Tag: caine

  • Animalele aflate în slujba comunităţii, cinstite. Primăria Capitalei va amplasa un monument dedicat câinilor de serviciu într-un parc

    „Iniţiativa se doreşte să fie o recunoaştere a importanţei câinilor de serviciu. (…) Max, câinele erou, era un ciobănesc german, născut la 4 iunie 2009 şi decedat la 9 septembrie 2015 Bucureşti, fiind câinele de luptă al Armatei Române (forţele terestre) care era una dintre principalele vedete ale defilărilor pe sub Arcul de Triumf”, se arată în proiectul votat miercuri.

    Max a fost primul câine din România înmormântat cu onoruri militare.

    Monumentul dedicat câinilor de serviciu va fi amplasat în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), zona Expoflora.

     

  • Administraţia unui oraş german i-a confiscat unei familii câinele, din cauza taxelor neplătite. Animalul a fost vândut pe internet

    Câinele Edda, din rasa Pug (Mops), a fost ulterior vândut pe eBay, de pe un cont privat, pentru recuperarea unei părţi din prejudiciu. Animalul a fost cumpărat de o poliţistă cu 750 de euro.

    Noua stăpână a câinelui, Michaela Jordan, a primit asigurări, de la un angajat al administraţiei din Ahlen, că Edda este sănătoasă. La scurt timp după aceea, femeia a descoperit că animalul avea probleme şi a trebuit operat de patru ori la ochi.
     
    Acum, Jordan vrea despăgubiri în valoare de 1.800 de euro de la autorităţi.
     
    Fosta stăpână a câinelui a declarat că cei trei copii ai familiei au fost foarte supăraţi când Edda a fost confiscată. Procedura este, potrivit femeii, legală. Ea a adăugat că Edda se află pe mâini bune la Jordan.
     
    Potrivit presei locale, iniţial oamenii legii au vrut să ia scaunul cu rotile al primul stăpân al câinelui, tatăl celor trei copii. Purtătorul de cuvânt al administraţiei oraşului a negat această informaţie.
     
  • Antreprenoarea din România care face milioane din răsfăţul animalelor

    Lipsa facilităţilor din clinicile veterinare de atunci, din cauza căreia animalul său de companie bolnav, un boxer pe nume Marco, nu a putut fi salvat, au determinat-o pe antreprenoarea Liana Pepenică să pună bazele complexului Marco Vet şi să includă, de la bun început, un portofoliu complet de servicii în clinica veterinară pe care a deschis-o în 2007.

    Astfel, din rândul facilităţilor clinicii nu lipsesc, pe lângă serviciile medicale, un hotel pentru animale, lecţiile de dresaj, şedinţele de spa sau piscina canină pentru zilele toride de vară. Pe lângă acestea există şi grădiniţa, care ar putea să te salveze dacă, de pildă, eşti corporatist, lucrezi în Pipera şi îţi doreşti un animal de companie pe care nu ai în grija cui să îl laşi în orele de program. Şi asta deoarece clinica este amplasată la o aruncătură de băţ de principalul pol al birourilor din Capitală, în Voluntari. Preţul însă este unul pe măsura confortului – un abonament lunar costă 900 de lei fără transport, care poate fi însă asigurat prin intermediul serviciului de pet taxi.

    În 2017, Marco Vet a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1,9 milioane de lei, iar în prima jumătate a lui 2018 veniturile companiei s-au ridicat la aproape 1 milion de lei. Procentual, acestea sunt generate în proporţie de 57% de serviciile medicale, acestora urmându-le pet hotelul (21%), vânzarea de diferite produse sau medicamente (12%), serviciile de cosmetică sau pet spa (8%) şi serviciul de urgenţă (2%).

    Echipa Marco Vet numără 43 de angajaţi, dintre care 11 medici, şase asistenţi, zece îngrijitori de animale, doi şoferi, trei recepţioneri şi 11 persoane care se ocupă de probleme administrative şi de mentenanţă. De altfel, pe lângă investiţiile majore în îmbunăţirea calităţii serviciilor şi aparatură, pentru care compania are alocată anul acesta suma de 50.000 de euro, o mare parte din buget este direcţionat înspre „pregătirea profesională a personalului medical, dar şi pentru menţinerea unei echipe de profesionişti în spital”, spune Ionuţ Mocanu, medic veterinar şi manager al Marco Vet. De altfel, în topul priorităţilor companiei pentru 2019 se numără formarea unui grup de medici „care să ridice profesionalismul la un nou nivel. Ne dorim să fie de talie internaţională, iar pe plan secundar, însă la fel de importantă, este tehnologizarea centrului de imagistică, respectiv ecografie”.

