Tag: bpr

  • Orban: Voi convoca o nouă reuniune a BPR, după care voi comunica Guvernului moţiunea

    „În calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, care are obligaţia de a prezenta moţiunea de cenzură birourilor reunite (BPR – n.r.) şi de a o comunica Guvernului, voi mai covoca o reuniune a BPR, după care voi comunica Guvernului moţiunea, indiferent dacă va fi sau nu va fi cvorum”, anunţă Ludovic Orban.

    El afirmă că se va consulta cu ceilalţi membri ai BPR pentru a stabili o nouă şedinţă a conducerii Parlamentului.

    Orban mai spune că propunerea lui Daniel Fenechiu excede prevederile constituţionale şi regulamentare, deoarece cenzurează dreptul unui parlamentar de a iniţia o moţiune de cenzură.

    „Eu sunt Ludovic Orban şi pentru mine un interes politic de moment nu mă poate determina să mă situez în afara Costituţiei şi a legilor ţării. Nu voi putea niciodată să votez o propunere care iese din cadrul constituţional”, mai spune preşedintele Camerei Deputaţilor.

    Senatorul Alina Gorghiu susţine că ar fi trebuit ca solicitarea de acordare a unui termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moţiunea de cenzură ar fi trebuit analizată. Ea spune că regretă faptul că Ludovic Orban, preşedinte PNL, „ţine trena USR – AUR”.

    Senatorul Alina Gorghiu spune că au fost 9 voturi „pentru” din 16 exprimate în Biroul Politic Reunit (BPR), ceea ce înseamnă că solicitarea de acordare a unui termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moţiunea de cenzură ar fi trebuit analizată în comisia de statut.

    Ludovic Orban, preşedinte PNL, şi Ovidiu Ganţ, deputat din partea minorităţii germane, nu au votat, deşi au fost prezenţi.

     

  • USR PLUS: BPR, boicotat a treia oară de PSD. Ciolacu a pus PSD la remorca domnului Florin Cîţu

    „Biroul Permanent Reunit a fost boicotat a treia oară de PSD. Nicio supriză: USL trăieşte. În spaţiul public, Marcel Ciolacu strigă că vrea să-l demită pe prim-ministru, dar reprezentanţii PSD părăsesc şedinţele în care ar putea să facă asta. Boicotând a treia oară şedinţa Biroului Permanent Reunit de stabilire a calendarului moţiunii de cenzură, Marcel Ciolacu a confirmat că are comandă dublă şi că nu-şi doreşte cu adevărat demiterea lui Florin Cîţu. Pe scurt: a pus PSD la remorca domnului Florin Cîţu”, transmit liderii USR PLUS pe pagina de Facebook a formaţiunii.

    Potrivit USR PLUS, „propriile interese ale PSD primează în faţa interesului românilor”.

    „Tergiversările şi contradicţiile PSD-ului, înţelegerile pe sub masă ale lui Marcel Ciolacu cu Florin Cîţu, ne arată, o dată în plus, că propriile interese ale PSD primează în faţa interesului românilor. România are nevoie de un prim-ministru care să guverneze responsabil. Florin Cîţu nu este acest prim-ministru. De aceea, Florin Cîţu trebuie să plece”, conchid liderii USR PLUS.

    Membrii conducerilor celor două camere ale Parlamentului au mai fost convocaţi de două ori pentru a stabili calendarul de dezbatere şi votare a moţiunii de cenzură USR AUR, însă şedinţele nu s-au putut ţine din cauza lipsei de cvorum.

  • Condiţia pusă de Marcel Ciolacu pentru convocarea BPR pentru eliminarea pensiilor speciale

    „Voi convoca de îndată Birourile Permanente Reunite pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, cu condiţia ca aceşti bani să fie folosiţi pentru dublarea alocaţiilor”, anunţă Marcel Ciolacu.

    El spune că PNL şi USR trebuie să nu mai chiulească şi să deblocheze urgent activitatea Senatului.

    „Până atunci, tot ce fac se numeşte minciună şi populism ieftin”, conchide social-democratul.