BusinessMagazin

Tag: calarie

  • Povestea antreprenoarei care a renunţat la viaţa in America pentru a deschide o afacere în România. Acum face sute de mii de euro cu un business in stil american

    „Maggie’s Ranch a fost visul meu din copilărie. Este totodată o modalitate prin care mă simt aproape de casă. Atunci când oamenii vizitează Maggie’s Ranch – şi am auzit asta deseori – simt că şi-au luat o vacanţă în Statele Unite, fără să aibă nevoie de paşaport”, descrie Maggie Marina businessul pe care îl administrează la Râşnov.

    Maggie’s Ranch, ferma ce aminteşte de Vestul Sălbatic american, se întinde pe o suprafaţă de 2 hectare şi este formată dintr-un hotel de 30 de camere, un restaurant tip Steak House, un teren de tenis cu zgură, o piscină/jacuzzi şi biciclete de munte; din peisaj nu lipsesc, evident, caii.
    Valoarea veniturilor generate de Maggie’s Ranch a ajuns anul trecut la 600.000 de euro, iar profitul net se plasează la circa 100.000 de euro anual.

    Planurile antreprenoarei pentru vara aceasta includ însă şi inaugurarea unui parc de aventură, a unei săli de evenimente cu 250 de locuri, dar şi extinderea cu un restaurant în Bucureşti. Investiţiile în noile proiecte au ajuns până acum la circa 100.000 de euro.
    Pentru anul viitor, lucrează la un plan de extindere a capacităţii de cazare cu încă 40 de camere, împreună cu un centru Spa ce include piscina indoor, diferite tipuri de saună şi de masaj şi alte zone de relaxare.

    Cum a ajuns Maggie Marina să dezvolte un business în România şi nu în Statele Unite? „M-am îndrăgostit de un român”, mărturiseşte ea. L-a cunoscut în Chicago şi a locuit timp de câţiva ani cu el acolo, însă apoi s-a întors în România, cu prilejul unor oportunităţi de afaceri.
    Era perioada anilor 2003-2004, a boomului în imobiliare, iar soţul său venise atunci să investească în acest sector (a cumpărat un teren, a construit şi un hotel în Braşov, afacere din care a ieşit ulterior). „Era o perioadă bună pentru afaceri; m-a invitat să vin cu el, dar eram convinsă că se va întoarce în Statele Unite”, îşi aminteşte ea.

    După aproximativ doi ani şi jumătate în care a aşteptat întoarcerea lui, a decis să îl urmeze. „Primele mele luni petrecute în România nu au fost uşoare. Nu vorbeam limba, cultura era mult diferită de cea americană şi mi-a lipsit enorm familia. Aveam nevoie să îmi găsesc nişte preocupări şi să-mi ţin mintea şi inima ocupate”, spune ea.

    Noua ocupaţie s-a regăsit în îngrijirea a doi cai care „au fost «coechipieri» de căruţă pentru cea mai mare parte a vieţii lor. Unul dintre ei era orb de un ochi, iar celălalt ura oamenii cu toată fiinţa lui”.

    În Statele Unite, Maggie Marina lucra ca antrenor de cai şi instructor de călărie, dar nu s-a ocupat niciodată de caii care aveau probleme mai grave. „Am suficiente poveşti despre primii mei doi cai români pentru a umple paginile unei cărţi pe care, într-o zi, sper să o scriu”, spune ea. Astăzi, la 29 şi 28 de ani, cei doi cai îşi trăiesc „anii de pensie“ la Ranch.

    Cei doi cai au motivat-o să construiască un hambar în stil american în Râşnov, pe care l-a umplut treptat cu alţi cai. După câţiva ani, într-o conjunctură creată de criza economică, proiectul cu cai s-a transformat într-un business.
    Antreprenoarea povesteşte că soţul ei i-a spus: „Maggie, trebuie să găsim o modalitate prin care să strângem bani să plătim cheltuielile cu caii, altfel va trebui să îi vindem”.