    În prezent, serviciile Marco Vet sunt disponibile doar în nordul Bucureştiului, poziţie ce facilitează şi accesul clienţilor care locuiesc în alte localităţi din împrejurimile Capitalei – Bragadiru, Otopeni sau Tunari. Cu toate că reprezentanţii Marco Vet iau în calcul şi extinderea în alte judeţe, mai ales datorită cererilor pe care le primesc din toate colţurile ţării, momentan aceste planuri sunt în stadiul de idee. Despre clienţii care le trec pragul, Mocanu spune că sunt „oameni cu potenţial financiar. Vorbim despre clienţi premium şi superpremium, cu vârste de până în 40 ani, care lucrează în multinaţionale şi care de obicei nu stau la curte”. De asemenea, o mare parte dintre aceştia sunt „străinii din Bucureşti sau oameni veniţi din afară şi stabiliţi în România pentru o anumită perioadă de timp sau chiar de tot”.

    Care sunt costurile medii pe care le implică întreţinerea unui animal de companie? „Când vorbim despre un animal mic, cheltuielile ajung la 50 de lei pentru mâncare şi eventual încă 25 de lei pentru vaccin şi tot aceeaşi sumă pentru deparazitare. Pentru un animal de talie medie, cu toate serviciile de mai sus, se poate ajunge la cheltuieli de 300 de lei, iar pentru un animal de talie mare preţurile urcă până la 600 – 700 de lei.  Evident, aici depinde şi despre ce animal este vorba, preţurile variază de la hrana pentru câini la cea pentru papagali”, explică managerul clinicii.

    „Animalele aduse la Marco Vet sunt destul de răsfăţate”, spune Mocanu. Treptat stăpânii s-au obişnuit ca atunci când pleacă în vacanţe să opteze pentru un hotel pentru animale în care acestea dispun de îngrijire profesionistă, în locul variantelor tradiţionale, mai puţin profesioniste, cum ar fi lăsatul la rude sau singur acasă, cu persoane care vin de câteva ori pe zi să le hrănească şi să le plimbe.

    În hotelul pentru animale Marco Vet, acestea beneficiază de cazare individuală în spaţii special amenajate şi nu se fac „discriminări”; acesta găzduieşte nu doar căţei sau pisici, ci şi alte specii: hamsteri, papagali, broaşte ţestoase, porcuşori de Guineea sau chinchilla, pentru sume cuprinse între 42 de lei/zi şi 1.800 de lei/lună, în funcţie de specia animalului de companie şi durata şederii. Pensiunea dispune de un spaţiu de 5.000 de metri pătraţi şi include un teren pentru plimbare, un teren de dresaj şi alei echipate cu instalaţie nocturnă şi piste agility, iar vara este deschisă şi o piscină exterioară pentru câini. În perioada concediilor, nivelul de ocupare al hotelului pentru animale este de 100%, iar în restul anului, undeva la 40-50%.

    Totuşi, dincolo de răsfăţ, în ceea ce priveşte responsabilitatea, îngrijirea şi educaţia unui animal de companie, „mai avem de lucrat”, crede medicul. „N-aş putea spune că românii sunt cei mai buni la acest capitol, comparativ cu Occidentul, unde oamenii sunt responsabili când vine vorba despre îngrijirea animalelor.” Exemplifică cu partea de dresaj, care este încă „un segment de nişă. Sunt puţini cei care apelează la servicii de dresaj, încă nu suntem educaţi în acest sens”.

    O şi mai mare lipsă de responsabilitate se vede însă în cazul animalelor fără stăpân şi al adăposturilor destinate acestora, unde, potrivit lui Mocanu, situaţia este una tragică: „De cele mai multe ori, adăposturile devin un business şi nu reprezintă şi o implicare emoţională, cum ar trebui să fie. Prea puţini optează pentru adopţia din adăposturi. La modul general, românii sunt destul de pretenţioşi şi îşi doresc animale de rasă. Avem de învăţat când vine vorba despre acceptare. Dacă vom compara numărul adopţiilor cu cel al abandonurilor, clar va câştiga cel al abandonurilor”, încheie el.

    Când vine vorba despre tendinţele pe care le-a remarcat în rândul clienţilor de-a lungul anilor de activitate în clinică, reprezentantul Marco Vet spune că românii au început să fie din ce în ce mai interesaţi de calitatea serviciilor: „Clienţii sunt mai exigenţi, ştiu ce să ceară, se informează pe internet. Cred că acest lucru este valabil şi la nivel general, în sensul că pentru toate tipurile de servicii românii încep să aprecieze calitatea”.
    Cât despre concurenţă, Mocanu spune că există un grad de cooperare în colectivul medical veterinar din România. „Suntem o breaslă unită. În orice business există loc pentru toată lumea, rezistă cei care fac faţă provocărilor.”

  • Cum a decis Mark Zuckerberg să dea 19 miliarde de dolari pe WhatsApp în 2014 şi ce rol a avut câinele său, un ciobănesc unguresc pe nume Beast

    Tranzacţia din 2014 prin care Facebook a cumpărat WhatsApp pentru suma de 19 miliarde dolari a fost influenţată la nivel decizional de câinele lui Mark Zuckerberg, un ciobănesc unguresc pe nume Beast, potrivit Business Insider.

    Într-un interviu acordat CNN, Zuckerberg a povestit parcursul negocierilor cu Jan Koum, confondator WhatsApp, şi a descris modul în care câinele său i-a influenţat decizia.

    „Câinele meu Beast este de fapt arma secretă aici”, spune el. „A fost un moment tensionat în care Ian era în modul <<Trebuie să mă gândesc la asta>>”.

    Zuckerberg a povestit că se făcuse linişte în cameră cu câteva minute înainte să intre Beast, care „părea confuz”.

    „Apoi Beast a mers la Ian şi i-a sărit în poală”, spune Zuckerberg. „Apoi Ian a început să îl mângâie, iar o secundă mai târziu îl aud cum spune <<Ok, cred că ne-am înţeles>>”.

     

     

     

  • S-a TERMINAT: Ne luăm adio de la bormaşini, frigider, câine, aer condiţionat sau trasul apei la toaletă. Noua LEGE te amendează USTURĂTOR

     
    Proiectul de Lege PL-x nr. 405/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, adoptat de deputaţi cu 190 de voturi pentru, prevede mărirea contuntumului amenzilor pentru cei care-şi deranjează vecinii sau organizează petreceri private prea gălăgioase.
     
    Amenzile pentru tulburea liniştii în timpul programului de linişte se va sancţiona cu amenzi între 500 de lei şi 1.500 de lei, dar în cazul în care fapte se repetă într-un interval mai mic de 24 de ore, amenda dată se va situa între 2.000 de lei şi 3.000 de lei.
     
  • Să râdem cu jandarmii din Sălaj: Au blurat, într-o imagine cu hoţi de lemne, faţa unui CÂINE – FOTO

    Pe lângă explicaţia plină de umor, pe site-ul Jandarmeriei Sălaj a fost publicată o fotografie cu autorii unui furt de lemne care a stârnit o serie de reacţii pe internet.

    Oamenii legii au acoperit atât feţele suspecţilor, cât şi capul câinelui.

    “Nişte cetăţeni cu fler / Înarmaţi cu cai de fier / Au arat arbori de cer/ În ogor forestier. Catrenul a fost desluşit pe deplin abia după intervenţia jandarmilor: 9,7 metri cubi masă lemnoasă tăiată fără drept! Legenda spune că celelalte strofe au fost băgate în dubă…”, au scris jandarmii.

    Marius Mesaroş, purtătorul de cuvânt al IJJ Sălaj, a declarat pentru MEDIAFAX că anonimizarea câinelui s-a făcut în glumă, ”în ton cu linia umoristică adoptată pentru această postare”.

    ”Am văzut că unele persoane înţeleg altceva, deşi dacă toată postarea a mers pe o linie, era de înţeles că şi celelalte aspecte vor urma aşa. Faptele sunt reale, doar că uneori, ocazional, încercăm să ne prezentăm activitatea şi într-un mod mai inedit, lăsând la o parte limbajul instituţional”, a spus Marius Mesaroş.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai violent cartel de traficanti din Columbia a innebunit! Vrea neaparat sa omoare acest caine

    Fostii rebeli s-au reorientat spre traficul de droguri, insa recent intreaga retea a fost destabilizata de … un caine! Pare o gluma insa realitatea bate filmul!
     
    Sombra este o femela ciobanesc german ce a ajutat in ultimele luni la capturarea a 10 tone de cocaina, 245 de traficanti de droguri si chiar pe liderul gruparii Urabeños, Dario Usuga, poreclit Otoniel.
     
    Acesta si-a anuntat toti interlopii ca ofera 70.000 de dolari celui care i-a dat afacerea peste cap si a ajutat la prinderea unui numar impresionant de traficanti de droguri, scrie sport.ro
  • Cel mai violent cartel de traficanti din Columbia a innebunit! Vrea neaparat sa omoare acest caine

    Fostii rebeli s-au reorientat spre traficul de droguri, insa recent intreaga retea a fost destabilizata de … un caine! Pare o gluma insa realitatea bate filmul!
     
    Sombra este o femela ciobanesc german ce a ajutat in ultimele luni la capturarea a 10 tone de cocaina, 245 de traficanti de droguri si chiar pe liderul gruparii Urabeños, Dario Usuga, poreclit Otoniel.
     
    Acesta si-a anuntat toti interlopii ca ofera 70.000 de dolari celui care i-a dat afacerea peste cap si a ajutat la prinderea unui numar impresionant de traficanti de droguri, scrie sport.ro
  • Povestea câinelui care şi-a făcut proprietarul bogat şi trăieşte acum într-o vilă de 500.000 de dolari

    ”Înainte să îl am pe Sylar, nu aveam niciun motiv să trăiesc”, spune Zhou Tianxiao, proprietarul câinelui, în articol. Zhou, care acum are 31 de ani, a crescut singur la părinţi, În urmă cu patru ani, era şomer şi locuia cu bunica sa. Renunţase la şcoală la 15 ani şi îşi petrecea majoritatea timpului jucându-se pe calculator sau navigând pe internet.

    Într-o zi, un prieten l-a chemat să vadă câţiva căţei care erau de vânzare. Ce s-a întâmplat apoi este descris de Zhou drept ”magic”. A adoptat unul dintre căţei, l-a numit Sylar (inspirat de un personaj din unul dintre serialele sale preferate, Heroes) şi viaţa sa s-a schimbat.

    A început să urmărească materiale video referitoare la antrenori de câini din Statele Unite, studiind tehnicile acestora până târziu în noapte. L-a învăţat pe Sylar diverse trucuri; următorul pas a fost să înceapă să îl filmeze. Drept coloană sonoră, folosea hiturile lui Lady Gaga.

    Materialele au câştigat rapid popularitate, ajungând ca într-un final Stylar să fie urmărit de 800.000 de oameni pe reţelele de socializare.
    Aceste reacţii l-au determinat pe Zhou să deschidă un magazin cu produse alimentare pentru căţei, precum şi un magazin de jucării pe o platformă online din China, de tip Amazon. Până în 2017, aceste două businessuri i-au adus suficienţi bani cât să înceapă o nouă viaţă.

    Apoi, a început să se întrebe: ce îşi doreşte cu adevărat un câine? A ajuns la concluzia că este vorba despre spaţiu, astfel că a investit într-un depozit dintr-o suburbie a Beijingului pe care a transformat-o într-o vilă pentru câini. Aici, animalele pot face, de pildă, o baie medicinală pentru echivalentul a cca. 26 de dolari sau să aibă parte de un masaj cu puţin peste 50 de dolari. Vizitatorii canini pot să îşi petreacă şi nopţile aici, iar stăpânii lor pot să li se alăture în piscină, cât timp nu sunt deranjaţi de părul lăsat de aceştia.

    Este estimat ca chinezii să cheltuie echivalentul a 7 miliarde de dolari până în 2022, în creştere semnificativă faţă de suma cheltuită anul trecut, de 2,6 miliarde de dolari, potrivit institutului german de cercetare de piaţă Euromonitor.
     

  • Un bulldog englezesc a câştigat titlul de cel mai urât câine din lume în 2018

    15 câini au concurat la cea de-a 30-a ediţie a competiţiei, al cărei mare premiu constă în suma de 1.500 de dolari şi o excursie la New York pentru patruped şi proprietarul său, cei doi urmând să apară şi în emisiunea “Today Show” de pe postul TV NBC.

    Podiumul a fost completat de Scamp, un terrier cu “coafură” dreadlock, pe poziţia a doua, şi Josie, un câine chinezesc cu moţ, pe poziţia a treia. Josie a câştigat acest concurs în 2015.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro