Tag: bolnavi

  • „De la televizor, părem o ţară de oameni bolnavi, care consumă foarte multe medicamente”. Solicitarea lui Pintea

    Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, vineri, întrebată dacă ministerul va interveni în privinţa reclamelor la medicamente, că se gâdeşte să reglementeze şi zona publicităţii pentru acestea, ministerul gândind măsuri pe care să le adopte în sensul promovării unui stil de viaţă sănătos.

    „Dacă ne uităm la televizor, părem o ţară de oameni foarte bolnavi, care consumă foarte multe medicamente. Ne gândim la o serie de măsuri pe care să le luăm legate de un stil de viaţă sănătos, un capitol în prevenţie, în Legea Prevenţiei, sunt foarte multe discuţii pe această temă, dar ca să vă răspund pe scurt, da, ne gândim şi la aceste aspecte, negociem, suntem în discuţii cu producătorii, cu distribuitorii, pe mai multe paliere legate de politica medicamentului pe care trebuie să o reformăm din temelie”, a spus ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SCANDAL nou la Spitalul unde bolnavii erau încurajaţi să întreţină relaţii sexuale: Un infirmier şi un pacient s-au luat la bătaie

    Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Gigel Capotă, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că a avut loc o altercaţie, miercuri, la Secţia de Psihiatrie, când un infirmier a fost lovit de un pacient.
     
    Conducerea unităţii medicale a dispus o anchetă în acest caz.
     
    „Am făcut o comisie de cercetare, iar când va fi finalizată cercetarea voi oferi datele exacte. S-a dus la urgenţă să-şi facă investigaţii, are nişte contuzii, până nu se finalizează raportul cercetării nu putem oferi alte detalii”, a spus Gigel Capotă.
     
    Incidentul a fost raportat joi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj.
     
    Potrivit unor surse, infirmierul în vârstă de 39 de ani s-a prezentat singur la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Târgu-Jiu, iar la plecare medicii i-au recomandat repaus şi concediu medical de cinci zile, diagnosticul fiind „contuzie hemitorace dreapta”.
     
  • Un spital din România a ajuns intr-o situatie disperată. Un angajat roagă oamenii pe Facebook să doneze castraveţi muraţi şi varză pentru a avea hrană la iană

    Spitalul Tichileşti, din Isaccea, este căminul ultimilor bolnavi de lepră din România. Pacienţii se confruntă cu lipsa hranei din cauza sumei „foarte mici” pe care statul o alocă pentru trei mese pe zi pe pacient.

    Angajatul spune că cel mai de folos le-ar fi dacă oamenii ar dona castraveţi muraţi, varză, comporturi şi gem pentru a le ajunge pe parcursul iernii.

    „Aş vrea să îi rog să doneze, sau să dăruiască, sau să facă pomană cu câteva legume care le prisosesc. Eu lucrez la singurul spital din România care îngrijeşte bolnavi de lepra – Spitalul Tichilesti (Isaccea, judeţul Tulcea). În prezent mai avem zece pacienţi internaţi.

    Problema e că statul alocă doar 11 lei/zi/om pentru hrană. Suma este foarte mică pentru a putea asigura trei mese pe zi, şi preţurile la alimente sunt aşa cum ştim cu toţii. Dacă e cineva dispus să doneze, să ştiţi că nu avem nevoie de cantităţi mari, ci doar cât să punem pentru iarnă nişte castraveţi la muraţi, un bidon de varză, câteva (20-30) de borcane de compoturi şi gem. Orice e bine-venit.

    Totul pentru zece persoane. Putem veni noi (angajaţii) să culegem, oriunde în Tulcea, Constanţa, Brăila, Galaţi. Sau, dacă doriţi să ne vizitaţi, să ne cunoaşteţi, va aşteptăm cu drag. Spitalul Leprozerie Tichilesti , oraş ISACCEA, Judeţul Tulcea, cod Poştal 825202. Această este adresa noastră” – scrie într-o postare pe Facebook unul dintre angajaţii spitalului de la Tichileşti, potrivit tulceanoastra.ro.

  • Asociaţia Producătorilor de Medicamente, apel către MS pentru calculul diferenţiat al taxei clawback

    “Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) face un nou apel către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor Publice pentru a introduce imediat modul de calcul diferenţiat al acestei taxe (clawback, n.r), care poate asigura accesul la tratament a milioane de români în condiţii de impact minim asupra cheltuielilor publice”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de APMGR.

    Sursa citată mai precizează că taxa clawback are un impact mult mai puternic asupra medicamentelor cu preţ scăzut, prin urmare acestea ajung să aibă un preţ sub costul de producţie şi sunt scoase din fabricaţie sau oprite de la comercializare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea femeii care conduce o companie de 1000 de miliarde dar vine cu autobuzul la muncă

    Expresia “nu am timp” pare să nu existe pentru Helena Morrissey. Britanica ocupă o poziţie de lider în cadrul companiei Legal & General care, sub conducerea sa, gestionează un portofoliu investiţional cu active de circa 980 miliarde de dolari, potrivit datelor din 2017. 

    În acelaşi timp, ea militează pentru egalitatea genurilor şi conduce diverse campanii pentru protejarea mediului înconjurător, sprijină fundaţiile de caritate pentru bolnavii de cancer şi are o funcţie de conducere inclusiv în cadrul şcolii Eton, unde învaţă fiul său. De asemenea, împreună cu soţul său, Richard, are nouă copii, cu vârste cuprinse între nouă şi 26 de ani, şi un nepot de doar şapte luni.

    “Lucrez intensiv zece ore pe zi, şi în majoritatea săptămânilor am zile de 12 ore când ajung acasă şi  nu mai sunt în stare nici să vorbesc. De multe ori sunt extenuată  şi simt nevoia să mă decompensez”, povesteşte Morrissey. Cu toate acestea, regretă că nu are mai mult timp la dispoziţie pentru a participa la toate concursurile şi spectacolele copiilor săi. 

    Una dintre puţinele activităţi de relaxare pe care programul încărcat i le permite este pilatesul, unde merge de trei ori pe săptămână. Ea foloseşte transportul public şi are un stil vestimentar simplu şi confortabil, cu haine colorate, însă îi place să poarte tocuri aproape în orice ocazie, deoarece spune că o fac să se simtă mai puternică.

    Morrissey şi-a întâlnit soţul în timpul facultăţii, amândoi fiind absolvenţi ai Universităţii Cambridge. Motivul unei familii atât de numeroase este, pe de o parte, religia catolică de care aparţin cei doi soţi, dar mai ales, faptul că au căzut de comun acord asupra ideii că amândoi îşi doresc o grămadă de copii.

     

     

  • Mega SCANDAL în televiziune. O acţiune caritabilă unde vedetele au fost plătite cu 11.500 de euro fiecare a strâns doar 4.500 de euro

    Scandal în televiziunea din Marea Britanie. Reprezentanţii show-ului de televiziune  The Real Full Monty: Ladies Night, au fost acuzaţi că au folosit în scopuri personale banii strânşi în urma spectacolului. Potrivit anunţului postat iniţial pe site-ul postului ITV, şters ulterior, fondurile strânse urmau să fie donate bolnavilor de cancer.
     
    Potrivit MailOnline, vedetele show-ului, printre care Megan McKenna, cântăreaţa Michelle Heaton, Loose Women’s Coleen Nolan şi jurnalista BBC Victoria Derbyshire au fost plătite cu peste 11.500 de euro fiecare, în vreme ce pentru fundaţiile de caritate s-au strâns abia 4.500 de euro. 
     
     
    Spectatorilor li s-a dat de înţeles că banii strânşi din vânzarea biletelor vor fi donaţi persoanelor care suferă de cancer la sân. Pretinzând că strâng fonduri pentru această cauză, reprezentanţii ITV au reuşit, de fapt, să adune o sumă uriaşă pe care au oprit-o pentru propriile nevoi, stârnind astfel furia fanilor. Doar 4.500 de euro au fost donaţi fundaţiilor de caritate Breast Cancer Now, CoppaFeel! şi Breast Cancer Care.
     
     
    După ce au fost contactaţi, reprezentanţii de la ITV au şters de pe site toate dovezile în care se specifica că scopul show-ului a fost de a strange bani în scopuri caritabile. Aceştia au declarat ulterior că fraza „în numele carităţii” a fost o eroare. 
  • Încălţămintea care îi ajută pe bolnavii de parkinson să meargă

    De aceea, o universitate din Olanda a dezvoltat pantofii cu laser. Aceştia proiectează în faţa persoanei care îi poartă o linie roşie, la o distanţă de 45 de cm, informează Go4it.


    Laserul funcţionează doar atunci când pantoful pe care este montat nu se mişcă. Testele au arătat eficienţa dispozitivului, chiar şi pe trasee cu multe obstacole.

  • Bolnavi în fază terminală, fără tratament de la CASMB în timp ce banii se duceau pe pacienţi fictivi

    Alina Ion, denunţător în dosarul mafiei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), a pus la dispoziţia agenţiei de presă MEDIAFAX mai multe fotografii care arată starea critică a unor pacienţi aflaţi în fază terminală, imobilizaţi, care aveau nevoie urgentă de îngrijire la domiciliu şi care nu au putut beneficia de tratament.

    Este vorba de pacienţi aflaţi în evidenţa unei firme de servicii medicale, al cărei director este Alina Ion, dosarul lor fiind apoi depus la CASMB pentru decontare. Oamenii sufereau de afecţiuni oncologice si neurologice şi au ajuns în stare foarte gravă, imobilizaţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • „Aşa arată o grădiniţă în România anului 2017: un container în care învaţă 12 preşcolari” – FOTO

    Satul Cârlăneşti, Dâmboviţa.

    Drumul e adesea impracticabil pentru microbuzul şcolar, aşa că…

    De povestea asta s-a ştiut de prin 2014, Pro Tv a difuzat un reportaj. Suntem în 2017, iar ministerul Educaţiei spune că „se cunoaşte situaţia”, dar primăria nu-i oferă un teren să construiască o altă grădiniţă.
    Mai discutăm în 2020.

  • „Aşa arată o grădiniţă în România anului 2017: un container în care învaţă 12 preşcolari” – FOTO

    Satul Cârlăneşti, Dâmboviţa.

    Drumul e adesea impracticabil pentru microbuzul şcolar, aşa că…

    De povestea asta s-a ştiut de prin 2014, Pro Tv a difuzat un reportaj. Suntem în 2017, iar ministerul Educaţiei spune că „se cunoaşte situaţia”, dar primăria nu-i oferă un teren să construiască o altă grădiniţă.
    Mai discutăm în 2020.