    Costurile de îngrijire a unui cal se ridică la câte sute de euro în fiecare lună: „Dacă vorbim despre modul în care eu am grijă de caii mei, este foarte costisitor: încerc să fac ce este cel mai bine pentru ei, acest lucru înseamnă fân de cea mai bună calitate, cea mai bună îngrijire medicală şi găsirea celor mai buni îngrijitori”. 

    De altfel: „Cel mai ieftin lucru legat de a fi proprietarul unui cal este de fapt achiziţia propriu-zisă a acestuia”,  spune ea.
    Vânzarea cailor nu era o opţiune pentru Maggie Marina: „Nu poţi să îţi vinzi copiii”, astfel a decis să pregătească caii cu scopul de a organiza ore de echitaţie pentru călăreţi neexperimentaţi.

    Ulterior, a început să organizeze şi tabere pentru copii, iar de acolo, businessul a explodat. A devenit necesară construirea unui manej acoperit, iar după aproximativ un an, au construit şi o cabană.
    „Iniţial era un loc în care să stăm noi, familiile noastre şi prietenii noştri şi poate, când aveam taberele, îi puteam găzdui şi pe copii. Am realizat apoi că oamenii vor să rămână acolo”, descrie Maggie Marina modul în care s-au orientat spre un business în domeniul turismului. În mod natural, a venit apoi, spune ea, nevoia de a transforma cabana într-un loc mai mare, într-un hotel, cât şi cea de a construi un restaurant. 

    „Nu ne imaginam că în 12 ani lucrurile vor evolua în ceea ce sunt în prezent. Am construit totul cărămidă cu cărămidă, puţin câte puţin, am început cu hambarul şi cu doi cai, am ajuns apoi la cinci cai, apoi am construit manejul”, descrie Maggie Marina modul în care a construit businessul, precizând că nu a calculat niciodată valoarea totală a investiţiei.

    De-a lungul acestor ani, spune că a învăţat multe şi importante lecţii de viaţă. „Prima lecţie, pe care o cam ştiam deja, dar care s-a confirmat oficial, a fost aceea că viaţa unui cal şcolar nu este atât de uşoară precum pare, mai ales când stă şase ore în coardă şi merge în cerc încercând să suporte un călăreţ neexperimentat.”

    O altă lecţie pe care a învăţat-o este că pentru o afacere de succes trebuie să „vinzi ceea ce îşi doreşte clientul – lucru care este posibil să nu fie ceea ce vrei tu să vinzi“. „Mi-am dorit să îi învăţ pe oameni cum să călărească corect în stilul clasic de călărie englezesc (deoarece acesta este preferatul meu şi îl cunosc cel mai bine), însă majoritatea clienţilor mei au vrut să se urce pe cal şi să plece cu el, atât. Nu îşi doreau să înveţe nimic, doar să se plimbe! Să fim cinstiţi, ei erau în vacanţă şi ceea ce îşi doreau era să se simtă bine, să se relaxeze, nu să se antreneze pentru echipa olimpică de călărie”, glumeşte ea.

    Totuşi, în acel moment, trebuia să decidă dacă va face ceea ce îşi doreşte clientul şi să facă faţă efectelor secundare, respectiv caii chinuiţi şi nefericiţi, sau să pună caii pe primul loc. „După mutatul în România, această decizie a fost, probabil, a doua cea mai grea şi mai curajoasă dintre toate. Am decis să-mi închid şcoala de călărie şi să reduc numărul cailor de la 27 la 11, dintre care patru sunt ponei.”
    Decizia a fost una grea în contextul în care elementul de echitaţie a fost centrul întregii afaceri şi atracţia principală pentru clienţii lor. Spune că nu i-a fost uşor să renunţe; îi vor lipsi, însă toţi sunt pe mâini bune.

    Recent, şi-a schimbat din nou maşina, iar soţul ei a ales „04 MGR“ pentru plăcuţa de înmatriculare.
    „Se pare că în România lumea ţine mult la ce transmit iniţialele de pe aceste plăcuţe. MGR trebuia să fie prescurtarea pentru Maggie’s Ranch. La câteva zile după ce a luat noua maşină, proprietarul unui magazin cu care s-a împrietenit, i-a spus: «Dar, nu înţeleg ceva… După treizeci de cai, cum ati rămas numai cu patru magari?». Amândoi am râs cu lacrimi”, îşi aminteşte ea.

    În ceea ce priveşte dificultăţile în domeniul în care activează, acestea se leagă de găsirea de angajaţi buni: „Vrem să găsim oameni serioşi, conştiincioşi, care să fie mândri de munca lor, acesta este cel mai greu lucru, dar când îi găsim, este minunat şi avem grijă de ei”.
    Numărul angajaţilor Maggie’s Ranch a ajuns la aproximativ 30, însă spune că aceştia nu sunt suficienţi pentru a satisface nevoile afacerii, în plină dezvoltare.

    „Creştem. Vom continua să creştem”, descrie antreprenoarea perioada următoare. Maggie Marina spune că în prezent lucrează la dezvoltarea a trei proiecte, pentru care şi-au bugetat investiţii de aproximativ 100.000 de euro.

    Şi-au propus să transformare manejul acoperit într-un parc de aventură, cu activităţi pentru familiile cu copii, să construiască o sală de evenimente pentru 250 de persoane şi, pe 4 iulie, tot în stil american, au inaugurat şi un restaurant în Bucureşti, în cadrul centrului comercial AFI Palace Cotroceni.

    „Am considerat că este o oportunitate, ni s-a propus, ne-am gândit şi am ajuns la concluzia că este o oportunitate grozavă, de ce nu? Suntem mândri de restaurantul nostru şi de mâncarea noastră, aşadar, de ce să nu o răspândim?”

    Deschiderea restaurantului ar putea fi primul pas spre transformareaîntr-un lanţ de restaurante, în marile oraşe ale ţării.
    Pe termen lung, însă, şi-a propus: „Să mă bucur de viaţă, să râd cât mai mult posibil, să mă menţin ocupată, concentrată. Dacă asta înseamnă extinderea, asta vom face”, descrie antreprenoarea, subtil, planurile sale. 

    Dacă ar fi să dea un sfat pentru tinerii antreprenori, spune: „Pasiunea este cel mai important lucru; îţi vei pune sângele, transpiraţia şi lacrimile în ceea ce construieşti. Trebuie să crezi în produsul tău, în ceea ce vinzi, în ceea ce faci, dacă nu ai pasiunepentru ceea ce faci, nu merită.
    Găsiţi-vă pasiunea”. 

    Smart Business
    este o emisiune în care dorim să vi-i aducem în faţă, în cadrul unui material video publicat pe site-urile şi paginile de Facebook ale revistei Business Magazin şi Ziarului Financiar, pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar.

  • Ce e mai important decât maşina de lux

    În ultimii ani, în domeniul echitaţiei s-a petrecut o veritabilă explozie, acest sport devenind tot mai popular în rândul românilor. Dincolo de pasiunea pentru cai, mai mulţi antreprenori au decis să dezvolte businessuri pe baza acestei tendinţe, înfruntând parcă starea în care se află hergheliile din România. Centrele de agrement din domeniu s-au înmulţit în ultimii ani, dar costurile pentru practicarea echitaţiei nu sunt mici, nici pentru întreţinerea cailor, iar pentru performanţe în concursuri sumele necesare sunt ameţitoare. Cât de profitabile sunt centrele de echitaţie sau afacerile de turism ecvestru?

    Îmi aduc bine aminte de prima mea experienţă pe şaua unui cal: să fi avut vreo 7 sau 8 ani, iar părinţii s-au gândit să ne ducă, pe mine şi pe sora mea, la un centru de echitaţie. La vremea respectivă era ceva destul de rar, ţin minte că am stat o bună perioadă de timp pe bancheta din spate a maşinii până să ajungem acolo; odată ajuns, însă, am fost fascinat de frumuseţea şi nobleţea cailor. Nu mi-am închipuit că o să ajung, mulţi ani mai târziu, să scriu despre popularitatea tot mai mare a acestui sport.

