Tag: cai ferate

  • Cum arată dezastrul de pe calea ferată: raportul de finanţare din partea statului pentru infrastructura feroviară şi material rulant este de unu la zece faţă de cel rutier

    Trenurile de marfă circulă cu o viteză medie de doar 15-17 kilometri pe oră l Transportul feroviar este „verde“, răspunde de mai puţin de 1-2% din emisiile de gaze cu efect de seră din totalul emisiilor generate de sistemul de transport.

    Sectorul feroviar nu poate să se dezvolte decât dacă va ajunge să beneficieze de investiţii din partea statului, aşa cum se întâmplă cu transportul rutier. Rapoartele de finanţare sunt inegale şi este nevoie de echilibru, mai ales că varianta transportului pe calea ferată este un element-cheie în procesul tranziţiei la o economie mai verde, în care impactul asupra mediului înconjurător să fie cât mai mic.

    Acestea sunt concluziile speakerilor care au participat la videoconferinţa Economia verde, realizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu Raiffeisen Bank, care a avut loc miercuri şi care a fost dedicată transportului pe calea ferată şi impactului pe care îl poate avea în tranziţia către o economie circulară.

    „Sistemul feroviar se confruntă cu provocări multiple, dincolo de faptul că nu prezintă niciun interes pentru oficialii Ministerului Transporturilor. Recoman­darea Comisiei Europene există încă din 2010, când s-a hotărât ca transportul feroviar să devină prioritar. Noi însă alocăm 1 euro pe feroviar şi 10 euro pe rutier“, a spus Sorin Chinde, vicepreşedintele Grampet, cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din Europa de Sud-Est. Surse de finanţare există, însă ele trebuie alocate proporţional cu nevoile de dezvol­tare, în condiţiile în care eficienţa energetică şi sustenabilitatea sunt obiective strategice, iar Uniunea Europeană promo­vează trans­por­tul pe calea ferată.

    „Vrem să susţinem sectorul feroviar, un sector strategic, putem oferi facilităţi de finanţare. Ştim că vorbim de o subfinanţare a acestei industrii, dar cel puţin acum pare că suntem într-un moment în care există finanţare pentru această industrie feroviară. Sunt 4-5 miliarde de euro fonduri din PNRR, mai sunt fonduri din programe opera­ţionale de transport, Connectivity Facility Program, dar şi fonduri pe cercetare şi dezvoltare, a spus Alexandra Strafalogea, manager departament Cor­poraţii Mari la Raiffeisen Bank.

    „Pe lângă aceste fonduri şi alocările din PIB, vom putea lua în calcul şi sistemul bancar.“

    Transportul feroviar este răspunzător pentru mai puţin de 1-2% din emisiiile de gaze cu efect de seră din totalul emisiilor din sistemul de transport, potrivit statisticilor.

    „Consumurile specifice de energie cu trenul şi metroul sunt de 0,02 KWh pentru un călător şi un kilometru pe care îl parcurge, la tramvai consumul este de 0,08 pe KWh/călătorkm, în vreme ce†autoturismul propriu este responsabil de un consum de 0,56 KWh/călător/km. Totul trebuie transformat în costuri“, a spus Iosif Szentes directorul Direcţiei Dezvoltare Transport Feroviar din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară†pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI).

    Eduard Iancu, CEO la DB Cargo, divizia de transport marfă pe calea ferată a Deutsche Bahn, a adăugat că sectorul feroviar are nevoie de parteneriate cu guvernanţii pentru a creşte şi a se îmbunătăţi.

    „Trenurile de marfă circulă acum cu 16 km pe oră, în timp ce o bicicletă ajunge şi la 36 de km pe oră. În România putem parcurge la nivelul unei luni 8.000 de km, în timp ce, tot într-o lună, în Ungaria putem să parcurgem 25.000-30.000 de km, pentru că viteza de circulaţie este diferită“, a spus Eduard Iancu.

  • Cum vrea China să cucerească Europa: Construieşte autostrăzi şi căi ferate, dă bani, constructori şi chiar forţă de muncă

    Circa 250 de companii chineze şi reprezentanţi ai 700 de firme europene au luat parte la eveniment, însă acordurile încheiate şi declaraţiile făcute au fost modeste în amploare şi conţinut. Beijingul nu vrea să supere pe nimeni din vestul Europei în condiţiile în care are nevoie de aliaţi puternici în războiul comercial cu SUA, unii dintre aceştia fiind Comisia Europeană şi Germania. Experţi în relaţii externe şi diplomaţi europeni au avertizat că prin investiţii şi proiecte China îşi cumpără şi influenţă politică în regiune.

    Investiţiile cumulate ale Chinei în Europa Centrală şi de Est (ECE) au ajuns la aproape 10 miliarde de dolari, în timp ce fluxul invers de investiţii este de doar 1,4 miliarde de dolari, a spus la Sofia premierul chinez, Li Keqiang. De asemenea, a explicat oficialul, rezultatele co­o­pe­rarii pe baza reuniunilor în formatul 16 plus 1 din ultimii şase ani au depăşit aşteptările, comerţul dintre China şi statele ECE crescând de la 40 de miliarde de dolari la 70 de miliarde de dolari, cu un avans mediu de 6,5%. Li Keqiang a sugerat că mai multe economii din regiune ar trebui să participe la construirea de parcuri industriale în diferite forme adaptate la nevoile economiei respective. El a invitat in­sti­tu­ţiile financiare din ECE să înfiinţeze sub­si­dia­re în China pentru afaceri, scrie presa chineză.

    Cum vrea China să cucerească Europa: Construieşte autostrăzi şi căi ferate, dă bani, constructori şi chiar forţă de muncă

  • Cum am pierdut in 2010 fonduri europene de 875 milioane de euro pentru drumuri si cai ferate

    Limitata de deficitul bugetar impus de FMI si incapabila sa
    reduca cheltuielile cu functionarea statului, Romania a fost
    nevoita sa refuze bani europeni nerambursabili care totalizeaza 875
    milioane de euro.

    Din fondurile nerambursabile de preaderare (programul ISPA) ar
    fi putut fi cheltuti in acest an, pentru proiecte de
    infrastructura, 453 milioane de euro, insa au fost alocate doar 156
    milioane. Totodata, Ministerul Transporturilor ar fi putut investi
    din fonduri europene post-aderare 848 milioane de euro, din care nu
    s-a permis prin bugetul de stat decat cheltuirea a 270 milioane de
    euro.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info