A fost atât de impresionat de oameni şi obiceiurile lor, încât a decis să realizeze o serie de fotografii în care să surprindă viaţa de zi cu zi a localnicilor.
Bosnia şi Herţegovina se învecinează cu Croaţia la vest, cu Serbia la est şi Muntenegru la sud. Are ieşire la mare sub forma unei mici fâşii de pământ de circa 20 km la Marea Adriatică, în jurul oraşului Neum.
Interiorul ţării este predominant muntos cu diferite râuri, cele mai multe nenavigabile. Capitala este la Sarajevo, care este de asemenea şi cel mai mare oraş.
Tag: bosnia si hertegovina
-
Viaţa din Bosnia şi Herţegovina în fotografii – VIDEO
-
Grupul Teamnet, fondat de Sebastian Ghiţă, a încheiat CONTRACTE cu instituţii din Serbia, Turcia şi Bosnia şi Herţegovina
La data de 21 februarie 2012, Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană, în numele şi în favoarea ţării beneficiare, Serbia, a atribuit firmei SC Teamnet International SA un contract în valoare de 849.800 de euro, în cadrul proiectului “Consolidarea statului de drept în Serbia – Componenta II: crearea unui sistem de supraveghere video fix şi mobil pentru protecţia frontierei de stat”, potrivit anunţului de atribuire postat pe suplimentul la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – TED (Tenders Electronic Daily). Au fost primite două oferte, Teamnet International obţinând un punctaj tehnic de 80% şi unul financiar de 20%, potrivit sursei citate. Contractul a avut o valabilitate de 18 luni.
Tot în anul 2012, în luna iulie, Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană, în numele şi în favoarea ţării beneficiare Bosnia şi Herţegovina, a atribuit un contract de “Susţinere pentru politica agricolă şi pentru structuri conforme componentei de dezvoltare rurală din cadrul Instrumentului de asistenţă pentru preaderare” către o asociere de firme, printre care s-a numărat şi SC Teamnet International SA. Valoarea contractului a fost de 2.152.600 de euro şi a avut o valabilitate de 23 de luni, arată sursa citată. Contractul includea servicii de asistenţă pentru guvern şi servicii pentru agricultură, silvicultură, horticultură, acvacultură şi apicultură.
În anul 2013, SC Teamnet International SA a făcut parte din asocierea de firme care a câştigat licitaţia pentru un contract având ca obiect “Consolidarea capacităţii instituţionale a administraţiei fiscale sârbe prin asistenţă tehnică pentru conceperea unui sistem de gestionare a resurselor umane”, atribuit de Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană, în numele şi în favoarea ţării beneficiare, Belgrad, Serbia. Contractul a avut valoarea totală de 1.348.570 de euro şi o durată de 21 de luni.