Tag: bookfest

  • Iohannis îşi lansează astăzi volumul “Primul Pas”. Ce conţine cartea pe care preşedintele o dedică românilor care l-au votat

    Cartea, care va fi lansată sâmbătă, la ora 15.00, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, are 255 de pagini şi este o continuare a volumului ”Pas cu pas”, fiind prezentate principalele momente ale campaniei prezidenţiale de anul trecut şi primele zile ale mandatului său de preşedinte.

    “Primul pas este cel mai greu de făcut, iar acesta este un adevăr care, indiferent cât ar fi de tocit, rămâne valabil pentru orice început (…) Victoria mea la alegerile din noiembrie 2014 a fost un astfel de prim pas (…) Acest prim pas nu a fost însă numai al meu: el poartă semnul pe care, prin vot, românii l-au dat pentru a arăta limpede că îşi doresc o altă direcţie, un alt model de viaţă şi un alt fel de politică”, scrie preşedintele Klaus Iohannis, în “Cuvânt înainte”.

    “Alături de aceia care au afirmat atunci că îşi doresc un orizont cu o altă deschidere, pe 16 noiembrie am asumat categoric o altfel de cale: am ales să ne deplasăm dintr-o zonă inertă, lipsită de anvergură, către un punct din care speranţa are un temei, iar încrederea în reuşită capătă un sens real. «Primul Pas» este povestea acestei alegeri”, mai scrie şeful statului, explicând că a dorit să publice această carte pentru a recupera “povestea unei confruntări” a cărei miză a depăşit cu mult traseul său profesional, pentru că vizează ”însăşi soarta democraţiei în România”.

    Preşedintele explică cum a ajuns să scrie despre “legi schimbate peste noapte, despre minciuna instituţionalizată, despre miile de români din străinătate privaţi de dreptul de a-şi exercita liber votul sau despre atacuri la persoană în faţa cărora instituţiile responsabile să le amendeze au închis ochi”, subliniind, totodată, că în acest volum “s-au strecurat, prin forţa lucrurilor, şi episoade dure, şi comentarii contondente sau observaţii despre tactici la limita legalităţii exersate de adversarii săi”.

    Iohannis susţine că i-a inclus în volum şi pe “oamenii adesea invizibili” care au făcut zid în jurul său, soţia sa, Carmen, fiind prima dintre aceştia.

    “Primul Pas a fost modul firesc pe care l-am ales pentru a vorbi despre evenimentele hotărâtoare petrecute în toamna anului trecut (…) Am inclus în acest volum cele mai proaspete impresii, cele mai intense emoţii care mi-au transformat viaţa odată cu confirmarea victoriei în alegerile prezidenţiale, primele angajamente şi decizii, primele speranţe”, mărturiseşte preşedintele.

    Despre campania electorală din 2014, Klaus Iohannis spune că a avut “o dinamică foarte atipică” şi “a fost minată de câteva abuzuri şi scandaluri care au eclipsat temele demne de a fi discutate într-un astfel de interval”.

    Preşedintele subliniază faptul că volumul “Primul Pas este dedicat celor peste 6 milioane de români care au crezut în acest mod nou de a face politică şi i-au dat voturile lor.

    Volumul este structurat pe trei capitole: ”O campanie într-o mare de scandaluri”, Vechiul mod de a face politică” şi ”Ne-am luat ţara înapoi”.

    Capitolul I, intitulat “O campanie într-o mare de scandaluri”, este dedicată campaniei prezidenţiale de anul trecut, care, în pofida “unor tracasări”, a fost pentru Iohannis un câştig.

    “Efectiv, am învăţat lucruri noi, am cunoscut oameni interesanţi, aşa că, trăgând linie, consider că a fost o perioadă pozitivă. Am învăţat câte ceva despre cum se face politică pe Dâmboviţa, despre cum se face politică în varii partide, lucruri foarte utile. Şi contactul intens cu media a constituit o experienţă care m-a îmbogăţit. A fost nevoie să mă adaptez, pentru că în acest interval deosebit de solicitant a trebuit să răspund rapid la provocări diverse”, scrie Iohannis.

    Klaus Iohannis face referire şi la implicarea în campanie a preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, caracterizând drept “oraculare” ieşirile la rampă ale acestuia.

    “El nu trebuia să facă nimic în campanie, fiindcă el nu a candidat, ci doar a vrut să sprijine o candidată. Trebuia să aibă decenţa să se abţină de la a face făţiş campanie electorală. Întreaga abordare mi s-a părut nepotrivită”, afirmă preşedintele, apreciind că Băsescu nu trebuia să implice SRI şi SIE în campanie.

    Faptul că Traian Băsescu spunea despre el că este “un individ profund corupt”, iar PSD, în acelaşi timp, derula “fel de fel de scenarii absurde” despre casele sale, traficul cu copii sau mafia retrocedărilor, l-au făcut pe Iohannis să ajungă la concluzia unui blat Ponta-Băsescu.

    “Focurile încrucişate care mă vizau şi dintr-o parte, şi din cealaltă sunt indicii puternice pentru un blat Ponta-Băsescu, dar nu am nici până în ziua de astăzi o dovadă indubitabilă în acest sens”, scrie preşedintele.

    Despre Victor Ponta, Iohannis apreciază că i-a lipsit şi îi lipseşte “personalitatea politică”.

    “Dacă transmiţi un mesaj foarte puternic şi plin de conţinut, nu e nevoie să te repeţi de multe ori. Nu poţi să înlocuieşti personalitatea cu abilităţile de comunicare. Adversarul meu a aruncat în lupta pentru Cotroceni tot ceea ce învăţase într-un partid clădit pe o cultură politică rapace şi neprincipială: eschivă, atac la persoană, aroganţă, dispreţ şi tupeu”, afirmă Klaus Iohannis.

    În Capitolul II, “Vechiul mod de a face politică”, preşedintele evocă traseismul legalizat din administraţia locală, fantoma USL, votul în diaspora sau mobilizarea unor prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române în campanie.

    El aminteşte şi despre dosarul Microsoft, în care DNA a cerut începerea urmăririi penale pentru nouă foşti miniştri.

    “Este un scandal imens, iar faptul că atâţia oficiali sunt încă cercetaţi este o notă foarte mică pentru România şi arată că cel puţin atunci, la data la care s-au petrecut aceste fraude, România a funcţionat foarte prost la vârf”, scrie Iohannis, adăugând că astfel de scandaluri au distras atenţia de la campanie propriu-zisă.

    Capitolul III, numit “Ne-am luat ţara înapoi!”, este dedicat victoriei din 16 noiembrie şi primelor sale zile la Cotroceni.

    Klaus Iohannis mărturiseşte că în ziua alegerilor şi-a propus să păstreze “un aer relaxat”, dar a simţit presiunea momentului.

    “Nu-mi mai amintesc, de pildă, cu cine am vorbit pentru prima dată după ce am ştiut clar că am câştigat. Nici cu părinţii mei nu am apucat să vorbesc în noaptea aceea, am făcut-o abia a doua zi. Ei au aflat că am câştigat alegerile de la televizor şi de pe internet. Pe soţia mea am sunat-o în seara respectivă şi am stat de vorbă cu ea înainte să merg în Piaţa Universităţii”, rememorează Iohannis seara victoriei.

    În prima dimineaţă ca preşedinte ales, Iohannis a mers la PNL pentru a mulţumi oamenilor pentru implicare, apoi a susţinut o conferinţă de presă în care a solicitat Parlamentului ca Legea amnistiei şi graţierii să fie supusă la vot şi picată.

    Klaus Iohannis susţine că singurul lucru care s-a schimbat semnificativ pentru el după ce a devenit preşedinte este “atenţia mediatică” pentru viaţa sa “de simplu muritor”.

    “Nu am simţit, după alegeri, greutatea personajului care se spune că am devenit peste noapte, pentru că sunt tot eu. Dacă aş fi construit un personaj virtual, altul decât mine, ar fi fost, probabil, o problemă (…) Eu nu cred în politicieni artificiali şi consider că astfel de politicieni nu pot să aibă succes. Dimpotrivă, succesul meu se bazează pe faptul că spun mai puţine lucruri, dar cred în ele. Şi lupt politic pentru ele, iar oamenii simt asta”, crede Iohannis.

    El apreciază că nu cantitatea de voturi din diaspora a făcut diferenţa, “ci efectul pe care indignarea românilor din străinătate l-a avut în interiorul ţării”.

    Despre rolul de Primă Doamnă, Klaus Iohannis spune că, nefiind instituţionalizat, soţia sa are “toată libertatea să se implice, fără a-l transforma nicidecum într-o instituţie”.

    Iohannnis consideră că a ajuns preşedinte într-un moment “cum nu se poate mai poate mai provocator şi mai interesant pentru un om politic: acela în care societatea îşi redescoperă adevăratele repere şi o încredere proaspătă în propriul potenţial”.

    Prima carte a lui Klaus Iohannis – “Pas cu pas” – a fost lansată în 19 noiembrie 2014, la trei zile după câstigarea alegerilor prezidenţiale. Volumul a fost vândut în peste 130.000 de exemplare, marcând mai multe recorduri editoriale.

    Astfel, după ce a fost cea mai căutată carte din istoria Târgului Gaudeamus (19 – 23 noiembrie 2014), cu aproape 8.000 de exemplare vândute în trei zile, “Pas cu pas”, de Klaus Iohannis, a devenit unul dintre volumele cu cea mai rapidă ascensiune în topul vânzărilor din România, atingând cifre rar întâlnite pentru piaţa de profil românească, atât pentru ediţia tipărită, cât şi pentru cea în format electronic, spuneau reprezentanţii editurii Curtea Veche Publishing.

    De asemenea, Curtea Veche Publishing a primit solicitări pentru traducerea volumului în limbile bulgară, germană, maghiară şi olandeză.

     

  • BOOKFEST 2015: Houellebecq, Celan şi Beigbeder, “reduşi” pentru cititori, şi “Republica berii”, la Salonul Internaţional de Carte – FOTO

    Miercuri s-a deschis cea de-a zecea ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, iar vizitatorii nu au întârziat să apară. Deşi nu au venit în număr mare, pasionaţii de literatură au mers pe la standurile editurilor preferate imediat ce evenimentul s-a deschis oficial. Cei mai mulţi participanţi vor fi, ca în fiecare an, în weekend.

    Standul ţării invitate – Republica Cehă – este pregătit pentru a-şi întâmpina oaspeţii străini – scriitori cehi veniţi la Bookfest -, dar şi cititorii români care îşi doresc să participe la lansările programate şi să cumpere cărţile autorilor preferaţi. “Cehia. Republica berii” se poate citi la standul ţării invitate, iar, miercuri, la deschiderea târgului, invitaţii au putut gusta din “licoarea magică”.

    A zecea ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest are loc la complexul Romexpo din Bucureşti, iar cele aproximativ 200 de edituri participante au adus publicului cititor peste un milion de volume, dintre care circa 4.000 de titluri noi. În cele cinci zile de desfăşurare a evenimentului, vizitatorii pot lua parte la peste 300 de evenimente, care variază de la lansări, dezbateri şi colocvii până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive.

    În plus, se pot bucura de reduceri semnificative, editurile oferindu-le astfel şansa de a achiziţiona titlurile preferate la preţuri mai mici decât cele din librării. Reducerile diferă în funcţie de editură, unele având reduceri de până la 80% la anumite cărţi din colecţiile lor, în timp ce altele au pregătit pachete promoţionale, care ar putea fi pe placul pasionaţilor de literatură.

    La Salonul Internaţional de Carte Bookfest se găsesc cărţi din toate domeniile, pornind de la cele pentru copii şi adolescenţi şi terminând cu volume religioase şi ştiinţifice.

    Astfel, toţi cei care vor trece, anul acesta, pe la standul editurii Polirom, vor avea de ales dintr-o ofertă variată de volume, la preţuri reduse. Trei dintre cele mai aşteptate cărţi ale acestei edituri sunt “Opera poetică I”, de Paul Celan, care poate fi achiziţionată la preţul de 38 de lei, “Povestiri din Kolîma (volumul I)”, de Varlaam Şalamov, care poate fi cumpărată la preţul de 51 de lei, şi “Cronică de Cotroceni”, de Adriana Săftoiu, volum disponibil la preţul de 30 de lei.

    De asemenea, la standul Humanitas vor avea loc lansări de carte la care cititorii pot participa, editura pregătind pentru public o serie de noutăţi, atât în ceea ce priveşte scriitorii români, cât şi pe cei străini. Astfel, unele dintre cărţile pe care mizează editura sunt “Supunere”, de Michel Houellebecq (35 de lei), “Poezii. 1908-1920”, de Ezra Pound (89 de lei), “Partea nevăzută decide totul”, de Horia-Roman Patapievici, şi “Noi vorbim, nu gândim”, de Radu Paraschivescu.

    La rândul său, editura Litera a pregătit o serie de evenimente pentru ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Printre acestea se numără o lansare cu cântec alături de Gaşca Zurli: CD-ul “Atenţiune, accelerăm!”, “Capitalul în secolul XXI”, de Thomas Piketty, considerată de Paul Krugman, laureatul premiului Nobel pentru economie, cea mai importantă carte a deceniului, precum “Lean In”, de Sheryl Sandberg, al doilea om din conducerea Facebook. De asemenea, editura a pregătit multe alte titluri de călătorie, dezvoltare personală, fotografie şi sport.

    La editura Curtea Veche, un eveniment important este lansarea noului volum al preşedintelui Klaus Iohannis, “Primul Pas”, care poate fi achiziţionat la preţul de 30 de lei. O altă noutate editorială este “Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria”, de Adrian Cioroianu şi Mihaela Simina, ce poate fi achiziţionată la preţul de 35 de lei. Totodată, va fi lansată la Bookfest cartea “Cotroceniul regal”, de Diana Mandache, care poate fi achiziţionată la preţul de 45 de lei.

    La standul editurii Trei, vizitatorii Bookfest pot găsi multe noutăţi editoriale, printre care seria “Cine a fost Albert Einstein”, “Cine a fost Leonardo da Vinci” şi “Cine a fost William Shakespeare?”, fiecare carte putând fi achiziţionată la preţul de 12 lei. De asemenea, “Fata din tren”, de Paula Hawkins (27 de lei), şi “Oona & Salinger”, de Frédéric Beigbeder (25 de lei), se numără printre noutăţile editoriale de la Bookfest.

    Şi editura All a pregătit pentru pasionaţii de literatură reduceri de până la 70%, dar şi pachete promoţionale. Totodată, multe noutăţi editoriale îi aşteaptă pe cititori la rafturi, printre acestea numărându-se seria “Erin Hunter”: “Supravieţuitorii” şi “Exploratorii” (20 de lei), dar şi volumul “Cum să te îndrăgosteşti”, de Cecelia Ahern. De asemenea, o carte pe care mizează editura este “Petru cel Mare. Viaţa şi lumea lui”, de Robert K. Massie, disponibilă la preţul de 95 de lei.

    Reduceri au pregătit şi cei de la Grupul Editorial Corint, printre acestea numărându-se volumul de desenat pentru adulţi “Tărâmul viselor, o aventură în culori cu animale şi mii de flori”, ilustrată de Millie Marotta, care poate fi achiziţionată la preţul de 30 de lei. De asemenea, alte noutăţi editoriale sunt “ISIS. Califatul terorii”, de Loretta Napoleoni, disponibilă la preţul de 19 lei, precum şi “Carol al II-lea al României. Regele trădat”, de Lilly Marcou (26 de lei), şi “De pe Valea Motrului. Poveşti cu boieri, panduri şi mirese codane”, de Sarmiza Cretzianu (24,90 de lei), care fac parte din colecţia “Istorie cu blazon”.

    La Salonul Internaţional de Carte Bookfest pot fi găsite cărţi la preţuri începând cu 1 leu, majoritatea fiind destinate copiilor, dar şi volume despre I. L. Caragiale, Ioan Slavici, George Coşbuc, Ocavian Goga, la preţuri de 3 lei.

    Editura Rao a pregătit pentru cititori cărţi la 15 lei, dar şi o ofertă interesantă pentru cei care achiziţionează mai multe volume. Astfel, persoanele care cumpără o singură carte de la editura Rao beneficiază de o reducere de 15%, în schimb, la două cărţi cumpărate, reducerea este de 20%. Totodată, de 25% reducere beneficiază cei care cumpără trei cărţi, iar 30% este reducerea pentru persoanele care achiziţionează patru sau mai multe cărţi.

    Participarea Cehiei la Bookfest se desfăşoară sub motto-ul “Cehia – Republica Literaturii” şi prilejuieşte publicului român întâlnirea cu şase scriitori celebri. Standul Republicii Cehe este amplasat în Pavilionul C4, iar acolo cei interesaţi pot găsi o bogată ofertă de cărţi în limba cehă, precum şi ediţii în limba română ale unor volume cehe cunoscute.

    Accesul la Bookfest şi la toate evenimentele din cadrul acestuia este gratuit.

    Programul de vizitare este următorul: miercuri – până la ora 20.00; joi – 10.00-20.00; vineri – 10.00-21.00; sâmbătă – 10.00-21.00; duminică – 10.00-20.00.

    Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2015 este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi cu sprijinul Centrului Ceh din Bucureşti.

    Ajuns la cea de-a X-a ediţie, Bookfest este unul dintre cele mai importante saloane de carte din România. La ediţia precedentă, circa 100.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive). Invitat de onoare a fost atunci Polonia.

    Mai multe informaţii despre ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest se găsesc pe www.bookfest.ro şi www.czech-it.ro.

  • BOOKFEST 2015: Oaspeţi de onoare, scriitorii cehi vin să descopere România sau să o reviziteze

    Republica Cehă este oaspetele de onoare al celei de-a zecea ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care va avea loc la Pavilionul Romexpo din Bucureşti, în perioada 20 – 24 mai, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

    Martin Vopěnka, singurul scriitor ceh care, în multe din romanele sale, se inspiră din realităţile sociale şi din peisajele montane ale României, se află la a peste douăzecea vizită în ţară. “România e ţara mea preferată! De cele mai multe ori am fost prin munţi, dar, anul trecut, m-am dus şi la Festivalul de la Sighişoara. Cred că ospitalitatea românească şi dragostea pentru cultură a românilor sunt subestimate în Europa”, a spus acesta. Martin Vopěnka îşi va lansa la Bookfest cea de-a treia sa carte tradusă în limba română, “Amintiri fără culoare” (Editura Vremea, traducere de Helliana Ianculescu), un volum pe care Norman Manea nu se sfieşte să-l numească “o mică bijuterie epică”.

    Tomáš Zmeškal, un nume de prim rang al prozei europene contemporane, laureatul premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011, vine în premieră la Bucureşti. “Acum câţiva ani am călătorit prin Banat, Timişoara şi Arad. Timişoara e un oraş istoric minunat cu o galerie foarte frumoasă, dar în Bucureşti nu am fost niciodată. De-abia aştept!”, a declarat scriitorul.

    La BOOKFEST, Tomáš Zmeškal îşi va lansa romanul “Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă” (Curtea Veche Publishing, traducere de Mircea Dan Duţă), despre care scriitorul de origine ceho-congoleză mărturiseşte că abia aşteaptă să le vorbească cititorilor români.

    Kateřina Tučková, autoarea romanului-fenomen “Dumnezeiţele din Moravia”, vândut în peste 50.000 de exemplare în numai un an de la apariţie, se află la prima vizită în România. “Aceasta este prima mea vizită în România, dar chiar dacă această «primă dată» este destul de întârziată, mi se pare că percepţia mea asupra acestei ţări se datorează împrejurărilor istorice asemănătoare în care ne-am aflat de-a lungul secolului al XX-lea. De data aceasta nu voi apuca să văd decât Bucureştiul, însă, pe viitor, aş vrea să aflu dacă plaja din Vama Veche este într-adevăr raiul pe pământ, cum se spune în Cehia şi mi-ar plăcea să merg şi la ţară, în România, mai ales în Banat unde sunt şi aşezări ceheşti”, a relatat acesta. Ediţia în limba română a romanului “Dumnezeiţele din Moravia”, care va fi lansată la Bookfest, apare în traducerea lui Anca Irina Ionescu, la Curtea Veche Publishing.

    Pentru scriitorul, dramaturgul, regizorul şi scenaristul Roman Ráž, legăturile cu România se pierd în trecut. “Eu aş fi iubit România chiar dacă romanele mele nu ar fi fost traduse în limba română. Ştiţi, România era marea iubire a părinţilor mei, care mergeau cu regularitate pe litoralul românesc. În plus, România este o ţară minunată pe care o respect, deoarece în 1945, soldaţii români au eliberat Moravia de nazişti, apoi nava românească Transilvania mi-a permis să cunosc Grecia, Egiptul şi Libanul, iar la Bucureşti mi-au fost publicate deja trei cărţi”, a mărturisit acesta. Roman Ráž îşi va lansa la Bookfest romanul tradus recent la Editura Cartier, “Faust moare de două ori”, (traducere de Lidia-Veronica Našincová).

    Poeta, prozatoarea şi dramaturga Kateřina Rudčenková, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii cehe tinere din prezent, vine pentru a doua oară în România. “Acum câţiva ani, am mai fost la un festival de literatură, la Sighetul Marmaţiei, abia aştept să văd Bucureştiul şi amosfera de la salonul de carte, să întâlnesc cititorii români, cărora le voi citi din cea mai recentă carte a mea de poezii, a patra, «Mergând pe dune», care a fost scrisă, partial, în timpul bursei mele în Letonia, pe litoralul Mării Baltice!”, a spus scriitoarea.

    Tomáš Míka, unul dintre cei mai apreciaţi poeţi cehi aparţinând noii generaţii, soseşte la Bookfest, pentru a fi prezent la lansarea primei antologii de poezie cehă contemporană apărută în traducere românească de după căderea Cortinei de Fier, volumul “Întunericul din camera copiilor” (Editura Tracus Arte; selecţie, traducere, prefaţă şi note: Mircea Dan Duţă). “Ştiu tot felul de lucruri despre România. Luna aceasta, de exemplu, se vorbeşte mult la noi despre armata română care a eliberat o parte din Cehoslovacia, în 1945. Nu am fost niciodată în România şi am tot felul de aşteptări. De-abia aştept să văd orice este diferit ân România faţă de Republica Cehă”, a mărturisit Tomáš Míka.

    Standul Republicii Cehe, în calitate de invitat de onoare al Salonului Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a X-a, va fi amplasat în Pavilionul C4, iar cele aproximativ 20 de evenimente organizate de Centrul Ceh Bucureşti, sub sloganul “Cehia – Republica Literaturii”, vor avea loc atât la stand, cât şi la spaţiul de evenimente din cadrul Pavilionului C4.

    Organizatorii evenimentului sunt Ambasada Republicii Cehe în România, Ministerul Culturii Republicii Cehe şi Centrul Ceh Bucureşti.

  • Bookfest îşi aşteaptă cititorii cu reduceri de până la 75%, cărţi la 1 leu şi noi titluri

     Deschiderea oficială a Bookfest 2014 a avut loc miercuri, la complexul Romexpo din Bucureşti, unde au participat, printre alţii, Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, organizatorul evenimentului, Kelemen Hunor, ministrul Culturii, Bogdan Zdrojewski, ministrul polonez al Culturii şi Patrimoniului Naţional, Marek Szczygiel, ambasadorul Poloniei în România, Leszek Biały, director adjunct al Institutului Polonez din Bucureşti, şi principele Nicolae al României.

    După deschiderea oficială a Bookfest, cititorii au început să vină la Romexpo, pentru a descoperi oferta de carte pregătită de editorii din România şi, încet, încet, standurile editurilor au prins viaţă.

    Claudia Fitcoschi, director de promovare şi relaţii cu presa la Polirom şi Cartea Românească, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că la standul editurii pasionaţii de literatură vor putea găsi peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere de 20% şi peste 100 de titluri la preţul de 9,99 lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 26 mai – 1 iunie

    26.05
    Consiliul UE pentru Competitivitate (Bruxelles)

    27.05
    Cină informală a şefilor de state şi guverne din UE, pentru bilanţul alegerilor europarlamentare (Bruxelles)

    28.05
    INSSE publică tendinţele în evoluţia activităţii economice pentru perioada mai-iunie

    28.05
    DG-ECFIN publică sondajul privind încrederea companiilor şi a consumatorilor UE în mai

    28.05
    INSSE difuzează datele privind autorizaţiile de construire pentru clădiri pe primele 4 luni

    28.05 – 1.06
    Salonul de carte Bookfest (Romexpo Bucureşti)

    29.05 – 1.06
    Târgul internaţional de bunuri de consum TIBCO şi expoziţia de produse pentru copii Kidex (Romexpo Bucureşti)

    30.05
    INSSE anunţă situaţia locurilor de muncă vacante în T1

    30.05
    INSSE publică statistica activităţii de silvicultură în 2013

    31.05
    Gala “Zamfir – 50 de ani pe scenă” (Ateneul Român, Bcuureşti)

    până la 24.08
    Expoziţia “Haina îl face pe om. şase secole de istorie vestimentară” (MNIR, Bucureşti)
     

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 27 mai – 2 iunie

    28.05
    INSSE prezintă tendinţele în evoluţia activităţii economice pentru lunile mai-iunie

    28.05
    Ceremonia decernării Premiilor Europene pentru Invenţii (Amsterdam)

    28.05
    INSSE publică situaţia autorizaţiilor pentru construcţii în aprilie şi pe primele patru luni

    29.05-2.06
    Târgul de carte Bookfest (Romexpo, Bucureşti)

    30.05-2.06
    TIBCO – Târgul Internaţional de Bunuri de Larg Consum (Romexpo, Bucureşti)

    30.05-2.06
    Kidex – expoziţie de produse şi servicii pentru copii şi părinţi (Romexpo, Bucureşti)

    30.05
    DG-EFIN prezintă sondajul în rândul companiilor şi al consumatorilor europeni

    31.05
    INSSE difuzează datele privind şomajul BIM în luna aprilie

    1.05-31.07
    Expoziţia “Fluturi tropicali vii” (Muzeul Naţional “Grigore Antipa”, Bucureşti)

  • Ultimul roman, neterminat, al lui Vladimir Nabokov, lansat sambata la Bookfest

    La lansare au participat jurnalistul Ovidiu Simonca si Veronica
    D. Niculescu, traducatoarea volumului “Originalul Laurei”.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Bookfest 2010 iti face parte de carte

    Invitat de onoare este Spania. Asociatia Editorilor din Romania
    a desemnat Spania ca tara invitata a Salonului din 2010, cu
    intentia de a lansa o traditie de prezenta internationala tot mai
    ampla in Pavilionul 13. Valoarea operelor literare si artistice,
    numeroasele traduceri ale autorilor spanioli, clasici si
    contemporani, publicate in Romania, dar si ale autorilor romani
    publicate tot mai mult in spaniola sunt principalele argumente ale
    invitarii Spaniei la aceasta editie. Vor fi organizate diverse mese
    rotunde cu sase romancieri, doi dramaturgi si doi traducatori
    spanioli, alaturi de colegi de breasla romani. Miercuri 9 iunie
    2010, seara, un recital spaniol de flamenco – chitara si percutie –
    deschide seria spectacolelor muzicale oferite publicului de artisti
    romani. La vremea pranzului, joi si vineri, Marian Ralea le
    povesteste interactiv copiilor basme spaniole..


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro

  • La Bookfest, cartile la oferta incep de la 9,9 lei

    Polirom are reduceri de 20% la o mie de titluri, aproape
    jumatate dintre ele fiind noutati fata de ultimul targ. Editura
    vine cu o oferta speciala, vanzand 100 de titluri cu 9,9 lei
    bucata.

    Si editura Humanitas vine cu reduceri importante, intre 10 si
    50%. “Inclusiv cartile abia lansate vor avea un pret cu 10% mai mic
    decat cel din librarii. Mai avem carti la 9,9 lei si o promotie
    ‘Alegi trei, platesti doua’”, spune Gabriela Maaz, director de
    promovare la editura Humanitas.

    Detalii pe www.gandul.info.