BusinessMagazin

Tag: brad

  • Oraşul care a cumpărat cel mai scump brad din România nu-l va folosi nici în acest an

    Bradul de Crăciun pentru care Primăria Târgu-Jiu a plătit peste 100.000 de euro şi l-a folosit doar de două ori va rămâne şi în acest an în depozit. Autorităţile din oraş au ales, la fel ca în 2018, un brad natural care va costa aproximativ 2.500 de lei.

    Primarul oraşului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu a declarat marţi, corespondentului MEDIAFAX, că în acest an în centrul oraşului va fi amplasat un brad natural, în valoare de aproximativ 2.500 de lei.

    „Vom folosi un brad natural, aşa cum am procedat şi anul trecut. Deja l-am comandat la obştea de la Novaci. De acolo îl aducem şi va costa în jur de 2.000-2.500 de lei”, a declarat Marcel Romanescu.

    Edilul spune că bradul artificial, confecţionat din aluminiu şi oţel, cumpărat cu 100.000 de euro în 2015, ar putea rămâne în depozit, dacă nu va fi găsit un loc potrivit pentru amplasarea lui.

    „Vom încerca, dacă găsim posibilitatea, dar ne trebuie o suprafaţă care să-l poată menţine pe toată perioada iernii, să-l instalăm în altă zonă. Trebuie o platformă betonată, pentru că nu poţi să-l instalezi. E foarte greu şi există riscul la un moment dat să se dărâme. Anul trecut nu a fost montat. Montarea ornamentelor şi împodobirea bradului natural vor începe, pentru că pe 1 decembrie trebuie să fie toate deja realizate. Despre ce vom mai lua, nu pot să spun decât după rectificarea din noiembrie. În general, vom folosi instalaţiile vechi, pe care le-am avut în anii trecuţi”, a mai declarat primarul oraşului Târgu-Jiu.

    Fostul primar a plătit, în 2015, 100.000 de euro pentru un brad de Crăciun confecţionat din aluminiu şi oţel.

    Când l-au cumpărat, autorităţile susţineau că structura metalică, înaltă de 22 de metri, va fi folosită de sărbători în următorii 12 ani, însă după schimbarea primarului s-a decis amplasarea unui brad natural în centrul oraşului.

    Bradul din aluminiu şi oţel este prevăzut cu o structură metalică, ornamente şi instalaţii de lumini, 81.000 de leduri, sistem audio, senzori şi un sistem de autoridicare.

  • De ce a ajuns Microsoft să dea credite „Prima casă”

    Creditele nu sunt acordate angajaţilor Microsoft, ţinta fiind profesorii care îi învaţă carte pe angajaţii companiei sau cei care lucrează în spitale şi au grijă de angajaţii Microsoft.
    Preţurile apartamentelor în Seattle, unde este sediul Microsoft şi Amazon, au explodat, ceea ce a făcut ca anumite categorii profesionale să nu mai aibă acces la locuinţe aflate în centrul oraşului.
    Brad Smith spunea că prin acest proiect categoriile profesionale vizate de Microsoft nu vor pierde zilnic patru ore pentru a veni la muncă şi a se întoarce acasă. La salariile lor, aceste categorii profesionale nu-şi pot permite să stea în centru.
    În oraşele unde îşi au sediul marile companii de IT şi unde angajaţii sunt plătiţi cu mult peste salariul mediu, asta dacă nu au ajuns chiar milionari, piaţa de real estate a crescut foarte mult, fiind aproape imposibil pentru alte categorii profesionale să se apropie de locuinţe în centrul oraşului.
    Microsoft a realizat că una dintre problemele cu care se confruntă ţine de faptul că profesorii care îi învaţă pe angajaţii lor în şcolile primare şi preuniversitare nu au nicio şansă pe piaţa de real estate, ceea ce îi va determina să nu-şi mai dea silinţa cu elevii.
    Foarte puţine companii, odată ce au ajuns în top, se gândesc la forţa de muncă. De obicei toată lumea critică sistemul de educaţie, aşteptând ca statul să le livreze oameni, exact ca un produs de care ei au nevoie.
    La rândul lor, aceşti oameni trebuie să fie pregătiţi de cineva. Iar dacă aceşti cineva nu au venituri suficiente, nu vor fi profesori buni pentru viitorii lor angajaţi. Iar toată lumea pierde. Confruntate cu o lipsă acută de forţă de muncă, companiile din România au început să investească în proiecte rezidenţiale ca să convingă oameni să lucreze pentru ele. Dacă eşti din altă parte, primul lucru la care te gândeşti când vii într-un oraş nou este unde vei sta. Şi dacă salariile din piaţă sunt suficiente, astfel încât să poţi să plăteşti o chirie. Şi, de ce nu, chiar să iei un credit şi să plăteşti rate.
    Companiile vor fi nevoite să se uite şi dincolo de propriii angajaţi, către piaţa de învăţământ şi către piaţa de sănătate. Ca să ai salariaţi care să fie şi buni, ai nevoie de profesori. Şi în primul rând nu profesori de facultate, ci profesori de şcoală primară şi liceu.
    În România, aici este marea problemă. Profesorii de la şcolile primare şi de la licee nu câştigă suficient astfel încât să stea la masă cu un elev. Sunt foarte multe cazuri în care salariile de intrare într-o companie sunt mai mari decât salariile profesorilor. Iar acest lucru a născut mari frustrări. Plus că o companie are pretenţia ca viitorul angajat să fie bine pregătit.
    Acest lucru se va schimba, iar Microsoft doar a deschis piaţa. Vom vedea din ce în ce mai multe companii mari care îşi vor crea propriul program Prima casă, în încercarea de a avea angajaţi bine pregătiţi, bine hrăniţi şi sănătoşi.
    Dacă n-are cine să ofere aceste lucruri, companiile vor avea mari probleme. De fapt, le au deja.
    Toată Europa Occidentală ţipă după forţă de muncă şi constată că generaţiile sunt tot mai slab pregătite. Când un programator are 100.000 de dolari pe an, un profesor 30.000 de dolari pe an, iar profesorul face naveta ca să ajungă la şcoală, sistemul începe să crape.
    În România, un programator are 1.500 de euro pe lună, iar un profesor de şcoală generală sau de liceu nu cred că este plătit cu mai mult de 500 de euro. Profesorii de la facultate pot obţine aceste venituri.
    Proiectul Prima casă din România a oprit scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară şi a dat posibilitatea foarte multor tineri să acceseze un credit la un cost pe care şi-l puteau permite. Programul a funcţionat.
    Când statul va stopa acest program Prima casă, marile companii vor ajunge să-şi creeze propriul program fie pentru a-şi susţine salariaţii, fie pentru a susţine profesorii. 

  • Poftă bună la bradul de Crăciun

     Aceştia propun şi o altă întrebuinţare a bradului de Crăciun, care poate fi nu numai împodobit, ci şi mâncat, cel puţin parţial, scrie The Guardian. Atât René Redzepi, proprietar al restaurantului Noma, cât şi John Williams, de la Ritz London, propun folosirea acelor de brad, în special de duglas, pentru aromatizarea zahărului care se pune pe plăcinte, precum şi în diverse feluri de mâncare de legume, fripturi sau sosuri pentru salate.

    Aroma cea mai puternică o au acele de la brazii care nu au fost tăiaţi, ceea ce ar putea constitui un motiv în plus pentru alegerea unui pom de Crăciun care poate fi replantat ulterior. 

  • Gest nobil, făcut de o femeie care trăieşte din mila celor din jur

    O femeie, din Brad, a făcut un gest la care nimeni nu se aştepta. Floarea Ticiu trăieşte din mila celor din jur, şi poate fi văzută frecvent în parcarea supermarketului din vecinătatea pieţei din Brad. La fel s-a întâmplat şi ieri, atunci când a găsit în faţa magazinului suma de 3.600 de lei. Nu i-a luat, cum poate ar fi făcut mulţi, ci a căutat prima maşină de poliţie, şi i-a predat pe toţi.

    Banii fuseseră pierduţi de o pensionară, la intrarea în magazin. Femeia îi băgase într-o batistă şi i-a pus la piept, dar nu a mai simţit când aceştia au căzut. „În data de 07.02.2018, in jurul orei 12:00, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Brad, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, au fost sesizati de către o femeie că, în faţa unei unităţi alimentare din Brad, a găsit un pachet care posibil conţine o suma de bani,scrie glasul-hd.ro

    În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că pachetul conţinea suma de 3.600 de lei şi aparţin unei femei în vârstă de 88 de ani, din comuna Vaţa de Jos. Suma de bani pierdută reprezenta un ajutor de înmormântare pentru fiul său. Banii au fost predaţi bătrânei, aceasta declarând că nu se mai aştepta să îi mai recapete vreodată, fiind foarte recunoscătoare pentru recuperarea lor poliţiştilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

    Pentru gestul său, femeia a fost recompensată cu 50 de lei.

  • Coşmarurile însoţitorilor de zbor : de ce preferă clasa economic în dauna celei de business

    ”Fiecare instructor de zbor dezvăluie anecdote horror legate de activitatea sa ca însoţitor de zbor. Cel mai oribil exemplu este al unui bărbat obez care trebuia să meargă la toaletă dar nu încăpea în toaleta avionului; a ameninţat că îşi va rezolva problema pe scaun. În cele din urmă a urinat într-un pahar, în timp ce echipajul folosea păturile ca pe o cortină”, descrie Brad, un însoţitor de zbor care nu îşi doreşte ca numele lui să fie făcut public o experienţă povestită de un instructor de zbor, într-un interviu acordat Independent. 
     
    Brad lucrează pentru una dintre principalele companii aeriene din SUA şi zboară atât pe curse domestice, cât şi internaţionale. El a realizat că să lucrezi pentru clasele superioare de zbor nu este atât de uşor pe cât se vede din afară. ”Mulţi dintre însoţitorii de zbor nu îşi doresc să zboare la clasa I pentru că acest lucru implică multă muncă şi pasagerii tind să aibă mai multe nevoi decât cei de la clasele inferioare”, spune el.
     
    Lipsa de politeţe generalizată este la ordinea zilei, potrivit lui Brad: ”Se întâmplă de prea multe ori să întâlnesc oameni care îmi dau jachetele lor şi îmi spun ”Locul 3E şi o vodka cranberry”, spune el.
    Brad, care este însoţitor de zbor de şase luni, a observat deja că pasagerii business class de pe zborurile internaţionale se poartă în general mai bine decât cei de pe rutele interne.
     
    Adevăratele poveşti de groază se întâmplă pe rute precum New York – Los Angeles, JFK – Port-au-Prince şi aproape orice zbor NYC-Florida. În cazul zborurilor de pe aeroportul JFK spre Miami, poveştile sunt recurente: ”Pasagerii care zboară pe această rută cred că sunt cei mai importanţi din lume. Un bărbat de 40 şi ceva de ani m-a rugat să-i aleg migdalele din mix-ul de alune, parmezanul ras de pe salată şi coriandrul din tabbouleh.” O doamnă care a zburat din Washington DC spre Phoenix a cerut apă cu un cub de gheaţă şi a returnat paharul fiindcă nu îi plăcea cât de mare este cubul de gheaţă.
     

  • Studiu de caz: Primul pas spre (mai multe) stele

    CONTEXT:

    Grupul Ana Hotels, cea mai mare companie hotelieră locală după cifra de afaceri, a început în această primăvară un proiect de renovare şi redecorare a hotelurilor, care se va întinde pe o durată de trei, patru ani. Investiţia totală este estimată la 20 de milioane de euro, bani care vor merge către modernizarea hotelurilor din Capitală şi a unităţilor de la munte şi de la mare.

    DECIZIA:

    Hotelul Bradul din Poiana Braşov, parte a grupului Ana Hotels, s-a redeschis luna aceasta după trei luni şi jumătate de renovare şi o investiţie de aproximativ două milioane de euro.

    AŞTEPTĂRILE:

    în urma modernizării hotelului Bradul, conducerea se aşteaptă la o creştere de 15% a gradului anual de ocupare începând cu anul 2018. Luând în considerare perioada în care nu a fost funcţional, pentru anul acesta se aşteaptă un grad de ocupare la nivelul celui de anul trecut, de 64%.


    ”România atrage din ce în ce mai mulţi turişti, dar numărul lor ar putea fi şi mai mare; există potenţial!“, consideră Christine Schillings, directorul general al Ana Hotels. Dă şi explicaţii: unul dintre marile avantaje pe care le are încă ţara noastră este ecoturismul, apreciat mai cu seamă de cei de peste hotare. în plus, România este o ţară sigură, subliniază Schillings, care a preluat conducerea grupului Ana Hotels anul trecut.

    Cum aşteptările sunt optimiste, Ana Hotels mizează pe o strategie amplă de investiţii pentru renovarea şi redecorarea hotelurilor, atât cele de la munte şi de la mare, cât şi din Capitală. înfiinţată în 1996, compania deţine în prezent şase hoteluri din segmentul upscale şi de lux situate în Bucureşti (Crowne Plaza şi Hilton), Poiana Braşov (Bradul, Sportul şi Poiana) şi Eforie Nord (Europa). Ana Hotels a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri totală de 31,5 milioane euro, în creştere cu  9,6% faţă de 2015 şi o creştere a indicatorului specific RevPar (revenue per available room) de 10,3%. După cifra de afaceri, Ana Hotels este cea mai mare companie din domeniul hotelier.

    Hotelul Bradul din Poiana Braşov s-a redeschis luna aceasta după trei luni şi jumătate de renovări şi o investiţie de aproximativ două milioane de euro, modernizare care îl clasează acum la patru stele. Decizia pentru demararea acestui proiect a fost luată anul trecut, iar conducerea se aşteaptă ca în urma acestei investiţii să crească cifra de afaceri, rata de ocupare şi numărul de turişti, mai cu seamă cei străini. ”Gradul anual de ocupare al hotelului a fost undeva la 64% înainte de modernizare. Este clar că anul acesta ne aşteptăm la o creştere, dar având în vedere că nu a fost operabil trei luni şi jumătate, probabil ne vom situa ca grad de ocupare la acelaşi nivel cu cel de anul trecut“, spune Carmina Gal, general manager al Ana Hotels Poiana Braşov. 

    Dar în ce priveşte aşteptările pentru anul viitor, adaugă Carmina Gal, previziunile se referă la o creştere de circa 15% a gradului de ocupare. Ea nu dă detalii despre aşteptările legate de cifra de afaceri, însă adaugă că ”putem să discutăm despre acest subiect spre sfârşit de an, doarece vom începe să lucrăm la buget din luna septembrie; cu siguranţă cifra de afaceri va creşte şi ne aşteptăm ca pe partea de venituri să înregistrăm aceeaşi tendinţă“. Pe de altă parte, se aşteaptă o creştere a numărului de clienţi străini care vor veni să se cazeze în hotelul Bradul deoarece ”primim semnale că într-adevăr asta se va întâmpla. S-a diversificat foarte mult segmentul de leisure, vin turişti din ţări la care nu ne-am fi aşteptat, de exemplu din Serbia, Polonia, am avut şi din Bulgaria“, spune Gal. Comparativ cu până acum doi-trei ani, când cei mai mulţi turişti străini veneau din Israel, acum sunt mulţi nemţi, francezi, dar şi câteva grupuri de turişti nordici. ”E un mix diversificat de diferite naţionalităţi şi rata turiştilor străini se află în creştere. Dacă acum cinci ani era undeva la 8%, acum mergem către 20-25%“, adaugă managerul.

    Cu o poveste care datează de la începutul anilor ‘60, hotelul Bradul este situat la baza masivului Postăvaru, în apropierea pârtiei Bradul şi a telecabinei Capra Neagră, operate de Ana Teleferic. Acesta a intrat în portofoliul Ana Hotels în urmă cu aproximativ 20 de ani şi include în prezent 59 de camere specifice decorului montan, iar renovarea recentă a vizat modernizarea completă a camerelor, a băilor şi a spaţiilor publice ale hotelului. însă în ecuaţia încasărilor unui hotel de la munte contează, printre altele, şi factori externi precum zăpada, condiţiile de schi şi toate elementele ce ţin de bunăstarea staţiunii ca întreg, precizează managerul. Poiana Braşov este una dintre cele mai căutate staţiuni montane pe perioada iernii, domeniul schiabil se întinde pe 45 de hectare şi are 26 de kilometri de pârtii, potrivit ultimelor date publicate de Ziarul Financiar. ”Faptul că avem un domeniu schiabil foarte bun are un cuvânt greu de spus iarna, dar ne bucurăm de turişti români şi în perioada de vară“, adaugă Carmina Gal. 

    ”Clientul este foarte pretenţios, te aşteaptă la colţ. De aceea încercăm să fim cu un pas înainte şi să identificăm nevoile lor, pentru că astfel riscăm să nu fim la înălţimea aşteptărilor lor; iar concurenţa este foarte mare“, spune Carmina Gal despre schimbările survenite în ultimii ani în tipologia clientului. De aceea, pe lângă îmbunătăţirile menţionate, compania are şi sisteme de loializare a clienţilor; spre exemplu, fiecare client care petrece un sejur în oricare dintre unităţile grupului beneficiază de puncte care se transformă în bani, care pot fi folosiţi pentru a reduce valoarea facturilor de servicii din unităţile Ana Hotels.

    În acest context, dacă staţiunea în ansamblu se va dezvolta, numărul de turişti ar urma să fie tot mai mare, consideră managerul celor trei hoteluri deţinute de grupul Ana în Poiana Braşov (Bradul, Sportul şi Poiana. ”Probabil se vor crea trasee speciale de bicicletă. Pe DN1, una din 3-4 maşini are bicicletele deasupra, iar masivul Postăvarul permite şi crearea unor trasee pentru pasionaţii bicicletelor de munte. Avem şi un centru de agrement chiar în faţa hotelului Sport, care oferă diferite posibilităţi de petrecere a timpului liber“, precizează Carmina Gal. în principiu, adaugă ea, trebuie îmbunătăţit segmentul de activităţi de vară, fiindcă iarna există foarte multe opţiuni de a petrece timpul liber, iar poziţionarea hotelurilor reprezintă un mare beneficiu în acest sens. ”Poiana creşte! încet, dar cu lucruri bune“, adaugă managerul Ana Hotels Poiana Braşov.

    De aceeaşi părere este şi managerul grupului Ana Hotels Christine Schillings, care vede o evoluţie a industriei ospitaliere la nivel general. Iar planul de renovare al hotelurilor din portofoliu reprezintă un plus al companiei în această direcţie. în programul de renovări sunt trecute camerele hotelului de cinci stele Athénée Palace Hilton din Capitală, dar şi investiţii la hotelul de cinci stele Crowne Plaza. De asemenea, sunt  planificate renovări şi la mare, la hotelul Europa din Eforie Nord, unde se vor extinde facilităţile actuale de tratament cu nămol.

    Planurile se întind pe următorii trei, patru ani şi vor necesita investiţii de circa 20 de milioane de euro, conform lui Schillings. în ceea ce ţine de aşteptările companiei, ea declară că priveşte creşterea numărului de turişti cu un mare optimism, mai ales în ce-i priveşte pe cei străini. ”Mulţi oameni, atât din România, cât şi din străinătate, caută locaţii la munte, cu aer curat, în general ce e înconjurat de natură“, declară aceasta. în Poiana Braşov, grupul Ana Hotels mai controlează hotelul Sport, de patru stele, care a fost renovat cu 10 milioane de euro în urmă cu câţiva ani, şi hotelul Poiana, unde va începe anul viitor o serie de îmbunătăţiri în urma cărora clasificarea va urca de la trei la patru stele. 

    George Copos a intrat în domeniul hotelier în urmă cu 20 de ani, când a cumpărat hotelurile Sport, Poiana şi Bradul din Poiana Braşov şi fostul hotel Flora, actualul Crowne Plaza din Bucureşti; ulterior, omul de afaceri a cumpărat şi clădirea în care funcţionează hotelul Athénée Palace Hilton. 

  • Directoarea de casting care a lucrat la Hollywood aproape 40 de ani dezvăluie 3 secrete care te ajută să te angajezi mai repede

    Ea a lucrat cu câţiva dintre cei mai de succes regizori din lume: Steven Spielberg, Ridley Scott, Mark Waters, Christopher Nolan, Brad Bird şi Herbert Ross.

    Liroff a observat câteva caracteristici comune: unii sunt bine pregătiţi, alţii au repetat, în timp ce unii vin total nepregătiţi la astfel de castinguri. O audiţie este similară unui interviu pentru un loc de muncă, astfel că, în urma experienţei ei, are câteva recomandări, deopotrivă pentru aspiranţii la o carieră artistică sau la un job visat:


    1. Vocea şi intonaţia sunt importante: Atunci când întâlneşti clienţi sau potenţiali angajatori, vocea este unul dintre cele mai importante instrumente; dacă nu o controlezi, vei spune lucruri pe care nu doreşti să le spui şi intenţia ta nu va fi înţeleasă.

    2. Sunt importante gândurile pe care le aveţi într-o discuţie: percepţia reprezintă 90% din joc; este important să ştiţi că vă puteţi controla perspecttiva.

    3. Nu vă demoralizaţi dacă lucrurile nu merg bine – dacă sunteţi la o prezentare, de pildă şi vă pierdeţi şirul ideilor, modul în care vă reveniţi garantează succesul sau eşecul prezentării. Dacă vă cereţi scuze sau spuneţi că vreţi să începeţi din nou, nu veţi fi privit cu ochi buni.

     

  • Povestea omului care a inventat una dintre cele mai cunoscute băuturi din lume – VIDEO

    Caleb Bradham (27 mai 1867 – 19 februarie 1934) este farmacistul american cunoscut în toată lumea drept inventatorul Pepsi-ului. Bradham s-a născut în Chinquapin, Carolina de Nord, a absolvit Universitatea din Carolina de Nord şi a studiat şi la Universitatea de Medicină din Maryland. În jurul anului 1890 a renunţat la studiile de la Universitatea de Medicină deoarece familia sa nu şi-a mai permis să plătească. La întoarcerea în Carolina de Nord, a lucrat ca profesor la o şcoală de stat timp de un an. A deschis ulterior o farmacie pe care a numit-o Bradham Drug Company, în care, la fel ca multe alte farmacii din perioada respectivă, funcţiona şi un dozator de suc. În farmacia sa, Bradham a inventat în 1893 reţeta a ceea ce avea să devină una dintre cele mai cunoscute băuturi din lume: formată dintr-un amestec de extract de nuci de kola, vanilie şi uleiuri rare, „Băutura lui Brad“, redenumită Pepsi-Cola pe 28 august 1898 şi Pepsi în 1961.

    Bradham şi-a redenumit băutura în baza unei combinaţii între termenii „pepsină“ şi „cola“. El credea la momentul respectiv că băutura ajuta la digestie la fel de mult ca enzimele de pepsină, deşi aceasta nu era folosită ca ingredient. Asistentul său, James Henry King, a fost cel care a gustat primul această băutură.

    La data de 14 decembrie 1902, Pepsi-Cola Company a fost înregistrată în Carolina de Nord, cu Bradham în funcţia de preşedinte. În 1903, Bradham a mutat producţia Pepsi-Cola din farmacia sa într-un depozit închiriat din apropiere. Doi ani mai târziu a început să vândă Pepsi-Cola în sticle îmbuteliate (până la acest moment produsul fusese vândut exclusiv ca sirop în scopuri farmaceutice) şi a oferit două francize îmbuteliatorilor din Carolina de Nord. În 1909, pionierul în automobilism Barney Oldfield a fost prima celebritate care a promovat Pepsi-Cola, produs pe care l-a descris drept „o băutură îndrăzneaţă… răcoritoare, revigorantă, o băutură potrivită înainte de o cursă“. Conceptul publicitar „Delicioasă şi dătătoare de sănătate“ (Delicious and Healthy) a fost folosit în următoarele două decenii.

    În paralel cu administrarea farmaciei sale, Bradham a fost preşedinte al The People’s Bank din New Bern, iar la un moment dat a fost propus drept candidat pentru funcţia de guvernator al Carolinei de Nord. A fost de asemenea ofiţer de marină în rezervă timp de 25 de ani. A fost numit locotenent în Miliţia Navală din Carolina de Nord, a fost promovat comandant în 1904, căpitan în 1913 şi s-a pensionat ca amiral în retragere.

    În culmea succesului, a autorizat francize Pepsi-Cola în 24 de state americane. Totuşi, pe 31 mai 1923, Bradhama declarat falimentul companiei. Principalul factor care a influenţat eşecul afacerii lui a fost preţul ridicat al zahărului de imediat după Primul Război Mondial. Dacă înainte de război, preţul era de trei cenţi/livră, după război acesta a crescut la 28 de cenţi. Bradham cumpărase o cantitate mare de zahăr la preţul respectiv, care apoi a căzut rapid. În consecinţă, a vândut activele companiei către Craven Holding Company pentru 30.000 de dolari. După ce a declarat falimentul, Bradham s-a întors la operarea farmaciei sale. Ulterior, activele Pepsi au fost cumpărate de Charles Guth, preşedintele Loft, un producător american de dulciuri cu magazine care conţineau aparate de sucuri. El voia să înlocuiască sucurile Coca-Cola din magazinele sale după ce compania a refuzat să îi ofere un discount. Guth i-a determinat pe chimiştii de la Loft să rescrie formula Pepsi-Cola. În intervalul 1922-1933, în trei ocazii diferite, compania Coca-Cola a avut oportunitatea de a cumpăra Pepsi-Cola, însă a refuzat achiziţia cu fiecare ocazie. În 1965, Pepsi-Cola a fuzionat cu Frito-Lay, formând PepsiCo., companie cu venituri de peste 63 de miliarde de dolari şi peste 263.000 de angajaţi anul trecut, potrivit informaţiilor oficiale.

  • Coşmarurile însoţitorilor de zbor : de ce preferă clasa economic în dauna celei de business

    ”Fiecare instructor de zbor dezvăluie anecdote horror legate de activitatea sa ca însoţitor de zbor. Cel mai oribil exemplu este al unui bărbat obez care trebuia să meargă la toaletă dar nu încăpea în toaleta avionului; a ameninţat că îşi va rezolva problema pe scaun. În cele din urmă a urinat într-un pahar, în timp ce echipajul folosea păturile ca pe o cortină”, descrie Brad, un însoţitor de zbor care nu îşi doreşte ca numele lui să fie făcut public o experienţă povestită de un instructor de zbor, într-un interviu acordat Independent. 
     
    Brad lucrează pentru una dintre principalele companii aeriene din SUA şi zboară atât pe curse domestice, cât şi internaţionale. El a realizat că să lucrezi pentru clasele superioare de zbor nu este atât de uşor pe cât se vede din afară. ”Mulţi dintre însoţitorii de zbor nu îşi doresc să zboare la clasa I pentru că acest lucru implică multă muncă şi pasagerii tind să aibă mai multe nevoi decât cei de la clasele inferioare”, spune el.
     
    Lipsa de politeţe generalizată este la ordinea zilei, potrivit lui Brad: ”Se întâmplă de prea multe ori să întâlnesc oameni care îmi dau jachetele lor şi îmi spun ”Locul 3E şi o vodka cranberry”, spune el.
    Brad, care este însoţitor de zbor de şase luni, a observat deja că pasagerii business class de pe zborurile internaţionale se poartă în general mai bine decât cei de pe rutele interne.
     
    Adevăratele poveşti de groază se întâmplă pe rute precum New York – Los Angeles, JFK – Port-au-Prince şi aproape orice zbor NYC-Florida. În cazul zborurilor de pe aeroportul JFK spre Miami, poveştile sunt recurente: ”Pasagerii care zboară pe această rută cred că sunt cei mai importanţi din lume. Un bărbat de 40 şi ceva de ani m-a rugat să-i aleg migdalele din mix-ul de alune, parmezanul ras de pe salată şi coriandrul din tabbouleh.” O doamnă care a zburat din Washington DC spre Phoenix a cerut apă cu un cub de gheaţă şi a returnat paharul fiindcă nu îi plăcea cât de mare este cubul de gheaţă.
     

  • Coşmarurile însoţitorilor de zbor : de ce preferă clasa economic în dauna celei de business

    ”Fiecare instructor de zbor dezvăluie anecdote horror legate de activitatea sa ca însoţitor de zbor. Cel mai oribil exemplu este al unui bărbat obez care trebuia să meargă la toaletă dar nu încăpea în toaleta avionului; a ameninţat că îşi va rezolva problema pe scaun. În cele din urmă a urinat într-un pahar, în timp ce echipajul folosea păturile ca pe o cortină”, descrie Brad, un însoţitor de zbor care nu îşi doreşte ca numele lui să fie făcut public o experienţă povestită de un instructor de zbor, într-un interviu acordat Independent. 
     
    Brad lucrează pentru una dintre principalele companii aeriene din SUA şi zboară atât pe curse domestice, cât şi internaţionale. El a realizat că să lucrezi pentru clasele superioare de zbor nu este atât de uşor pe cât se vede din afară. ”Mulţi dintre însoţitorii de zbor nu îşi doresc să zboare la clasa I pentru că acest lucru implică multă muncă şi pasagerii tind să aibă mai multe nevoi decât cei de la clasele inferioare”, spune el.
     
    Lipsa de politeţe generalizată este la ordinea zilei, potrivit lui Brad: ”Se întâmplă de prea multe ori să întâlnesc oameni care îmi dau jachetele lor şi îmi spun ”Locul 3E şi o vodka cranberry”, spune el.
    Brad, care este însoţitor de zbor de şase luni, a observat deja că pasagerii business class de pe zborurile internaţionale se poartă în general mai bine decât cei de pe rutele interne.
     
    Adevăratele poveşti de groază se întâmplă pe rute precum New York – Los Angeles, JFK – Port-au-Prince şi aproape orice zbor NYC-Florida. În cazul zborurilor de pe aeroportul JFK spre Miami, poveştile sunt recurente: ”Pasagerii care zboară pe această rută cred că sunt cei mai importanţi din lume. Un bărbat de 40 şi ceva de ani m-a rugat să-i aleg migdalele din mix-ul de alune, parmezanul ras de pe salată şi coriandrul din tabbouleh.” O doamnă care a zburat din Washington DC spre Phoenix a cerut apă cu un cub de gheaţă şi a returnat paharul fiindcă nu îi plăcea cât de mare este cubul de gheaţă.