    Deşi nu am mai mers de multe ori la un centru de echitaţie, fascinaţia mea pentru cai a rămas aceeaşi. Pare, de altfel, că tot mai mulţi români încep să împartă sentimente de acelaşi tip. Dincolo de pasiune, însă, calul poate fi şi un business – mai profitabil sau mai puţin profitabil.

    Cele mai recente date ale Ministerului Agriculturii, din luna iunie a acestui an, arată că în România există puţin peste 511.000 de cai; dintre aceştia, doar 2.500 aparţin unor companii sau asociaţii private. Acesta ar trebui să fie, în teorie, numărul cailor folosiţi pentru echitaţie sau alte activităţi în cadrul centrelor de agrement. Numărul este însă mai mare, pentru că în România există un număr ridicat de pensiuni sau alte unităţi de agroturism ce oferă clienţilor posibilitatea de a se plimba pe cal, fără a declara aceste lucruri autorităţilor. La nivelul întregii ţări sunt în jur de 150 de centre de echitaţie şi tot mai mulţi români sunt interesaţi de acest sport. Astfel, creşte şi numărul celor care deţin cai pentru agrement, fie ca afacere, fie pentru uzul personal, în condiţiile în care doar cazarea unui cal costă în jur de 350 de euro pe lună. La care se adaugă însă tot felul de alte costuri – de pildă cele cu medicamente, cu antrenamentul sau cu participarea la concursuri.

    „Nici în visele mele cele mai optimiste nu am crezut că în ultimii trei ani va fi aşa un boom în dezvoltarea echitaţiei româneşti”, povesteşte Sorin Săveja, secretarul general al Federaţiei Ecvestre Române. „E ceva de necrezut, o veritabilă explozie, mai ales în zona Bucureştiului: cererea depăşeşte oferta cu mult, nu găseşti un loc unde să laşi un cal în pensiune”, argumentează Sorin Săveja.

    În afară de cluburile oficiale afiliate federaţiei, spune el, sunt numeroase cluburi private deţinute sau administrate de cascadori sau de persoane private. Între avantajele cluburilor care se afiliază la Federaţia Ecvestră Română, explică Săveja, în primul rând se numără faptul că astfel beneficiază de avantajele legii sportului şi nu sunt plătitoare de TVA. „Apoi, beneficiază de posibilitatea de a fi sponsorizate în limita legii, cu 6% – sigur, legea e foartă proastă, de asta călăria e în proporţie de 99,9% privată în România. Noi ne jucăm cu jucăriile altora; printr-un sistem educaţional pe care noi, ca federaţie, îl impunem, încercăm să ridicăm gradul de pregătire inclusiv în centrele de echitaţie. Persoanele pe care le vedeţi la televizor că prestează prin pensiuni nu au dreptul de practică decât dacă dau un examen şi au minimum un carnet de monitor, ca să nu mai zic instructor. Mai mult, la doi ani de zile trebuie să urmezi un curs scurt de verificare, altfel îţi pierzi dreptul de practică. Când organizăm un curs sunt cozi cât casa, pentru că ei răspund juridic; în călărie se poate întâmpla orice, de la a rupe un deget până la a omorî un om”, spune reprezentantul Federaţiei.

    Tot el povesteşte că în 2013, în Statele Unite s-a calculat numărul accidentelor în ramurile sportive; faţă de motociclism, călăria are un grad de risc de 27 de ori mai mare. „Sigur, era vorba de cazuri spitalizate: în călărie 40% din accidente sunt pe jos, nu călare; calul te loveşte, te muşcă, te împinge sau te calcă.”

  • Karpatia Horse Trials, competiţie ecvestră pe domeniul Cantacuzino din Floreşti

    Pentru prima oară în România, sportul nobil prin excelenţă este organizat într-un loc de o mare încărcătură istorică, ce păstrează vocea vremurilor de prestigiu din România. Timp de trei zile, Domeniul Cantacuzino va redeveni un spaţiu plin de viaţă, elegant şi autentic, destinat pasionaţilor de călărie, dar şi iubitorilor istoriei nobiliare din România.

    Istoria mereu fascinantă a vremurilor aristocratice, cu prinţi şi prinţese, cu poveşti de iubire intense şi adesea tragice, cu caleşti elegante şi parfum de poezie, este încă vie şi poate fi descoperită în plină contemporaneitate. La doar 80 de kilometri distanţă de Bucureşti, există un domeniu care stă mărturie pentru una dintre cele mai frumoase epoci ale istoriei României, epoca nobiliară a începutului de secol XX. Este vorba despre Domeniul Cantacuzino din Floreşti, având în centru ceea ce la, început de secol XX, era considerat o bijuterie arhitecturală, palatul Micul Trianon. Spiritul şi farmecul acestei clădiri concepute de arhitectul I.D. Berindei s-au păstrat chiar şi după un secol plin de evenimente zguduitoare. Recuperat de către Maria Ioana Cantacuzino, clădirea a ajuns în prezent  în posesia Fundaţiei Cantacuzino Floreşti care doreşte să-i redea strălucirea de altădată şi să-l transforme într-un spaţiu care să găzduiască evenimente speciale, unice în România.

    Renaşterea, concretă şi simbolică a Domeniului Cantacuzino, se va face printr-un eveniment demn de spaţiul său nobil – Karpatia Horse Trials, competiţie ecvestră internaţională, împărţită pe trei categorii de participanţi şi compusă din probele de dresaj, obstacole şi cross-country. Programul celor trei zile mai cuprinde un concurs demonstrativ de atelaje cu doi şi patru cai, demonstraţii ecvestre şi o demonstraţie de leadership asistat de cai. Atmosfera aristocrată dată de eleganţa echitaţiei va fi îmbogăţită printr-o paradă de ogari, precum şi prin expoziţii de fotografie, pictură şi obiecte realizate manual. Pe domeniul de 130 de hectare de păşuni, alei de castani şi platani centenari care întregesc aerul Belle Époque conferit de palatul Micul Trianon, publicul va avea şi posibilitatea unei imersiuni în istoria fascinantă a locului, putând să cunoască întreg domeniul prin plimbări cu trăsura.

    Competiţiile din cadrul primei ediţii Karpatia Horse Trials sunt organizate în colaborare cu Asociaţia Sportivă Hipohouse, cu implicarea şi participarea directă a Federaţiei Ecvestre Române (FER) şi a Federaţiei Ecvestre Internaţionale (FEI).
    Informaţii despre eveniment găsiti şi pe http://www.karpatiahorse.ro/ sau pe pagina oficială de Facebook, https://www.facebook.com/karpatiahorse.

    Preţul participării la eveniment este de 10 lei pe zi iar biletele biletele pot fi achizitionate de la intrare. Incasările obţinute vor ajunge în fondul destinat restaurării întregului Domeniu.

    Micul Trianon – o istorie tumultoasă de peste 100 de ani

    Istoria palatului Micul Trianon coboară până în 1911 când prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), unul dintre cei mai bogaţi oameni ai epocii sale, cunoscut şi sub numele de Nababul, descendent al lui Constantin Brâncoveanu şi de două ori prim-ministru al României, începe construcţia acestuia pe locul vechiului conac (construit între 1840 şi 1842 de către vornicul Grigore Cantacuzino). Aspirând să-i confere un aspect la fel de spectaculos precum cel al palatului Trianon de la Versailles, palatul a fost construit pe trei niveluri inegale (demisol, parter şi etaj), faţada conţinând zece coloane neoclasice. Domeniul cuprindea grădini de agrement şi terenuri de vânătoare şi echitaţie, iar în partea de sud un parc imens cu arbuşti rari în jurul unor copaci bătrâni, care a fost completat de către arhitectul Emile Pinard cu o grădină à la française. Criza economică şi izbucnirea Primului Război Mondial, precum şi moartea Nababului în 1913 au împiedicat finalizarea proiectului. Nici după al Doilea Război Mondial lucrările de restaurare şi utilizarea palatului nu au fost posibile, pentru că Micul Trianon a împărtăşit soarta a aproape tuturor reşedinţelor de ţară din România, fiind preluat de către stat.        

    Martor la cele mai negre momente ale istoriei României, Domeniul Cantacuzino din Floreşti are acum şansa să-şi recâştige locul şi imaginea binemeritate, datorită Fundaţiei Cantacuzino Floreşti, al cărei scop este restaurarea întregului domeniu, inclusiv a Micului Trianon, şi promovarea lui la nivel naţional şi internaţional şi introducerea lui în circuitul public.
     

  • Cum vor arăta stadioanele construite pentru Cupa Mondială din Qatar – FOTO

    Încercând să facă uitate controversele din ultima perioadă, autorităţile din Qatar au dezvăluit cele mai recente planuri ale stadioanelor ce urmează să fie construite pentru Cupa Mondială din 2022. 
     
    Stadionul Al Bayt va fi situat în mijlocul unui complex construit pentru eveniment, care va include magazine, restaurante şi zone de agrement precum ciclism sau călărie, relatează ei de la Business Insider.
     
    Designul, despre care autorităţile spun că “reflectă istoria şi cultura Qatar-ului”, este realizat de arhitecţi din statul arab. Fiind unul din stadioanele pe care se vor juca semifinalele, construcţia are o capacitate de 60.000 de locuri. 
     
    Responsabilii cu proiectul au dat asigurări că noul stadion va respecta toate normele de eficienţă energetică, răspunzănd astfel criticilor aduse faţă de lipsa de sisteme destinate reducerii consumului electric.
     
    Al Bayt este al doilea stadion prezentat, după Al Wakrah.

  • Ultimul nechezat al modei: costumele de călărie

    Hainele şi accesoriile de călărie cunosc un reviriment clar: unele firme din industria luxului le produc pentru prima oară, altele scotocesc prin arhive spre începuturile lor ca producători de şei şi hamuri şi alte articole asemănătoare pentru a găsi ceva care să atragă clientul din ziua de azi.

    Clienţii industriei de lux, care lucrează în timpul săptămânii şi îşi petrec, de multe ori, sfârşitul de săptămână în mijlocul naturii ori la o reşedinţă de la ţară, sunt tot mai interesaţi de moda ecvestră, chiar dacă nu toţi se dau în vânt după călărie. Unora le plac hainele, pălăriile şi cizmele ce amintesc mai mult sau mai puţin de cele purtate de călăreţi, iar alţii sunt interesaţi şi de şei şi hamuri. Case ca Hermès, Gucci, Swaine Adeney Brigg, Hunter şi Tanner Krolle au cunoscut o creştere însemnată a vânzărilor  de haine şi accesorii de călărie şi în Asia şi Orientul Mijlociu.

    Gucci, spre exemplu, a lansat la finalul anului trecut o colecţie de articole de călărie de 15 piese, printre care jachete de gabardină şi căşti îmbrăcate în catifea, ce pot fi asortate cu o şa de piele Guccissima, sau chiar purtate în afara padocului. La rândul lor, producători ca Hunter şi Le Charmeau produc cizme impermeabile, care pot costa şi până la 400 de euro perechea şi pot şi fi ele purtate nu numai la călărie.

    A apărut chiar şi un aşa numit  brand de “lifestyle ecvestru”, Deux Chevaux, creat de către o iubitoare a cailor şi echitaţiei. Sub acest nume se comercializează genţi, curele şi brăţări din piele, precum şi lumânări cu arome de fân sau de harnaşamente.