Tag: bratara

  • Descoperire istorică majoră | Piesă UNICAT din perioada dacică: Brăţara de aur cu un capăt în formă de animal. Unde a fost găsită

    Potrivit unui comunicat de presă al Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), va fi organizată o conferinţă de presă prilejuită de recuperarea recentă a brăţării dacice din aur din Olt.

    Conferinţa va avea loc marţi, 12 decembrie, la sediul instituţiei, şi va fi susţinută de procurorul general al României, Augustin Lazăr, de directorul general al MNIR, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu şi reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române.

    „Brăţara, recuperată de curând de către Inspectoratul Poliţiei Judeţene Olt, este deosebit de importantă pentru patrimoniul naţional, fiind o piesă unicat, singura de acest tip descoperită până în prezent. Brăţara are un capăt terminat printr-o protomă în formă de cap de animal, datată în secolul I a. Chr”, se arată în comunicatul citat.

    Reprezentanţii muzeului naţional mai spun că, din nefericire, piesa salvată este incompletă, fiind parţial distrusă, reconstituirea completă a piesei fiind imposibilă în acest moment. Cu toate acestea, excepţionala brăţară realizată din aur pune într-o nouă lumină civilizaţia dacică de la sud de Carpaţi, de la care, până în acest moment, erau cunoscute doar obiecte de orfevrărie realizate din argint.

    Directorul Muzeului Judeţean Olt, Laurenţiu Guţică, spune că evenimentul de marţi confirmă descoperirea istorică de însemnătate.

    „Se confirmă totul. Este brăţară autentică unică în spaţiul românesc, la Sud de Carpaţi, dar este incompletă. Are cap de animal, nu e ca celelalte”, a declarat Guţică.

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Optaşi, este cercetat penal după ce a găsit brăţară dacică şi nu a anunţat poliţiştii, conform prevederilor legale.

    În urma examinării brăţării, poliţiştii au stabilit că aceasta este confecţionată din aur de 24 de karate, cântăreşte 108 grame, iar la unul dintre capete are reprezentat un cap de lup alungit, continuându-se cu un corp de şarpe, însemne specifice dacice.

     

  • Globurile de Aur – cum sa pierzi o bratara de 850.000 de dolari

    Actrita, cunoscuta pentru formele sale rotunde, a intrat in
    panica cand si-a dat seama ca una din cele doua bratari imprumutate
    de la exclusivistul producator de bijuterii Chopard i-a alunecat de
    la incheietura. Imediat actrita i-a intrebat pe cei de alaturi: “Nu
    ati vazut o bratara cu diamante? Am pierdut una care arata exact ca
    asta”. Ea a fost blocata de agentii de securitate in timp ce
    incerca sa-si recupereze bijuteria, intrucat nimanui nu ii este
    permis sa intre ori sa iasa din sala dupa inceperea spectacolului.
    Dupa o discutie aprinsa cu paznicii, Hendricks a parasit totusi
    sala in care se decernau trofeele ca sa-si gaseasca colierul, insa
    a fost usurata sa afle ca fusese deja gasit de unul dintre
    organizatori. Asa se face ca, potrivit New York Post, bratara a
    ajuns la unul dintre agentii sai de publicitate. Un reprezentant al
    Chopard a confirmat ca Hendricks purta bratara de 200 de carate la
    gala si un paznic s-a asigurat ca nu se va rataci.

    Cititi mai multe despre incidentul de la Globurile de Aur pe
    www.dailymail.co.uk si www.nypost.com

  • Cele mai inedite cadouri (GALERIE FOTO)

    Anul acesta, printre cele mai inedite cadouri se numara o casa
    plutitoare, asemanatoare celor care se gasesc pe faimoasele canale
    din capitala olandeza Amsterdam, cu preturi care variaza in functie
    de dimensiunie si amplasare intre 100.000 si 500.000 de euro, un
    Camaro in editie limitata, o bicicleta, dar si o petrecere de zile
    mari organizata de nume celebre in industria planificarii de
    evenimente.


    Potrivit CNBC, nu sunt neaparat si cele mai scumpe cadouri din
    lume, desi unul dintre cele aflate pe lista Neiman Marcus valoreaza
    1,5 de milioane de dolari (putin peste un milion de dolari), insa
    sunt cu siguranta cadouri de neuitat pentru persoana care le va
    primi.


    Un cadou care are potentialul de a fi cel mai scump din lume
    este un ceas semnat Chopard, care are trei diamante in forma de
    inima – unul roz de 15 carate, unul albastru e 12 carate si unul
    alb de 11 carate, la care se adauga alte zeci de diamante care
    cumuleaza 163 de carate. Pretul total ar fi de peste 17 milioane de
    euro, urmat de cel de 11 milioane de euro, cat costa un inel cu
    diamant albastru tot din colectia Chopard.

    Bijuteriile sunt un cadou clasic, insa pentru cei care vor sa
    iasa din tipare si au si bugetul potrivit disponibil pentru
    cumparaturile de Craciun, lista Neiman Marcus s-ar putea dovedi de
    mare ajutor.