Tag: Brafman

  • Decizia tribunalului: Dominique Strauss-Kahn ramane in arest (VIDEO). Vezi aici actul de acuzare

    Urmatoarea audiere in acest caz la tribunalul districtual din
    Manhattan a fost stabilita pentru 20 mai.

    Avocatul Benjamin Brafman a cerut eliberarea pe cautiune a
    clientului sau pentru suma de un milion de dolari, cu promisiunea
    ca acuzatul va ramane disponibil pentru ancheta. Brafman a
    argumentat ca Strauss-Kahn este cooperant, are tot interesul sa-si
    demonstreze vinovatia si poate fi lasat liber, cu conditia sa
    poarte o bratara electronica de monitorizare. El a adaugat ca
    Strauss-Kahn nu a incercat sa fuga, ci a plecat de la hotel “ca sa
    ia pranzul impreuna cu un martor care va depune marturie in acest
    sens la proces”.

    Procurorul a cerut, in schimb, tinerea lui Strauss-Kahn in arest
    la New York, ca fiind varianta cea mai sigura, avand in vedere ca
    “a mai incercat deja sa fuga” deja sambata, cand a plecat
    precipitat spre aeroport, asa cum reiese din inregistrarile video
    ale hotelului. Procurorul a spus ca daca acuzatul e lasat sa plece
    in Franta, “o tara care nu-si extradeaza cetatenii in SUA, nu mai
    exista mecanisme legale care sa garanteze intoarcerea sa la New
    York pentru proces”.

    Dominique Strauss-Kahn are de combatut mai multe capete de
    acuzare de agresiune sexuala si sechestrare de persoana, care
    totalizeaza o condamnare la inchisoare de pana la 74 de ani si trei
    luni. Inculparea sa vine in urma plangerii unei cameriste de la
    hotelul Sofitel din New York. Presa franceza a publicat textul actului de acuzare, continand descrierea
    faptelor atribuite sefului FMI.

    Sotia acuzatului, Anne Sinclair, a plecat de la Paris si este in
    drum spre New York, spre a-si sustine sotul, a anuntat Brafman.