsele care pot adăuga un plus de culoare şi textură unei faţade şi chiar interiorului.” El consideră că pe piaţă se observă o migrare către casele cu un consum energetic cât mai mic şi că legislaţia urmăreşte să încurajeze construcţia acestui tip de case, ceea ce îl face să creadă că pe viitor ne putem aştepta la investiţii masive în această direcţie.

  • Schimbări majore în retail: Cum vor hipermarketurile să îşi convingă clienţii să continue să vină şi să nu cumpere doar de pe net

    Schimbările sunt tot mai alerte şi mai vizibile în toate domeniile de activitate. Ce se întâmplă în retail şi în general în universul dezvoltatorilor povesteşte Tatian Diaconu, CEO al Ceetrus România, companie care până recent s-a numit Immochan.

    Retailul se schimbă, toţi operatorii de hipermarketuri se digitalizează şi sunt într-o cursă să ofere experienţe, pentru că probabil produsul cel mai ieftin este cel de pe net. Rebrandingul companiei, care are activităţi în 13 ţări, având în portofoliu 393 de centre comerciale, 63.000 mp de locuinţe şi 78.000 de birouri (la finalul lui 2017), a avut loc concomitent în toate pieţele în care activează, dar, fiind o companie care are activităţi business-to-business, schimbarea numelui nu are un impact la fel de amplu ca în cazul firmelor care se adresează clienţilor finali.

    Noul nume al companiei a fost ales pentru că are o rezonanţă anglofonă; „ca să ieşim din franţuzism. S-au propus în intern 500 de nume, în condiţiile în care sunt 1.200 de angajaţi în toate ţările, ceea ce înseamnă un grad uriaş de implicare în acest proiect.”

    Ce a determinat rebrandingul? Compania trece prin schimbări profunde: „Noi nu mai suntem dezvoltatori. Definiţia neconformă din DEX este că dezvoltatorul optimizează un teren, or noi evoluăm şi nu vrem să rămânem în acelaşi cadru. Dezvoltatorul imobiliar nu se uită în afara perimetrului lui, ceea ce este foarte legal, şi îşi vede propriul interes”, afirmă Tatian Diaconu. Tot el spune că meseria evoluează încet spre cea de urbanist societal, ceea ce înseamnă că acum activitatea celor de la Immochan pleacă de la identificarea nevoilor reale ale unei comunităţi. „În plus, este necesară anticiparea – trebuie să ne uităm în viitor, să ştim dacă e nevoie, de pildă, ca la un moment dat să trecem de la o bandă de drum la două sau trei. Astfel, noi facem un zoom pe hartă, pentru a privi de sus o întreagă zonă, un cartier, poate chiar jumătate sau întreg oraşul. Când vrei să faci pasul de la dezvoltator la urbanist, eşti proprietar pe teren dar nu poţi interveni pe spaţiile vecinilor şi ai rol de animator şi catalizator.” Acest rol a fost asumat de Immochan în cazul proiectului Coresi de la Braşov, care este unul mixt, reunind deopotrivă componenta de retail, cea rezidenţială şi cea de office.

    Ce înseamnă rolul de catalizator? Să aduni în jurul mesei şi pe ceilalţi implicaţi în proiect – vecini, reprezentanţi ai comunităţii, autorităţi locale. Într-un astfel de context, oamenii încep să spună care sunt nevoile lor, iar acest lucru uşurează asumarea rolurilor, punctează şeful filialei locale a Ceetrus. „Pentru că, chiar dacă aş vrea, nu pot construi pe terenul vecinului; nu îmi pot asuma – şi nici nu vreau să fac asta – rolul administraţiei locale. Astfel pot fi identificate mai uşor nevoi cum sunt cele de drumuri sau pentru spaţii de învăţământ, fie ele grădiniţe sau şcoli.”

    În plus, când lucrează în zone care sunt în curs de dezvoltare, trebuie să anticipeze, spune Tatian Diaconu, ceea ce urmează şi „este important ca oamenii să înţeleagă ceea ce vrem să facem”. La Coresi, de pildă, traficul de maşini în zonă a crescut de la 3.000 la 17.000 pe zi, de aceea se va trece de la un drum pe patru benzi la unul pe şase benzi. „Dar când am discutat cu autorităţile locale în urmă cu câţiva ani despre această nevoie pe care o anticipam, probabil şi-au spus în mintea lor că sunt nebun.”

    Tatian Diaconu spune că tot aude trei idei care ţin de mitologia urbană românească. „«Nu sunt bani.» Fals. Sunt exemple de localităţi – fără să vorbim de oraşe foarte mari – care au investiţii de zeci sau sute de milioane de euro.” Iar şeful Ceetrus dă drept exemplu Reşiţa, oraş cu 70.000 de locuitori, care a atras în ultimele 18 luni investiţii de 50 de milioane de euro, din fonduri europene; aceşti bani schimbă faţa oraşului.

    Al doilea mit la care face referire Tatian Diaconu este cel legat de lipsa competenţelor. „Este o idee profund falsă, din două motive. Chiar dacă nu am avea competenţe, poate ar fi normal să fie aşa, când ţara noastră are 100 de ani, cu 28 de ani de capitalism, iar în Franţa se construiau castele în secolul al XVI-lea. În acest context, poate că este firesc să existe o diferenţă de competenţe. Dar competenţele se pot cumpăra. Nu este nimic ruşinos să spui «Nu ştiu». Există competenţe în mediul public şi privat. Nu avem o problemă de competenţe, putem contracta cel mai bun arhitect, fie el în Singapore sau în Spania.”

    A treia idee se leagă de lipsa tot mai acută a timpului, iar Tatian Diaconu aprobă în totalitate această idee. „Timpul pierdut nu se mai întoarce. Am încercat să găsim o metodă pentru a câştiga timp.” Soluţia identificată este cea a parteneriatelor pentru ariile de activităţi în care echipa Immochan România nu avea competenţe la fel de ample ca şi în proiectele de retail. Concret, este vorba despre asocieri, de pildă pe zona de rezidenţial, cu Kaspar Development, în proiectul de la Braşov; în cartierul Coresi zona rezidenţială are deja 570 de apartamente finisate, iar în faza a doua vor fi livrate alte 430 de apartamente. Diaconu explică logica acestui parteneriat: „Chiar dacă am bani pentru a dezvolta un proiect, nu am timp suficient. În curba de învăţare am fi făcut greşeli, vreme de câţiva ani”. Pentru a arde aceste etape, Immochan România, rebranduită acum sub numele Ceetrus, a mizat pe parteneriate. Reţetă aplicată şi în partea de office, tot în proiectul Coresi de la Braşov, unde Ascenta Management a adus know-how-ul odată cu achiziţia Coresi Business Park, care a alăturat componentei de retail şi rezidenţiale şi pe cea de office. Există însă un aspect la care trebuie să fie atente orice companie sau firmă care îşi doreşte o variantă de colaborare: „Fără valori comune, parteneriatul este mai greu decât o căsnicie”.

    Cum a ajuns însă la ideea parteneriatelor? Cam în acelaşi sistem în care a construit şi echipa locală: „În 2012 mi-am dat seama că nu ştiam să fac proiectul de la Braşov, aşa că am adunat specialişti din mai multe ţări. Unul singur nu ştie să facă un astfel de proiect, fiecare ştie o parte din el. România a fost pentru Immochan o filială cu apetit de antreprenoriat”, povesteşte Diaconu, care adaugă că experienţa proiectului de la Braşov l-a transformat într-un curios permanent. „Mă întreb zi de zi ce mai putem aduce în plus la acest proiect, fiind practic un ecosistem care se autosusţine. 4.500 de oameni locuiesc deja acolo şi numărul lor creşte lună de lună.” Pentru a completa acest cartier, care reuneşte acum complexul comercial Coresi, blocuri de locuinţe, birouri şi cele mai generoase spaţii verzi din orice proiect dezvoltat pe piaţa locală, dezvoltatorul a donat 4.500 mp de teren care ar urma să găzduiască o unitate de învăţământ – grădiniţă sau şcoală.

    Ceetrus are în plan dezvoltarea de noi proiecte în Bucureşti, Satu Mare, Sibiu, Cluj şi Craiova, iar cele mai avansate dintre acestea sunt în Satu Mare – unde există deja un centru comercial cu Auchan şi care va avea 10.000 mp de centre comerciale în plus –, alături de o componentă rezidenţială – iar următorul va fi Clujul. La Satu Mare proiectul va fi completat de un proiect rezidenţial de 500 de apartamente.
    Tatian Diaconu mai spune că acum în real estate preţurile sunt „un pic inflamate” şi cel mai adesea sunt de câteva ori mai mari decât poate oferi el. „Dacă sunt dezvoltator, poate pot să dau 500 de euro pe metrul pătrat, când vânzătorul cere 700 de euro. Dar eu lucrez cu arhitecţii timp de 3-6 luni, ca să înţeleg cât pot câştiga din chirii sau din vânzarea de apartamente. Pot face un proiect şi în cazul în care dau 500 de euro pe metrul pătrat, dar asta înseamnă să renunţ la toate demersurile de urbanizare – de la infrastructură la spaţii verzi şi zone pentru comunitate, cum sunt grădiniţa sau şcoala.”

    Şeful Ceetrus România mai spune că în această meserie este foarte uşor „să-ţi rupi gâtul, pentru că vorbim de sume foarte mari. De aceea încercăm să nu facem greşeli mari plătind preţuri nesustenabile. Orice proiect vom mai face de acum înainte va fi mixt, nu neapărat într-o formulă anume, poate fi orice combinaţie de comercial, rezidenţial şi office.”

  • „Meseria noastră nu mai este să punem cărămidă peste cărămidă”

    Retailul se schimbă, toţi operatorii de hipermarketuri se digitalizează şi sunt într-o cursă să ofere experienţe, pentru că probabil produsul cel mai ieftin este cel de pe net. Rebrandingul companiei, care are activităţi în 13 ţări, având în portofoliu 393 de centre comerciale, 63.000 mp de locuinţe şi 78.000 de birouri (la finalul lui 2017), a avut loc concomitent în toate pieţele în care activează, dar, fiind o companie care are activităţi business-to-business, schimbarea numelui nu are un impact la fel de amplu ca în cazul firmelor care se adresează clienţilor finali.

    Noul nume al companiei a fost ales pentru că are o rezonanţă anglofonă; „ca să ieşim din franţuzism. S-au propus în intern 500 de nume, în condiţiile în care sunt 1.200 de angajaţi în toate ţările, ceea ce înseamnă un grad uriaş de implicare în acest proiect.”

    Ce a determinat rebrandingul? Compania trece prin schimbări profunde: „Noi nu mai suntem dezvoltatori. Definiţia neconformă din DEX este că dezvoltatorul optimizează un teren, or noi evoluăm şi nu vrem să rămânem în acelaşi cadru. Dezvoltatorul imobiliar nu se uită în afara perimetrului lui, ceea ce este foarte legal, şi îşi vede propriul interes”, afirmă Tatian Diaconu. Tot el spune că meseria evoluează încet spre cea de urbanist societal, ceea ce înseamnă că acum activitatea celor de la Immochan pleacă de la identificarea nevoilor reale ale unei comunităţi. „În plus, este necesară anticiparea – trebuie să ne uităm în viitor, să ştim dacă e nevoie, de pildă, ca la un moment dat să trecem de la o bandă de drum la două sau trei. Astfel, noi facem un zoom pe hartă, pentru a privi de sus o întreagă zonă, un cartier, poate chiar jumătate sau întreg oraşul. Când vrei să faci pasul de la dezvoltator la urbanist, eşti proprietar pe teren dar nu poţi interveni pe spaţiile vecinilor şi ai rol de animator şi catalizator.” Acest rol a fost asumat de Immochan în cazul proiectului Coresi de la Braşov, care este unul mixt, reunind deopotrivă componenta de retail, cea rezidenţială şi cea de office.

    Ce înseamnă rolul de catalizator? Să aduni în jurul mesei şi pe ceilalţi implicaţi în proiect – vecini, reprezentanţi ai comunităţii, autorităţi locale. Într-un astfel de context, oamenii încep să spună care sunt nevoile lor, iar acest lucru uşurează asumarea rolurilor, punctează şeful filialei locale a Ceetrus. „Pentru că, chiar dacă aş vrea, nu pot construi pe terenul vecinului; nu îmi pot asuma – şi nici nu vreau să fac asta – rolul administraţiei locale. Astfel pot fi identificate mai uşor nevoi cum sunt cele de drumuri sau pentru spaţii de învăţământ, fie ele grădiniţe sau şcoli.”

    În plus, când lucrează în zone care sunt în curs de dezvoltare, trebuie să anticipeze, spune Tatian Diaconu, ceea ce urmează şi „este important ca oamenii să înţeleagă ceea ce vrem să facem”. La Coresi, de pildă, traficul de maşini în zonă a crescut de la 3.000 la 17.000 pe zi, de aceea se va trece de la un drum pe patru benzi la unul pe şase benzi. „Dar când am discutat cu autorităţile locale în urmă cu câţiva ani despre această nevoie pe care o anticipam, probabil şi-au spus în mintea lor că sunt nebun.”

    Tatian Diaconu spune că tot aude trei idei care ţin de mitologia urbană românească. „«Nu sunt bani.» Fals. Sunt exemple de localităţi – fără să vorbim de oraşe foarte mari – care au investiţii de zeci sau sute de milioane de euro.” Iar şeful Ceetrus dă drept exemplu Reşiţa, oraş cu 70.000 de locuitori, care a atras în ultimele 18 luni investiţii de 50 de milioane de euro, din fonduri europene; aceşti bani schimbă faţa oraşului.

    Al doilea mit la care face referire Tatian Diaconu este cel legat de lipsa competenţelor. „Este o idee profund falsă, din două motive. Chiar dacă nu am avea competenţe, poate ar fi normal să fie aşa, când ţara noastră are 100 de ani, cu 28 de ani de capitalism, iar în Franţa se construiau castele în secolul al XVI-lea. În acest context, poate că este firesc să existe o diferenţă de competenţe. Dar competenţele se pot cumpăra. Nu este nimic ruşinos să spui «Nu ştiu». Există competenţe în mediul public şi privat. Nu avem o problemă de competenţe, putem contracta cel mai bun arhitect, fie el în Singapore sau în Spania.”

    A treia idee se leagă de lipsa tot mai acută a timpului, iar Tatian Diaconu aprobă în totalitate această idee. „Timpul pierdut nu se mai întoarce. Am încercat să găsim o metodă pentru a câştiga timp.” Soluţia identificată este cea a parteneriatelor pentru ariile de activităţi în care echipa Immochan România nu avea competenţe la fel de ample ca şi în proiectele de retail. Concret, este vorba despre asocieri, de pildă pe zona de rezidenţial, cu Kaspar Development, în proiectul de la Braşov; în cartierul Coresi zona rezidenţială are deja 570 de apartamente finisate, iar în faza a doua vor fi livrate alte 430 de apartamente. Diaconu explică logica acestui parteneriat: „Chiar dacă am bani pentru a dezvolta un proiect, nu am timp suficient. În curba de învăţare am fi făcut greşeli, vreme de câţiva ani”. Pentru a arde aceste etape, Immochan România, rebranduită acum sub numele Ceetrus, a mizat pe parteneriate. Reţetă aplicată şi în partea de office, tot în proiectul Coresi de la Braşov, unde Ascenta Management a adus know-how-ul odată cu achiziţia Coresi Business Park, care a alăturat componentei de retail şi rezidenţiale şi pe cea de office. Există însă un aspect la care trebuie să fie atente orice companie sau firmă care îşi doreşte o variantă de colaborare: „Fără valori comune, parteneriatul este mai greu decât o căsnicie”.

    Cum a ajuns însă la ideea parteneriatelor? Cam în acelaşi sistem în care a construit şi echipa locală: „În 2012 mi-am dat seama că nu ştiam să fac proiectul de la Braşov, aşa că am adunat specialişti din mai multe ţări. Unul singur nu ştie să facă un astfel de proiect, fiecare ştie o parte din el. România a fost pentru Immochan o filială cu apetit de antreprenoriat”, povesteşte Diaconu, care adaugă că experienţa proiectului de la Braşov l-a transformat într-un curios permanent. „Mă întreb zi de zi ce mai putem aduce în plus la acest proiect, fiind practic un ecosistem care se autosusţine. 4.500 de oameni locuiesc deja acolo şi numărul lor creşte lună de lună.” Pentru a completa acest cartier, care reuneşte acum complexul comercial Coresi, blocuri de locuinţe, birouri şi cele mai generoase spaţii verzi din orice proiect dezvoltat pe piaţa locală, dezvoltatorul a donat 4.500 mp de teren care ar urma să găzduiască o unitate de învăţământ – grădiniţă sau şcoală.

    Ceetrus are în plan dezvoltarea de noi proiecte în Bucureşti, Satu Mare, Sibiu, Cluj şi Craiova, iar cele mai avansate dintre acestea sunt în Satu Mare – unde există deja un centru comercial cu Auchan şi care va avea 10.000 mp de centre comerciale în plus –, alături de o componentă rezidenţială – iar următorul va fi Clujul. La Satu Mare proiectul va fi completat de un proiect rezidenţial de 500 de apartamente.
    Tatian Diaconu mai spune că acum în real estate preţurile sunt „un pic inflamate” şi cel mai adesea sunt de câteva ori mai mari decât poate oferi el. „Dacă sunt dezvoltator, poate pot să dau 500 de euro pe metrul pătrat, când vânzătorul cere 700 de euro. Dar eu lucrez cu arhitecţii timp de 3-6 luni, ca să înţeleg cât pot câştiga din chirii sau din vânzarea de apartamente. Pot face un proiect şi în cazul în care dau 500 de euro pe metrul pătrat, dar asta înseamnă să renunţ la toate demersurile de urbanizare – de la infrastructură la spaţii verzi şi zone pentru comunitate, cum sunt grădiniţa sau şcoala.”

    Şeful Ceetrus România mai spune că în această meserie este foarte uşor „să-ţi rupi gâtul, pentru că vorbim de sume foarte mari. De aceea încercăm să nu facem greşeli mari plătind preţuri nesustenabile. Orice proiect vom mai face de acum înainte va fi mixt, nu neapărat într-o formulă anume, poate fi orice combinaţie de comercial, rezidenţial şi office.”

  • Cum văd superbogaţii amenajările interioare

    Cei din această categorie socială au suficient timp la dispoziţie, pentru că nu mai trebuie să lucreze, şi dispun şi de banii necesari pentru a-şi satisface (aproape) orice capriciu, scrie The Telegraph.

    Un exemplu în acest sens este cel al unei persoane care a cerut să i se construiască un tobogan care să-i lege dormitorul cu piscina aflată la subsolul locuinţei, ca să nu se mai deranjeze să coboare scările atunci când vrea să se ducă să înoate puţin dimineaţa. Altcineva a solicitat instalarea unor filtre speciale la instalaţia de apă pentru ca apa de la baie sau duş să fie la fel de curată ca apa de izvor, despre care se spune că face bine pielii şi părului.

    Un cumpărător al unei case monument istoric de la ţară a cerut ca aceasta să fie desfăcută cărămidă cu cărămidă şi pusă la loc, deoarece nu credea că simpla refacere a instalaţiilor sanitare şi electrice i-ar putea oferi calitatea pe care şi-o dorea de la acestea.

    Un apartament din Londra este prevăzut cu o aşa-zisă cameră globulară, cu pereţi din globuri de sticlă şi scaune în formă de jumătăţi de globuri atârnate de tavan, ce dă impresia că este suspendată în aer deasupra Tamisei.

    O altă cerere de vădit statutul social a fost un candelabru de bacara gri, ceea ce nu exista, aşa că pentru realizarea lui s-a apelat la producătorul de cristaluri Baccarat şi designerul francez Philippe Starck. Un superbogat din Shanghai şi-a dorit o locuinţă în care nimic să nu fie „made in China”, absolut totul trebuind adus de peste hotare.

  • Fascinaţia board games în era tehnologiei. Cine sunt românii care se joacă board games şi câţi bani fac producătorii de jocuri români

    Klaus Teuber era tehnician dentar în oraşul Darmstadt, Germania, în anii ’80 când a început să facă board game-uri elaborate în pivniţa sa, iniţial „pentru a evada. Mi-am creat propria lume”, a declarat el pentru The New Yorker. Teuber este creatorul celebrului Settlers of Catan, un joc care a devenit sursa de evadare nu numai pentru el, ci pentru milioane de oameni. Jocul a fost lansat în Germania în 1995 şi un an mai târziu şi în SUA. Acum este disponibil în 39 de limbi (inclusiv română) şi s-a vândut în peste 27 de milioane de unităţi la nivel mondial până acum.

    Board game-urile sunt jocuri de societate cu o istorie bogată, iar în ultimii ani şi-au croit drum şi spre novici, cei care nu sunt familiarizaţi cu aceste jocuri. Deşi tehnologia şi noile jocuri video ne ocupă din ce în ce mai mult timp, tot mai mulţi oameni se îndreaptă către plăceri mai „simple”, jocurile de societate care încurajează jocul împreună cu alţii şi interacţiunea faţă în faţă.

    Piaţa jocurilor board game a crescut timp de şapte ani consecutivi, ajungând să devină o industrie de aproape 1,5 miliarde de dolari în SUA şi Canada. Vânzările de aşa-numite jocuri de hobby în SUA şi Canada au ajuns la 1,44 miliarde de dolari în 2016, marcând un avans de 21% faţă de 2015, potrivit unui raport compilat de compania de cercetare de piaţă ICv2. Compania defineşte aceste jocuri de hobby drept produse pentru gameri (board game-uri, jocuri de cărţi etc.) şi care sunt vândute de obicei în magazine specializate.

    Presa străină a declarat că avem parte de o renaştere a fenomenului board game. Un studiu publicat de The Guardian arată că între 2010 şi 2014 achiziţiile de astfel de jocuri au crescut, în fiecare an, cu 25%-40% la nivel global. „Piaţa globală de board game înregistrează o creştere anuală de peste 20% pe an de aproape un deceniu şi mai are loc să crească”, este de părere Andrei Novac, fondatorul NSKN Games, producător de board game-uri. El pune succesul jocurilor în această eră a tehnologiei pe seama faptului că oamenii vor şi simt nevoia de socializare. „Jocurile de societate te «forţează» să stai faţă în faţă, să vorbeşti, să te apropii de prieteni, familie sau de simple cunoştinţe.”

    Andrei Dordea, unul dintre fondatorii AfterRace Games, alt producător de board games din România, crede că succesul jocurilor de societate se datorează tocmai tehnologiei, „şi fricii, poate îndreptăţite, că pierdem controlul. Natura este guvernată de echilibru, iar oamenii au nevoie de oameni. Cred că la o masă contează mai puţin jocul şi mai mult cu cine îl joci. Iar board game-urile creează această premisă”. La nivel european, cele mai mari pieţe pentru jocuri şi jucării sunt Marea Britanie (3,8 mld. euro), Franţa (3,5 mld. euro), Germania (3,4 mld. euro). La subsegmentul de jocuri şi puzzle-uri conduce Franţa cu 478 mil. euro, urmată de Germania cu 425 mil. euro şi de Marea Britanie cu 319 mil. euro, conform Euromonitor.

    Un argument pentru creşterea în popularitate a jocurilor de societate este dat de Milton Griepp, managerul ICv2, care consideră că „oamenii sunt mai puţin interesaţi să se uite la ecrane după muncă şi mai interesaţi de interacţiunea faţă în faţă”. Iar Costin Manolescu, unul dintre promotorii jocurilor de societate de pe plan local, consideră că „board game-urile aduc o componentă ludică, dar şi de socializare. Din ce în ce mai mulţi oameni vor să evadeze din rutina cotidiană, iar acestea sunt o alternativă”. Tot Manolescu explică faptul că la creşterea veniturilor vânzătorilor şi producătorilor a ajutat şi prezenţa acestor jocuri în hipermarketuri, librării sau cafenele. „Considerabil cred că au contribuit şi evenimentele dedicate, precum târguri de profil, campionate naţionale sau concursuri cu premii”, adaugă el.

    Dacă în Germania sau SUA aceste tipuri de jocuri sunt populare de mulţi ani şi nu numai în rândul copiilor, ci şi al tinerilor şi adulţilor, în România fenomenul abia se prinde contur.  Piaţa totală de jucării şi jocuri din România este estimată de Euromonitor pentru 2017 la 155 mil. euro, cu un avans de 5% faţă de 2016, în timp ce „felia” de jocuri şi puzzle-uri, ce include şi jocurile de societate, este estimată la 15,4 milioane de euro în 2017, mai mult cu 7,5% faţă de 2016, potrivit Euromonitor.

    De fapt, în ultimii cinci ani piaţa locală de jocuri şi jucării a crescut cu 39%, iar subsegmentul de jocuri şi puzzle-uri a ţinut pasul, înregistrând un avans de 38,2% pentru aceeaşi perioadă.

    Daniel Indru, un utilizator al unui forum dedicat pasionaţilor de board game-uri, a realizat o analiză a pieţei de board game-uri din România din 2010; şapte ani mai târziu a analizat aceste date. „Curiozitatea e oarecum o deformaţie profesională, deoarece am lucrat aproape opt ani în programarea producţiei şi în warehouse management, de unde am rămas cu mici manii mai mult sau mai puţin obsesive”, îşi argumenta el demersul în 2010. Potrivit lui, în 2010 existau şase magazine specializate, ce aveau în ofertă aproximativ 450 jocuri diferite. Două dintre ele mai există şi azi (Red Goblin şi Taraba de Jocuri), două au dispărut (Boardmaster şi Regina & Nebunul) şi alte două şi-au reprofilat activitatea şi nu mai fac vânzare retail. În 2017 există mult mai mulţi retaileri pe piaţă şi câţiva dintre ei au peste 1.000 jocuri diferite pe stoc.

    „La nivel mondial are loc o renaştere a fenomenului. În România de abia a ajuns fenomenul, deci nu cred că e vorba de o renaştere, ci doar de o popularizare a lui. Totul a început prin 2006 şi de la an la an a crescut simţitor”, explică şi Alexandru Trofin, fondatorul Lex Shop din Iaşi.

    Business MAGAZIN s-a uitat pe cifrele câtorva magazine specializate în comerţul de board game-uri şi a constatat o creştere a veniturilor şi a profitului net. Chiar dacă sumele nu sunt tocmai mari (veniturile se învârt în jurul a 1,5 – 3 milioane de lei pentru anul 2016, potrivit datelor disponibile la Ministerul de Finanţe), se poate vedea o tendinţă de creştere a fenomenului, şi, implicit, a afacerilor din această zonă.

    O modalitate de popularizare a fenomenului de board game-uri este prin organizarea târgurilor de profil, unde sunt promovate atât jocurile, comerţul, cât şi creativitatea celor pasionaţi de boardgame design. Deocamdată, în România există doar un singur târg de acest fel, numit Zilele Jocurilor, organizat de trei ani la Târgu-Mureş. Acest târg ar putea deveni, la o scară mai mică, echivalentul celui mai mai târg de acest gen, respectiv Spil din Essen, Germania, unde numărul participanţilor îl depăşeşte pe al locuitorilor oraşului. Târgul din Germania este cel mai important la nivel european.

    Astfel Spiel des Jahres din Germania este cea mai aşteptată competiţie pentru iubitorii de board games, un fel de Oscar pentru creatorii de jocuri. Un juriu testează jocurile lansate în anul respectiv, apoi stabileşte distincţii precum Jocul anului. Un asemenea premiu echivalează cu o creştere semnificativă a vânzărilor şi a popularităţii jocului. Catan, Carcassonne, Dixit, Ticket to Ride sunt câteva dintre titlurile premiante la Spiel des Jahres; se numără şi printre cele mai populare la ora actuală.
    „Se iau în calcul toate jocurile apărute pe anumite pieţe europene şi se acordă anumite premii; dacă primeşti o distincţie, vinzi 10.000 de jocuri instant. Ar fi minunat dacă am putea duce jocurile noastre pe acele pieţe pentru a putea fi luaţi în considerare”, spun soţii Andrei şi Karin Şerban, creatorii jocurilor Ritualia şi Sezonia.

    Deşi pare paradoxal, popularitatea jocurilor de societate a sporit şi datorită tehnologiei. Multe din cele care apar sunt finanţate chiar de jucătorii pasionaţi. Kickstarter, platforma de crowdfunding, a devenit o sursă importantă de finanţare pentru creatorii de board game-uri. Mulţi dintre cei care au o idee şi o şi pun în practică realizând un prototip merg pe Kickstarter pentru a strânge banii necesari producţiei. Reţeta pare a avea succes, iar cifrele dovedesc asta.

    Proiectele de la categoria de jocuri de pe Kickstarter au atras cele mai importante finanţări: din 2009 până în 2016, au primit aproape 500 de milioane de dolari. În funcţie de finanţare, alte tipuri de proiecte care au trezit interesul investitorilor au venit din domeniile tehnologie (448 mil. dolari) şi design (435 mil. dolari). Sigur, categoria de jocuri conţine şi jocuri video, dar banii primiţi de acestea sunt puţini în comparaţie cu banii primiţi de board game-uri. Un motiv pentru care astfel de jocuri au succes se datorează faptului că oamenii finanţează producţia jocului, nu concepţia acestuia. Totul e gata, este nevoie doar de bani pentru a putea comanda fabricii producţia efectivă a acestuia. „Cu ajutorul platformelor de crowdfunding  jocurile au prins aripi şi dacă în 2011 se lansau 400 de jocuri noi pe an, acum numărul este de zece ori mai mare”, este de părere Andrei Novac, fondatorul companiei de board game-uri NSKN Games.

    În 2011, cel mai bine finanţat board game a primit 70.000 dolari; acum, recordurile de finanţare au fost primite de Kingdom Death (au cerut 100.000 de dolari şi au primit 12,4 milioane de dolari) şi Exploding Kittens (au cerut 10.000 de dolari şi au primit 8,8 milioane de dolari). Totuşi, piaţa locală este încă la început, pe de o parte pentru că românii nu au acces la Kickstarter (companiile din România nu pot demara campanii pe platformă), dar şi pentru că românilor le lipseşte tradiţia de jocuri de societate pe care o au alţii, de pildă germanii.

    „Există, fară îndoială, un boom în popularitatea board game-urilor în ultimii ani. Paradoxal, o «vină» importantă o poartă digitalul, platformele de crowdfunding devenind o adevărată piaţă de producţie şi desfacere. Retailul rămâne încă la putere, dar cumva aş forţa o comparaţie între TV-ul clasic şi internet TV”, explică Andrei Dordea, cofondator al companiei de board game-uri AfterRace.

    Joaca în România

    Adrian Cîrstea a descoperit jocul Settlers of Catan în 2004, datorită unui fost coleg de şcoală. El şi alţi prietenii de-ai săi au fost încântaţi de joc şi „având legătură cu lumea tipografică am decis că merită să facem o încercare de a populariza acest joc de societate în România, prin traducerea în limba română”. A reuşit să obţină licenţa pentru acest joc, iar la finalul lui 2006 a apărut versiunea localizată a jocului Catan; în 2009 au fost produse în română şi două extensii ale jocului de bază. Cîrstea este şi fondatorul magazinului specializat Ideal Board Games, ale cărui venituri au fost de 2,9 milioane de lei în 2016, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.

    În momentul de faţă, există mai multe magazine care vând board games, unele specializate, precum cutia.ro, ludicus.ro sau Regatul Jocurilor, iar altele includ în ofertă aceste tipuri de jocuri, precum Cărtureşti sau Librarium. Grupul de magazine Lex are o componentă de retail fizic, Lex Hobby Store, care vinde produse de mai multe tipuri  de la rechizite şcolare la jocuri de societate. Lex Shop este magazinul online care din 2016 a fost desprins din Lex Hobby Store. „Prin Lex Games facem distribuţie şi pe asta ne vom axa cel mai mult în anii care vin. Deja în 2018 am scos pe piaţă şase jocuri în română şi nu ne vom opri aici. Ne vom extinde gama de produse. Momentan distribuim jocuri de societate, figurine colecţionabile, puzzle-uri şi produse hobby art”, spune fondatorul magazinului, Alex Trofin.

    El susţine că jocul cel mai vândut este Catan, urmat de cele de petrecere, precum Exploding Kittens sau Şeriful din Nottingham. „Mai sunt şi cei care au încercat jocurile astea şi vor să treacă la următorul nivel, către jocuri complexe, ca Alchimiştii sau Pulsar 2849.”

    Alexandru-Ovidiu Manea a deschis magazinul Regatul Jocurilor după o provocare lansată de un prieten. „Eram în căutarea unor jocuri şi devenise frustrant că nu reuşeam să le găsim în România, aşa că ne-am gândit să deschidem noi un magazin. Două zile mai târziu au început procedurile pentru deschiderea firmei, iar peste două luni a pornit totul”, îşi aduce aminte fondatorul magazinului de board game-uri Regatul Jocurilor.

    El pune popularitatea jocurilor de societate pe seama recomandărilor „din gură în gură sau mai bine zis de la masă la masă”. Totuşi, Manea consideră că fenomenul este încă la început pe plan local, din cauza „mentalităţilor învechite ale românilor legate de board game-uri. Cei mai mulţi consideră că sunt pentru copii sau nu sunt încrezători în jocuri de acest gen”. De aceea, jocuri cu vechime mare precum Catan au intrat greu pe piaţa din România. „Românul este foarte precaut la cumpărături şi este foarte sceptic la jocuri.”

    Costin Manolescu este programator, pasionat de board game-uri şi promotor al acestor jocuri. El a susţinut mişcarea prin înfiinţarea în 2009 a unui blog unde sunt prezentate diferite jocuri, se traduc regulamente şi manualele jocurilor în limba română şi sunt promovate evenimentele legate de board game-uri. „Începând cu 2012 am început proiectul Jocul Anului în România şi, timp de şase ani, am oferit premii celor mai bune jocuri nominalizate de jucătorii români.”

    Andrei Şerban, creatorul board game-urilor Ritualia şi Sezonia, este de părere că „suntem o societate care a jucat Bunul Gospodar, Monopoly şi Nu te supăra, frate. Încă suntem la început la categoria board game-uri. De obicei, adulţii români se rezumă la jocuri precum remi sau renţ”.

    Toate jocurile sunt făcute pentru a fi jucate împreună cu alţi oameni, dar există două mari cateogrii. Jocurile de societate de tip euro-style au în general reguli simple, „nu înseamnă însă că au şi complexitate mică”, care accentuează strategia în detrimentul temei, minimalizează norocul şi conflictul, preferă teme economice în loc de militare şi în general păstrează toţi jucătorii la masă până la sfârşit, explică Costin Manolescu. Pe lângă acestea, mai sunt jocurile „americane”, care scot în evidenţă teme fantasy sau militare, se bazează şi pe noroc şi pe conflict între jucători şi permit eliminarea din joc a unui concurent. „Din ce am observat, românii preferă jocurile de tip euro. Cele mai cunoscute şi populare jocuri din România sunt: Catan, Carcassonne, Activity, Dixit, Rezistenţa, Saboteur, Ticket to Ride, Cards Against Humanity”, spune Manolescu, care precizează că în cafenele şi ceainării predomină jocurile de petrecere precum Activity, Dixit sau Saboteur.

    Competiţia de la ora ceaiului

    „Multe grupuri mari (opt-zece persoane) aleg jocurile de petrecere, cele mai căutate fiind Activity, Alias, Nume de Cod. Cealaltă categorie de jucători care se diferenţiază sunt cei «serioşi», care optează în general pentru clasicele Catan, Carcassonne, Cluedo, Ticket to Ride, sau mai complexe  Pirate’s Cove, Insula lui Skye, chiar şi D&D”, explică Mirela Iordan preferinţele românilor în materie de jocuri. Ea a preluat de curând, împreună cu Alex Gingu, cafeneaua Aria Cafe, unul dintre locurile din Bucureşti unde pasionaţii de jocuri se pot întâlni pentru un joc. Localul a fost gândit de la început ca spaţiu de joacă de board game-uri. „Atât noi, cât şi foştii asociaţi avem în comun în primul rând pasiunea pentru jocurile de societate şi dorinţa de a scoate puţin oamenii din mediul online, care ne acaparează pe zi ce trece”, spune ea.

    Aşadar, o nişă care a înflorit odată cu expansiunea jocurilor de societate este cea a localurilor care oferă jocuri pentru închiriat şi a cafenelelor care pun la dispoziţia clienţilor fel de fel de jocuri. Primele locaţii de joacă (ceainării şi cafenele) au început să apară prin 2011, iar acum sunt cu zecile în Capitală şi toate marile oraşe din România au cel puţin un loc pentru astfel de activităţi.

    Un exemplu atipic îl constituie asociaţii din afacerea Le&Le Games, care au pornit cu un magazin de board games în Târgu-Mureş, apoi au decis să deschidă şi un club de joacă. „Le&Le Games au deschis un pub uriaş, unde pasionaţii se pot juca; voiau să promoveze magazinul, dar planurile s-au schimbat. Au dezvoltat o comunitate, iar acum foarte multă lume vine la bar să joace şi cele mai mari câştiguri ale afacerii se datorează consumaţiei”, spune Karin Serban, cocreatoarea jocului românesc Sezonia, realizat de ADK Games.

    „Clienţii, cu mici excepţii, ne aleg tocmai pentru varietatea jocurilor şi pentru atmosfera colorată şi relaxată. Până în 5% dintre grupuri vin doar să discute”, spune Mirela Iordan, care precizează că investiţia în jocuri se amortizează într-un timp lung, „deoarece taxa de joc se aplică doar în weekend şi are o valoare modică, de 2 lei pe persoană”.

    Tot ea adaugă că majoritatea clienţilor Aria Cafe sunt tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani şi că fetele fac majoritatea rezervărilor. „Vorbind însă despre board gamerii înrăiţi, aceştia se situează în intervalul de vîrstă 25-35 şi ies în evidenţă prin gradul de cunoştinţe şi implicare de care dau dovadă. De la ei aflăm în general ultimele noutăţi în domeniu”, spune Mirela Iordan, care adaugă că în acest an plănuieşte să organizeze evenimente de board games şi campionate.

    „Cei de peste 45 de ani nu ies din raza Monopoly, remi, şah, iar cei sub 25 de ani nu prea ştiu de board game-uri”, este de părere Alexandru-Ovidiu Manea, fondatorul Regatul Jocurilor. Andrei Novac, creatorul NSKN Games, spune că amatorul de board game-uri din România este  „probabil acel «geek» care a descoperit jocurile în liceu sau facultate”. Profilul acesta nu se aplică şi pentru jucătorul din SUA, crede el, pe care-l vede drept „persoană cu familie, care vrea să-şi educe copiii cu jocuri moderne. Este vorba despre adulţi care dispun de suficienţi bani ca să poată investi masiv într-un hobby care nu este ieftin”.

    Exacerbarea pasiunii pentru joc

    Majoritatea jocurilor de societate din cafenele şi din casele oamenilor nu sunt produse în România şi nici gândite de creiere româneşti, ci sunt variante traduse în limba română. Totuşi, în peisajul românesc se găsesc câţiva designeri români de board games. Punctul comun al celor cu care am vorbit este pasiunea pentru board game-uri.

    Andrei Novac este de profesie IT-ist şi de câţiva ani locuieşte în Polonia. În aprilie 2011, împreună cu trei prieteni a înfiinţat NSKN Games, cu sediul la Bucureşti şi biroul în Polonia. De atunci, tinerii au lansat deja şapte jocuri (fără a pune la socoteală extensiile) şi lucrează la încă patru. El este printre puţinii inventatori de board game-uri şi au şi monetizat produsul; concret, în cazul lor vânzările au ajuns la jumătate de milion de euro atât în 2016, cât şi 2017.

    Primul joc lansat a fost în 2011, după doi ani de design şi dezvoltare. „Am fost înconjurat de prieteni care preferau să îşi petreacă timpul liber dedicându-se jocurilor de societate şi am descoperit o pasiune care mi s-a părut în acelaşi timp şi o oportunitate de afaceri.” Cea mai mare parte a jocurilor dezvoltate de NSKN Games ajung în Statele Unite şi Canada (în jur de 45%), susţine Novac, iar a doua piaţă de desfacere pentru ei este Europa de Vest, în special Germania, Marea Britanie şi Franţa. Tot el menţionează şi că Polonia este o piaţă atrăgătoare pentru creatorii de jocuri, mai cu seamă pentru că are un ritm de creştere însemnat. „Am intrat şi pe piaţa din China, care este de asemenea în creştere foarte rapidă. Practic, aceste ţări împreună acoperă aproape 90% din veniturile noastre.”

    Andrei Novac consideră că piaţa de board game-uri este interesantă, „dar aflată încă în stadiu incipient. Noi am avut o cifră de afaceri de aproximativ jumătate de milion de dolari în ultimii doi ani, dar preconizăm o dublare în 2018. Ca profitabilitate, fiindcă vindem produse, nu servicii, suntem limitaţi la 12-17%”. În acest moment, în firma înfiinţată de Novac în România şi mutată în Polonia lucrează patru polonezi şi un român. „Sunt şi motive personale, şi motive care ţin strict de afaceri. În primul rând, a fost aproape imposibil să găsim angajaţi cu experienţă în jocuri de societate, sau măcar oameni dispuşi să facă un efort major şi să înveţe repede”, spune Novac, care adaugă faptul că piaţa de board game-uri din Polonia este mult mai avansată faţă de cea din România, iar cifrele confirmă ideea. Piaţa totală de jocuri din Polonia este de 3,5 ori mai mare decât cea locală, ajungând la o valoare de 546 milioane de euro, potrivit Euromonitor. În acelaşi timp, piaţa de jocuri şi puzzle-uri din Polonia este aproape de 67 milioane de euro, de peste patru ori mai mare decât cea locală.

    Un alt exemplu de pasiune transformată în afacere este ADK Games, compania lui Andrei şi Karin Şerban, doi arhitecţi care au simţit nevoia să-şi creeze propriile jocuri. „Jucând alte jocuri, am simţit că lipsesc anumite elemente”, spune Andrei Şerban. El este creierul din spatele Ritualia, un board game inspirat din cartea lui Eliade „Tratat de istorie a religiilor”. „Am observat nişte algoritmi în opera lui şi mi s-a părut că se pot transpune bine într-un joc şi de aici a ieşit Ritualia”, adaugă el.

    Al doilea joc al celor doi este Sezonia; se adresează copiilor şi a fost realizat de Karin Şerban împreună cu fiica celor doi. „Fiica mea a participat şi i s-a părut foarte interesant; nouă ni s-a părut foarte important să o implicăm în procesul creaţiei, mai cu seamă din prisma perspectivei ei, de copil, care vede altfel lucrurile decât adulţii”, spune ea. Incubarea ideilor pentru cele două jocuri a durat aproximativ doi ani, iar la finalul lui decembrie 2016 cele două jocuri erau gata pentru sezonul cadourilor de Crăciun. „Noi nu ştiam că dacă vrem să intrăm în magazine pe perioada cadourilor trebuia să fim gata de pe 1 octombrie”, spune Andrei Şerban.

    Cei doi au preferat să creeze un joc 100% românesc, doar pionii fiind realizaţi într-o fabrică din China, deoarece, potrivit celor doi, era imposibil să fie făcuţi în ţară. „O fabrică de ambalaje şi cadouri ne-a făcut cartoanele; sunt prieteni de-ai noştri şi am lucrat cu toţii. După ce muncitorii au plecat acasă, am stat noaptea la aparatele de tăiat. Am încercat să producem 1.000 de bucăţi din fiecare joc, dar am reuşit să producem în jur de 800 din fiecare”, îşi aduce aminte Karin Şerban.

    Pentru ei, totul a fost la început o joacă şi nu intenţionau să facă un business din asta, dar după mai multe runde de jocuri cu apropiaţii şi un feedback bun, au decis că ar merita să-şi facă produsul cunoscut. Totuşi, vânzările s-au lăsat aşteptate. „De obicei, cei care joacă jocurile sunt foarte încântaţi şi le cumpără. În rest, se vinde foarte puţin, pentru că nu este cunoscut”, spun cei doi antreprenori, care precizează că profitul este foarte mic. „Dacă pui o marjă de profit de 10-15% şi vin magazinele şi pun încă 100%, se ajunge la un preţ prea mare”, explică Andrei Şerban.

    Din cele două jocuri au vândut cumulat în jur de 250 de exemplare, cel mai bine primit fiind Sezonia. „A fost foarte greu să intrăm în Cărtureşti. Vindem şi la Librarium, magazine de specialitate şi am pus şi pe eMAG”, spun ei. O soluţie ar fi să ducă jocurile pe pieţele externe, mature, dar şi aici s-au lovit de un zid. „Am întrebat distribuitorii care aduc jocuri în România cum facem să putem exporta jocul Sezonia. Ne-au spus că nu pot să facă asta, că nu ştiu cum ar proceda, deoarece nu se produc jocuri în România care să fie exportate”, explică cei doi. Pe lângă un număr mai mare de amatori de board game-uri găsiţi pe pieţele externe, prezenţa lui acolo este necesară pentru a putea fi luat în considerarea în competiţia Spiel des Jahres, cea mai importantă din domeniu.

    Cei doi antreprenori mărturisesc că au investit câteva zeci de mii de euro în producţia celor două jocuri. O parte din sumă s-a dus către comandarea de pioni pentru 6.000 de seturi (câte 3.000 pentru Ritualia şi Rezonia); „aşadar investiţia a fost mult mai mare decât ar fi fost necesară, o recuperam dacă vindeam 1.000 de bucăţi”, spune Karin. Ea este completată de Andrei: „În momentul de faţă afacerea noastră pare o investiţie foarte proastă, dar speranţa mea este că ceea ce avem acum nu se va strica în timp. Jocurile nu se devalorizează”.

    Un alt element de care cei doi s-au lovit pentru publicarea jocului Sezonia este legea defectuoasă din România. Ei au mărturisit că au găsit în lege menţiunea că produsele destinate copiilor trebuie testate de un anumit organism specializat în aşa ceva. „Am sunat la minister şi ei nu ştiau de existenţa acestui organism. După mai multe telefoane, am reuşit să facem testele la ANPC”, spune Karin Şerban.

    Andrei Şerban spune că, din punctul de vedere al businessului, nu ar recomanda unui pasionat să-i urmeze exemplul şi să încerce să facă o afacere. „Recuperarea investiţiei durează foarte mult. Pentru cineva cu venituri mari probabil realizarea unui joc este o investiţie bună pe termen lung, altfel nu recomand. Noi sperăm să recuperăm investiţia în trei ani. Şi sper ca faima jocurilor să se răspândească de la oameni care se joacă.” La rândul său, jocul de societate Triathlon Series, creat de compania AfterRace Games, a venit ca o îmbinare a două pasiuni ale lui Andrei Dordea şi ale altor trei prieteni: cea pentru sport, triatlon în special, şi cea pentru board game-uri. „Ideea şi unele mecanisme au stat în background cam zece ani. Ceea ce nu ştiam e că ne vom apuca de sport şi că va deveni noul viciu. Acest lucru s-a întâmplat de şase ani încoace. Cele două traiectorii, aparent paralele, s-au întâlnit în AfterRace Games”, spune Dordea.

    La fel ca şi în cazul arhitecţilor care au creat Ritualia şi Sezonia, şi Triathlon Series a apărut mai mult ca un proiect secundar al businessului principal: Scriptmedia, o agenţie de advertising. „Boardgame-ul s-a născut ca un proiect boem, un pariu câştigat cu noi, cum că ne facem timp, printre proiecte şi clienţi, să ne urmăm şi visurile.” Andrei Dordea spune că agenţia are multe proiecte sportive şi că jocul a funcţionat şi ca instrument de marketing. „Considerăm că, după un an şi jumătate de la lansare, ne-am recuperat investiţia iniţială şi de marketing de 50.000 de euro”, adaugă el. Ei au lansat jocul chiar în cadrul târgului de la Essen şi prima mare comandă a venit din Asia, pentru pieţele din Singapore şi Malaysia. Punctul maxim de cerere pentru joc a fost de 150 de unităţi pentru pieţele din Asia şi încă 150 pentru România. „Acum vindem în toată lumea, pieţele din Statele Unite şi Marea Britanie fiind cel mai interesate”, explică Dordea, care leagă gradul de interes pentru joc de apetitul mare pentru activităţi sportive în aceste pieţe.

    Tocmai pentru că jocul are un element sportiv, publicul ţintă pentru Triathlon Series este puţin diferit faţă de cel clasic, mai degrabă sportivul amator şi mai puţin jucătorul avid de board game-uri. „Producţia se face în România, acesta fiind al doilea pariu câştigat: să facem un produs unic în lume, 100% românesc, în tot procesul de la idee la execuţie”, spune el.

    Ce presupune, mai exact, procesul de realizare a jocurilor? Cum se creează un board game? În primul rând, este nevoie de un concept, de mecanisme şi reguli clare de joc, şi această parte este de obicei făcută în totalitate de inventatorul jocului. Apoi se trece la etapă de testare şi modificare, „până în momentul în care considerăm că avem un produs competitiv şi interesant, eventual unic”, spune Novac.  

    „Idee, temă, mecanism, optimizare, testare şi multă distracţie”, enumeră Andrei Dordea ingredientele necesare în acest demens. El precizează că apoi se urmează paşii clasici ai lansării oricărui produs: producţie, depozitare, distribuţie, marketing, comunicare. „Este singurul joc din lume inspirat din triatlon şi ceea ce e cert este că va rămâne primul.”

    În hora jocurilor de societate se prind din ce în ce mai mulţi jucători la nivel global, chiar şi români, chiar dacă sunt cu mulţi paşi în urma germanilor sau americanilor, jucători cu tradiţie. Fondatorul NSKN Games crede că este greu de prezis viitorul industriei, dar spune că nu sunt ameninţări „existenţiale pentru industria de board game-uri şi nici nu cred că vor apărea curând. Eu sper ca jocurile pe tablă să ajungă măcar la un sfert din popularitatea celor video”.

    Andrei Dordea spune că „o seară de joc este un context pentru relaxare, o experienţă unică de fiecare dată, iar acest gen de «retreat» social va fi căutat şi într-un viitor controlat, parcă mai mult ca niciodată de viteza şi nevoia de reacţii rapide, care, fără un balans, te secătuiesc de energie”.

    Jocurile de societate reprezintă o întoarcere la orginile jocului, mai umane, cu un grad mare de interacţiune socială la care mulţi oameni tânjesc în era jocurilor video şi a entertainmentului pe ecrane. Accesul către platforme de crowdfunding a uşurat drumul de la idee la produs şi, în acelaşi mod în care jocurile video indie sunt pe val, din ce în ce mai multă lume îndrăzneşte să dea viaţă ideilor de jocuri de societate, ceea ce duce la o diversitate mai mare, capabilă să satisfacă cerinţele unei pieţe cu tot mai mulţi consumatori.
     

  • Fascinaţia board games în era tehnologiei

    Klaus Teuber era tehnician dentar în oraşul Darmstadt, Germania, în anii ’80 când a început să facă board game-uri elaborate în pivniţa sa, iniţial „pentru a evada. Mi-am creat propria lume”, a declarat el pentru The New Yorker. Teuber este creatorul celebrului Settlers of Catan, un joc care a devenit sursa de evadare nu numai pentru el, ci pentru milioane de oameni. Jocul a fost lansat în Germania în 1995 şi un an mai târziu şi în SUA. Acum este disponibil în 39 de limbi (inclusiv română) şi s-a vândut în peste 27 de milioane de unităţi la nivel mondial până acum.

    Board game-urile sunt jocuri de societate cu o istorie bogată, iar în ultimii ani şi-au croit drum şi spre novici, cei care nu sunt familiarizaţi cu aceste jocuri. Deşi tehnologia şi noile jocuri video ne ocupă din ce în ce mai mult timp, tot mai mulţi oameni se îndreaptă către plăceri mai „simple”, jocurile de societate care încurajează jocul împreună cu alţii şi interacţiunea faţă în faţă.

    Piaţa jocurilor board game a crescut timp de şapte ani consecutivi, ajungând să devină o industrie de aproape 1,5 miliarde de dolari în SUA şi Canada. Vânzările de aşa-numite jocuri de hobby în SUA şi Canada au ajuns la 1,44 miliarde de dolari în 2016, marcând un avans de 21% faţă de 2015, potrivit unui raport compilat de compania de cercetare de piaţă ICv2. Compania defineşte aceste jocuri de hobby drept produse pentru gameri (board game-uri, jocuri de cărţi etc.) şi care sunt vândute de obicei în magazine specializate.

    Presa străină a declarat că avem parte de o renaştere a fenomenului board game. Un studiu publicat de The Guardian arată că între 2010 şi 2014 achiziţiile de astfel de jocuri au crescut, în fiecare an, cu 25%-40% la nivel global. „Piaţa globală de board game înregistrează o creştere anuală de peste 20% pe an de aproape un deceniu şi mai are loc să crească”, este de părere Andrei Novac, fondatorul NSKN Games, producător de board game-uri. El pune succesul jocurilor în această eră a tehnologiei pe seama faptului că oamenii vor şi simt nevoia de socializare. „Jocurile de societate te «forţează» să stai faţă în faţă, să vorbeşti, să te apropii de prieteni, familie sau de simple cunoştinţe.”

    Andrei Dordea, unul dintre fondatorii AfterRace Games, alt producător de board games din România, crede că succesul jocurilor de societate se datorează tocmai tehnologiei, „şi fricii, poate îndreptăţite, că pierdem controlul. Natura este guvernată de echilibru, iar oamenii au nevoie de oameni. Cred că la o masă contează mai puţin jocul şi mai mult cu cine îl joci. Iar board game-urile creează această premisă”. La nivel european, cele mai mari pieţe pentru jocuri şi jucării sunt Marea Britanie (3,8 mld. euro), Franţa (3,5 mld. euro), Germania (3,4 mld. euro). La subsegmentul de jocuri şi puzzle-uri conduce Franţa cu 478 mil. euro, urmată de Germania cu 425 mil. euro şi de Marea Britanie cu 319 mil. euro, conform Euromonitor.

    Un argument pentru creşterea în popularitate a jocurilor de societate este dat de Milton Griepp, managerul ICv2, care consideră că „oamenii sunt mai puţin interesaţi să se uite la ecrane după muncă şi mai interesaţi de interacţiunea faţă în faţă”. Iar Costin Manolescu, unul dintre promotorii jocurilor de societate de pe plan local, consideră că „board game-urile aduc o componentă ludică, dar şi de socializare. Din ce în ce mai mulţi oameni vor să evadeze din rutina cotidiană, iar acestea sunt o alternativă”. Tot Manolescu explică faptul că la creşterea veniturilor vânzătorilor şi producătorilor a ajutat şi prezenţa acestor jocuri în hipermarketuri, librării sau cafenele. „Considerabil cred că au contribuit şi evenimentele dedicate, precum târguri de profil, campionate naţionale sau concursuri cu premii”, adaugă el.

    Dacă în Germania sau SUA aceste tipuri de jocuri sunt populare de mulţi ani şi nu numai în rândul copiilor, ci şi al tinerilor şi adulţilor, în România fenomenul abia se prinde contur.  Piaţa totală de jucării şi jocuri din România este estimată de Euromonitor pentru 2017 la 155 mil. euro, cu un avans de 5% faţă de 2016, în timp ce „felia” de jocuri şi puzzle-uri, ce include şi jocurile de societate, este estimată la 15,4 milioane de euro în 2017, mai mult cu 7,5% faţă de 2016, potrivit Euromonitor.

    De fapt, în ultimii cinci ani piaţa locală de jocuri şi jucării a crescut cu 39%, iar subsegmentul de jocuri şi puzzle-uri a ţinut pasul, înregistrând un avans de 38,2% pentru aceeaşi perioadă.

    Citiţi mai multe în ediţia tipărită a Business Magazin începând de luni, 23 aprilie.

  • Cum arată apartamentul Deliei, de 1,4 milioane de euro. FOTO din interior

    De curând, artista s-a mutat în apartamentul pe care a plătit 1,4 milioane de euro.

    Mai mult, fericită de cum a ieşit decorarea şi mobilarea casei întinse pe două etaje, vedeta le-a împărtăşit admiratorilor imagini cu interiorul apartamentului luxos.

    Scara interioară nu lipseşte, nici desenele moderne pe pereţi, stil graffiti, lemnul masiv şi cărămida sunt la putere, precum şi nuanţele de maro, albastru şi alb. Bucătăria este inedită. În interiorul ei tronează o tablă pe care artista scrie cuvinte motivaţionale sau meniul zilei, întocmai cum se practică în localuri şi bucătăriile de restaurante.

    Vezi aici cum arată apartamentul luxos al vedetei

  • Cum arată casă Nadiei Comăneci din SUA – GALERIE FOTO

    Vila fostei mari campioane se află într-un cartier select al unui orăşel de lângă Cleveland, consemnează un ziar monden.

    Nadia Comâneci şi-a întemeiat o familie in America, alături de fostul gimnast Bart Conner, căruia i-a daruit un fiu, Dylan. Familia Nadiei locuieşte în oraselul Norman, nu departe de Cleveland, capitala statului Ohio, într-o vilă cu o faţadă elegantă, de cărămidă, a cărei valoare pe site-urile de imobiliare este evaluată la aproximativ 400.000 de dolari. Casa, care se află într-un cartier select, a fost construită în 1992, are o suprafaţă totala de 310 metri pătraţi, 4 dormitoare, 4 băi, iar in curtea din spatele casei 

    VEZI AICI GALERIA FOTO