BusinessMagazin

Tag: capitalisti

  • Cine sunt oamenii care au creat brandul Hard Rock Café cu restaurante în toată lumea şi cu afaceri de miliarde. Cine sunt actualii proprietari ai brandului şi cât au plătit pentru el

    1971. Doi americani la Londra, în căutarea burgerului perfect, „ca acasă”. Şi, ca în istoria multor altor businessuri, pentru că nu l-au găsit, soluţia a fost să îl producă chiar ei. E povestea lui Isaac Tigrett, a lui Peter Morton şi a afacerii lor, primul lanţ de restaurante tematice din lume: Hard Rock Café.

    Dacă Peter Morton a prins din familie „microbul” afacerilor în industria HoReCa, fiind fiul lui Arnie Morton, fondator al lanţului american de restaurante Morton’s Steakhouse, Isaac Tigrett a avut şi el şansa să provină dintr-o familie de afacerişti: bunicul lui e cel care a construit prima linie feratată din America pentru locomotivele cu abur, iar tatăl său fusese partener cu industriaşul britanic Jean Paul Getty, fondatorul Getty Oil Company.

    Cei doi s-au întâlnit la Londra, prin nişte prieteni comuni. Ideea de a porni împreună o afacere le-a venit după ce căutaseră, fără succes, să mănânce în metropola britanică un burger ca în State. Cu un împrumut consistent de la tatăl lui Isaac Tigrett, de 190.000 de dolari, şi cu alţi 10.000 de dolari obţinuţi de la bancă, au închiriat un showroom auto şi l-au amenajat în stilul rebel care îi caracteriza. Au obţinut un contract scurt, pe doar şase luni şi, cu toate că nici ei, nici proprietarul spaţiului nu credeau că vor rezista mai mult de atât, acum „nu cred că se va mai închide vreodată”, a povestit Tigrett într-un interviu acordat celor de la New York Times. Pe 14 iunie 1971 primul restaurant Hard Rock Café era inaugurat, în Mayfair, una dintre cele mai bune zone din capitala Regatului Unit.

    În acelaşi an a fost creat şi logoul companiei, lucrare care îl are în spate pe artistul Alan Aldrige, implicat în multe proiecte ale formaţiei The Beatles. Deşi iniţial au vrut să meargă pe o paletă de culori compusă din roşu, alb şi albastru, au renunţat rapid la idee, dându-şi seama că e prea „americană”.

    În 1973 Hard Rock Cafe găzduia primul concert live, o prestaţie a trupei Paul McCartney & Wings. De atunci, în restaurantele din toată lumea ale companiei au fost susţinute anual nu mai puţin de 15.000 de evenimente de muzică live.

    În 1979 a debutat şi colecţia de obiecte din sfera rock a companiei. În 1995 lanţul s-a extins şi în industria ospitalităţii, deschizând primul Hard Rock Hotel & Casino în Las Vegas. În prezent, divizia hotelieră a businessului a ajuns la 23 de hoteluri şi 11 cazinouri. După un an, brandul a fost cumpărat de Rank Group şi diviziile au fost aduse sub acelaşi acoperiş. În 2006, tribul americano-indian Seminole a achiziţionat brandul Hard Rock International pentru suma de 965 de milioane de dolari, fiind cea mai mare tranzacţie făcută vreodată de un astfel de trib.

     

    Isaac Tigrett

    ►Œ S-a născut pe 28 noiembrie 1947;

    ► În 1992, la 21 de ani după cofondarea Hard Rock Café, a pornit un alt business, House of Blues, un lanţ american de săli şi restaurante cu muzică live, alături de Dan Aykroyd, având ca investitori Universitatea Harvard şi Disney, printre alţii; la doar şase ani de la lansare a părăsit compania, pe fondul unor neîneţelegeri cu ceilalţi membrii ai boardului;

    Ž► În 1989, s-a căsătorit cu Maureen Cox Starkey, fosta soţie a toboşarului trupei The Beatles, Ringo Starr. Au avut împreună o fiică, Augusta King Tigrett;

    ► Din 1974 este vegetarian, dar asta nu-l împiedică să facă uneori degustări pentru noile sortimente.

    Peter Morton

    Œ► S-a născut pe 7 august 1949;

    ► A absolvit Universitatea din Denver cu o diplomă în managementul restaurantelor şi hotelurilor;

    Ž► A fost căsătorit cu Paulene Stone şi are un fiu, Harry Morton, care i-a călcat pe urme, fondând lanţul de restaurante Pink Taco; În 1990 s-a recăsătorit cu Tarlton Pauley, împreună cu care a avut doi copii, Matther şi Grace;

    ► Este membru al Consiliului de Administraţie al Muzeului de Artă Contemporană din Los Angeles şi face parte din Consiliul de Administraţie al Consiliului de Apărare a Resurselor Naturale.

  • Cum a dus curiozitatea a doi fraţi la la una dintre cele mai importante descoperiri din domeniul geofizicii, la care a pus umărul şi un român, om de ştiinţă

    Curiozitatea lui Conrad Schlumberger şi sprijinul fratelui său, Marcel, au dus la una dintre cele mai importante descoperiri din domeniul geofizicii, la care a pus umărul şi un român, omul de ştiinţă Sabba S. Ştefănescu. În mai puţin de un secol, SCHLUMBERGER, compania fondată de cei doi a ajuns lider mondial în furnizarea de tehnologii pentru industria de petrol şi gaze, având venituri anuale de miliarde.

    Conrad (2 octombrie 1878) şi Emile Henry Marcel Schlumberger (21 iunie 1884) s-au născut în regiunea Alsacia-Lorena din Franţa, într-o familie de industriaşi. Tatăl lor, Paul, era descendent al unei familii înstărite care se ocupa cu producţia de bumbac, în timp ce mama lor era activist politic. Părinţii au hotărât să îi trimită pe cei doi la studii la Paris, amândoi urmând şcoli de top din Franţa: Conrad a absolvit, în 1900, École Polytechnique, iar Marcel, École Centrale Paris, în 1907. O vreme, fratele cel mare a lucrat ca inginer minier în Rodez şi Toulouse, în timp ce Marcel şi-a început cariera ca inginer feroviar, înainte de a lua parte la proiectarea primelor tancuri, în timpul Primului Război Mondial.

    În 1912, Conrad, pe atunci profesor la École des Mines de Paris, a pus pe masă ideea prospecţiunii electrice a zăcămintelor de minereu metalic. Iniţial, a început să facă experimente într-o cadă, iar în 1919, când i se alătură şi fratele său, cei doi primesc de la tatăl lor un ajutor de 500.000 de franci francezi (unitate folosită înainte de adoptarea monedei euro) pentru a-şi finanţa cercetarea ştiinţifică în domeniu. În 1923, fraţii Schlumberger au început să efectueze sondaje geofizice în diferite ţări, inclusiv România, Serbia, Canada, Africa de Sud, Congo şi Statele Unite. Ulterior, când Henri George Doll, ginerele lui Conrad, s-a alăturat grupului, au dezvoltat împreună o serie de tehnici de măsurare a potenţialului electric spontan pe parcursul forajului şi a rezistivităţii electrice a straturilor traversate, care le ofereau posibilitatea de a diferenţia straturile care conţineau petrol.

    În anul 1926, antreprenorii au format Société de Prospection Électrique, actuala Schlumberger Limited. Primul birou a fost deschis la Paris, pe rue Fabert, iar primul contract a fost încheiat cu proprietarii câmpului petrolier Pechelbronn, la valoarea de 12.000 de franci pe lună. În 1930, cei doi, alături de geofizicianul român Sabba S. Ştefănescu, care avea să devină inginer consultant în cadrul companiei, au elaborat teoria prospecţiunii electrice a subsolului.

    Conrad Schlumberger a murit pe 9 mai 1936, iar fratele său la aceeaşi dată, 17 ani mai târziu. În 1955, ca recunoaştere a activităţii lui Conrad Schlumberger în aria geofizicii, Asociaţia Europeană a Geofizicienilor a lansat un premiu care îi poartă numele, acordat anual celor care au rezultate remarcabile în domeniu.  Astăzi, Schlumberger este cel mai mare furnizor de tehnologie pentru industria de petrol şi gaze la nivel global. Compania a înregistrat, anul trecut, venituri de 23,6 miliarde de dolari, şi are o echipă de 86.000 de angajaţi, activă pe 85 de pieţe.

     

  • Cuvântul scris, cartea trebuie să fie cel mai bun testament al meu, mai mult decât afacerile la care am participat şi pe care le-am vândut

    Dacă Ţiriac, Patriciu, Copos, Cataramă, Badea, Păunescu, Adamescu, Pădure (cine îşi mai aminteşte de el), Erbaşu (tatăl), Niculae sunt primii capitalişti ai României, dar care şi-au bazat ascensiunea şi pe trecut, Marius Ghenea face parte din prima generaţie a  antreprenorilor (o denumire mai pozitivă decât om de afaceri sau patron). El, dar şi alţii care erau extrem de tineri în 1990, cei mai mulţi studenţi, au deschis o poartă pentru cei care au răsărit şi înflorit după anul 2000, de exemplu Iulian Stanciu, de la eMag.

    Întrucât anii trec implacabil, iar memoria şterge tot timpul trecutul pentru a nota prezentul, afacerea Flamingo, de asamblare de calculatoare, dezvoltată în anii ’90, începe să se uite, mai ales că nu mai este în viaţă.

    Unul dintre fondatorii Flamingo a fost Marius Ghenea, care a plecat din companie în 2001 (nici acum nu se ştie prea bine de ce), cu câţiva ani înainte ca această afacere să dea faliment.

    De atunci, el şi-a asumat misiunea de a da mai departe ce a învăţat, găsind timp să fie şi profesor pentru toţi cei care voiau şi vor să devină antreprenori, dar şi investitor, de data asta în afacerile altora, un rol pe care îl îndeplineşte cu succes, având în vedere investiţiile pe care le-a realizat prin fondul Catalyst (de exemplu investiţia în Elefant, cel mai cunoscut nume).

    În urmă cu 10 ani, în martie 2011, Marius Ghenea a lansat o carte – „Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunităţi şi succes în afaceri”. După lansarea de succes, unde şi Business Magazin a avut o mică contribuţie, participând la distribuţia cărţii, Marius Ghenea a reeditat-o, considerând că piaţa continuă să aibă nevoie de o asemenea carte, de un asemenea conţinut.

    Este o carte ca un curs de antreprenoriat predat la facultate. La evenimentul de lansare, i-am spus lui Marius Ghenea că poate aş fi preferat să citesc o carte cu poveşti spectaculoase, cu dezvăluiri inedite din viaţa lui de antreprenor şi investitor, începând cu Flamingo şi până la ultima afacere, din care a făcut un exit, cu o companie de jocuri dezvoltată de George Lemnaru, care a fost preluată de o divizie a gigantului chinezesc Tencent. Replica lui a fost că poveştile, chiar dacă sunt mai uşor de citit, câteodată ne duc pe un drum greşit, pentru că nicio afacere nu seamănă cu alta şi nicio decizie nu este la fel. Mai mult decât atât, el a spus că afacerile sunt legate de confidenţialitate, un lucru la care ţine foarte mult, şi de aceea multe lucruri nu pot fi spuse acum. Dar se va gândi şi la o asemenea carte.

    Răsfoind cartea, cineva care vrea să înceapă o afacere sau care deja este într-o afacere poate găsi extrem de multe lucruri interesante din viaţa practică, care îl pot ajuta să evite anumite greşeli. Putem cita câteva exemple:

    — – cumpără totul în barter;

    —- concentrează-te pe funcţionalitate, nu pe formă;

    – foloseşte voluntari şi interni ca forţă de muncă pentru a-ţi reduce costurile cu salariile;

    -— foloseşte puterea extraordinară a internetului pentru a reduce costurile de promovare;

    -— încasează cât mai multe avansuri;

    —- promovează-ţi afacerea din gură în gură;

    —- concentrează pe cash-flow, nu pe profitabilitate;

    —- bazează-te pe cei trei P în obţinerea de resurse financiare – părinţi, prieteni şi alţi proşti -, care este cea mai rapidă finanţare şi cea mai lipsită de birocraţie (aveţi grijă să nu luaţi bani decât de la 3 P care îşi permit să-i piardă).

    El încheie cartea cu „cele cinci greşeli antreprenoriale fatale, pe care vă sfătuiesc să le evitaţi cu orice preţ: alegerea greşită a echipei; intrarea într-o afacere fără oportunităţi; evitarea luării deciziilor sau procrastinarea; ignorarea rezultatelor; convingerea că şansa nu are niciun rol în succesul antreprenorial“.

    Dar înainte de acest final, el menţionează câteva erori specific româneşti, cum ar fi lipsa de preocupare pentru dezvoltarea continuă a resurselor umane ale afacerii, adică antreprenorul român continuă să fie un fel de director de vânzări-marketing-logistică-operaţiuni al propriei companii, în loc să angajeze oameni potriviţi la locul potrivit şi apoi să investească în formarea şi dezvoltarea lor continuă. Antreprenorii români spun: La cât costă managerii azi, cu salarii, taxe, maşini şi toate celelalte, mai bine le fac eu singur pe toate, că oricum mă pricep mai bine şi păstrez tot eu salariile lor ca profit în firmă.

    Deşi Marius Ghenea este un investitor în serie – pune bani în companiile altora, ajută la creştere şi apoi îşi vinde acţiunile -, el spune că testamentul lui nu este legat de aceste afaceri, ci de cuvântul scris, care rămâne peste ani, şi de aceea o carte, cartea pe care a scris-o, este mult mai valoroasă.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Cum s-a transformat o companie pornită cu o tarabă într-un business de miliarde. Pandemia de COVID-19 i-a adus primele pierderi după aproape un secol

    Au fondat un imperiu financiar care le poartă numele şi care vreme de decenii a înregistrat profituri uriaşe şi o expansiune înfloritoare. Este vorba de compania Marks & Spencer, un gigant care nu a fost însă iertat de pandemia de COVID-19 şi care a raportat pentru prima dată după aproape un secol pierderi şi restructurări masive.

    Michael Marks (Michał Marks) s-a născut în iunie 1859, în actualul Belarus, într-o familie de evrei polonezi. În 1882 a emigrat în Marea Britanie şi s-a stabilit în Leeds, unde s-a angajat în cadrul companiei Barran. După doi ani, el l-a întâlnit pe Isaac Dewhirst, un comerciant de la care a început să cumpere produse pe care le vindea într-un sat din apropiere. Afacerea a avut succes, aşa că, după ce a strâns un capital mai mare, antreprenorul şi-a deschis o tarabă chiar în Leeds, unde vindea bunuri pentru doar 1 penny/articol. Ulterior, şi-a extins activitatea şi în alte localităţi, printre care Yorkshire şi Lancashire. La doi ani distanţă, s-a căsătorit cu Hannah Cohen.

    În 1884, Marks a decis să ducă afacerea la următorul nivel, aşa că a început să caute un partener de business. La recomandarea lui Dewhirst, a stat de vorbă cu contabilul acestuia, Thomas Spencer, care a acceptat să se alăture businessului şi să investească 300 de lire (peste 30.000 de lire în valoarea de astăzi a monedei).

    Thomas Spencer s-a născut pe 7 noiembrie 1851 în Yorkshire, Marea Britanie. Înainte de a împlini vârsta de
    21 de ani s-a mutat în Leeds, unde a obţinut postul de contabil în compania lui Isaac Dewhirst, cel care l-a pus în legătură cu Michael Marks.

    Cei doi şi-au împărţit operaţiunile, Spencer ocupându-se de birou şi depozit, iar Marks, de tarabele din piaţă. În scurt timp, cu ajutorul unor contracte avantajoase de aprovizionare direct de la producători, antreprenorii s-au extins pe teritoriul ţării şi în oraşe mai mari, precum Birmingham, Liverpool, Bristol, Sunderland şi Cardiff. În 1897 au deschis un nou magazin şi depozit în Manchester, devenit centrul unui imperiu financiar cu 36 de unităţi.

    În 1903 Marks & Spencer a obţinut statutul de societate cu răspundere limitată. Investiţia iniţială a lui Spencer evoluase până atunci de la 300 la 15.000 de lire (peste 1,6 milioane la valoarea din 2019), aşa că antreprenorul a decis să se retragă din business spre sfârşitul acelui an.

    Thomas Spencer a murit în 1905. Antreprenorul a fost căsătorit cu Agnes Spencer Whitfield, cu care a avut un fiu, Thomas Spencer Jr.

    Michael Marks a continuat să dezvolte compania până în 1907, anul morţii sale.

    Marks & Spencer s-a extins pe plan internaţional abia la câteva decenii după moartea celor doi fondatori, în 1973, prima piaţă străină în care a intrat fiind Canada.

    Anul acesta, compania listată la Bursa de la Londra şi parte a FTSE 250 Index a raportat venituri de 10,18 miliarde de lire. M&S are în portofoliu un număr de 1.463 de magazine şi o echipă de 80.000 de angajaţi. Pe 4 noiembrie 2020, filiala
    Marks & Spencer din Marea Britanie a raportat prima pierdere din ultimii 94 de ani, cauzată de pandemia de COVID-19. În şase luni, până la 26 septembrie 2020, retailerul a anunţat o pierdere înainte de impozitare de 87,6 de milioane de lire, comparativ cu profitul în valoare de 158,8 milioane raportat în aceelaşi interval, anul trecut. Tot pe fondul crizei generate de pandemie, compania a anunţat anul acesta şi concedierea a 7.000 de angajaţi.

  • Cum au supravieţuit crizei cei mai mari 50 de capitalişti români

    Creează peste 110.000 de locuri de muncă, conduc afaceri cumulate de peste 7,5 miliarde de euro şi continuă să investească în România într-o perioadă în care unele multinaţionale decid să închidă fabricile şi pleacă în ţări cu forţă de muncă mai ieftină. Marii capitalişti români au fost puternic afectaţi de scăderea consumului, dar nu au renunţat la investiţii, preferând mai degrabă să îşi dezvolte afacerile decât să ajungă la profiturile-record din perioada de boom. Deşi nu crede că perioada de criză a trecut şi cu atât mai mult nici într-o revenire spectaculoasă a consumului, Raul Ciurtin, preşedintele şi directorul general al producătorului de lactate Albalact, se gândeşte în continuare la extinderi de portofoliu şi la noi investiţii.

    Mai multe pe zf.ro