BusinessMagazin

Tag: Cannes

  • Cronică La Gomera: Un nou pas în direcţia corectă

    La Gomera sau The Whistlers, aşa cum a fost filmul prezentat la Festivalul de la Cannes, unde a fost acceptat în selecţia oficială, este cel mai nou lungmetraj semnat de Corneliu Porumboiu şi primul filmat (parţial) în afara României.
    Filmul spune povestea lui Cristi (Vlad Ivanov), un poliţist român corupt care ajunge atras într-un joc ciudat care are ca scop eliberarea din arest a traficantului Zsolt. Pentru a-şi îndeplini misiunea, Cristi trebuie să meargă pe insula Gomera, din arhipelagul Canarelor, pentru a învăţa un limbaj ciudat care nu se rosteşte, ci se fluieră. Deşi filmul combină mai multe stiluri, l-aş descrie ca un film de acţiune cu accente de comedie neagră.
    Absurditatea e un atribut care poate fi alăturat mai multor situaţii din filmele lui Porumboiu, uneori fiind chiar elementul central al poveştii. Aici lucrurile nu stau chiar aşa, pentru că limbajul fluierat e folosit destul de puţin. Şi cu toate că scenariul are destul de multe probleme, trebuie totuşi aplaudat pentru modul în care a reuşit să dea o notă de umor unei poveşti cu mafioţi şi crime şi care tratează, în general, un subiect delicat.
    În ceea ce priveşte distribuţia filmului, aş spune că aceasta e una interesantă. Vlad Ivanov e un actor excelent, care m-a impresionat anul trecut cu interpretarea din Un pas în urma serafimilor. Este genul de artist care poate aborda o gamă extrem de largă de personaje şi pare că este prea puţin pus în evidenţă în rolurile pe care le acceptă. A nu se înţelege că Ivanov nu a jucat bine – dimpotrivă, el se achită onorabil de sarcină -, dar Cristi nu este un personaj multifaţetat, care să necesite o analiză (fie ea şi elementară) a spectatorului. Am fost plăcut impresionat de Catrinel Marlor, care a reuşit să intre bine în pielea personajului Gilda – cea care îl convinge pe Cristi să intre în joc, dar care îi poate fi şi premiu dacă lucrurile se termină cu bine.
    Proiecţia de la TIFF a avut loc cu casa închisă, iar asta spune multe atât despre apetitul românilor pentru filme realizate de cineaştii din noul val, cât şi despre gradul de anticipare pe care îl generează prezenţa unui film românesc la un festival precum cel de la Cannes.
    În concluzie, La Gomera e un film care merită apreciat din multe puncte de vedere, şi mai ales pentru faptul că se apropie de producţiile din ţări cu o industrie cinematografică superioară mizând nu pe elemente care să şocheze, ci pe unele care oferă pur şi simplu o perspectivă nouă, inedită asupra unui subiect care este, la bază, unul simplu. Filmul va ajunge la finalul acestui an în cinematografe şi vă invit să îl urmăriţi.

    Nota: 7.5/10

    ​La Gomera
    Regia: Corneliu Porumboiu
    Distribuţie: Vlad Ivanov, Catrinel Marlon, Rodica Lazăr
    Durată: 1 oră 37 minute
    Data lansării: ecembrie 2019

  • Actriţa Elle Fanning şi regizorul Yórgos Lánthimos, în juriul Festivalului de la Cannes 2019

    Lor li se vor alătura creatorul de benzi desenate şi regizorul francez Enki Bilal (Bug), scenarista şi regizoarea americană Kelly Reichardt, regizoarea italiană Alice Rohrwacher, regizorul polonez Pawel Pawlikowski şi actriţa şi regizoarea Maïmouna N’Diaye, din Burkina Faso.

    Regizorul mexican Alejandro González Iñárritu, premiat cu patru trofee Oscar, a fost ales preşedintele juriului internaţional al ediţiei de anul acesta, a 72-a, a Festivalului de Film de la Cannes, care va avea loc în perioada 14 – 25 mai. Inarritu îi succede în acest rol actriţei australiene Cate Blanchett.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO

    In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.

    Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.

    Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.

    Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.

    Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.

    Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.

    In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.

    In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.

    Nota: 8,5/10

  • Cannes 2018: Netflix îşi retrage filmele din selecţia festivalului

    Ted Sarandos, directorul de conţinuturi al Netflix, a declarat pentru Variety că organizatorii Festivalului de la Cannes au instituit o nouă regulă care interzice includerea în competiţia oficială a filmelor care nu beneficiază şi de distribuţie în cinematografele franceze.

    Sarandos a declarat într-un interviu pentru publicaţia Variety că s-a luat decizia ca Netflix să nu participe anul acesta la festival.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cinepolitica 2018 va fi deschis de cel mai nou film regizat de Fatih Akin

    Premiat la Festivalul de la Cannes 2017, pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger), câştigător al unui Glob de Aur pentru film străin şi cu o coloană sonoră memorabilă, semnată de Josh Homme, solistul formaţiei Queens Of The Stone Age, “În întuneric/ In The Fade” a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar 2018.

    “In The Fade” va fi distribuit în cinematografele din România de Independenţa Film, din 20 aprilie.

    Un alt film care a atras atenţia prin distribuţia sa şi care face parte din selecţia Cinepolitica 2018 este “Interpretul/ The Interpreter”, un road movie dulce-amărui în regia lui Martin Sulik, care îi are în rolurile principale pe marele cineast ceh Jiri Menzel şi pe charismaticul actor austriac Peter Simonischek (“Toni Erdmann”). Oscilând între comedie şi tragedie, “Interpretul” plimbă spectatorul prin Slovacia profundă de după cel de-Al Doilea Război Mondial, alături de cei doi bărbaţi, unul evreu, celălalt urmaşul unui ofiţer nazist, urmăriţi de un trecut întunecat şi ambiguu.

    Din selecţia Cinepolitica nu lipsesc nici producţiile autohtone. “Un pas în urma serafimilor”, lungmetrajul de debut al regizorului Daniel Sandu, recent premiat cu opt trofee Gopo, printre care cele pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor, este o poveste inspirată din viaţa cineastului. Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot, încearcă să se adapteze într-un seminar teologic ortodox, dar curând descoperă că sistemul este corupt şi abuziv, iar minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar. Proiecţia va fi urmată de dezbaterea “Politică, compromisuri şi constrângeri în sistemul religios”.

    Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

  • Cannes 2018: Benicio del Toro este preşedintele juriului Un Certain Regard

    Organizatorii festivalului spun despre Benicio del Toro – care îi succede în acest rol Umei Thurman, preşedintele juriului de anul trecut – că este “nu numai un iubitor al filmului, ci şi un actor strălucit” şi “un artist care nu cunoaşte limitele”.

    Benicio del Toro a fost membru al juriului competiţiei oficiale de la Cannes în urmă cu opt ani, când laureatul premiului Palme d’Or a fost filmul regizorului taiwanez Apichatpong Weerasethakul “Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Filmele produse de platforme de streaming, precum Netflix, interzise în competiţia de la Cannes

    “Oamenii de la Netflix iubesc covorul roşu. Le-ar plăcea să fie prezenţi cu alte filme. Dar înţeleg că intransigenţa propriului lor model nu corespunde cu a noastră”, a declarat Thierry Fremaux, într-un interviu care a apărut în publicaţia Le Film Francais.

    În acelaşi interviu, Fremaux a mai spus că selfie-urile vor fi interzise pe covorul roşu începând cu ediţia din acesta an a Festivalului de Film de la Cannes.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cate Blanchett este preşedintele juriului Festivalului de la Cannes 2018

    “Un preşedinte dedicat” este ceea ce au promis organizatorii festivalului când au ales-o pe Cate Blanchett, actriţă recompensată cu două premii Oscar, dar şi o figură a mişcării împotriva hărţuirii sexuale.

