BusinessMagazin

Tag: bun simt

  • OPINIE – Adrian Cioroianu, trainer executive, ACKnowledge România: Pe cine mai interesează „eticheta de business” în 2020?

    Mulţi oameni de business nu se comportă business. Dacă noi doi avem întâlnire şi tu întârzii, este şi asta o modalitate să îmi spui că timpul tău este mai important decât timpul meu.
    Dacă nici nu mă anunţi că întârzii, deja este o chestiune de lipsă de respect.
    Văd citate din mari antreprenori, visăm să fim toţi unicorni, să „scalăm” pieţe externe, dar cred că e timpul să ştergem praful de pe anumite lucruri pe care poate le ştiam, dar nu le mai aplicăm. Să fim profesionişti, dar în esenţă să fim pur şi simplu oameni. Să te comporţi business nu înseamnă doar să ai cămaşă cu mânecă lungă şi cravată până la mijlocul curelei, să ştii să dai o carte de vizită sau să strângi o mână. Sunt lucruri de bază, de bun simţ, care trebuie să fie „lege”. Ne preocupă prea mult detaliile complicate sau tot felul de teorii noi de business, dar poate ar trebui să ne concentrăm în primul rând pe nişte idei şi acţiuni simple, importante. Dacă fiecare dintre noi are grijă, felul de a face business poate fi transformat total:

    1. Sunăm înapoi. Indiferent că ştim sau nu ştim cine ne-a sunat, sunăm înapoi. Este simplu şi de bază în business. Şi, mai devreme sau mai târziu, răspundem la mesaje. Nu răspundem, nu sunăm înapoi decât dacă vrem să transmitem un mesaj negativ, în forţă, ceea ce este de asemenea un răspuns.
    2.  Punctualitate. Nu există scuze să nu facem tot ce ţine de noi ca să fim punctuali. Normal că pot exista factori externi, dar încercăm să îi prevedem, să ne luăm marje de timp suficiente. Dacă se întâmplă totuşi, anunţăm din timp.
    3. Respecţi promisiunile, indiferent că este vorba de facturi de plătit sau orice altceva ai promis că vei face. Când promitem şi nu respectăm promisiunea prima dată este nasol, a doua oară este dezamăgitor, iar apoi este un mare semn de întrebare dacă mai vreau să aud de tine vreodată. Indiferent de cost. Indiferent de business.
    4. Facturile au un termen de platĂ, nu doar de amorul artei, ci ca să fie plătite exact atunci. Nu mai târziu şi cu mari insistenţe să fie plătite, doar pentru că aşa vrei tu: să nu plăteşti la timp. În redBill – biroul facturilor neîncasate – sunt raportate până acum facturi neplătite de 5 milioane de euro, iar acesta este doar vârful aisbergului.
    5. Când intri într-o încăpere şi mai sunt nişte oameni acolo, cu care tu urmează să ai o întâlnire, faci un tur şi dai mâna cu toată lumea şi te prezinţi. Obligatoriu. De bun simţ. Indiferent că eşti femeie sau bărbat.
    6.   Indiferent cine te contactează şi vrea să facă business cu Tine, din curtoazie profesională poţi să vezi despre ce e vorba. Ce pretenţii să ai de la potenţialii parteneri, pe care tu îi contactezi, să îţi răspundă, dacă tu nu faci acelaşi lucru la rândul tău? Asta presupune şi să asculţi activ în orice discuţie eşti implicat.
    7. Dacă ce ţi se propune nu este de interes pentru Tine, spune-i asta omului. Nu îl purta cu vorba şi nu îl pune să revină următoarea jumătate de an cu telefoane către tine, doar pentru că tu nu eşti în stare să îi spui „NU” în faţă. Hai să fim eficienţi şi să scutim timp.
    8. Discuţi o oportunitate cu un potenţial partener ceva vreme şi apoi te hotărăşti să nu mai faci nimic cu partenerul respectiv. Nicio problemă. Dar spune-i şi respectivului de ce ai luat această decizie. Nu îl lăsa să rămână cu „sechele”, să stea să se gândească de ce oare era atât de aproape de finalizare şi totuşi nu s-a mai întâmplat nimic. Îl frământă şi se gândeşte multă vreme de ce nu mai e valabilă oportunitatea.
    9. Dacă cineva te roagă să îl pui în contact cu oricine din zona ta de cunoştinţe din business, fă lucrul acesta. Până la urmă, obiectivul nostru, al tuturor, este să facem business. Hai să fim cei care facilitează acest lucru, nu cei care blochează lucrurile sub diferite pretexte, cum ar fi „nu pot să îţi dau numărul lui” sau „trebuie să vorbesc întâi cu el” (dar apoi nu mai faci nimic).
    10.  Nu fii aroganT şi cu o atitudine respingătoare! Nu este nevoie de nicio explicaţie.
    11.  Tot din categoria NU: servil (mai degrabă fii respectuos), ignorant, dezinteresat.
    12.  Nu trebuie să zâmbeşti permanent cu toată lumea, dar nici în extrema cealaltă să nu cazi – să ai mereu o mină posomorâtă, că să nu zic acră. Dar e alegerea noastră să avem măcar o faţă senină în interacţiunile cu ceilalţi.
    13.  Fii business! La o simplă căutare, poţi să găseşti pe internet tone de materiale despre eticheta de business. Nu e un efort să ştii şi să încerci să aplici în ceea ce faci ce menţionam mai sus: să ştii să dai corect o carte de vizită, să strângi mâna corect, cum să te comporţi în anumite situaţii şi, de ce nu, cum să te îmbraci adecvat. Şi nu numai.
    14.  Suntem în anul de graţie 2020, putem să găsim orice număr de telefon, orice adresĂ de e-mail. Motiv pentru care hai să nu exagerez şi să vă cer să aveţi numărul de telefon public, dar măcar adresa de e-mail trebuie să fie publică, de exemplu pe reţele de socializare business. Vrem să facem business, hai să putem să dăm unii de alţii. Ai număr de telefon şi adresa de e-mail de la firma ta sau la care lucrezi, nu ar trebui să fie un secret de stat. 

  • A renunţat la Bucureşti pentru un oraş din Ardeal! Mihaela Miroiu: „Oraşul nu e copleşit de scandaluri de corupţie, nici de mizerie morală şi materială

    Pe Facebook, Mihaela Miroiu a scris: „Din martie sunt cetăţeana de liberă voinţă a acestui oraş.
    Aici vor merge taxele şi impozitele mele. De ce am ales Sibiul, după 44 de ani de Bucureşti? Fiindcă mă simt bine în bun simţ, lipsă de ostentaţie, seriozitate, activism civic şi cultural. Este un oraş colonizat de cultură, istorie şi natură.

    Aici “Firea” e cu totul alfel. Are o primară femeie, Astrid Fodor, o preşedintă a Consiliului judeţean, Daniela Cîmpean, o prefectă, Adela Maria Munteanu.

    Sibiul nu e copleşit de scandaluri de corupţie, nici de mizerie morală şi materială. Dacă vreţi să vedeţi cum putem trăi chiar şi în România, deschideţi pagina primăriei. Da. Se poate.

    PS. Lucrez încă în Bucureşti. Dar libertatea mea e aici.”

     

  • Povestea estonianului care conduce afacerile Coca-Cola în România

    Pasionat încă din copilărie de baschet, Mikkel a povestit în cadrul celei mai recente ediţii a Meet The CEO care sunt principalele idei după care se ghidează în afaceri, care au fost cele mai importante momente şi învăţăminte din cariera sa, cum vede afacerea din România, dar şi ce aşteptări are de la compania şi echipa Coca-Cola HBC.

    “Sunt Jaak Mikkel, estonian, soţ, tatăl a doi copii şi mândrul proprietar a doi câini”, îşi începe povestea estonianul înalt, atletic; în echipament sportiv, ar putea fi pesemne confundat cu uşurinţă cu un baschetbalist de carieră. Debutul discuţiei a destins atmosfera din primele minute, iar participanţii i-au pus întrebări despre câinii săi înainte de a se prezenta prin prisma companiei pe care o reprezintă. „Pe lângă acestea, lucrez la Coca-Cola HBC, aici, în România, ca manager general”, continuă Mikkel, vorbind calm; de altfel, pe parcursul discuţiei spune că acest calm care îl caracterizează poate fi o trăsătură a naţiei sale, dar este şi o calitate moştenită de la părinţi.

    De aproape trei ani deţine funcţia actuală şi se declară norocos pentru că de circa nouă ani face parte din echipa Coca-Cola HBC, timp în care a condus operaţiunile grupului în ţările baltice, dar şi în Macedonia. Anterior, Mikkel a activat timp de 10 ani pentru compania petrolieră Shell, în divizia de retail, „nu foarte departe de FMCG”, ţine el să precizeze.

    România este a cincea ţară în care locuieşte şi se declară un expat fericit cu stilul său de viaţă, considerând că învăţămintele căpătate de-a lungul timpului prin prisma acestui fapt sunt de nepreţuit. „Să am posibilitatea să trăiesc şi să învăţ în diferite culturi este ceva ce am luat şi am asimilat din fiecare loc în care am stat. Pentru mine este o binecuvântare”, declară estonianul. Mikkel îşi aminteşte că prima dată când i s-a propus să se mute din ţara sa natală a avut un şoc, nu luase vreodată  în considerare acest aspect. În 2002, în timp ce coordona vânzările Shell la nivel naţional în Estonia, grupul a hotărât să schimbe radical strategia de business.

    În multe ţări din Europa de Est, precum şi în ţările baltice, Shell era în plin proces de a-şi vinde afacerile către Mol, iar Mikkel avea în plan să-şi găsească alt loc de muncă. Până într-o zi, când managerul său a venit şi i-a spus: „Ai făcut o treabă bună, ne-ar plăcea să colaborăm în continuare, dar nu vom mai avea afaceri aici. Ce zici dacă te-ai muta în Polonia?”. Descriindu-se drept o persoană pragmatică, estonianul s-a mobilizat destul de rapid, iar familia sa l-a susţinut pe deplin. „Am mers acasă, am vorbit cu ai mei şi am început să caut pe Google informaţii despre Polonia. În cele din urmă, am hotărât să ne acordăm această şansă, să vedem unde ne duce această decizie. Şi nu regret o secundă”, povesteşte Jaak Mikkel.

    Vânzările reprezintă domeniul în care Mikkel a făcut primii paşi încă dinainte de a-şi finaliza studiile de afaceri internaţionale din cadrul Universităţii Americane din Estonia, „un lucru foarte cool la acea vreme”, după cum spune el. A început să lucreze încă din timpul facultăţii „pentru a face un ban în plus”; la prima sa slujbă, trebuia să convingă persoane să participe la anumite evenimente, organizate de firma pentru care lucra. „Trebuia să merg pe străzi şi să găsesc oameni care ar fi plătit să meargă la acele evenimente şi prezentări. Partea proastă, în afara faptului că făceam asta în mijlocul iernii, iar în Estonia este foarte frig iarna, e că eram plătit doar pentru cei care apăreau. Iar rata mea iniţială de succes era aproape de zero”, îşi aminteşte râzând. A fost pentru prima dată când trebuia să conceapă o strategie, s-a gândit că trebuie să înţeleagă care este profilul consumatorului şi cum i-ar putea convinge, pentru a-şi mări rata de succes.

    S-a hotărât că în benzinării şansele sale de reuşită ar putea creşte, deoarece putea aborda oamenii în timp ce alimentau maşinile, iar aceştia erau cumva forţaţi de context să îl asculte. În al doilea rând, în funcţie de vehiculele care veneau, reuşea să încadreze mai bine oamenii în anumite profiluri, în funcţie de puterea lor de cumpărare. Abordarea sa a început să dea roade, a convins mai mulţi oameni să meargă la evenimentele despre care le povestea, iar tânărul Mikkel a câştigat primii săi bani; primul său bonus, povesteşte amuzat acum, a fost cheltuit în câteva ore, într-un club. Apoi, mulţumită rezultatelor sale, „m-au luat din stradă şi m-au promovat pe vânzări în birou, dar nu a durat prea mult, fiindcă afacerea a fost mutată. Însă experienţa a fost benefică pentru mine”, spune estonianul, care recunoaşte că afacerea aceea totuşi nu l-a atras.

  • Dacian Cioloş a făcut o pledoarie pe Facebook pentru USR şi PNL

    Dacian Cioloş a pledat, vineri, pentru USR şi PNL, “un partid purtător de speranţe”, respectiv “un partid cu tradiţie democratică”, afirmând că românii au de făcut o alegere clară între trecut şi viitor, pentru o “Românie a bunului simţ” şi împotriva perpetuării corupţiei, minciunii şi populismului.

    “Dragi români, dincolo de reforme, Guvernul pe care îl conduc a început un alt mod de a guverna: sincer, onest, transparent, atât cu cheltuirea banului public cât şi cu luarea deciziilor. Un mod de a guverna aşa cum mi l-am dorit de la toţi cei care au guvernat ţara până acum. Un mod de a guverna de care România are nevoie nu numai ca să se dezvolte, dar şi pentru ca românii să recâştige încrederea într-un stat care acţionează pentru ei, nu împotriva lor”, a scris Dacian Cioloş pe pagina sa de Facebook.

    El precizează că pentru acest motiv a acceptat mandatul de premier într-un guvern independent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum poate România să îşi recupereze oamenii plecaţi la muncă în străinătate? “Este nevoie de voinţă politică şi de mult bun simţ“

    O  soluţie pentru diminuarea deficitului de candidaţi ar putea fi reîntoarcerea în ţară a unora dintre cei 3 milioane de români care lucrează pe salarii de 4-5 ori mai mari în Occident.

    În ce context s-ar putea întoarce să lucreze pe joburile disponibile în ţară specialiştii români care au plecat să lucreze în străinătate?

    „Pedalele pe care trebuie să apăsăm sunt creşterea productivităţii şi a competitivităţii României. Trebuie să ne concentrăm, în primul rând, pe ce putem face pentru ca românii care încă sunt în ţară să nu mai plece cu atâta uşurinţă. Să nu uităm că pentru aceiaşi candidaţi concurăm cu economii puternice care întâmpină aceleaşi probleme: deficit de specialişti şi îmbătrânirea populaţiei“, adaugă Cristina Săvuică de la Lugera. În opinia ei, pentru a convinge specialiştii români care au plecat să lucreze în străinătate să se întoarcă, cel mai bun argument poate fi doar eficientizarea economică a României.

    „Căpşunarii“, care au avut ani buni un efect important asupra bugetului ţării prin prisma sumelor de bani pe care le trimiteau rudelor, nu s-ar întoarce acasă neapărat pentru salarii comparabile cu cele primite în vest, ci dacă ar avea servicii cât de cât comparabile cu ceea ce au văzut în străinătate, spun angajatorii. „Românii plecaţi în străinătate se vor întoarce în momentul în care serviciile pe care le oferă statul vor ajunge la un nivel normal, nu neapărat performant, dacă sunt îndeplinite condiţiile de bun simţ, precum un sistem de sănătate decent sau o educaţie bună. Condiţiile generale mai bune din România îi aduc înapoi pe cei plecaţi. E nevoie de voinţă politică şi de mult bun simţ“, spune Florin Godean de la Adecco.

    Totuşi, o parte dintre românii care au emigrat pentru studii sau ca urmare a unor promovări internaţionale deja încep să se întoarcă acasă. „Printre puţinii specialişti pe care îi găsim pe piaţă sunt şi românii care revin din străinătate; fie că şi-au finalizat acolo studii, fie că au muncit pentru o vreme în străinătate ca parte a unui plan personal de dezvoltare a carierei. Şi avem exemple concrete de colegi recrutaţi din aceste categorii“, spune Anica Stoica de la Continental.

     

  • Cum ar putea fi convinşi românii care lucrează în străinătate să se întoarcă acasă

    O  soluţie pentru diminuarea deficitului de candidaţi ar putea fi reîntoarcerea în ţară a unora dintre cei 3 milioane de români care lucrează pe salarii de 4-5 ori mai mari în Occident.

    În ce context s-ar putea întoarce să lucreze pe joburile disponibile în ţară specialiştii români care au plecat să lucreze în străinătate?

    „Pedalele pe care trebuie să apăsăm sunt creşterea productivităţii şi a competitivităţii României. Trebuie să ne concentrăm, în primul rând, pe ce putem face pentru ca românii care încă sunt în ţară să nu mai plece cu atâta uşurinţă. Să nu uităm că pentru aceiaşi candidaţi concurăm cu economii puternice care întâmpină aceleaşi probleme: deficit de specialişti şi îmbătrânirea populaţiei“, adaugă Cristina Săvuică de la Lugera. În opinia ei, pentru a convinge specialiştii români care au plecat să lucreze în străinătate să se întoarcă, cel mai bun argument poate fi doar eficientizarea economică a României.

    „Căpşunarii“, care au avut ani buni un efect important asupra bugetului ţării prin prisma sumelor de bani pe care le trimiteau rudelor, nu s-ar întoarce acasă neapărat pentru salarii comparabile cu cele primite în vest, ci dacă ar avea servicii cât de cât comparabile cu ceea ce au văzut în străinătate, spun angajatorii. „Românii plecaţi în străinătate se vor întoarce în momentul în care serviciile pe care le oferă statul vor ajunge la un nivel normal, nu neapărat performant, dacă sunt îndeplinite condiţiile de bun simţ, precum un sistem de sănătate decent sau o educaţie bună. Condiţiile generale mai bune din România îi aduc înapoi pe cei plecaţi. E nevoie de voinţă politică şi de mult bun simţ“, spune Florin Godean de la Adecco.

    Totuşi, o parte dintre românii care au emigrat pentru studii sau ca urmare a unor promovări internaţionale deja încep să se întoarcă acasă. „Printre puţinii specialişti pe care îi găsim pe piaţă sunt şi românii care revin din străinătate; fie că şi-au finalizat acolo studii, fie că au muncit pentru o vreme în străinătate ca parte a unui plan personal de dezvoltare a carierei. Şi avem exemple concrete de colegi recrutaţi din aceste categorii“, spune Anica Stoica de la Continental.

     

  • Cum ar putea fi convinşi românii care lucrează în străinătate să se întoarcă acasă

    O  soluţie pentru diminuarea deficitului de candidaţi ar putea fi reîntoarcerea în ţară a unora dintre cei 3 milioane de români care lucrează pe salarii de 4-5 ori mai mari în Occident.

    În ce context s-ar putea întoarce să lucreze pe joburile disponibile în ţară specialiştii români care au plecat să lucreze în străinătate?

    „Pedalele pe care trebuie să apăsăm sunt creşterea productivităţii şi a competitivităţii României. Trebuie să ne concentrăm, în primul rând, pe ce putem face pentru ca românii care încă sunt în ţară să nu mai plece cu atâta uşurinţă. Să nu uităm că pentru aceiaşi candidaţi concurăm cu economii puternice care întâmpină aceleaşi probleme: deficit de specialişti şi îmbătrânirea populaţiei“, adaugă Cristina Săvuică de la Lugera. În opinia ei, pentru a convinge specialiştii români care au plecat să lucreze în străinătate să se întoarcă, cel mai bun argument poate fi doar eficientizarea economică a României.

    „Căpşunarii“, care au avut ani buni un efect important asupra bugetului ţării prin prisma sumelor de bani pe care le trimiteau rudelor, nu s-ar întoarce acasă neapărat pentru salarii comparabile cu cele primite în vest, ci dacă ar avea servicii cât de cât comparabile cu ceea ce au văzut în străinătate, spun angajatorii. „Românii plecaţi în străinătate se vor întoarce în momentul în care serviciile pe care le oferă statul vor ajunge la un nivel normal, nu neapărat performant, dacă sunt îndeplinite condiţiile de bun simţ, precum un sistem de sănătate decent sau o educaţie bună. Condiţiile generale mai bune din România îi aduc înapoi pe cei plecaţi. E nevoie de voinţă politică şi de mult bun simţ“, spune Florin Godean de la Adecco.

    Totuşi, o parte dintre românii care au emigrat pentru studii sau ca urmare a unor promovări internaţionale deja încep să se întoarcă acasă. „Printre puţinii specialişti pe care îi găsim pe piaţă sunt şi românii care revin din străinătate; fie că şi-au finalizat acolo studii, fie că au muncit pentru o vreme în străinătate ca parte a unui plan personal de dezvoltare a carierei. Şi avem exemple concrete de colegi recrutaţi din aceste categorii“, spune Anica Stoica de la Continental.

     

  • Cum s-a transformat un blog într-un business de peste 1 milion de euro

    Am văzut cum şi-au schimbat oamenii atitudinea faţă de mine şi am realizat că acesta este un avantaj ce poate fi folosit“, descria Alex Drăgan prima experienţă care i-a arătat importanţa vestimentaţiei, în perioada în care era încă în liceu şi şi-a cumpărat primul sacou. „Am plătit pentru acesta 50 de lei şi am cerut şi un discount, pentru că nu avea un nasture“, îşi aminteşte Drăgan amuzat evenimentul. Pasiunea sa pentru vestimentaţie a evoluat în afacerea Sarto made to measure, pe care antreprenorul o conduce în prezent împreună cu Matei Ladea şi care cuprinde activităţi precum vestimentaţia made to measure, consilierea vestimentară şi distribuţia de pantofi. Potrivit celor doi, cele mai recente realizări au fost preluarea distribuţiei pentru producătorul de pantofi Loake, furnizor al Casei Regale a Marii Britanii, crearea unui showroom dedicat pentru această marcă, dar şi dezvoltarea unui nou showroom Sarto made to measure în zona pieţei Charles de Gaulle din Capitală. Au ajuns astfel la o cifră de afaceri la nivel de grup de aproximativ 1,1 milioane de euro.

    Alex Drăgan este absolvent de Jurnalism şi îi place în continuare să testeze reacţiile oamenilor referitoare la îmbrăcăminte – se îmbracă „bine“ într‑un hotel, pentru ca alteori să poarte un hanorac, spre exemplu, observând schimbarea evidentă de percepţie a celor ce îl înconjoară. „La noi în ţară se pune foarte mult accent pe aspectul exterior. În momentul în care poartă un costum, bărbaţii români se schimbă, nu mai sunt aşa dezinvolţi, spre exemplu italienii se poartă în costum ca românii în tricou“, explică el.

    În acest context, Drăgan a ales să îşi transforme pasiunea pentru vestimentaţie într-un business în 2006. A început să ofere sfaturi de vestimentaţie pe un blog, după care a fondat Academia de Stil, ce consta în servicii de audit de garderobă şi consiliere vestimentară pentru bărbaţii atenţi la propria imagine sau pentru companiile care doreau să implementeze un anumit dress code în organizaţie. Ulterior, a urmat cursuri în domeniu în Italia, unde a văzut pentru prima oară o „sartorie“ şi de unde a învăţat atât procedeul made to measure, cât şi modelul unui astfel de business. „Made to measure-ul se află la graniţa dintre retail şi bespoke, croitoria de la zero. Alegem ţesătura, căptuşeala, etc. dar lucrăm pe baza unui etalon, pe care îl ajustăm în funcţie de măsurile clientului.“ Această variantă oferă posibilităţi nenumărate de individualizare şi un preţ accesibil. Articolele vestimentare pot fi executate astfel într-un timp relativ scurt şi cu costuri scăzute, prin comparaţie cu procedeul bespoke. Alex Drăgan a lansat Sarto made to measure în 2012, axându-se pe realizarea de cămăşi şi costume made to measure, dar continuând cu activitatea de consiliere. Dacă la început afacerea l-a costat 35.000 de euro, ulterior investiţia s-a prelungit pe termen lung cu până la 60.000 de euro şi a fost amortizată până la sfârşitul anului 2013. Matei Ladea, de formaţie politolog şi jurist, care se ocupă în prezent de relaţia cu furnizorii, marketing şi aspectele juridice ale firmei, s-a alăturat ulterior afacerii. Anterior, a lucrat atât în administraţia publică în Bundestag (Parlamentul Germaniei – n.r.) pentru partidul CDU condus de Angela Merkel, cât şi în cel privat, în marketing şi management în achiziţii la unul dintre marii retaileri din FMCG.

    Plajele de preţuri în cadrul Sarto made to measure se situează între 39 de lei – în cazul produselor de îngrijire a pantofilor – şi pot ajunge până la 5.000 de lei, în cazul costumelor din ţesături cu fir de aur de 24 de carate. Preţurile diferă în funcţie de fineţea materialului din care sunt confecţionate sau de procedeul de fabricare. Spre exemplu, o pereche de butoni costă în medie 250-300 de lei, însă o pereche de butoni din argint costă 600 de lei. Antreprenorii spun că în ultimul trimestru au ajuns la o medie de vânzare de 30 de costume, 30 de cămăşi şi aproximativ 35 de perechi de pantofi lunar. Ca urmare a deschiderii showroomului din zona pieţei Charles de Gaulle, ce se întinde pe o suprafaţă de 320 de metri pătraţi, anul acesta se concentrează pe mărirea echipei, formată în prezent din 10 persoane, ca urmare a dezvoltării capacităţii de producţie pentru a face faţă unui flux constant de circa 100 de comenzi pe lună.

    Ladea şi Drăgan spun că, în comparaţie cu alte pieţe din vestul Europei, cu care au contact prin prisma furnizorilor şi a distribuţiei de pantofi, piaţa locală de made to measure este în expansiune, dar rămâne imatură. „În urmă cu cinci ani eram aproximativ trei jucători, astăzi răsare câte un nou serviciu de made to measure la câteva săptămâni. Observăm o consecinţă pozitivă – dovada creşterii cererii, dar şi repercusiuni negative – noile mărci fac dumping nesustenabil pentru pretenţiile de calitate pe care le etalează“, explică antreprenorii. Totodată, dacă în urmă cu cinci ani investeau mult timp pentru a explica clienţilor beneficiile unei ţinute pe măsură şi opţiunile de personalizare a acesteia, acum majoritatea celor care le calcă pragul au noţiuni generale în domeniu. „Au apărut mai mulţi clienţi recurenţi, iar concurenţa ne-a ajutat mult în acest sens, mulţi dintre clienţi fiind oameni care s-au informat din mai multe surse şi au ales să vină la noi. Se observă cu precădere creşterea cererii de costume pe măsură şi nu numai de costume, cât şi cămăşi, pantaloni şi accesorii personalizate. Potrivit lui Alex Drăgan, clienţii din mediul de business schimbă cel puţin trei – patru costume pe an, însă există şi unii care îşi fac patru costume în fiecare sezon. Toţi au posibilitatea de a alege dintr-o piaţă a hainelor bespoke şi made to measure care câştigă din ce în ce mai mult teren – alături de Sarto made to measure se află şi Casa Frumoasă, Alexandru Ciucu, Tata şi Fiul, Tudor Tailors, Marsay şi mai mulţi jucători de talie mică.

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Suprema vanitate: Mie nu mi se poate întâmpla!

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România  Autor al cărţii  „Bun simţ organizaţional“)

    Până când, de câteva zile, în tumultul de jale şi de furie colectivă de care suntem cu toţii cuprinşi, m-a tot preocupat conţinutul afirmaţiei „mie nu mi se poate întâmpla“. Statistic este adevărată. Este puţin probabil să mi se întâmple tocmai mie, dar probabilitatea şi posibilitatea nu fac casă bună. Între matematica lui „este puţin probabil“ şi inconştienţa lui „este imposibil“ stă vanitatea. DEX-ul asociază acest cuvânt care are melodicitate aristocratică cu trufia, cu orgoliul, cu îngâmfarea, cu înfumurarea, cu deşertăciunea.

    Descoperirea a fost revelatoare: „mie nu mi se poate întâmpla“ este de fapt suprema vanitate. Mulţi ani am considerat că „mie nu mi se poate întâmpla“ este o poziţionare de curaj, de demnitate, de forţă şi de încredere în sine. Am spus şi eu de nenumărate ori cu superficialitate că „mie nu mi se poate întâmpla“… şi e drept, nici nu mi s-a întâmplat, dar a fost aşa doar pentru că am avut, poate, un pic de noroc, nu pentru că aş fi avut vreun merit. „Mie nu mi se poate întâmpla“ nu este gândire pozitivă, ci este lipsă de gândire. Este o exprimare sărăcuţă de conţinut şi banală, o vorbă de precupeaţă amatoare, este un halou de amăgire. Dacă sper obsesiv că „mie nu mi se poate întâmpla“ atunci sunt departe de ideea de curaj.

    Curajul nu este efectul unui demers de negândire sau de inconştienţă, ci este o construcţie, este o înşiruire de comportamente logice, aliniate unei viziuni, unei aspiraţii. Curajul orb este prostie, curajul cu scop este nobleţe. „Mie nu mi se poate întâmpla“ este o credinţă populară, o nevaccinare, o delăsare, o superficialitate, un fel de a ne descurca încurcându-ne în îngălare şi în superficialitate. Ne tot mândrim cu capacitatea de a ne descurca. Şi o avem şi ne descurcăm de minune. Capacitatea de a ne descurca este un element definitoriu pentru mentalitatea românească, dar şi pentru cultura organizaţiilor din România. Aşa facem lucrurile, demonstrând că ne putem descurca, nu neapărat fiind foarte buni profesionişti. Facem lucruri ca să demonstrăm, nu ca să facem ceea ce este în responsabilitatea noastră să facem.

    Ni se pare că este bine să demonstrăm de ce suntem în stare, când ar trebui doar să fim în stare şi să facem ceea ce avem de făcut. Ne atribuim luxuri pe care nu ni le permitem, cum ar fi propriile priorităţi subiective în loc de responsabilităţile obiective. Merităm şi justificăm de ce merităm lucruri doar din perspective personale, dar scoatem justeţea sau perspectivele celorlalţi din ecuaţie. „Argumentăm logic“, dar vedem doar logica propriei perspective şi nevoi. Suntem raţionali în propria ignoranţă atunci când suntem convinşi că „mie nu mi se poate întâmpla“.

    Ni se poate întâmpla tuturor, din păcate.

    Dacă nu ni se întâmplă este pentru că avem noroc, nu pentru că avem vreun merit.

    Probabilitatea este mică, dar posibilitatea nu ne scuteşte pe niciunul dintre noi.

    Ni se pare un act de laşitate să avem o cultură a riscului sau a prevenţiei. Este mai şmecher să te descurci, este adevărat.

    A anticipa este plictisitor, este pentru fraieri. „Lasă că merge“ este cheia franceză a tuturor dibuielilor şi nimerelilor. Riscul este pentru laşi, curajoşii se descurcă. Prevenţia poate fi nocivă, este pentru bătrâni sau pentru oameni prăpăstioşi, curajoşii se descurcă, nu au nevoie de prevenţie. Uităm câtă ne este propria dimensiune şi ne trezim atemporali, ne imaginăm nemuritori, metafericiţi, orbiţi şi hipnotizaţi de propria capacitate de a ne descurca. Cu siguranţă cu toţii ne descurcăm şi suntem puternici la gândul că „mie nu mi se poate întâmpla“, dar tocmai acest gând ne face superficiali, slabi şi nepregătiţi în faţa surprizei. Spunem „mie nu mi se poate întâmpla“ doar despre ce nu avem habar pentru că experienţa arată clar că, odată ce s-a întâmplat o neîntâmplată, uităm că vreodată am gândit că „mie nu mi se poate întâmpla“. Doar la urmă tot păţitu-i priceput.
     

  • Totul despre protestele din Bucureşti – cine participă, de ce participă şi multe sfaturi utile

    Aurasmihai.ro: Harta grupărilor de la Piaţa Universităţii

    Dupa 3 zile de proteste, m-am gandit ca poate va e utila o harta cu grupurile de interese si gruparile prezente la Piata Universitatii in ultimele 3-4 zile, in caz ca vreti sa stiti pe unde sa stati sau de cine sa va feriti.

     

    Arhiblog.ro: Sfaturi de bun simţ pentru protestul #colectiv

    Jurnalul.ro: BUG Mafia anunţă că iese diseară în stradă, la proteste

    Tataee a promis vineri la Sibiu că va iesi in strada alaturi de zecile de mii de oameni, scrie esibian.ro. ”In toti acesti ani, nicio institutie a statului nu ne-a cautat. Nici Garda Financiara, nici altcineva. Este adevarat insa ca am platit intotdeauna impozitele, nu am avut niciodata poprire pe cont. O singura data s-a intamplat ceva mai ciudat. In 2012 ni s-au oferit bani pentru a nu merge sa cantam in strada, in timpul protestelor (impotriva fostului presedinte Traian Basescu – n.r.)”, a dezvaluit liderul BUG Mafia.

    Acesta spune insa ca este perfect de acord cu miscarile de strada din aceste zile, astfel ca vineri va fi in Bucuresti, alaturi de zecile de mii de tineri. ”Salut demisia primului ministru, este un gest de normalitate, asa cum este si iesirea in strada. Dar nu e de ajuns. Nu putem schimba o clasa politica cu o iesire in strada, dar putem imbunatati lucrurile. Pentru asta e nevoie de mai mult activism. Ma simt vinovat pentru situaţia in care a ajuns tara noastra, iar maine (vineri – n.r.) voi fi si eu in strada”, a spus ”Tataee”.

    În cazul în care decideţi să renunţaţi la protest, siteul de mai jos vă dă totuşi posibilitatea să propuneţi fel de fel de chestiuni: