Tag: BREI

  • Prima Casa a crescut preturile

    “Cele mai cautate apartamente au fost, evident, cele care se
    incadrau in plafomul maxim impus de stat. Cu toate acestea,
    apartamentele de trei camere au suferit si ele o apreciere
    indirecta, gasindu-se la un moment dat foarte aproape de pretul
    celor de doua camere. Aprecierea medie de pret fata de perioada
    premergatoare acestui program este de 15% pentru garsoniere si
    apartamente cu doua camere si intre 5 si 10% pentru apartamentele
    cu trei camere camere. Astfel, fata de luna precedenta, preturile
    au oscilat cu marje intre +5% si -2%”, se spune in raportul
    Colliers.

    Bucharest Real Estate Index a avut o valoare de 1.335 de euro pe
    metru patrat construit (TVA inclusa), identical cu cea din luna
    august. Preturile pe segmental nou au fost de 1.647 euro/mp
    (suprafata construita, TVA inclusa), in timp ce preturile pe
    segmental vechi au fost de 1.167 euro/mp (suprafata utila, TVA
    inclusa).

  • Preturile apartamentelor stagneaza

    Valoarea Bucharest Real Estate Index a fost de 1.326 euro pe metru patrat, la acelasi nivel cu luna iulie. "Apartamentele au ramas la acelasi nivel, ridicat de Prima Casa, ca si in iulie. Situatia sectoarelor se prezinta dupa cum urmeaza: sectorul 1 si 6 s-au apreciat usor, cu 3% si respectiv 2%, sectoarele 2, 3 si 4 aproape ca nu au inregistrat nici o modificare de pret, in timp ce sectoarul 5 s-a depreciat cu 5%. Per total, BREI-Vechi este la aceeasi valoare ca cea a lunii iulie, in timp ce BREI-Nou s-a depreciat cu sub 1%, dupa corectia aplicata acum o luna, cand am trecut de la 12 la 23 de proiecte monitorizate", noteaza raportul Colliers.

    Pretul mediu pe metru patrat util al unui apartament vechi din Bucuresti a fost in luna august, potrivit Colliers, de 1.154 euro (TVA inclus) in timp ce pretul mediu pe metru patrat construit plus terase, al unui metru patrat – in cazul apartamentelor noi – a fost in aceeasi luna 1.647 euro, in scadere cu 1% fata de iulie.
     

  • Colliers: Preturile caselor au stagnat in aprilie. Scaderile sunt la 12 luni

    Desi la nivel de sector s-au inregistrat schimbari moderate de pret, la nivel de Bucuresti, atat pentru segmentul apartamentelor noi, monitorizate prin BREI-N (Bucharest Real Estate Index – Noi), cat si pentru cel al apartamentelor vechi, monitorizate prin BREI-V, indicele global se mentine la aproape aceeasi valoare cu cea a lunii martie.

     

    Astfel, valoarea BREI in aprilie a fost de 1.364 euro pe metru patrat (suprafata construita plus terase, TVA inclus), pretul mediu al apartamentelor noi fiind de 1.784 de euro pe metru patrat iar al celor vechi de 1.138 euro/mp, valori similare cu cele inregistrate in luna precedenta.

     

    "Sectoarele Capitalei s-au comportat diferit, cu oscilatii intre – 1% si + 7%. Sectorul 1 a inregistrat cea mai mare crestere, ajungand pana la 1.582 eur/mp. Sectorul 2 si sectorul 3 au cunoscut fiecare o apreciere a preturilor cu 3%. In acelasi timp, preturile apartamentelor situate in sectoarele 4 si 6 s-au depreciat usor, cu cate1%. Comparativ cu nivelul de acum 6 luni, toate sectoarele au suferit scaderi de preturi , cu marje intre – 16% si – 40%", se arata intr-un comunicat al companiei de consultanta imobiliara.

     

    Totusi, raportat la valorile din perioada similara a anului trecut, preturile apartamentelor din Bucuresti au scazut, atat pe segmentul nou cat si pe cel vechi. In cazul apartamentelor noi, preturile au scazut de la 1.881 euro/mp, in aprilie 2008, la 1.784 euro/mp (aprilie 2009), scaderea fiind de aproximativ cinci procente. Mult mai mare este scaderea preturilor pe segmentul vechi, de aprox. 40%, BREI-V din aprilie 2008 fiind de 1.892 euro/mp, comparativ cu 1.138 euro/mp luna trecuta.
     

  • Colliers: Preturile apartamentelor, -2% in ianuarie

    Valoarea BREI pentru luna ianuarie este de 1.506 euro/mp (suprafata construita plus terase), cu 34 de euro/mp mai mica decat cea inregistrata in decembrie 2008. La nivelul componentelor sale, BREI-V (indicele preturilor pentru apartamentele vechi) a inregistrat o scadere de 3%, in timp ce BREI-N, indicele preturilor apartamentelor noi, a scazut cu un procent.

     

    Potrivit analistilor Colliers, pentru prima oara dupa iulie 2008 asistam la o crestere semnificativa a unui sector, cea a sectorului 1, care a crescut cu 7%; preturile apartamentelor din restul sectoarelor au inregistrat scaderi cuprinse intre 2% si 6%..

     

    Cea mai mica valoare o are in continuare indicele sectorului 6, de 1.111 de euro pe metru patrat, iar cea mai ridicata valoare – sectorul 1, cu 1.990 euro pe metru patrat.
     

  • Preturile locuintelor din Bucuresti, -3% in septembrie

    Evolutia celor doua segmente rezidentiale – locuinte vechi respectiv locuinte noi, a fost insa diferita. Astfel, preturile locuintelor vechi au scazut cu 5% in septembrie, potrivit BREI-Vechi, in timp ce preturile locuintelor noi au scazut cu sub 1%, la 1.900 de euro pe metru patrat construit.

     

    "Fata de cele trei luni de vara care au consemnat vanzari scazute, luna septembrie a fost marcata de o crestere a interesului cumparatorilor, aflati si sub presiunea introducerii noilor norme BNR. Totusi, nesiguranta manifestata in sistemul bancar local si international la care s-a adaugat instabilitatea pietelor bursiere au impiedicat multi cumparatori de apartamente sa finalizeze tranzactiile", noteaza consultantii Colliers.

     

    Pretul mediu al locuintelor vechi s-a situat in septembrie la 1.747 de euro pe metru patrat util. BREI-Vechi nu a inregistrat fata de luna trecuta nicio apreciere in cele 6 sectore ale capitalei. Daca sectoarele 5 si 2 au scazut cu doar 1%, iar sectorul 6 cu 2%, la polul opus se afla sectorul 1, care dupa doua cresteri consecutive a scazut in luna septembrie cu 13% fata de luna august.

     

    Fata de luna ianuarie din acest an, cea mai mare scadere pe segmentul vechi au inregistrat-o preturile locuintelor din sectoarele 2 si 6 (-21%), urmate de sectoarele 1 si 5 (-17%). Preturile locuintelor vechi din sectorul trei au scazut in acest an cu 13%, potrivit BREI-Vechi, in timp ce cea mai mica scadere s-a inregistrat in sectorul 4, de 13%.

     

    "Luna octombrie nu se anunta a fi mai incurajatoare pentru piata rezidentiala. Odata cu intrarea in vigoare a noilor norme BNR si pe un fundal international dominat in continuare de incertitudine, luna urmatoare nu prezinta un potential de crestere din punctul de vedere al indicelui BREI", concluzioneaza autorii studiului.
     

  • Preturile apartamentelor vechi din Bucuresti, -4% in august

    Bucharest Real Estate Index (BREI) a ajuns la o valoare de 1.802 euro pe metru patrat (suprafata construita plus suprafata teraselor) in luna august, cu 42 de unitati sub valoarea lunii precedente (-2%). Aceasta scadere nu este insa resimtita la nivelul intregului oras, potrivit indicelui Colliers. Sectorul 1, cu a doua crestere consecutiva, atinge nivelul de 2.285 euro/mp, cu 2% mai mult decat in luna iulie si cu 13% mai mult fata de acum sase luni.

     

    Cele doua componente, BREI-Nou si BREI-Vechi, s-au comportat si in aceasta luna diferit. BREI-Nou pastreaza pentru a patra luna aceeasi valoare – 1.909 euro/mp – comparativ cu 1.735 euro/mp cat era la inceputul acestui an.

     

    BREI-Vechi (n.red. pretul mediu al apartamentelor vechi din Capitala) a ajuns la o valoare de 1.744 de euro/mp in luna august, cu 10% sub varful atins in acest an, in luna martie, de 1.951 euro/mp. Cu toate acestea, noteaza raportul lunar al Colliers, preturile apartamentelor vechi din Bucuresti sunt inca cu 20% mai mari decat cele inregistrate in perioada similara a anului trecut. O corectie severa de pret a aparut in sectorul 2, unde pe segmentul apartamentelor vechi preturile au scazut cu 9%. Sectoarele 3 si 5 s-au depreciat si ele cu cate 6%, in timp ce sectoarele 6 si 4 cu doar 1%.

     

    Click aici pentru a citi mai multe despre cum vor evolua preturile apartamentelor vechi din Capitala in 2009.
     

  • Colliers: Preturile apartamentelor noi, +10% in 2008

    Preturile apartamentelor noi din Capitala s-au majorat cu 10% de la inceputul acestui an in timp ce preturile apartamentelor vechi au scazut cu 4%, potrivit indicelui imobiliar calculat de catre Colliers International. BREI (Bucharest Real Estate Index) a crescut in luna iulie cu sub 1%, subindicele BREI-Vechi inregistrand variatii mai semnificative, cuprinse intre –6% si +8%. "Asistam la a treia luna de stagnare efectiva pe segmentul apartamentelor noi. In luna iulie, ca si in lunile iunie si mai, BREI-Nou inregistreaza o valoare de 1.909 euro pe metru patrat.

     

    "Aparent, piata apartamentelor noi nu a inregistrat nicio scadere de la inceputul acestui an. Totusi, pentru a revigora vanzarile scazute din timpul verii, dezvoltatorii au lansat oferte promotionale, fie oferind reduceri de pret, fie incluzand locurile de parcare in pretul apartamentului", noteaza consultantii Colliers.

     

    Preturile locuintelor vechi din sectorul 1 s-au majorat in luna iulie cu 8%, ajungand la nivelul de 2.250 euro/mp, fata de 2.061 euro/mp cat inregistra in luna mai. La polul opus se afla sectorul 6, care a suferit o reducere de 6% a pretului mediu/mp, atingand in aceasta luna 1.525 euro/mp.

     

    O apreciere semnificativa se observa si in sectorul 2, care ajunge la un nivel mediu de 1.685 euro/mp, cu 6% mai mult decat luna precedenta. Sectoarele 3 si 4 se confrunta cu mici deprecieri, de 1 si respectiv 2%, in timp ce sectorul 5 inregistreaza o apreciere cu 2% a pretului mediu pe metru patrat, potrivit raportului Colliers..
     

  • Preturile apartamentelor stagneaza

    Luna iunie a acestui an a intrerupt tendinta oscilanta prezenta pe piata rezidentiala inca de la inceputul lui 2008. Bucharest Real Estate Index (BREI), indicele calculat lunar de divizia de proiecte rezidentiale a Colliers International, a inregistrat in luna iunie o valoare de 1834 euro/mp, noua unitati sub valoarea din mai. La nivel global nu se poate afirma ca BREI a suferit o scadere, aceste mici fluctuatii fiind mai degraba caracteristice unei perioade de stagnare a pietei.

     

    BREI-N (Indicele apartamentelor noi) se situeaza la acelasi nivel ca cel inregistrat in luna precedenta si anume de 1909 Euro/mp, in timp ce BREI-V (indicele apartamentelor vechi) inregistreaza cea mai mica scadere din acest an, coborand de la valoarea de 1808 in luna mai la 1794 euro/mp in iunie. Avand in vedere ca scaderea BREI-V este foarte mica, sub 1%, aceasta poate fi interpretata si ca o stagnare urmand ca luna iulie sa confirme acest lucru sau sa dezvaluie un nou trend.

     

    Raportat la al doilea trimestru de anul trecut se observa o crestere a pretului apartamentelor din Bucuresti de 15%, potrivit Colliers International. Daca anul trecut din luna aprilie pana in iulie se inregistra o crestere de peste 20%, anul acesta trimestrul al doilea aduce o perioada fara cresteri.

     

    Sectorul care a suferit cea mai severa corectie este sectorul 1, cu o depreciere de 7%, coborand foarte aproape de nivelul de 2.000 de euro/mp. Sectoarele 2 si 5 inregistreaza la randul lor scaderi de cate 3% fata de luna precedenta, in timp ce sectoarele 3, 4 si 6 cresc usor cu 1% si respectiv 2%, potrivit datelor Colliers International.

     

    Cel mai mare pret pe metru patrat este inregistrat in continuare in sectorul 1, si ajunge la 2.061 euro/mp, urmat la mica distanta de sectorul 4 cu o valoare inregistrata de 1.995 euro/mp.

  • Colliers lanseaza un indice imobiliar rezidential

    Indicele BREI (Bucharest Real Estate Index) va monitoriza evolutia preturilor apartamentelor din Capitala. "Daca pana acum majoritatea opiniilor legate de piata imobiliara din Romania erau bazate in principal pe zvonuri sau pareri personale, prin acest indice (n.r. BREI) dorim sa oferim celor interesati de aceasta piata dinamica un instrument obiectiv de analiza a evolutiei preturilor si tendintelor viitoare" a declarat Ilinca Paun, directorul departamentului Rezidential din cadrul companiei de consultanta Colliers International.

    Indicele BREI a fost realizat de o echipa de consultanti si analisti din cadrul firmei Colliers International coordonata de Calin Bucur care in ultimele opt luni s-a concentrat nu doar pe intelegerea mecanismele formarii preturilor apartamentelor in Bucuresti dar si pe gasirea unor formule de calcul al indicelui care sa reflecte in mod corect ponderea vanzarilor in anumite zone sau pe anumite tipuri de proprietati. "Am obtinut un indice care are la baza modul de formare al indicilor pietelor de capital din Europa dar care tine cont si de volumul si ponderile vanzarilor in anumite zone dar si de noile livrari de apartamente pe piata", afirma Calin Bucur.

    Ca si principalii indici bursieri, BREI are la randul sau opt indici secundari care monitorizeaza evolutia preturilor in cele 6 sectoare din Bucuresti cat si pentru apartamentele vechi din blocurile construite inainte de 1990 si pentru cele din proiectele rezidentiale noi construite in ultimii ani. Fiecare sector a fost impartit pe cartiere si pentru fiecare cartier au fost alese oferte si tranzactii din anumite zone care sa respecte un algoritm de calcul bazat pe ponderea vanzarilor in functie de calitate si pret. In realizarea indicelui, s-a tinut cont si de diferentele intre modurile de masurare si exprimare a suprafetelor dar si de alti factori care influenteaza pretul final pe metru patrat at apartamentelor, potrivit informatiilor prezentate de Colliers.

    BREI va avea ca data de pornire a analizei anul 2005 si va fi publicat odata pe trimestru., prima editia urmand sa fie lansata la sfarsitul lunii mai din acest an.