    Cate Blanchett este a 12-a femeie aleasă preşedinte al juriului de pe Croazetă, la patru ani după regizoarea neozeelandeză Jane Campion. În vârstă de 48 de ani, ea îi succede regizorului spaniol Pedro Almodovar, preşedinte al juriului în 2017, când premiul Palme d’Or i-a fost decernat suedezului Ruben Ostlund, pentru filmul “Pătratul/ The Square”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De pe covorul roşu, la cinema Elvira Popescu

    ”Care este cea mai mare provocare în conducerea unui muzeu?“ întreabă jurnalista Anne, personaj interpretat de Elisabeth Moss, în deschiderea trailerului pentru filmul The Square. Filmul, în regia suedezului Ruben Östlund, a câştigat anul acesta premiul Palme D’Or, acordat la festivalul de la Cannes, şi este, totodată, unul dintre capetele de afiş din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (anul acesta, festivalul se desfăşoară între 13 şi 22 octombrie).

    În cadrul acestuia, de opt ani, producţiile elitiste de pe covorul roşu sunt aduse şi în cinematografe bucureştene precum Cinema Pro, Cinema Elvira Popescu, Cinemateca Eforie, Cinema Muzeul Ţăranului, dar şi în săli de cinema din alte şapte oraşe din ţară. Răspunsul la întrebarea jurnalistei vine din partea directorului muzeului şi este unul complex, cu referire la situaţia artei contemporane, pe care, în mod comic, Anne nu o înţelege, după cum reiese din reacţia ei: ”OK“.

    L-am întrebat acelaşi lucru pe regizorul Cristian Mungiu, referindu-mă la provocările organizării festivalului de film, precum şi la cele pe care le are ca regizor în România. ”Când organizez festivalul, cea mai mare provocare este, în primul rând, finanţarea. Este destul de complicat, iar anvergura acestuia este dată de capacitatea de a-l finanţa cât mai bine“ – vine răspunsul.

    Regizorul nu menţionează cifra exactă referitoare la dimensiunea bugetului necesar organizării festivalului, însă precizează că aceasta ”este de ordinul sutelor de mii de euro, în vreme ce festivaluri de anvergură similară din alte părţi ale lumii au bugete de peste 1-3 milioane de euro“. Oferă o comparaţie şi cu celelalte festivaluri de pe piaţa locală: este un buget de aproape şapte ori mai mic decât al celui mai mare buget de festival de film din România – Transilvania International Film Festival (TIFF), iar acesta are, la rândul lui, un buget de câteva ori mai mic decât al Festivalului Naţional de Teatru şi de zeci de ori mai mic decât al festivalului George Enescu. ”Avem toată stima pentru aceste manifestări dinspre alte arte, dar, nu ştiu de ce, cinematografia, care are mari cheltuieli ca să organizeze un festival, trebuie să fie întotdeauna la coada listei. Există nişte liste de acestea de festivaluri zise «naţionale», la minister, care primesc întotdeauna sprijin; or pe ele nu este niciun festival de film. Sperăm şi noi într-o bună zi la ideea că se poate face o listă adiacentă şi pentru festivalul de film.“ Mungiu spune că nu a purtat discuţii cu autorităţile în acest sens, însă speră la o astfel de iniţiativă care să sosească din partea lor.

    Dimensiunea bugetului pentru organizarea unui festival de acest tip este, de altfel, reprezentativă pentru întreaga piaţă locală a filmului: în Franţa, de pildă, se fac 200-300 de filme anual, din diferite categorii, deopotrivă cu bugete reduse, care variază între 500.000 şi 1 milion de euro, dar şi cu valori de peste 5 milioane de euro, ajungând chiar şi la 30 de milioane de euro. ”Noi facem 10-12 filme pe an, iar bugetele filmelor noastre sunt, pentru majoritatea, de sub un milion de euro, variind între 300.000 şi 1 milion de euro. Cred că bugetele cele mai mari ale filmelor româneşti sunt până în 1,5-2,5 milioane de euro; mai mult nu“, descrie regizorul situaţia de pe piaţă.

    Problema sesizată de el nu este însă legată de bugetele de producţie, pe care le descrie ”rezonabile“, ci de modul în care autorităţile privesc domeniul şi finanţarea acestuia. ”Sunt foarte îngrijorat că la un moment dat s-au exprimat nişte voci din Parlament care considerau că şi banii pe care îi avem, undeva la 10-12 milioane de euro pe an, sunt prea mulţi, deşi toată această sumă, tot bugetul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) pentru tot cinemaul românesc, este mai mic decât al unui film francez de succes, cu buget mediu.“ în aceste condiţii, reuşitele înregistrate de filmele româneşti sunt semnificative.

    ”Ne descurcăm colosal de bine la nivelul bugetului pe care îl avem, dar aceste bugete explică de ce nu putem face filme cu urmăriri de maşini, cu cai, de război etc. Oamenii se întreabă de ce facem filme în apartamente în care cineva e filmat cum îşi bea ciorba. Noi facem un anume gen de cinema care reflectă realitatea din jurul nostru şi aceasta este marca principală pentru care noi suntem foarte stimaţi – o anume revalorificare a realismului în cinema. Dar este o revalorificare foarte personală care în momentul de faţă constituie o tendinţă importantă din cinemaul mondial. Noi (reprezentanţii breslei, n.red.) credem că facem un anume gen de cinema, care este mai modern decât timpurile pe care le trăim aici, cultural şi, în special, cinematografic.“ Or, educaţia în acest sens nu a fost susţinută nici de dispariţia de pe piaţă, de pildă, a revistelor de cinema – ”ca atare nu mai are cine să comenteze, din cale afară, filmele acestea în absolută cunoştinţă de cauză şi să le plaseze unde le-ar fi locul“.

    Acesta este de altfel şi scopul festivalurilor de tipul lui Les Films de Cannes à Bucarest, potrivit lui Mungiu. ”Au rolul de a obişnui oamenii cu un anume fel de radicalism; atunci când nu percepi acest ritm, ţine şi de tine, nu doar de producătorii de film. Dacă stai şi te uiţi numai la desene animate Disney de la doi ani până la 18 ani şi apoi la seriale TV şi filme americane, sigur că este greu să percepi şi un alt ritm, dar vina nu este numai a noastră, este şi a ta, în calitate de consumator, că nu te-ai educat destul.“

    Cristian Mungiu spune că nu există un profil sociologic al tipului de public care vine la festivalul pe care îl coordonează, însă punctează: ”Chiar dacă îi uneşte dorinţa de a vedea aceste filme, sunt oameni de toate vârstele, poate puţin mai educaţi decât media, sunt oameni care au avut probabil o expunere şi un interes pentru cinema, pentru literatură, sunt deschişi, ies din casă. Trăim într-o societate foarte sedentară; majoritatea părinţilor noştri nu mai ies din casă, stau şi se uită la televizor şi se prostesc văzând anumite canale de televiziune încontinuu. Festivalul este pentru oameni care încă au interesul şi capacitatea să poată discuta.

    “ Publicul de acest tip a crescut în cei opt ani de istorie a festivalului pe piaţa locală de la 3-4.000 de oameni la 25.000 anul trecut. ”Cel mai important este nu numai că a crescut numeric, fiindcă a crescut şi pe baza numărului de proiecţii, dar şi că a crescut ca indivizi, ca unici, care vin să descopere filmele acestea. Lucru pe care ne dorim să îl facem şi de acum înainte: să fie cât mai mulţi cei care descoperă plăcerea unui dialog în sala de cinema.“ Cât din costurile organizării festivalului sunt acoperite de vânzarea biletelor? ”Vânzarea biletelor cred că nu acoperă nici a douăzecea parte din acest buget – exploatarea de cinema în România nu aduce beneficii comerciale de luat în seamă, nu ai cum să faci acest lucru, fiindcă drepturile de difuzare a filmelor costă colosal de mult. Este nevoie să implici resurse private astfel încât filmele acestea să ajungă la spectatori – de regulă, dintr-un bilet de cinema de 15 lei, cred că înapoi la organizator ajung undeva la 25-30%.“

    Regizorul spune că îşi doreşte ca festivalul să câştige notorietatea prin care publicul să fie informat de existenţa festivalului, iar cei care vin să îşi facă o hartă personală de proiecţii, după ce consultă site-ul evenimentului; ”să nu mă întâlnesc eu cu cineva pe stradă într-o lună de aici încolo să zică aoleu, nu am ştiut că a fost festivalul că aş fi venit. Acesta este obiectivul principal“. Apoi, i-ar plăcea ca oamenii să descopere cât mai multe filme, să înţeleagă că acestea sunt importante nu doar pentru conţinutul lor, ci că trebuie să stea şi în sală la discuţii cu regizorul ca să înţeleagă mai bine şi mai multe despre acestea. Regizorul consideră că participarea publicului românesc la festival ar fi şi o dovadă de respect faţă de invitaţii acestuia, cineaşti de calibru mondial, care fac un efort să fie prezenţi. ”Ei ar putea fi în această perioadă la o grămadă de alte festivaluri reputate din toată lumea şi totuşi aleg să vină aici să îşi prezinte filmul. Mi-aş dori foarte mult să existe curiozitate în rândul publicului, chiar dacă noi avem de regulă un public timid“, descrie el comportamentul celor prezenţi la ediţiile anterioare ale festivalului.

    De altfel, următoarea provocare în organizarea festivalului se leagă de aducerea oaspeţilor de un calibru care să participe la eveniment. Potrivit lui, sunt peste 4.000 de festivaluri de film în toată lumea, iar la toate acestea este nevoie de nume importante, care atrag atenţie. La ediţia de anul acesta a Les Films de Cannes à Bucarest, de pildă, vin cineaşti precum Béla Tarr, regizorul maghiar cunoscut pentru filme precum The Turin Horse şi Sátántangó, cineastul francez Laurent Cantet, câştigătorul premiului Palme D’Or în 2008 cu drama Entre les murs, regizorul şi scenaristul italian Antonio Piazza, regizorul dramei Sicilian Ghost Story, prezentată în festival, jurnalistul şi criticul de film francez Jean-Michel Frodon, care a scris pentru publicaţii precum Le Point, Le Monde, şi a fost redactorul-şef al revistei Cahiers du cinema. ”Este un festival mic, dar în care avem o particularitate şi anume faptul că eu îi invit pe acei oameni pe care i-am cunoscut la un moment dat eu însumi într-un alt festival, într-un anumit context şi, ca atare, ne putem permite să aducem oaspeţi cu mult mai importanţi decât anvergura acestui festival. Ei vin la festival dintr-un fel de amiciţie pentru mine şi dintr-un fel de stimă pentru cinematografia română şi pentru publicul de aici“, spune regizorul.

    O altă provocare se leagă de aducerea de proiecţii de anvergură în avanpremieră. ”Putem face acest lucru de regulă datorită unei relaţii speciale pe care o am eu cu festivalul de la Cannes şi a unei anume reputaţii pe care încerc să o exploatez. Reuşim mai mult decât majoritatea festivalurilor din lume să avem cele mai multe premiere care au fost în mai la Cannes în acelaşi festival. Cred că avem mai multe decât sunt în New York Film Festival, Toronto sau alte festivaluri cu bugete de 100 de ori mai mari.“ Regizorul spune că ”dacă e să înceapă undeva aceste filme în România, atunci încep la acest festival“, coorganizat cu Thierry Frémaux, directorul Institutului Lumière şi al Cannes Film Festival.

    Legat de provocările sale ca regizor în România, acestea constau în găsirea de timp pentru propriile proiecte. ”M-am lansat în foarte multe iniţiative, mi-ar plăcea ca multe lucruri să se întâmple în România legate de aceste festivaluri pe care le organizez, legate de restaurarea lanţului de cinematografe de care avem noi nevoie, legate de rescrierea legislaţiei de cinema de care avem nevoie şi am încercat, pe cât posibil, în ultimii 10 ani să mă implic în toate lucrurile acestea. Am ajuns însă la o vârstă la care cred că nu mai pot să continuu pe toate fronturile acestea şi sper ca aceia care sunt mai tineri să aibă energia şi echilibrul necesare şi limpezimea la cap ca să poată să continue toate aceste lucruri. Iar eu să pot să îmi văd de misiunea mea principală: filmul.“

    Ieşeanul Cristian Mungiu şi-a câştigat reputaţia internaţională datorită filmelor despre societatea românească, în diferite etape ale acesteia: 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Amintiri din Epoca de Aur sau Occident, După dealuri, Bacalaureat. A studiat literatura engleză la Universitatea din Iaşi, a lucrat pentru câţiva ani ca profesor şi ca jurnalist; ulterior, s-a înscris la Universitatea de Film din Bucureşti, unde a studiat regia de film. Evoluţia lui este strâns legată de Festivalul de Film de la Cannes, unde s-a făcut remarcat încă de la debutul său, din 2002: atunci a ajuns la Quinzaine de realisateurs, o secţiune a festivalului dedicată regizorilor independenţi, cu primul său film – Occident. în 2007 a scris şi regizat 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, care a câştigat marele premiu Palme d’Or al festivalului. Filmul lui din 2012, După dealuri, a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu în cadrul festivalului din 2012, iar Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, protagonistele acestuia, au primit premiul pentru cea mai bună actriţă.

    Regizorul Cristian Mungiu nu oferă detalii despre următoarele sale proiecte: ”Sunt atâtea etape preliminare în viaţa unui filmmaker până se hotărăşte ce are de făcut – nu îmi place să vorbesc nici până când e încheiată filmarea; după aceea e ceva de povestit“.

    în ceea ce priveşte industria românescă a filmului, punctează: ”Sigur că mi-ar plăcea să crească până într-acolo încât să îşi merite acest mare nume de «industrie». Deocamdată este o manufactură, dar ce îmi doresc este să reuşesc să ne menţinem la nivelul acesta de interes pe care îl avem pentru filmele româneşti din ultimii 10 ani vreme de măcar încă 10 ani de acum încolo şi atunci va fi OK“. Spune, de asemenea, că nu îi place să dea sfaturi tinerilor regizori, aşa cum ”nici mie nu îmi plăcea să ascult sfaturi la vremea respectivă. Trebuie doar să îşi urmeze talentul, instinctul, să se instruiască şi să nu creadă că s-au născut artişti fiindcă viaţa este complexă. Trebuie să facă tot ce cred ei mai bine să-şi împlinească vocaţia“.

  • Începe a VIII-a ediţie a Festivalului “Les Films de Cannes à Bucarest”

    “Les Films de Cannes à Bucarest” are loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului şi Cinemateca Eforie.

    În prima zi sunt programate proiecţiile a 4 filme de Palme d’Or şi o sesiune Q&A cu Ruben Östlund, câştigătorul Palme d’Or 2017.

    După gala de deschidere care va avea loc vineri, de la ora 19:00, la Cinema Muzeul Ţăranului va fi proiectat, de la 20.30, filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” în prezenţa echipei de realizatori. Tot de la 20.30, la Cinema PRO va rula filmul câştigător al Palme d’Or-ului de anul acesta, “The Square”, apoi va avea loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri pe Skype cu regizorul suedez Ruben Östlund.

    Totodată, la Cinema Elvira Popescu va rula “Entre les murs”, Palme d’Or-ul regizorului francez Laurent Cantet, unul dintre cei doi invitaţi speciali ai festivalului, căruia îi este dedicată şi o retrospectivă. Laurent Cantet va ajunge în România pe 18 octombrie şi va prezenta filmul “Retour à Ithaque”, care va fi precedat şi de proiecţia scurtmetrajului său, “Tous à la manif”, pentru care a primit premiul Jean Vigo în 1994. Pe 19 octombrie, Laurent Cantet va participa la premiera celui mai recent film al său “LʼAtelier”, aflat anul acesta la Cannes în competiţia Un Certain Regard şi va răspunde, după proiecţie, întrebărilor publicului.

    Cel de-al patrulea film de Palme d’Or proiectat vineri este “Pelle the conqueror” (1987), în regia lui Bille August. Cineastul a cucerit două asemenea trofee la Cannes şi a devenit primul câştigător al Palme d’Or-ului care a decis să facă un film pentru piaţa chineză. Filmul se numeşte “The Chinese Widow” şi va putea fi vizionat duminică, de la ora 17.30, la Cinema Muzeul Ţăranului, în cadrul Focus-ului dedicat Chinei la această ediţie de festival.

    În deschiderea Focus China se va proiecta scurt-metrajul “A Gentle Night” de Qiu Yang (Palme d’Or, Cannes 2017). Proiecţia va avea loc sâmbătă, la Cinema Muzeul Ţăranului, începând cu ora 18.00 şi va fi prezentată de criticul de film Maggie Lee (Variety) în prezenţa pe Skype a regizorului Qiu Yang. Filmul “A Gentle Night” va fi urmat de lungmetrajul “Mystery” de Ye Lou, (Un certain regard, Cannes 2012).

    Din secţiunea Focus China, mai face parte “I Am Not Madame Bovary”, filmul lui Xiaogang Feng, care a avut premiera mondială la Cannes şi a câştigat apoi numeroase premii în festivaluri din întreaga lume.

    Filmul “Angels Wear White” va aduce pe ecrane realizarea lui Vivian Qu, unul dintre cei mai reputaţi şi stimaţi cineaşti chinezi contemporani.

    “The Assassin”, câştigător al Premiului pentru regie la Cannes în 2015 şi propus de Taiwan la Oscar este poate unul dintre cele mai vizionate filme recente, al cărui dialog este în limba chineză, fiind o superbă explorare a istoriei artelor marţiale, primită cu superlative de presa internaţională. În timpul dinastiei Tang, în secolul IX, o femeie-asasin primeşte ordin să omoare un nobil pe care-l iubise cândva. “Cadru cu cadru, este poate cel mai răvăşitor de frumos film pe care l-a făcut Hou, şi cu siguranţă cel mai captivant.” – Variety

    Focus China se va încheia cu câştigătorul de anul acesta al Leopardului de Aur de la Locarno, “Mrs Fang”. Filmul documentaristului radical Wang Bing spune o poveste care a generat o întreagă dispută etică atât în perioada realizării, cât şi după premiera la prestigiosul festival elveţian. “Mrs Fang” este prezentat în parteneriat cu Astra Film Sibiu – fiind unul dintre cele 4 documentare prezente la Cannes, pe care cele două festivaluri care se desfăşoară în paralel au decis să le prezinte concomitent şi în premieră, în această săptămână în Bucureşti şi la Sibiu.

    În acest weekend are loc şi Retrospectiva Béla Tarr, cu patru dintre cele mai puternice filme ale regizorului. Astăzi se proiectează filmul “Almanac of Fall” (1985) de la ora 20.30, la Cinemateca Eforie, iar sâmbătă va rula, în acelaşi loc, de la 15.45, capodopera cineastului, Werckmeister Harmonies (2001) şi, de la ora 19.00, filmul premiat la Veneţia după care regizorul a decis să renunţe la cariera de cineast, The Turin Horse (2011). Tot la Cinemateca Eforie va fi proiectat duminică, de pe peliculă, filmul de 7 ore şi jumătate al regizorului, Satantango (1994).

    Béla Tarr, un lup singuratic al cinemaului Est-European post-tarkovskian acceptă rar ieşirile în public, astfel încât întâlnirea de sâmbătă la Cinemateca Eforie, când regizorul va intra în dialog cu reputatul critic francez Jean Michel Frodon, invitat special al festivalului, este de neratat.

    Duminică publicul cinefil bucureştean va avea şansa de a-l vedea în carne şi oase pe unul dintre cei mai tineri şi talentaţi actori ai momentului, Louis Garrel. Provenit dintr-o familie de cineaşti şi prezent în două pelicule care vor rula în acest weekend la ediţia a VIII-a a “Les Films de Cannes à Bucarest”, Louis Garrel va răspunde întrebărilor publicului după proiecţia de la Cinema Pro a filmului “Le Redoutable”, în regia lui Michel Hazanavicius, unde interpretează personajul lui Jean-Luc Godard, figură emblematică a Noului Val Francez.

    În fiecare seară, după proiecţii, cinefilii sunt aşteptaţi la un pahar de vin, la Appollo 111 (Str. Actor Ion Brezoianu, nr. 23 – 25) să povestească despre filmele zilei şi despre cele care vor urma.

    Programul complet al Festivalului este disponibil la adresa: www.filmedefestival.ro