Imaginea Romaniei este un subiect larg dezbatut, mai ales in lumea oamenilor de comunicare. Prima tema cu care se accesorizeaza e acel key proposition – mesajul care ne reprezinta si pe care vrem sa il transmitem despre despre noi. Cu alte cuvinte, ceea ce vrem noi sa comunicam. Exista insa si cealalta perspectiva ceea ce vor ei sa auda. Interlocutorii nostri sunt oameni diferiti, unii cu o deschidere foarte mare, altii care privesc doar prin lentila unor stereotipii puternice. Un exemplu foarte bun este tiparul diferit pentru doua articole cu aceeasi tema, publicate in presa internationala.
Investirea Sibiului drept capitala culturala europeana pe anul 2007 a surprins pe multi vechi europeni. Pana nu de mult, habar nu aveau de existenta orasului si tocmai de aceea Sibiul a devenit un subiect bun de exploatat pentru presa internationala. Parerile jurnalistilor sunt, bineinteles, impartite. Unii vorbesc despre Sibiu limitandu-se la dezvoltarea stereotipurilor despre Romania, altii povestesc cu mult entuziasm despre descoperirea unui loc de o frumusete surprinzatoare.
Sunt sibianca si , in timp, mi-am dezvoltat o sensibilitate aparte pentru tot ceea ce tine de orasul meu. Faptul ca Sibiul a fost numit capitala culturala europeana alaturi de Luxemburg este un motiv de mandrie. Totodata, imaginea sa aduce o potentiala bila alba in urna Romaniei. Nimeni nu vorbeste despre Sibiu fara a mentiona si tara din care face parte.
Sibienii si-au luat in serios responsabilitatile. S-au facut investitii importante, iar orasul arata mai bine ca niciodata. Anul 2007 inseamna peste 1000 de evenimente culturale, asa ca Sibiul pare a fi intr-o continua sarbatoare. Dar oare cum sunt vazute toate acestea de presa internationala? Am pornit in cautarea informatiilor si m-am lovit – in adevaratul sens al cuvantului- de un articol din ziarul britanic The Observer cu un titlu foarte reusit din punct de vedere creativ, dar… atat. Luxembourg and where? – asta se intreba reporterul Emily Stokes pe 31 decembrie 2006. In articol, pune la dispozitia britanicilor un ghid cu cele cinci lucruri esentiale pe care trebuie sa le stie despre Sibiu, noua capitala europeana. Nu inteleg daca, citind articolul, am devenit martora la frustrarile lui Emily Stokes fata de valurile de extindere ale Uniunii Europene sau la dezvaluirea secretului: cum se vinde mai bine un ziar, iar jurnalista ofera publicului ceea ce acesta asteapta sa primeasca. Pentru a-mi descreti fruntea, am continuat cu un articol de doua pagini din The Wall Street Journal Europe, din 16-18 martie 2007. Abordarea lui Mark Baker este mult mai prietenoasa si, imi permit sa spun, informata. El descrie Sibiul ca pe un oras care da speranta unui viitor mai bun pentru Romania. Este un loc in care frumusetea arhitecturii se imbina armonios cu o cultura bogata, un loc cu alei pavate si piete frumoase si ingrijite care ascunde o istorie captivanta.
Mark Baker porneste intr-o calatorie in timp pana la sfarsitul secolului XII, de cand incepe povestea Sibiului, si aminteste sutele de ani in care orasul s-a aflat in calea invaziilor, a conflictelor si a razboaielor. Continua, apoi, cu Sibiul de astazi. Citind ma simt ca-ntr-o plimbare prin locurile mele preferate. Piata Mare, centrul orasului de peste 500 de ani, gazduieste Muzeul Bruckenthal in care se adapostesc unele dintre cele mai frumoase colectii de arta nationala si europeana. Apoi, pe o alta lungime a pietei vad Biserica Romano-Catolica, in stil baroc, alaturi de care se inalta Turnul Sfatului. Chiar langa Piata Mare dau peste Piata Huet unde pot admira Biserica Evanghelica, o capodopera in stil gotic cu cea mai mare orga din tara (si din sud-estul Europei). Ajungand la Piata Mica si la al sau Pod al Minciunilor, o mica ironie isi face loc in poveste. Legenda spune ca daca cineva minte cand trece podul, acesta se va darama, iar reporterul are o dilema. Pur si simplu, nu intelege cum se face ca, avand in vedere situatia politica din ultimele decenii, podul este inca in picioare. Explicatia mea este: niciun politician nu si-a tinut discursul pe pod.
Mark Baker aminteste si de lucarnele in forma de ochi care vegheaza in permanenta orasul, lucru pe care il considera sinistru, gandindu-se la revolutia din 89. Nu uita sa vorbeasca nici despre frumusetea Muzeului Civilizatiei Populare Traditionale Astra, iar apoi incheie cu o invitatie adresata europenilor de a vizita Sibiul si le ofera toate contactele de care au nevoie hoteluri si restaurante confirmate prin experienta proprie.
Ca jurnalist si nu numai, e important sa vezi lucrurile in desfasurarea lor. Intr-adevar, Romania a fost o tara totalitar-comunista, dar regimul a cazut, iar acum Europa si Romania se redefinesc prin extinderea Uniunii Europene. A trecut vremea sistemelelor binare de clasificare: vestul – democratic si capitalist si estul – comunist si totalitarist. Elementele esentiale ale Sibiului, punctate de Emily Stokes, sunt aceleasi stereotipuri si metafore care erau utilizate in reprezentarea tarilor estice pe vremea Razboiului Rece: comunism, informatori, Ceausescu.
Peisajul e diferit acum si e timpul pentru un discurs nou. Mark Baker e dispus sa participe la reconfigurarea granitelor si spatiilor europene. A fost si el surprins la inceput de importanta pe care a dat-o Bruxelles-ul Sibiului. Insa o scurta vizita in noua capitala culturala europeana l-a determinat sa reconstruiasca vocabularul si imaginile ce definesc estul Europei. O vizita reuseste de cele mai multe ori sa spulbere prejudecatile fata de Romania, pe cand cei care nu fac acest pas impacheteaza prejudecatile lor intr-un discurs cat mai atragator.
Sibiul a devenit in 2007 ambasadorul Romaniei in Europa si impune o analiza critica a ceea ce era pana acum interpretat ca fiind negativ. Doar ca nu toti sunt dispusi sa o faca. Astfel, acelasi Sibiu poate ramane in continuare un oras comunist din tara lui Dracula sau poate deveni acel loc de o frumusete surprinzatoare.