Tag: buzunar

  • Când locuinţa e controlată din buzunar

    Într-o prezentare susţinută în una dintre sălile uriaşe ale British Museum, care ne trimite cu gândul la varianta americană de prezentare a unui produs revoluţionar, dialogul similar actorilor din teleshopping dintre Chris White, vicepreşedintele de vânzări al Cisco, şi Matt Wong, expertul în demonstraţii al companiei, are în spate un produs din care compania vrea să câştige nu doar bani, ci şi un plus de popularitate. Dincolo de faptul că noua tehnologie este concepută astfel încât să poată asigura viteze wireless de aproximativ trei ori mai mari decât standardul wireless actual, routerul Linksys Smart Wi-Fi e înţesat cu opţiuni care să ofere control cât mai mare asupra reţelei de acasă.

    “Când Chris vine în vizită la mine acasă, iar eu plec la birou, pot foarte bine să îl las să lucreze pe calculatorul meu, să-i trimit o parolă pentru reţeaua wireless şi să îi trasez restricţiile de vizitator.” În fapt, routerele conţin pentru început şase aplicaţii mobile, menite să soluţioneze nevoile curente ale utilizatorilor. Dezvoltată de Fresh Consulting, aplicaţia Block the Bad Stuff aduce o navigare web mai sigură, dat fiind că protejează toţi utilizatorii şi toate dispozitivele de accesarea conţinutului de pe pagini web vulnerabile din punct de vedere al securităţii, cu conţinut pentru adulţi şi alte pagini nepotrivite pentru mediul familial.

    “Nevoia de control a copiilor, pe care o manifestă cei mai mulţi dintre părinţii care nu pot să îi supravegheze 24 din 24, este acum întâmpinată de posibilitatea de a gestiona în timp real activitatea din reţeaua de acasă”, explica White. Aplicaţia HipPlay de la Axentra, dezvoltată pentru Linksys, permite utilizatorilor să se joace, să transmită, să partajeze fotografii, muzică, videoclipuri pe telefon, tabletă, calculator personal, Mac sau televizor, de oriunde. Nu e deci surprinzător ca familia să primească pozele din vacanţă pe televizorul de acasă, chiar dacă cel plecat în concediu nu s-a întors încă din sejur. Dezvoltatorul Gemini Solutions a conceput pentru Cisco aplicaţia Gemini IP Camera Viewer pentru iPhone, care permite consumatorilor să îşi monitorizeze locuinţa de acasă şi în mişcare pe smartphone-uri şi tablete prin Wi-Fi şi reţele celulare.

    Aplicaţia permite şi instalarea uşoară a echipamentelor de monitorizare a locuinţei, iar lângă iconiţa de Facebook de pe telefonul mobil, proprietarul poate vedea cine îi intră în curte sau cine se apropie de maşina personală parcată în faţa casei. “Îmi petrec foarte mult timp pe Amazon de unde comand lucruri, dar pentru că sunt plecat săptămâni în şir de acasă, găsesc mereu un bileţel în uşă lăsat de curier, ceea ce înseamnă că mai trebuie să aştept până primesc coletul sau mi-l lasă în faţa uşii, de unde l-ar putea lua oricine.

    ” Problema lui Wong nu mai e de actualitate, întrucât folosind aplicaţiile de pe telefonul său mobil, conectat la routerul de acasă şi la sistemul centralizat de închidere/deschidere a uşilor, îi va permite curierului să intre în curte unde să lase coletul în siguranţă. Aplicaţia Device Monitoring “urmăreşte” dispozitivele conectate şi informează în timp real cu privire la situaţia lor din momentul respectiv. Părintele poate primi notificări despre unde se află copiii, cât timp petrec online şi cu ce prieteni îşi împart orele de joacă. Packet Video a dezvoltat şi Twonky Video, un browser mobil pentru smartphone-uri şi tablete care permite căutarea serviciilor video online şi “transmiterea” acestora pe televizoarele Smart sau dispozitivele AirPlay.

    Dincolo de cele şase aplicaţii, universul Cisco Cloud, cel prin care se intermediază relaţia între proprietar şi router, e deschis şi unora noi. Comunitatea dezvoltatorilor Linksys este un program care permite dezvoltatorilor să creeze aplicaţii pentru noile routere. “Trăim momentul unei transformări majore a reţelelor personale care oferă consumatorilor experienţe la care ei nici măcar nu au visat vreodată. Datorită noii platforme software şi Comunităţii dezvoltatorilor Linksys, dezvoltatorii au libertate deplină”, a declarat Vikas Butaney, director gestionare produse pentru Cisco Home Networking, cu trimitere la oportunităţile pe care ei le pot exploata prin crearea unor soluţii care aduc un plus de valoare consumatorilor.

    Cisco a vândut până în prezent peste 70 milioane de routere Linksys în întreaga lume şi vrea să câştige şi mai mult din felia pieţei de tehnologie, mizând pe noua generaţie de locuinţe conectate. În zece ani telefonul mobil al fiecăruia, conectat la reţeaua de acasă, ar putea garanta că în camera de zi sunt 21 de grade, uşile sunt încuiate, iar copiii tocmai şi-au terminat temele şi se joacă pe calculator.

  • iLike IT: Jucariile pentru barbati, o pasiune periculoasa pentru buzunar VIDEO

    Ori se apuca de pescuit, ori de vanatoare, ori de jocuri pe calculator cum am aflat saptamana trecuta. Azi nu vom vorbi insa despre nici unul din cazurile de mai sus, ci ne vom cobori la nivelul masinilor cu telecomanda. Nu discutam aici despre chinezarii ieftine, ci despre jucarii adevarate care costa de la cateva sute de lei la mii de euro.

    Unele dintre ele merg pe curent electric insa avem si masini propulsate de nitrometan, care prind 160 km pe ora.
    In mijlocul unui camp cultivat cu orz, undeva in Ialomita, la Frumusani, o mana de barbati insurati au dat in mintea copiilor. Singurul minor de pe circuit este fiul unuia dintre soferii de curse… la scara mica. In timp ce el da cu pensula, tati toceste rotile pe circuit. S nu este o exceptie. Cat e vreme buna, barbatii ies la fiecare sfarsit de saptamana sa se intreaca.

    Regula este simpla, punerea in practica cere insa indemanare multa. Automodelele au nevoie de putin peste o secunda ca sa accelereze de la 0 la 100, iar motoarele ajung la 50.000 de rotatii pe minut.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Haine create de Karl Lagerfeld, pentru orice buzunar, la vanzare pe Internet!

    Aceasta linie prêt-à-porter este caracterizata, in franceza,
    drept “masstige”, din contractia termenilor “masse” (masa) si
    “prestige” (prestigiu), se arata intr-un comunicat al companiei
    Karl Lagerfeld, citat de Mediafax.

    “Elitismul de masa este visul meu de multa vreme. Cred ca era
    aproape o datorie sa fac asta cu numele meu, este drumul catre
    modernitate”, a declarat creatorul de moda in comunicat.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro