Tag: Bulgariei

  • ANALIZĂ: Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, spre o nouă amânare în Consiliul JAI

    Dezbaterea subiectului aderării celor două ţări la Schengen va rămâne cel mai probabil pe agenda Consiliului JAI, care va fi definitivată în reuniunea COREPER (a oficialilor din reprezentanţele ţărilor membre pe lângă UE) pregătitoare care va avea loc miercuri la Bruxelles, însă nu se va ajunge la un vot propriu-zis.

    Decizia trebuie să întrunească consensul tuturor statelor membre, putând fi respinsă numai cu un singur vot împotrivă, anunţat deja de ministrul federal de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich.

    Amânarea deciziei, varianta cea mai practică

    Premierul Victor Ponta a declarat atât luni, cât şi marţi după consultările cu preşedintele Traian Băsescu, la care au participat şi ministrul de Interne, Radu Stroe, şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, că mandatul României va fi de amânare a deciziei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE şi MAI: Comisia Europeană, constantă în susţinerea aderării României şi Bulgariei la Schengen “în cel mai scurt timp posibil”

    “Poziţia Comisiei rămâne constantă, respectiv de susţinere a aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen în cel mai scurt timp posibil”, evidenţiază un comunicat de presă comun transmis joi agenţiei MEDIAFAX de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

    Comisarul Malmstrom a afirmat că “nu există condiţii noi şi Comisia reafirmă că România şi Bulgaria îndeplinesc toate criteriile şi doreşte ca cele două ţări să adere cât mai repede la spaţiul Schengen”, potrivit comunicatului menţionat.

    Pe de altă parte, subiectul aprobării deciziei de aderare a României şi Bulgariei nu figurează ca atare pe agenda reuniunii JAI, întrucât se menţin poziţiile unor state membre care aşteaptă publicarea raportului MCV, subliniază sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro