BusinessMagazin

Tag: businessuri

  • Ziarul Financiar a premiat cele mai valoroase zece companii din România. Clasamentul primelor zece businessuri a scos la iveală în 2022 cea mai mare varietate în rândul domeniilor din care vin companiile, de la energie la tehnologie, retail, automotive şi sectorul bancar

    „Trăim într-un timp marcat de schimbări extraordi­nare. Ritmul schimbării creşte tot mai mult, întrucât sunt din ce în ce mai multe idei şi suntem tot mai conectaţi. Dacă nu ţii ritmul şi nu ştii ce se întâmplă, dacă nu te informezi din surse bune, precum Ziarul Financiar, vei rămâne în urmă“, a spus, la gala aniversară a Ziarului Financiar, invitatul special Ian Goldin, profesor de globalizare şi dezvoltare la Universitatea din Oxford.

    „Când lumea se mişcă rapid, avem nevoie să investim mai mult. De ce? Pentru că o parte din ce în ce mai mare din economii şi businessuri se demodează mult mai repede. Procesele de business pe care le avem nu îşi servesc scopurile, la fel şi infrastructura. Ideile pe care le avem nu au ţinut pasul, mediul de reglementare nu se mişcă în ritmul vremurilor. Software-urile şi hardware-urile economiilor şi businessurilor trebuie să fie reînnoite mai rapid“, a mai spus Ian Goldin.

    La fel ca în fiecare an, la gala la care anul acesta au participat peste 800 de persoane, ZF a premiat cele mai valoroase zece companii din România, conform topului realizat împreună cu firma de evaluare Veridio şi cu casa de investiţii BT Capital Partners. Clasamentul primelor zece businessuri a scos la iveală în 2022 cea mai mare varietate în rândul domeniilor din care vin companiile, de la energie la tehno­logie, retail, automotive şi sectorul bancar.

    Acestor distincţii li s-au alăturat alte unsprezece premii speciale pe care Ziarul Financiar le-a acordat companiilor care au performat în domeniile lor de activitate.

    Cristian Vlădoianu, membru în directoratul Hidroelectrica:

    Prezenţa în top ne face să fim mândri, dar ne obligă şi să privim cu atenţie şi responsabilitate înainte. Am trecut o perioadă foarte complicată, geopolitic, economic, hidrologic, dar am reuşit să fim parte a soluţiei, şi nu parte a problemei.

    Omer Tetik, CEO, Banca Transilvania:

    Ne bucurăm să rămânem în top 10 pentru cei şapte milioane de români care sunt indirect acţionari ai BT. Vedem un mare potenţial în agricultură, chiar dacă nu suntem fermieri, şi vrem să susţinem sectorul mai departe.

    Ionuţ Valentin Sas, vicepreşedinte tax and treasury la UiPath:

    Aţi crezut în noi şi premiul este pentru toţi colegii din UiPath, atât din România, cât şi din SUA şi de peste tot unde suntem prezenţi.

    Mihai Bordeanu, director general, Automobile Dacia:

    Aş vrea să mulţumesc inginerilor din Renault Technologie Roumanie, cel mai mare din grup, după cel din Franţa, şi designerilor care fac maşini mai cool în fiecare an.

    Cristian Hubati, vicepresident operations explorare şi producţie la OMV Petrom:

    Ne simţim onoraţi să fim în această distinsă prezenţă încă de la înfiinţarea acestui top. Acest lucru cred că vine pentru importanţa energiei pe care o producem şi o distribuim în mod constant către consumatori.

    Ian Goldin, profesor de globalizare şi dezvoltare la Universitatea din Oxford, invitatul special la Gala ZF 2022:

    Software-urile şi hardware-urile economiilor şi businessurilor trebuie să fie reînnoite mai rapid.

  • De ce îşi vând românii afacerile construite cu multă muncă şi sacrificii şi de ce nu rămân acestea în familie timp de mai multe generaţii, cum se întâmplă în alte ţări

    Unele dintre cele mai mari companii din lume — în frunte cu retailerul Walmart, constructorul auto BMW sau producătorul de electronice Dell – au pornit ca afaceri de familie. Mai departe însă, cele mai multe astfel de businessuri globale au fost vândute de către moştenitori sau chiar de către fondatori unor investitori financiari care au pus pe masă suma corectă. Acelaşi este şi modelul de funcţionare al mediului local de afaceri, unde sute de antreprenori fac exit după decenii de muncă asiduă. Ce îi determină să vândă pe cei care au pus bazele capitalismului românesc? Lipsa de succesori, lipsa de interes a succesorilor sau lipsa de simţ antreprenorial a acestor moştenitori sunt câteva dintre motive. Lista e însă mult mai lungă.

    Omul de afaceri Octavian Radu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali, care are acum în portofoliu mai multe businessuri, printre care lanţul de librării Diverta, producătorul de componente auto Flaro şi firma de poştă Pink Post, recunoaştea anterior că spiritul antreprenorial l-a moştenit de la mama sa, cea care imediat după căderea comunismului s-a implicat într-o afacere de comerţ, într-o economie capitalistă tânără, unde totul se cumpăra după decenii întregi de lipsuri.

    „Cea mai bună decizie a mea de business a fost aceea de a-mi da demisia în 1990”, spunea anterior Radu. Plecase în 1987 în Germania, unde lucra pentru o firmă de distribuţie. După căderea comunismului a mers în Polonia şi în alte ţări, iar în 1994 s-a întors definitiv în România. „De fapt, eu m-am întors treptat, ajutând-o pe mama cu aprovizionarea unui magazin pe care l-a deschis în anii aceia la Piteşti.”

    Această decizie a fost totodată şi cea mai grea pentru omul de afaceri, după cum povestea chiar el. A fost implicat alături de mama sa în business timp de mai bine de un deceniu, însă la un moment dat drumurile lor profesionale s-au despărţit. Aveau viziuni diferite pentru business şi viitorul acestuia, după cum povestea el în autobiografia „My Way”.

    Acum, după trei decenii de capitalism şi de antreprenoriat, este rândul lui Octavian Radu să opereze treptat transferul „de putere” către unul dintre fiii săi. El a spus anterior că şi-a lăsat copiii să îşi aleagă drumul. Unii au pornit propriile afaceri local sau în afara ţării, în timp ce alţii au preferat să se angajeze. Totuşi, se bucură că are un succesor în rândul copiilor săi.

    Nu toţi reprezentanţii celei de-a doua generaţii vor să se implice în businessul familiei. Sunt şi unii care aleg antreprenoriatul la rândul lor, dar merg pe alt drum, nu pe cel bătătorit de părinţi. 

    „Continuitatea e o valoare importantă a unei societăţi. Trecutul ne arată că blestemul ţării nostre e că nu creăm continuitate. Nu trec două generaţii şi lucrurile se schimbă, chiar dacă am vrea să existe o continuitate. Uitaţi-vă în istorie, e una dintre marile nostre probleme ca societate/naţie. Şi nu întotdeauna e din vina noastră”, spune Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj, cel mai mare trader de cereale cu capital autohton.

    El adaugă că, dacă acest lucru e valabil la nivel macroeconomic, el se propagă şi la nivel micro. Antreprenorul are un fiu, implicat alături de el în business de 10 ani. Decizia de a se implica în afacerea familiei i-a aparţinut în totalitate copilului său, spune Anghel.

    „Eu, dacă ar fi să fiu egoist, ar trebui să mă bucur că fiul meu lucrează cu mine, că face lucruri importante, pe care eu poate nu pot să le fac. Totuşi, nimic fundamental în existenţa noastră nu se schimbă, aşa că mă gândesc dacă nu cumva era mai bine să facă altceva şi să nu treacă prin acelaşi infern ca generaţia noastră. Cei care vin după noi nu sunt obligaţi să ne continue nebunia.”

    Fiecare om e unic, are viaţa lui şi nu trebuie nici judecat şi nici aplaudat pentru alegerile făcute, adaugă Anghel. Şi totuşi, după decenii de muncă, cu ani buni, pe creştere, dar şi cu alţii – nu puţini – marcaţi de diverse crize, unii antreprenori şi-ar dori ca povestea businessului clădit de ei să meargă mai departe şi să fie scrisă chiar de copiii lor.

    „Toţi copiii care au părinţi în asigurări vor la rândul lor să intre în asigurări. Copiii celor care lucrează în poliţie vor să fie poliţişti, copiii celor care lucrează în instanţă vor să fie procurori sau judecători. Numai în agricultură nu vrea să ne urmeze nimeni. De ce?“, spunea recent Claudiu Daviţoiu, proprietarul Agroindaf Afumaţi, un business ce merge spre 10 milioane de lei. Încă din vara anului 2020, Daviţoiu spunea că speră să preia familia sa businessul pe care l-a crescut şi care a înregistrat profit an de an. Tot atunci, el povestea că a luat sub egida sa copii de pe băncile facultăţii, pe care încearcă să îi convingă să iubească pământul şi care ar putea duce mai departe ce a construit el.

    Nu întotdeauna însă, generaţiile tinere sunt interesate de o astfel de moştenire, ce implică multă muncă şi dedicare. Tocmai de aceea, unii antreprenori ajung să vândă, chiar dacă, poate, nu îşi doreau acest lucru. Este şi cazul lui Vasile Armenean, fondatorul producătorului de îngheţată Betty Ice, companie cumpărată de gigantul anglo-olandez Unilever pentru aproape 100 de milioane de euro. Conform datelor Business Magazin, antreprenorul are doi copii, însă niciunul nu a dorit să păşească pe urmele tatălui, care a construit cel mai puternic business românesc din domeniul îngheţatei, cu afaceri de 30 mil. euro la momentul achiziţiei. Dacă ar fi găsit interes în familie pentru ca povestea să fie dusă mai departe, fondatorul Betty Ice nu ar fi vândut niciodată, indiferent de suma care i-ar fi fost oferită, spun sursele din piaţă.

    „Cred că fiecare părinte îşi doreşte CA moştenirea lui să o lase cuiva. Dar acum sunt mai mulţi factori aici. Copiii s-ar putea să nu îşi dorească. Copiii s-ar putea să îşi dorească, dar să nu poată. Şi mai e situaţia în care copiii s-ar putea să îşi dorească şi să şi poată, care este cazul fericit. Şi atunci vom vedea dacă vor fi în stare să facă acest lucru.”

    Adrian Mihai (51 de ani), CEO şi unul dintre cei trei fondatori ai companiei Fan Courier

    Astfel de poveşti, precum cea a lui Vasile Armenean sau a lui Claudiu Daviţoiu, devin de fapt poveştile primei generaţii de antreprenori, a celor apăruţi imediat după 1990, care acum se gândesc dacă să transfere businessul familiei, să îl listeze la Bursă ori să îl vândă. Uneori, antreprenorii au ajuns la vârsta pensionării. Alteori, businessurile au ajuns la maturitate sau au nevoie de un suflu nou. Cert e că indiferent de motiv, o decizie trebuie luată.

    Această problemă nu este specifică doar României. Spre exemplu, în 2018, un studiu realizat în Germania, o ţară care se sprijină pe afacerile de familie, renumitele mittelstand, arăta că în următorii cinci ani (deci până în 2022), peste 840.000 de proprietari de companii mici şi mijlocii ar fi putut să fie forţaţi să vândă businessul în lipsa unui succesor.

    Conform Financial Times, care cita un studiu realizat de KfW Banking Group, o întreagă generaţie de antreprenori germani se pregătea în 2018 de pensionare, iar mai mult de una din cinci astfel de companii trebuia să aleagă între a desemna un outsider la conducere sau a vinde afacerea până în 2022.

    Germania reprezintă acasă pentru 16% dintre cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume, arată raportul Family Business Index, realizat de EY şi de University of St. Gallen. Aceasta este totodată ţara de provenienţă a două dintre cele mai mari grupuri din lume – grupul Schwarz (proprietarul Lidl şi Kaufland) şi producătorul auto BMW. De altfel, în Germania, 90% dintre companii sunt afaceri de familie, comform Foundation for Family Business, citat de EY.

    Spre comparaţie, în România, capitalul privat românesc avea, conform celor mai recente date, circa 44% din cifra de afaceri totală a mediului de business, în timp ce capitalul străin ajunsese la 52%. Restul de 4% provenea de la companiile din ograda statului, conform studiului „Capitalul privat românesc“, realizat de Ziarul Financiar în 2020.

     

    În ultimii cinci-şase ani, tot mai multe fonduri de investiţii mici şi medii au pus ochii pe România, o economie în dezvoltare, unde locuitorii au o putere de cumpărare în creştere. Pentru a intra pe piaţă sau pentru a se dezvolta, aceşti investitori vizează în special afacerile antreprenoriale, mai ales pe cele ale căror proprietari au ajuns la 60 sau chiar 70 de ani şi care nu au cui să dea mai departe businessul. Este cazul unor companii precum TeraPlast sau Agromixt Buciumeni, firmă înfiinţatată în 1991 de Ion Alexandru, care exploatează terenuri agricole în judeţul Călăraşi pe o suprafaţă de circa 3.500 de hectare, conform datelor Business Magazin. Aceasta din urmă a fost preluată de Holde Agri Invest, companie românească care operează terenuri agricole.

    Nu doar lipsa de moştenitori este o problemă, ci şi dorinţa unor reprezentanţi ai noii generaţii de a face altceva. Patrick Ciorcilă este un jucător de tenis român, dar şi cofondatorul companiei care a organizat Transylvania Open şi Winners Open la Cluj, turnee WTA, la care au participat jucători de renume pe scena internaţională de tenis. Tatăl său este Horia Ciorcilă, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri locali, de numele căruia se leagă, printre altele, povestea Banca Transilvania, cea mai puternică bancă după active. Situaţii relativ similare sunt şi în familiile Copos sau Ţiriac, conform celor mai recente date BM. Mai exact, spirtul antreprenorial s-a transmis în familie, însă fiecare generaţie are propria companie sau propriile afaceri.

    Totuşi, multe sunt exemple în care tinerii abia ieşiţi de pe băncile facultăţii sau cu o experienţă de câţiva ani în câmpul muncii vin să dea un suflu nou afacerilor construite de-a lungul ultimelor decenii de părinţii lor.

    Este cazul unui producător local de îmbrăcăminte în sistem lohn care şi-a lansat propriul brand de modă după ce în pandemie comenzile venite de la clienţii externi au fost anulate sau puse pe hold pe fondul scăderii vânzărilor ca urmare a crizei sanitare. Acum, doar una dintre fabrici mai lucrează lohn, cealaltă fiind destinată brandului propriu, Resense, sub care există un magazin offline şi unul online.

    „Brandul Resense a fost lansat în primăvara anului 2020, online. Acela a fost momentul când multe dintre comenzile lohn au fost anulate sau au fost puse pe hold”, povesteşte Nicoleta David, cofondatoarea afacerii.

    Când lucrează în sistem de lohn, un producător primeşte comenzi, tipare şi materiale de la retaileri, iar lucrătorii din fabrică execută, respectiv cos şi croiesc. Astfel, o companie care activează în domeniu este puternic dependentă de comenzile primite din afară.

    În acelaşi timp cu anularea comenzilor, fiica Nicoletei David, Alina, a revenit din Londra, pentru că facultatea unde studia trecuse la cursuri online. „Fiind de mică pasionată de modă, ea a găsit momentul potrivit să lucreze alături de personalul nostru tehnic din creaţie pentru a-şi transforma ideile în realitate. Aşa s-a născut prima noastră colecţie. Şi aşa s-a născut site-ul, conceput şi administrat de firma de IT a fratelui ei.”

    „Toţi copiii care au părinţi în asigurări vor la rândul lor să intre în asigurări. Copiii celor care lucrează în poliţie vor să fie poliţişti, copiii celor care lucrează în instanţă vor să fie procurori sau judecători. Numai în agricultură nu vrea să ne urmeze nimeni. De ce?“

    Claudiu Daviţoiu, proprietarul Agroindaf Afumaţi

    Nicoleta David spune că, obişnuită cu textura ţesăturilor, cu execuţia tiparelor şi cu fluxul din fabrică, fiicei sale i-a fost foarte uşor să comunice cu specialiştii. Şi lor le-a fost uşor să lucreze cu ea şi să-i înţeleagă ideile pentru că ea crescuse printre ei. Un alt exemplu similar, al unei generaţii tinere care se implică în business şi vine cu un suflu nou, este cel al familiei ce deţine grupului Stil & Exquisite Diamonds, activ în producţia şi retailul de bijuterii. Afacerea pornită de familia Groza în urmă cu 30 de ani s-a axat la început doar pe producţia de bijuterii, însă în timp compania a mers şi către retail propriu, având acum două branduri – Bijuteria Stil şi Exquisite Diamonds. Grupul a ajuns în prezent la cea de-a doua generaţie dat fiind că fiica fondatorilor se implică acum alături de ei în business. „Amprenta generaţiei mele este foarte valoroasă în materie de brand awareness şi strategie de marketing“, explică Oana Groza, fiica fondatorilor grupului.

    Un astfel de transfer către o nouă generaţie nu se face imediat, pentru că are nevoie de pregătire temeinică. Moştenitorii trebuie, pe de-o parte să înveţe ce înseamnă administrarea afacerilor, iar pe de alta să înţeleagă în profunzime businessul familiei.

    „Copiii mei au fost educaţi de la 8 ani să devină acţionari în afacere. Cum m-a educat tatăl meu să fiu om de afaceri, aşa mi-am educat şi eu copiii”, spunea recent Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, cel mai mare producător local de băuturi spirtoase din România, cu o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de lei în 2021. Antreprenorul a anunţat acum o săptămână că noua generaţie a familiei Salameh se va implica în business, fiind creionat un amplu plan de viitor în acest sens.

    În România, multe afaceri antreprenoriale depind de fondatorul lor, care este implicat de multe ori până în cele mai mici aspecte ale businessului. Astfel, în cazul în care acesta păţeşte ceva şi nu are un moştenitor bine-pregătit şi ancorat în afacere, trage după sine şi compania. Un exemplu în acest caz este cel al companiei de transport edy Internaţional Spedition, care până în 2011 a deţinut titlul de cel mai mare transportator din România. În 2012, acţionarul companiei, Alin Popa, a decedat în urma unui accident auto, iar de atunci a început şi declinul businessului. Acesta a culminat cu falimentul companiei în 2019. Antreprenorul avea un fiu, conform celor mai recente date Business Magazin. Decesul fondatorilor s-a soldat în alte cazuri cu vânzarea firmei, AdePlast (materiale de construcţii) şi Polisano (medical/ farma) fiind două exemple în care copiii nu au dorit să ducă mai departe businessul.

    Într-o economie care abia a împlinit trei decenii de capitalism, perioadă în care a fost permisă iniţiativa privată, este dificil să găsim companii autohtone care să fi trecut prin mâinile a trei generaţii. Timpul a fost prea scurt pentru asta. Cu siguranţă, există exemple de români care au lucrat într-un anumit domeniu şi care le-au insuflat copiilor aceeaşi pasiune. Aceştia din urmă şi-au lansat apoi propriile businessuri, în primii ani de după ’90, iar acum, ei la rândul lor transmit pasiunea – dar şi afacerea – celei de-a doua generaţii. Nu e vorba însă, decât foarte rar, de trei generaţii implicate direct în aceeaşi companie.

    Claudiu Necşulescu şi tatăl său, Liviu Necşulescu (care s-a stins din viaţă), au readus la viaţă businessul Jidvei în anii ’90, după o perioadă grea pentru unul dintre cei mai vechi producători de vinuri de pe plan local. Acum, Maria şi Ana Necşulescu, fiicele lui Claudiu Necşulescu, sunt implicate astăzi la rândul lor în business. Aceasta este însă, o situaţie rară.

    Primele tranziţii au fost realizate acum deja mai bine de un deceniu, însă exemple precum cele ale familiei Marcu (Medlife) sau Goţa (Elis Pavaje) erau puţine la momentul acela. Astăzi, există mult mai multe afaceri româneşti la cârma cărora găsim reprezentanţi ai primelor două generaţii, iar speranţa este că vor urma şi altele. În ţări precum Italia, Franţa sau Japonia, state cu o vastă istorie în capitalism, există exemple de afaceri de familie ajunse chiar şi la 15-a sau a 16-a generaţie. În România, lucrurile sunt abia la început în acest sens.

    „Copiii mei, unul economist şi unul agronom, sunt lângă mine de când au terminat şcolile. Deja au ambii funcţia de administrator”, spune Nicolae Sitaru, fondatorul Elsit Com, business înfiinţat în 1993, în localitatea Orezu din judeţul Ialomiţa. În prezent, compania lucrează peste 2.000 de hectare, pe care cultivă în principal porumb, grâu, rapiţă, floarea-soarelui şi orz, în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi. De asemenea, ferma Elsit din Ialomiţa are şi mai multe sere de legume, dar şi silozuri pentru depozitarea cerealelor şi flotă proprie de maşini pentru transportul acestora. Iar lângă fermă, are şi Magazinul Fermierului, un magazin prin care comercializează produse multibrand, precum piese de schimb pentru tractoare şi utilaje agricole, anvelope, baterii pentru utilaje, scule şi unelte, filtre, uleiuri, rulmenţi, drujbe sau echipamente de protecţie.

    Multe dintre afacerile lansate în anii ’90 de către antreprenorii care au avut curaj să pornească pe cont propriu nu mai arată astăzi deloc precum la început. Nu e vorba doar că au crescut şi că s-au adaptat vremurilor, că s-au modernizat, ci e mai degrabă vorba de o extindere pe verticală şi orizontală, fapt ce a dus la conturarea unor adevărate grupuri, cu afaceri de zeci, sute de milioane sau chiar miliarde de lei.

    Cele mai mari afaceri de familie

    ♦ Cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume generează afaceri anuale de 7.280 de miliarde de dolari şi angajează 24,1 milioane de oameni, potrivit unui raport realizat în 2021 de EY şi de University of St. Gallen.

    ♦ Aceste afaceri sunt vitale pentru economia mondială, fiind al treilea cel mai important jucător din lume după venituri (după SUA şi China), potrivit Family Business Index, realizat de EY şi de University of St. Gallen.

    ♦ Aproape jumătate dintre cele 500 de afaceri analizate (mai exact 236) îşi au sediul în Europa, fapt ce dovedeşte că Bătrânul Continent este un mediu propice pentru astfel de companii.

    ♦ Germania reprezintă acasă pentru 16% dintre cele 500 de companii analizate. Aceasta este totodată ţara de provenienţă a două dintre cele mai mari entităţi din lume – grupul Schwarz (proprietarul Lidl şi Kaufland) şi producătorul auto BMW. De altfel, în Germania, 90% din companii sunt afaceri de familie, comform Foundation for Family Business, citat de EY.

    ♦ Şapte dintre cele mai mari zece afaceri de familie din lume provin din SUA, printre acestea numărându-se Walmart (retail), Berkshire Hathaway (vehiculul de investiţii al lui Warren Buffett) şi Ford.

    „M-am uitat recent pe un studiu privind afacerile de familie din România, lansat acum circa 10 ani. La momentul acela aveam o piramidă foarte ascuţită, aveam la vârf două mari categorii de antreprenori – cei care au pornit de la firul ierbii şi au reuşit să dezvolte importante afaceri private în România şi cei care făceau business cu statul. Mai mult, nu aveam atunci mulţi antreprenori la baza piramidei”, spunea recent Alexandru Medelean, fondatorul Wise Way Advisors, o firmă butic ce oferă consultanţă pe piaţa de M&A.

    Astăzi, vedem o piramidă cu o bază eferverscentă, cu mulţi oameni de afaceri care contează. „Antreprenoriatul românesc e pe calea cea bună.”

    El vorbeşte despre prezenţa în business a multor antreprenori tineri, unii care au pornit de la zero propriile companii, iar alţii implicaţi în afacerile familiei. Business Magazin a identificat cel puţin 25 de exemple de companii antreprenoriale în care părinţii şi-au implicat şi copiii, de la Transavia, Kosarom sau Agricola Bacău în industria cărnii, la Avincis şi Jidvei în sectorul vinului şi de la Dedeman (bricolaj) la Taparo (mobilă) sau Bog’Art (construcţii).

    Grigore Horoi, preşedintele grupului Agricola Bacău, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui, mezeluri şi produse ready meal din România, afirmă că are încredere în noua generaţie pentru a duce lucrurile mai departe. El vorbeşte atât la nivel general, cât şi la nivel particular, în contextul în care fiul său este implicat în businessul Agricola.

    „Când a terminat liceul, fiul meu era pasionat de geografie. Un prieten de-al meu, de profesie zootehnist, i-a spus însă atunci că munţii şi apele nu pleacă nicăieri şi că ar fi mai bine să îşi aleagă o altă carieră.” L-a convins să dea la medicină veterinară, o profesie considerată a fi interesantă, de viitor. „S-a lipit de el, a terminat facultatea şi după ce a absolvit s-a angajat la o firmă ce distribuia ingrediente pentru industria veterinară”, povesteşte antreprenorul. A lucrat acolo circa doi ani, apoi şi-a fondat propriul business, cu produse probiotice, tot în domeniul veterinar. „Când a apărut o oportunitate la una dintre firmele din grupul nostru – Aicbac – l-am întrebat dacă vrea să se bage şi s-a băgat.”

    Horoi spune că e vorba de una dintre firmele mici ale grupului Agricola, o companie ce are 600 de capete de vaci pentru lapte şi 3.000 de hectare de teren. Aceasta a operat şi o mică fabrică de procesare, dar a închis-o după ce firma s-a înscris într-o cooperativă cu alţi patru producători, care vor pune împreună bazele unei noi unităţi de procesare. Compania Aicbac a avut în 2020 afaceri de 12 mil. lei, conform datelor publice.

    „Îi place noul rol, de director general al Aicbac, sunt deja 3-4 ani de când semnează pentru credite sau pentru salarii şi face bugete. Nu mai are firma lui, s-a dedicat acestui job. Totuşi, nu e încă pregătit să preia conducerea grupului Agricola. Dacă eu obosesc, atunci o să fie cineva de tranziţie şi apoi mai vedem”, adaugă Grigore Horoi.

    „Continuitatea e o valoare importantă a unei societăţi. Trecutul ne arată că blestemul ţării nostre e că nu creăm continuitate. Nu trec două generaţii şi lucrurile se schimbă, chiar dacă am vrea să existe o continuitate. Uitaţi-vă în istorie, e una dintre marile nostre probleme ca societate/naţie. Şi nu întotdeauna e din vina noastră.”

    Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj, cel mai mare trader de cereale cu capital autohton

    Istoria capitalistă a României abia a trecut pragul primelor trei decenii, această perioadă fiind sinonimă cu iniţiativa privată pe plan local. Astfel, multe dintre afacerile antreprenoriale sunt tinere încă. La fel şi sunt şi mulţi dintre fondatorii acestor firme. Cu cât timpul trece însă, problema moştenirii şi al transferului devine tot mai presantă. Doar că, momentan, această problemă pare una cu multe necunoscute şi puţine soluţii.

    „Cred că fiecare părinte îşi doreşte ca moştenirea lui să o lase cuiva. Dar acum sunt mai mulţi factori aici. Copiii s-ar putea să nu îşi dorească. Copiii s-ar putea să îşi dorească, dar să nu poată. Şi, mai e situaţia în care copiii s-ar putea să îşi dorească şi să şi poată, care este cazul fericit. Şi atunci vom vedea dacă vor fi în stare să facă acest lucru”, spune Adrian Mihai (51 de ani), CEO şi unul dintre cei trei fondatori ai companiei Fan Courier, lider de piaţă în curierat, un business cu o cifră de afaceri anuală de peste 1 miliard de lei. De fapt, acesta este răspunsul său la întrebarea dacă copiii lui şi ai partenerilor – Neculai Mihai şi Felix Pătrăşcanu – vor prelua firma. Momentan, pare o întrebare fără răspuns sigur, o situaţie frecvent întâlnită în mediul de business local.

  • Apusul dinastiilor de business: De ce pleacă moştenitorii din afacerile de familie?

    Unele dintre cele mai mari companii din lume — în frunte cu retailerul Walmart, constructorul auto BMW sau producătorul de electronice Dell – au pornit ca afaceri de familie. Mai departe însă, cele mai multe astfel de businessuri globale au fost vândute de către moştenitori sau chiar de către fondatori unor investitori financiari care au pus pe masă suma corectă. Acelaşi este şi modelul de funcţionare al mediului local de afaceri, unde sute de antreprenori fac exit după decenii de muncă asiduă. Ce îi determină să vândă pe cei care au pus bazele capitalismului românesc? Lipsa de succesori, lipsa de interes a succesorilor sau lipsa de simţ antreprenorial a acestor moştenitori sunt câteva dintre motive. Lista e însă mult mai lungă.

     

    Omul de afaceri Octavian Radu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali, care are acum în portofoliu mai multe businessuri, printre care lanţul de librării Diverta, producătorul de componente auto Flaro şi firma de poştă Pink Post, recunoaştea anterior că spiritul antreprenorial l-a moştenit de la mama sa, cea care imediat după căderea comunismului s-a implicat într-o afacere de comerţ, într-o economie capitalistă tânără, unde totul se cumpăra după decenii întregi de lipsuri.

    „Cea mai bună decizie a mea de business a fost aceea de a-mi da demisia în 1990”, spunea anterior Radu. Plecase în 1987 în Germania, unde lucra pentru o firmă de distribuţie. După căderea comunismului a mers în Polonia şi în alte ţări, iar în 1994 s-a întors definitiv în România. „De fapt, eu m-am întors treptat, ajutând-o pe mama cu aprovizionarea unui magazin pe care l-a deschis în anii aceia la Piteşti.”

    Această decizie a fost totodată şi cea mai grea pentru omul de afaceri, după cum povestea chiar el. A fost implicat alături de mama sa în business timp de mai bine de un deceniu, însă la un moment dat drumurile lor profesionale s-au despărţit. Aveau viziuni diferite pentru business şi viitorul acestuia, după cum povestea el în autobiografia „My Way”.

    Acum, după trei decenii de capitalism şi de antreprenoriat, este rândul lui Octavian Radu să opereze treptat transferul „de putere” către unul dintre fiii săi. El a spus anterior că şi-a lăsat copiii să îşi aleagă drumul. Unii au pornit propriile afaceri local sau în afara ţării, în timp ce alţii au preferat să se angajeze. Totuşi, se bucură că are un succesor în rândul copiilor săi.

    Nu toţi reprezentanţii celei de-a doua generaţii vor să se implice în businessul familiei. Sunt şi unii care aleg antreprenoriatul la rândul lor, dar merg pe alt drum, nu pe cel bătătorit de părinţi. 

    „Continuitatea e o valoare importantă a unei societăţi. Trecutul ne arată că blestemul ţării nostre e că nu creăm continuitate. Nu trec două generaţii şi lucrurile se schimbă, chiar dacă am vrea să existe o continuitate. Uitaţi-vă în istorie, e una dintre marile nostre probleme ca societate/naţie. Şi nu întotdeauna e din vina noastră”, spune Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj, cel mai mare trader de cereale cu capital autohton.

    El adaugă că, dacă acest lucru e valabil la nivel macroeconomic, el se propagă şi la nivel micro. Antreprenorul are un fiu, implicat alături de el în business de 10 ani. Decizia de a se implica în afacerea familiei i-a aparţinut în totalitate copilului său, spune Anghel.

    „Eu, dacă ar fi să fiu egoist, ar trebui să mă bucur că fiul meu lucrează cu mine, că face lucruri importante, pe care eu poate nu pot să le fac. Totuşi, nimic fundamental în existenţa noastră nu se schimbă, aşa că mă gândesc dacă nu cumva era mai bine să facă altceva şi să nu treacă prin acelaşi infern ca generaţia noastră. Cei care vin după noi nu sunt obligaţi să ne continue nebunia.”

    Fiecare om e unic, are viaţa lui şi nu trebuie nici judecat şi nici aplaudat pentru alegerile făcute, adaugă Anghel. Şi totuşi, după decenii de muncă, cu ani buni, pe creştere, dar şi cu alţii – nu puţini – marcaţi de diverse crize, unii antreprenori şi-ar dori ca povestea businessului clădit de ei să meargă mai departe şi să fie scrisă chiar de copiii lor.

    „Toţi copiii care au părinţi în asigurări vor la rândul lor să intre în asigurări. Copiii celor care lucrează în poliţie vor să fie poliţişti, copiii celor care lucrează în instanţă vor să fie procurori sau judecători. Numai în agricultură nu vrea să ne urmeze nimeni. De ce?“, spunea recent Claudiu Daviţoiu, proprietarul Agroindaf Afumaţi, un business ce merge spre 10 milioane de lei. Încă din vara anului 2020, Daviţoiu spunea că speră să preia familia sa businessul pe care l-a crescut şi care a înregistrat profit an de an. Tot atunci, el povestea că a luat sub egida sa copii de pe băncile facultăţii, pe care încearcă să îi convingă să iubească pământul şi care ar putea duce mai departe ce a construit el.

    Nu întotdeauna însă, generaţiile tinere sunt interesate de o astfel de moştenire, ce implică multă muncă şi dedicare. Tocmai de aceea, unii antreprenori ajung să vândă, chiar dacă, poate, nu îşi doreau acest lucru. Este şi cazul lui Vasile Armenean, fondatorul producătorului de îngheţată Betty Ice, companie cumpărată de gigantul anglo-olandez Unilever pentru aproape 100 de milioane de euro. Conform datelor Business Magazin, antreprenorul are doi copii, însă niciunul nu a dorit să păşească pe urmele tatălui, care a construit cel mai puternic business românesc din domeniul îngheţatei, cu afaceri de 30 mil. euro la momentul achiziţiei. Dacă ar fi găsit interes în familie pentru ca povestea să fie dusă mai departe, fondatorul Betty Ice nu ar fi vândut niciodată, indiferent de suma care i-ar fi fost oferită, spun sursele din piaţă.

    „Cred că fiecare părinte îşi doreşte CA moştenirea lui să o lase cuiva. Dar acum sunt mai mulţi factori aici. Copiii s-ar putea să nu îşi dorească. Copiii s-ar putea să îşi dorească, dar să nu poată. Şi mai e situaţia în care copiii s-ar putea să îşi dorească şi să şi poată, care este cazul fericit. Şi atunci vom vedea dacă vor fi în stare să facă acest lucru.”

    Adrian Mihai (51 de ani), CEO şi unul dintre cei trei fondatori ai companiei Fan Courier

    Astfel de poveşti, precum cea a lui Vasile Armenean sau a lui Claudiu Daviţoiu, devin de fapt poveştile primei generaţii de antreprenori, a celor apăruţi imediat după 1990, care acum se gândesc dacă să transfere businessul familiei, să îl listeze la Bursă ori să îl vândă. Uneori, antreprenorii au ajuns la vârsta pensionării. Alteori, businessurile au ajuns la maturitate sau au nevoie de un suflu nou. Cert e că indiferent de motiv, o decizie trebuie luată.

    Această problemă nu este specifică doar României. Spre exemplu, în 2018, un studiu realizat în Germania, o ţară care se sprijină pe afacerile de familie, renumitele mittelstand, arăta că în următorii cinci ani (deci până în 2022), peste 840.000 de proprietari de companii mici şi mijlocii ar fi putut să fie forţaţi să vândă businessul în lipsa unui succesor.

    Conform Financial Times, care cita un studiu realizat de KfW Banking Group, o întreagă generaţie de antreprenori germani se pregătea în 2018 de pensionare, iar mai mult de una din cinci astfel de companii trebuia să aleagă între a desemna un outsider la conducere sau a vinde afacerea până în 2022.

    Germania reprezintă acasă pentru 16% dintre cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume, arată raportul Family Business Index, realizat de EY şi de University of St. Gallen. Aceasta este totodată ţara de provenienţă a două dintre cele mai mari grupuri din lume – grupul Schwarz (proprietarul Lidl şi Kaufland) şi producătorul auto BMW. De altfel, în Germania, 90% dintre companii sunt afaceri de familie, comform Foundation for Family Business, citat de EY.

    Spre comparaţie, în România, capitalul privat românesc avea, conform celor mai recente date, circa 44% din cifra de afaceri totală a mediului de business, în timp ce capitalul străin ajunsese la 52%. Restul de 4% provenea de la companiile din ograda statului, conform studiului „Capitalul privat românesc“, realizat de Ziarul Financiar în 2020.

     

    În ultimii cinci-şase ani, tot mai multe fonduri de investiţii mici şi medii au pus ochii pe România, o economie în dezvoltare, unde locuitorii au o putere de cumpărare în creştere. Pentru a intra pe piaţă sau pentru a se dezvolta, aceşti investitori vizează în special afacerile antreprenoriale, mai ales pe cele ale căror proprietari au ajuns la 60 sau chiar 70 de ani şi care nu au cui să dea mai departe businessul. Este cazul unor companii precum TeraPlast (Dorel Goia nu are moştenitori) sau Agromixt Buciumeni, firmă înfiinţatată în 1991 de Ion Alexandru, care exploatează terenuri agricole în judeţul Călăraşi pe o suprafaţă de circa 3.500 de hectare, conform datelor Business Magazin. Aceasta din urmă a fost preluată de Holde Agri Invest, companie românească care operează terenuri agricole.

    Nu doar lipsa de moştenitori este o problemă, ci şi dorinţa unor reprezentanţi ai noii generaţii de a face altceva. Patrick Ciorcilă este un jucător de tenis român, dar şi cofondatorul companiei care a organizat Transylvania Open şi Winners Open la Cluj, turnee WTA, la care au participat jucători de renume pe scena internaţională de tenis. Tatăl său este Horia Ciorcilă, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri locali, de numele căruia se leagă, printre altele, povestea Banca Transilvania, cea mai puternică bancă după active. Situaţii relativ similare sunt şi în familiile Copos sau Ţiriac, conform celor mai recente date BM. Mai exact, spirtul antreprenorial s-a transmis în familie, însă fiecare generaţie are propria companie sau propriile afaceri.

    Totuşi, multe sunt exemple în care tinerii abia ieşiţi de pe băncile facultăţii sau cu o experienţă de câţiva ani în câmpul muncii vin să dea un suflu nou afacerilor construite de-a lungul ultimelor decenii de părinţii lor.

    Este cazul unui producător local de îmbrăcăminte în sistem lohn care şi-a lansat propriul brand de modă după ce în pandemie comenzile venite de la clienţii externi au fost anulate sau puse pe hold pe fondul scăderii vânzărilor ca urmare a crizei sanitare. Acum, doar una dintre fabrici mai lucrează lohn, cealaltă fiind destinată brandului propriu, Resense, sub care există un magazin offline şi unul online.

    „Brandul Resense a fost lansat în primăvara anului 2020, online. Acela a fost momentul când multe dintre comenzile lohn au fost anulate sau au fost puse pe hold”, povesteşte Nicoleta David, cofondatoarea afacerii.

    Când lucrează în sistem de lohn, un producător primeşte comenzi, tipare şi materiale de la retaileri, iar lucrătorii din fabrică execută, respectiv cos şi croiesc. Astfel, o companie care activează în domeniu este puternic dependentă de comenzile primite din afară.

    În acelaşi timp cu anularea comenzilor, fiica Nicoletei David, Alina, a revenit din Londra, pentru că facultatea unde studia trecuse la cursuri online. „Fiind de mică pasionată de modă, ea a găsit momentul potrivit să lucreze alături de personalul nostru tehnic din creaţie pentru a-şi transforma ideile în realitate. Aşa s-a născut prima noastră colecţie. Şi aşa s-a născut site-ul, conceput şi administrat de firma de IT a fratelui ei.”

    „Toţi copiii care au părinţi în asigurări vor la rândul lor să intre în asigurări. Copiii celor care lucrează în poliţie vor să fie poliţişti, copiii celor care lucrează în instanţă vor să fie procurori sau judecători. Numai în agricultură nu vrea să ne urmeze nimeni. De ce?“

    Claudiu Daviţoiu, proprietarul Agroindaf Afumaţi

    Nicoleta David spune că, obişnuită cu textura ţesăturilor, cu execuţia tiparelor şi cu fluxul din fabrică, fiicei sale i-a fost foarte uşor să comunice cu specialiştii. Şi lor le-a fost uşor să lucreze cu ea şi să-i înţeleagă ideile pentru că ea crescuse printre ei. Un alt exemplu similar, al unei generaţii tinere care se implică în business şi vine cu un suflu nou, este cel al familiei ce deţine grupului Stil & Exquisite Diamonds, activ în producţia şi retailul de bijuterii. Afacerea pornită de familia Groza în urmă cu 30 de ani s-a axat la început doar pe producţia de bijuterii, însă în timp compania a mers şi către retail propriu, având acum două branduri – Bijuteria Stil şi Exquisite Diamonds. Grupul a ajuns în prezent la cea de-a doua generaţie dat fiind că fiica fondatorilor se implică acum alături de ei în business. „Amprenta generaţiei mele este foarte valoroasă în materie de brand awareness şi strategie de marketing“, explică Oana Groza, fiica fondatorilor grupului.

    Un astfel de transfer către o nouă generaţie nu se face imediat, pentru că are nevoie de pregătire temeinică. Moştenitorii trebuie, pe de-o parte să înveţe ce înseamnă administrarea afacerilor, iar pe de alta să înţeleagă în profunzime businessul familiei.

    „Copiii mei au fost educaţi de la 8 ani să devină acţionari în afacere. Cum m-a educat tatăl meu să fiu om de afaceri, aşa mi-am educat şi eu copiii”, spunea recent Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, cel mai mare producător local de băuturi spirtoase din România, cu o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de lei în 2021. Antreprenorul a anunţat acum o săptămână că noua generaţie a familiei Salameh se va implica în business, fiind creionat un amplu plan de viitor în acest sens.

    În România, multe afaceri antreprenoriale depind de fondatorul lor, care este implicat de multe ori până în cele mai mici aspecte ale businessului. Astfel, în cazul în care acesta păţeşte ceva şi nu are un moştenitor bine-pregătit şi ancorat în afacere, trage după sine şi compania. Un exemplu în acest caz este cel al companiei de transport edy Internaţional Spedition, care până în 2011 a deţinut titlul de cel mai mare transportator din România. În 2012, acţionarul companiei, Alin Popa, a decedat în urma unui accident auto, iar de atunci a început şi declinul businessului. Acesta a culminat cu falimentul companiei în 2019. Antreprenorul avea un fiu, conform celor mai recente date Business Magazin. Decesul fondatorilor s-a soldat în alte cazuri cu vânzarea firmei, AdePlast (materiale de construcţii) şi Polisano (medical/ farma) fiind două exemple în care copiii nu au dorit să ducă mai departe businessul.

    Într-o economie care abia a împlinit trei decenii de capitalism, perioadă în care a fost permisă iniţiativa privată, este dificil să găsim companii autohtone care să fi trecut prin mâinile a trei generaţii. Timpul a fost prea scurt pentru asta. Cu siguranţă, există exemple de români care au lucrat într-un anumit domeniu şi care le-au insuflat copiilor aceeaşi pasiune. Aceştia din urmă şi-au lansat apoi propriile businessuri, în primii ani de după ’90, iar acum, ei la rândul lor transmit pasiunea – dar şi afacerea – celei de-a doua generaţii. Nu e vorba însă, decât foarte rar, de trei generaţii implicate direct în aceeaşi companie.

    Claudiu Necşulescu şi tatăl său, Liviu Necşulescu (care s-a stins din viaţă), au readus la viaţă businessul Jidvei în anii ’90, după o perioadă grea pentru unul dintre cei mai vechi producători de vinuri de pe plan local. Acum, Maria şi Ana Necşulescu, fiicele lui Claudiu Necşulescu, sunt implicate astăzi la rândul lor în business. Aceasta este însă, o situaţie rară.

    Primele tranziţii au fost realizate acum deja mai bine de un deceniu, însă exemple precum cele ale familiei Marcu (Medlife) sau Goţa (Elis Pavaje) erau puţine la momentul acela. Astăzi, există mult mai multe afaceri româneşti la cârma cărora găsim reprezentanţi ai primelor două generaţii, iar speranţa este că vor urma şi altele. În ţări precum Italia, Franţa sau Japonia, state cu o vastă istorie în capitalism, există exemple de afaceri de familie ajunse chiar şi la 15-a sau a 16-a generaţie. În România, lucrurile sunt abia la început în acest sens.

    „Copiii mei, unul economist şi unul agronom, sunt lângă mine de când au terminat şcolile. Deja au ambii funcţia de administrator”, spune Nicolae Sitaru, fondatorul Elsit Com, business înfiinţat în 1993, în localitatea Orezu din judeţul Ialomiţa. În prezent, compania lucrează peste 2.000 de hectare, pe care cultivă în principal porumb, grâu, rapiţă, floarea-soarelui şi orz, în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi. De asemenea, ferma Elsit din Ialomiţa are şi mai multe sere de legume, dar şi silozuri pentru depozitarea cerealelor şi flotă proprie de maşini pentru transportul acestora. Iar lângă fermă, are şi Magazinul Fermierului, un magazin prin care comercializează produse multibrand, precum piese de schimb pentru tractoare şi utilaje agricole, anvelope, baterii pentru utilaje, scule şi unelte, filtre, uleiuri, rulmenţi, drujbe sau echipamente de protecţie.

    Multe dintre afacerile lansate în anii ’90 de către antreprenorii care au avut curaj să pornească pe cont propriu nu mai arată astăzi deloc precum la început. Nu e vorba doar că au crescut şi că s-au adaptat vremurilor, că s-au modernizat, ci e mai degrabă vorba de o extindere pe verticală şi orizontală, fapt ce a dus la conturarea unor adevărate grupuri, cu afaceri de zeci, sute de milioane sau chiar miliarde de lei.

    Cele mai mari afaceri de familie

    ♦ Cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume generează afaceri anuale de 7.280 de miliarde de dolari şi angajează 24,1 milioane de oameni, potrivit unui raport realizat în 2021 de EY şi de University of St. Gallen.

    ♦ Aceste afaceri sunt vitale pentru economia mondială, fiind al treilea cel mai important jucător din lume după venituri (după SUA şi China), potrivit Family Business Index, realizat de EY şi de University of St. Gallen.

    ♦ Aproape jumătate dintre cele 500 de afaceri analizate (mai exact 236) îşi au sediul în Europa, fapt ce dovedeşte că Bătrânul Continent este un mediu propice pentru astfel de companii.

    ♦ Germania reprezintă acasă pentru 16% dintre cele 500 de companii analizate. Aceasta este totodată ţara de provenienţă a două dintre cele mai mari entităţi din lume – grupul Schwarz (proprietarul Lidl şi Kaufland) şi producătorul auto BMW. De altfel, în Germania, 90% din companii sunt afaceri de familie, comform Foundation for Family Business, citat de EY.

    ♦ Şapte dintre cele mai mari zece afaceri de familie din lume provin din SUA, printre acestea numărându-se Walmart (retail), Berkshire Hathaway (vehiculul de investiţii al lui Warren Buffett) şi Ford.

    „M-am uitat recent pe un studiu privind afacerile de familie din România, lansat acum circa 10 ani. La momentul acela aveam o piramidă foarte ascuţită, aveam la vârf două mari categorii de antreprenori – cei care au pornit de la firul ierbii şi au reuşit să dezvolte importante afaceri private în România şi cei care făceau business cu statul. Mai mult, nu aveam atunci mulţi antreprenori la baza piramidei”, spunea recent Alexandru Medelean, fondatorul Wise Way Advisors, o firmă butic ce oferă consultanţă pe piaţa de M&A.

    Astăzi, vedem o piramidă cu o bază eferverscentă, cu mulţi oameni de afaceri care contează. „Antreprenoriatul românesc e pe calea cea bună.”

    El vorbeşte despre prezenţa în business a multor antreprenori tineri, unii care au pornit de la zero propriile companii, iar alţii implicaţi în afacerile familiei. Business Magazin a identificat cel puţin 25 de exemple de companii antreprenoriale în care părinţii şi-au implicat şi copiii, de la Transavia, Kosarom sau Agricola Bacău în industria cărnii, la Avincis şi Jidvei în sectorul vinului şi de la Dedeman (bricolaj) la Taparo (mobilă) sau Bog’Art (construcţii).

    Grigore Horoi, preşedintele grupului Agricola Bacău, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui, mezeluri şi produse ready meal din România, afirmă că are încredere în noua generaţie pentru a duce lucrurile mai departe. El vorbeşte atât la nivel general, cât şi la nivel particular, în contextul în care fiul său este implicat în businessul Agricola.

    „Când a terminat liceul, fiul meu era pasionat de geografie. Un prieten de-al meu, de profesie zootehnist, i-a spus însă atunci că munţii şi apele nu pleacă nicăieri şi că ar fi mai bine să îşi aleagă o altă carieră.” L-a convins să dea la medicină veterinară, o profesie considerată a fi interesantă, de viitor. „S-a lipit de el, a terminat facultatea şi după ce a absolvit s-a angajat la o firmă ce distribuia ingrediente pentru industria veterinară”, povesteşte antreprenorul. A lucrat acolo circa doi ani, apoi şi-a fondat propriul business, cu produse probiotice, tot în domeniul veterinar. „Când a apărut o oportunitate la una dintre firmele din grupul nostru – Aicbac – l-am întrebat dacă vrea să se bage şi s-a băgat.”

    Horoi spune că e vorba de una dintre firmele mici ale grupului Agricola, o companie ce are 600 de capete de vaci pentru lapte şi 3.000 de hectare de teren. Aceasta a operat şi o mică fabrică de procesare, dar a închis-o după ce firma s-a înscris într-o cooperativă cu alţi patru producători, care vor pune împreună bazele unei noi unităţi de procesare. Compania Aicbac a avut în 2020 afaceri de 12 mil. lei, conform datelor publice.

    „Îi place noul rol, de director general al Aicbac, sunt deja 3-4 ani de când semnează pentru credite sau pentru salarii şi face bugete. Nu mai are firma lui, s-a dedicat acestui job. Totuşi, nu e încă pregătit să preia conducerea grupului Agricola. Dacă eu obosesc, atunci o să fie cineva de tranziţie şi apoi mai vedem”, adaugă Grigore Horoi.

    „Continuitatea e o valoare importantă a unei societăţi. Trecutul ne arată că blestemul ţării nostre e că nu creăm continuitate. Nu trec două generaţii şi lucrurile se schimbă, chiar dacă am vrea să existe o continuitate. Uitaţi-vă în istorie, e una dintre marile nostre probleme ca societate/naţie. Şi nu întotdeauna e din vina noastră.”

    Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj, cel mai mare trader de cereale cu capital autohton

    Istoria capitalistă a României abia a trecut pragul primelor trei decenii, această perioadă fiind sinonimă cu iniţiativa privată pe plan local. Astfel, multe dintre afacerile antreprenoriale sunt tinere încă. La fel şi sunt şi mulţi dintre fondatorii acestor firme. Cu cât timpul trece însă, problema moştenirii şi al transferului devine tot mai presantă. Doar că, momentan, această problemă pare una cu multe necunoscute şi puţine soluţii.

    „Cred că fiecare părinte îşi doreşte ca moştenirea lui să o lase cuiva. Dar acum sunt mai mulţi factori aici. Copiii s-ar putea să nu îşi dorească. Copiii s-ar putea să îşi dorească, dar să nu poată. Şi, mai e situaţia în care copiii s-ar putea să îşi dorească şi să şi poată, care este cazul fericit. Şi atunci vom vedea dacă vor fi în stare să facă acest lucru”, spune Adrian Mihai (51 de ani), CEO şi unul dintre cei trei fondatori ai companiei Fan Courier, lider de piaţă în curierat, un business cu o cifră de afaceri anuală de peste 1 miliard de lei. De fapt, acesta este răspunsul său la întrebarea dacă copiii lui şi ai partenerilor – Neculai Mihai şi Felix Pătrăşcanu – vor prelua firma. Momentan, pare o întrebare fără răspuns sigur, o situaţie frecvent întâlnită în mediul de business local.

  • Barca de salvare a businessurilor în impas

    Cum ar fi ca cineva, văzând că ai probleme în a-ţi ţine afacerea pe picioare şi că abia te mai descurci cu cheltuielile, să-ţi întindă o mână de ajutor, să te întrebe cum îţi este şi de ce ai nevoie, să-ţi dea sfaturi ca să te redresezi şi toate astea sub garanţia că, dacă depăşeşti greutăţile, partenerii şi furnizorii tăi nu vor afla că ai avut probleme? Cam asta promite să facă Directiva Europeană 1023/2019 privind insolvenţa şi restructurarea de business, o măsură legislativă care ar urma să fie implementată şi în România în acest an.

    Vorbim foarte mult în ultima vreme despre crize. „Cred că în viitorul apropiat s-ar putea să ne confruntăm cu valuri de insolvenţe, pentru că multe businessuri, mai ales din zona IMM, sunt destul de slăbite după doi ani de pandemie”, a spus Vasile Godîncă-Herlea, managing partner la CITR, la videoconferinţa „Ce aduce 2k22 pentru businessurile în impas?“, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România. Focusul noii legislaţii este prevenirea falimentelor şi a insolvenţelor, lucru care s-a petrecut deja în alte ţări în care directiva a fost deja implementată. „După consultări cu mediul de afaceri, mediul bancar şi instituţiile, avem un proiect de act normativ de transpunere a normativei. Vrem să avem proceduri de restructurare preventivă mai eficiente. Voi susţine adoptarea cât mai rapidă a acestui proiect în Parlament, astfel încât piaţa românească să beneficieze de aceste proceduri, după ce adoptarea acestei directive privind restructurarea şi insolvenţa la nivelul UE a fost salutată de mediul de afaceri european”, a spus Cătălin Predoiu, ministrul justiţiei.

    Noua legislaţie, a cărei adoptare este aşteptată în următoarele luni, ar fi o mână de ajutor pentru firmele care trec prin dificultăţi financiare, în special acele „companii-zombi”, funcţionale, dar care continuă să raporteze pierderi an de an. „În România avem circa 33.000 de companii de impact, adică businessuri cu active de peste 1 milion de euro, care reprezintă circa o treime din totalul firmelor. Ele contribuie cu 60% din cifra de afaceri totală a firmelor. Cam 6.500 de companii dintre aceste 33.000 sunt însă în insolvenţă iminentă, produc continuu pierderi de cinci ani încoace şi nu se redresează”, a spus Vasile Godîncă-Herlea. Motivul pentru care aceşti manageri şi antreprenori aleg să nu declare nevoia de ajutor este stigmatul asociat statutului de firmă în insolvenţă, au spus speakerii care au participat la eveniment. Unul dintre avantajele cu care vine procesul de redresare preinsolvenţă pe care îl presupune Directiva Europeană 1023/2019 este însă confidenţialitatea, pentru că nu se publică nicăieri date despre starea companiei.

    „Soluţia pentru salvarea unei companii este relevantă dacă este aplicată la momentul oportun, timingul e foarte important”, a precizat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO la CITR.

    Când „strigătul de ajutor” vine prea târziu, soluţiile nu mai sunt eficiente, este el de părere, astfel că momentul începerii procedurilor de redresare nu trebuie amânat.

    „Trăim un moment deosebit de abrupt, în care economia se schimbă, de la modelul «on demand», la modelul «on stock». Acest consum de cash poate să afecteze şi cele mai sănătoase companii. E important să poţi să faci distincţie între problemele rezolvabile şi cele care nu se pot rezolva. Dacă ar exista un cadru mult mai clar şi mai predictibil, sunt sigur că am face mai multe schimbări în zona de dificultate financiară. Trebuie să avem nişte early adopters, pe care masa îi va urma”, a spus Rudolf Vizental, CEO şi cofondator al ROCA Investment.

    Prevenirea, remedierea timpurie, a doua şansă – sunt cuvintele-cheie pentru o companie, pentru ca businessul să rămână sănătos, a subliniat şi Mirela Iovu, preşedintele Asociaţiei consilierilor juridici din sistemul financiar-bancar. „Reacţia creditorilor bancari la noul cadru legislativ e bună, avem din 2014 cadrul legal pentru această a doua şansă. Vom vedea că ceea ce ne speria în trecut legat de insolvenţă nu va mai fi la fel. Aştept cu interes noul cadru legal, care va aduce îmbunătăţiri substanţiale”, a spus Mirela Iovu. Proiectul de lege care transpune Directiva Europeană 2019/1023 în domeniul prevenţiei şi restructurării de business şi care va schimba legea insolvenţei în România se află în comisiile de specialitate ale ministerelor pentru avizare, iar ulterior va fi transmis spre aprobare către guvern şi Parlament. CITR, parte a Impetum Group, a fost consultantul expert în consorţiul selectat de Comisia Europeană pentru implementarea Directivei UE în domeniul prevenţiei şi restructurării în România.

    „Schimbarea legislaţiei în domeniul insolvenţei în România şi crearea unor instrumente preinsolvenţă adaptate nevoilor companiilor vine într-un moment cum nu se poate mai potrivit. Analizele noastre asupra pieţei ne indică faptul că pandemia a dat amploare dificultăţilor preexistente ale companiilor, dar nu le-a încurajat să acceseze proceduri de restructurare. Odată cu încetarea schemelor de sprijin guvernamental ne aşteptăm ca multe companii să fie beneficiarele noilor soluţii de sprijin pe care le va aduce schimbarea legislaţiei”, spune Vasile Godîncă-Herlea.

    Potrivit Studiului Confidex aferent semestrului al doilea din 2021, realizat de Impetum Group, 37% dintre manageri înţeleg restructurarea ca fiind un proces intern, centrat pe îmbunătăţirea fluxurilor operaţionale, în timp ce 34% dintre aceştia consideră restructurarea ca fiind un răspuns la factori externi (piaţă/concurenţă). Răspunsurile majorităţii managerilor cu privire la ce presupune un proces de restructurare arată că mediul de business recunoaşte existenţa acestei nevoi şi înţelege că aceasta poate fi adresată în mod diferit, în funcţie de specificul situaţiei.

    Cum e la alţii? Ţări precum Danemarca, Slovenia sau Grecia, unde a fost deja implementată în legislaţia naţională Directiva Europeană 1023/2019 privind insolvenţa şi restructurarea de business, resimt beneficiile acestor preveniri, care au dus la salvarea mai multor businessuri. Biroul de arhitectură al Katerinei Efthymiou este un astfel de exemplu. „Am o firmă de arhitectură în Atena, iar avertizarea timpurie m-a ajutat să evit probleme ulterioare şi mi-a salvat businessul. A trebuit să mă confrunt cu temerile mele, dar mentorul meu a fost acolo să mă ajute şi a fost o adevărată salvare, am reuşit să evit să acumulez datorii”, a povestit Katerina Efthymiou la videoconferinţa „Ce aduce 2k22 pentru businessurile în impas?”. Ea a precizat că a aflat de pe internet, în 2017, de soluţiile de avertizare timpurie şi şi-a spus că nu are nimic de pierdut dacă încearcă să beneficieze de ele. Îşi dădea seama că ceva era în neregulă cu businessul ei, din cauza crizei economice. Condiţiile erau dificile pentru un antreprenor care voia să crească. „Toată procedura a durat şase luni, ne-am văzut odată la două săptămâni, am avut teme, a trebuit să notez cum îmi gestionez timpul şi businessul. Aşa am realizat că trebuia să fac schimbări, pentru că făceam unele lucruri greşit. A fost nevoie de doi ani ca să aplic în companie tot ce am învăţat de la mentorul meu. Astăzi am zece angajaţi şi am primit premii pentru felul în care fac antreprenoriat în Grecia”, a adăugat ea. Alte ţări în care modelul este funcţional sunt Danemarca sau Slovenia, a spus Morten Moller, network coordinator Early Warning Europe, adăugând că, atunci când cineva vine prea târziu să ceară ajutor, problema este deja avansată şi nu mai sunt soluţii. „Când nu îţi mai permiţi să-ţi plăteşti furnizorii, partenerii, înseamnă că ai o problemă. Noi ajutăm firmele până să ajungă în sistemul legal, vrem să vedem dacă putem face ceva astfel încât să funcţioneze în continuare înainte de a acţiona pe cale legală. Danemarca este un exemplu de bune practici în acest sens. Grecia şi Slovenia sunt şi ele exemple bune”, a spus Morten Moller.

    Etichetarea unei companii drept „incompetentă” atunci când ajunge la insolvenţă este principala temere care face ca antreprenorii să amâne momentul declarării problemelor financiare. Octavian Radu, fondatorul Diverta, reţeaua de librării care se află acum pentru a doua oară în insolvenţă, a spus, în cadrul aceleiaşi videoconferinţe, că, atunci când apare anunţul că firma intră în insolvenţă, problemele se acutizează.

    „Când apare anunţul că firma intră în insolvenţă, apare stigmatul, deşi insolvenţa nu e un act de voinţă, ci o urmare a unor fenomene exterioare. Atunci, creditorii intră în panică. De aceea este importantă prevenţia, reglementată prin această directivă europeană. Această legislaţie este un instrument foarte bun pentru a nu fi expus public. Ar fi un mare ajutor pentru cei care intră în dificultate şi au nevoie să prelungească viaţa firmei lor. Este şi în interesul creditorilor ca jocul să continue”, a spus Octavian Radu, proprietarul reţelei de librării Diverta, o companie care a intrat, în vara anului 2021, pentru a doua oară în insolvenţă. Recent, planul de reorganizare a businessului a fost însă aprobat, astfel că Diverta se pregăteşte din nou să fie „salvată”.

    „Când ai probleme de cash flow, trebuie să te duci cât mai repede la creditori, să le explici situaţia şi să căutaţi împreună o soluţie. Amânarea insolvenţei este o faptă gravă. Dacă ai cancer şi nu mergi la medic, nu înseamnă că nu mergi în continuare la serviciu şi nu mănânci. Dar nemergând la medic, îţi omori ultimele şanse de a supravieţui.”

    Directiva prevede că, în cazul în care o companie are întârzieri sau restanţe la plata taxelor şi impozitelor, într-un anumit cuantum, antreprenorul va primi o notificare din partea autorităţilor care va conţine şi informaţii despre ce înseamnă ca o companie să fie în dificultate, diferite stadii de dificultate şi ce soluţii există şi posibilitatea de a lua legătura cu un consultant specializat. Toate acestea vor ajuta antreprenorii să aibă o viziune de ansamblu şi să ia cele mai bune decizii pentru a nu ajunge într-un stadiu avansat de dificultate.

    Cum va funcţiona Directiva Europeană 1023/2019 privind insolvenţa şi restructurarea de business?

    Noua legislaţie va schimba practic modul în care companiile îşi pot salva businessul, oferindu-le câteva pârghii de sprijin pentru depăşirea dificultăţilor.

    „Va exista un mecanism de avertizare bazat pe doi piloni. Primul pilon presupune că ANAF va urmări o perioadă dacă nu s-au achitat obligaţiile fiscale, va trimite o avertizare pentru companie, ca să atragă atenţia asupra problemei şi o va trimite către o zonă de consultanţă gratuită”, a explicat Vasile Godîncă-Herlea.

    Consultanţa oferită va consta într-un site unde se va putea face o minidiagnoză şi într-o serie de sfaturi la care oamenii pot apela. Va exista şi un call center la care antreprenorilor şi managerilor li se va putea explica mai pe larg ce soluţii există.

    „Al doilea pilon constă în restructurarea în afara insolvenţei, când eşti conştient că dacă nu te redresezi, poţi ajunge în insolvenţă. Angajezi un administrator al restructurării, construieşti un plan de redresare care se va vota şi la final te duci la judecătorul sindic. Aceasta este faza judiciară a restructurării în afara insolvenţei”, a adăugat Vasile Godîncă-Herlea.

    El este de părere că în special startup-urile şi businessurile mici vor apela la această variantă, iar una dintre ţinte este şi crearea unei comunităţi de coaching, cu oameni care să-i „antreneze” pe antreprenori.

    „Zona de distress a companiilor presupune mai multe etape, nu înseamnă doar insolvenţă sau faliment. Începe de la unele problemele la plată şi continuă cu mai multe etape. Falimentul este etapa finală, când specialiştii încearcă să vândă activele şi să înapoieze banii creditorilor.” Momentul acţiunii este foarte important în procesul de redresare a businessului, astfel că cel mai bine este ca firmele să ceară ajutor încă din fazele incipiente ale dificultăţilor financiare. „Aproximativ 45% din companiile de impact trec prin dificultăţi, însă doar un procent mic se adresează cuiva pentru o soluţie. Uşurinţa cu care acest proces se poate derula în această variantă poate încuraja formularea timpurie a soluţiilor. Nu există o reţetă universală. Cel mai important este să abordezi foarte sincer situaţia ta. Dacă anumite facilităţi pe termen scurt îţi permit să mergi mai departe, nu înseamnă că nu trebuie să priveşti obiectiv rezultatele businessului şi să vezi dacă lucrurile merg într-o direcţie bună sau nu”, a spus Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO-ul de la CITR. Antreprenorii vor avea la dispoziţie, conform proiectului de lege şi soluţii de restructurare în afara instanţelor, care vor avea caracter confidenţial. Acordul de restructurare este prevăzut ca o soluţie în care antreprenorii, împreună cu un administrator restructurator elaborează împreună un plan de restructurare al companiei care apoi va fi supus aprobării creditorilor. Acesta poate însemna tăieri sau reeşalonări de datorii, restructurări operaţionale ale companiei şi regândirea strategiei. Planul de restructurare va ajunge doar în etapa finală în faţa unui judecător sindic, pentru o viză de legalitate a întregului proces.

     

    „
    După consultări cu mediul de afaceri, mediul bancar şi instituţiile, avem un proiect de act normativ de transpunere a normativei. Vrem să avem proceduri de restructurare preventivă mai eficiente.

    Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei

    „
    Noi ajutăm firmele până să ajungă în sistemul legal, vrem să vedem dacă putem face ceva astfel încât să funcţioneze în continuare înainte de a acţiona pe cale legală.

    Morten Moller, Network coordinator Early Warning Europe

    „
    În România avem circa 33.000 de companii de impact, adică businessuri cu active de peste
    1 milion de euro, care reprezintă circa o treime din totalul firmelor. Ele contribuie cu 60% din cifra de afaceri totală a firmelor. Cam 6.500 de companii dintre aceste 33.000 sunt însă în insolvenţă iminentă, produc continuu pierderi de cinci ani încoace şi nu se redresează.

    Vasile Godîncă-Herlea, managing partner la CITR

    „
    Am o firmă de arhitectură în Atena, iar avertizarea timpurie m-a ajutat să evit probleme ulterioare şi mi-a salvat businessul. A trebuit să mă confrunt cu temerile mele, dar mentorul meu a fost acolo să mă ajute şi a fost o adevărată salvare, am reuşit să evit să acumulez datorii.

    Katerina Efthymiou, antreprenor din Grecia

    „
    Aproximativ 45% din companiile de impact trec prin dificultăţi, însă doar un procent mic se adresează cuiva pentru o soluţie. Uşurinţa cu care acest proces se poate derula în această variantă poate încuraja formularea timpurie a soluţiilor.

    Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO la CITR

    „
    Când apare anunţul că firma intră în insolvenţă, apare stigmatul, deşi insolvenţa nu e un act de voinţă, ci o urmare a unor fenomene exterioare. Atunci, creditorii intră în panică.

    Octavian Radu, fondatorul Diverta

    „
    E important să poţi să faci distiale rezolvabile şi cele care nu se pot rezolva. Trebuie să avem nişte early-adopters, pe care masa îi va urma.

    Rudolf Vizental, CEO şi cofondator al ROCA Investment

    „
    Reacţia creditorilor bancari la noul cadru legislativ e bună, avem din 2014 cadrul legal pentru această a doua şansă. Vom vedea că ceea ce ne speria în trecut legat de insolvenţă nu va mai fi la fel.

    Mirela Iovu, preşedintele Asociaţiei consilierilor juridici din sistemul financiar-bancar

  • O carte pentru orice context

    Parcursul carierei antreprenorului Dragoş Petrescu a fost unul colorat de diversitatea ţărilor în care a studiat, a businessurilor pe care le-a fondat şi de provocările ivite pe drum. Printre aceste experienţe şi-au făcut loc şi cărţile, de nelipsit din programul său, indiferent de situaţie şi loc.

    „Încerc să citesc în toate ferestrele pe care le am. În weekenduri citesc variante hard copy, iar dacă mă aflu în avion sau în maşină optez pentru varianta audio. Anual, citesc aproximativ 20 de cărţi, destul de puţine din păcate”, povesteşte Dragoş Petrescu.

    Cele 20 de cărţi citite îşi fac loc în agenda sa în ciuda programului ocupat, care vine la pachet cu statutul de şef al celui mai important grup local de restaurante, City Grill, cu venituri de 187 de milioane de lei în 2019. Executivul a pus bazele businessului în urmă cu 16 ani, după ce, anterior, fondase alături de Cătălin Mahu un alt lanţ românesc de restaurante, La Mama. Ca parte a formării academice şi profesionale, antreprenorul a urmat, după absolvirea cursurilor Universităţii „Politehnica“ din Bucureşi, o serie de cursuri de management al întreprinderii în Franţa, la Toulouse, continându-şi pregătirea la Chicago, cu un Advanced Operations Course, urmat de un Executive MBA la Asebuss. Cartea care îl ajută în prezent să evadeze din tumultul declanşat în industria HoReCa de pandemia de COVID-19 este „Setting the table”, a scriitorului Danny Mayer. „Cartea conţine informaţii preţioase despre antreprenoriatul în ospitalitate şi family business.” Despre impactul pe care pandemia îl are în lumea businessului spune că i-ar plăcea să discute cu Malcom Gladwell, a cărui carte, „Excepţionalii”, este şi cartea care a avut cel mai mare impact asupra sa. „L-aş întreba cum vede lumea after COVID-19 versus antreprenoriat. Este o întrebare la care chiar mi-aş dori un răspuns din partea lui”. Din lecturile curente, în paralel cu „Setting the table”, antreprenorul menţionează şi „Why we sleep?”, a scriitorului Matthew Walker. Dragoş Petrescu spune că în general îşi alege lecturile în funcţie de recomandările prietenilor sau a celor din familie. „De asemenea, participările la conferinţe de tip Brand Minds sunt foarte productive, de aici aflu de o mulţime de cărţi interesante.”

    În opinia sa, cartea care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui antreprenor sau om de business este „How to measure your life?” de Clayton Christensen. Despre încurajarea lecturii în interiorul companiei, executivul crede este foarte importantă  în rutina angajaţilor săi, în creşterea şi maturizarea acestora. „Încurajez acest comportament prin achiziţionarea unui abonament Bookster.

    De asemenea, prin insuflarea culturii de a dărui o carte.”  În ceea ce îl priveşte, Petrescu spune că impactul cărţilor a fost că i-au schimbat perspectiva în carieră „în sensul ameliorării competitivităţii în beneficiul fericirii.” Cărţile care îl inspiră cel mai mult sunt cele care abordează subiectul psihologie, dar pe lista sa de lecturi sunt incluse şi cărţi specifice industriei în care activează, iar cartea copilăriei sale este „Legendele Olimpului, puse pe hârtie de Alexandru Mitru”, pentru că, spune el, „m-a fascinat lumea necuprinsă a zeilor”. Tot din universul beletristic vin şi cărţile care îl ajută să se relaxeze, lucru pentru care spune că cel mai bine funcţionează literatura science fiction. „Mă transpune într-o lume fără restricţii prezente.”

    Când vine vorba despre cărţi tipărite versus cărţi digitale, executivul spune că amândouă joacă un rol important. „Dacă vrei să simţi cartea, ai nevoie de ea fizic, să-i simţi paginile, să-i vezi culoarea. Dacă însă te găseşti în trafic, călătoreşti, este mult mai convenabil să asculţi cartea preferată.”

     

    LECTURI DIN LISTA ANTREPRENORULUI:

     

    Setting the table – Danny Meyer

    Why we sleep?- Matthew Walker

    Excepţionalii- Malcom Gladwell

     

     

     

     

    How to measure your life? – Clayton Christensen

    „How to measure your life?”de Clayton Christensen, este recomandarea de lectură a lui Dragoş Petrescu pentru antreprenorii şi oamenii de business

    Acest articol face parte din proiectul #BooksOfLeaders lansat de Libris.ro cu scopul de a aduce în atenţia cititorilor importanţa şi rolul definitoriu pe care îl are lectura în dezvoltarea şi menţinerea unui business.

    #BooksOfLeaders este despre oameni, business-uri de succes şi lecturile care au lăsat o amprentă puternică în parcursul şi dezvoltarea acestora. Este despre felul în care lectura construieşte succesul cu fiecare pagină. Asumarea evoluţiei continue prin lectură reprezintă pasul de început pentru un lider, iar cărţile stau la baza formării expertului în domeniul ales. Proiectul îşi propune să evidenţieze rolul cărţilor în viaţa şi afacerile liderilor de succes din România şi să ofere inspiraţie celor care îşi doresc să exploreze un stil de viaţă bazat pe cunoaştere. 

    În ultimele luni, probabil cea mai provocatoare perioadă traversată de mediul de business din România, vânzările online de carte din categoria Afaceri au crescut pe Libris.ro cu 80%. Interesul pentru lectura de business dovedeşte faptul că mediul de afaceri caută în cărţi idei, soluţii şi abordări eficiente la problemele curente. În acest context, o privire către poveştile liderilor locali şi cărţile pe care ei le recomandă în cadrul #BooksOfLeaders este deopotrivă aspiraţională şi interesantă. 

    În peste 11 ani de activitate, Libris.ro a devenit una dintre destinaţiile favorite ale publicului român avid de lectură. Prin misiunea sa asumată, încurajează lectura prin campanii susţinute, având ca ţel să atingă de fiecare dată un public nou, care să descopere importanţa dezvoltării continue prin lectură.

    O campanie Business Magazin si Libris