Tag: Bogdan Pîrvu


  • 8% pe plus pentru AdePlast în prima jumătate de an

    „Sigur că cifrele noastre sunt doar parţial reprezentative pentru economia României, dar ele arată că, pentru noi, toate zonele cresc, inegal, dar susţinut. În cele 6 luni scurse din acest an avem următoarea situaţie: în Moldova am înregistrat o creştere a vânzărilor de 3,4 procente, urmează zona Bucureşti cu puţin peste 4,5 procente, apoi Oltenia – Muntenia cu peste 5 procente. În Transilvania – Banat avem o creştere record de peste 19 procente,” declară Bogdan Pîrvu, CEO AdePlast.

    Anul 2015 a fost, ca toţi anii de după criză, destul de inegal în vânzări în primele 6 luni. „Am început anul cu creşteri de peste 20 de procente, trend care s-a menţinut doar în primul trimestru. Au urmat două luni mai puţin faste pentru business, cu zile libere şi sărbători, dar în luna iunie lucrurile au revenit pe un trend normal de creştere. Prin urmare, după 6 luni din 2015, AdePlast a înregistrat o creştere efectivă de peste 8 procente a vânzărilor de produse finite, în condiţiile în care noi ne-am asumat o creştere de 5 procente până la sfârşitul anului,” declară Bogdan Pîrvu. Cifra de afaceri de 138 milioane lei realizată la 6 luni se datorează unei bune dispersii a vânzărilor pe toate canalele relevante şi parteneriatelor solide cu jucatori cheie din toate segmentele de vânzări, fie că e vorba de retail modern, retail tradiţional sau B2B, atât în România cât şi în ţările în care exportăm.

    Creşterile din ultimii ani ale cifrelor legate de business-ul AdePlast au fost realizate printr-o strategie concertată şi complexă, din care fac parte o serie întreagă de elemente transpuse în politicile de produs, preţ, promovare, distribuţie, dar şi financiare, organizaţionale sau investiţionale. „Este clar acum că fără cele 50 de milioane de euro investite din 2008 până în prezent, AdePlast nu putea să devină un jucător major pe cele trei segmente diferite de piaţă pe care activează: mortare uscate, produse termoizolante, vopsele şi tencuieli decorative. Materialele produse în fabricile AdePlast se află listate pe toate canalele relevante de vânzare la nivel regional, ma refer aici la pieţele limitrofe României. Acum trebuie doar să ne consolidăm poziţiile obţinute cu eforturi mari în toţi aceşti ani pe toate pieţele pe care activăm,” declară Bogdan Pîrvu.

    După ce anii trecuţi AdePlast a mărit atât gama de produse cât şi numărul şi diversitatea clienţilor, pentru perioada următoare AdePlast îşi propune o diversificare a serviciilor pe care le oferă alături de produsele sale. „Am constituit în acest sens un departament de consultanţă tehnică format din oameni foarte bine pregătiţi în domeniul materialelor de construcţii, dotaţi cu echipamente de ultimă generaţie foarte valoroase. Treaba acestei echipe constă în deplasarea pe şantiere, la lucrări sau la distribuitori, cu scopul de a oferi suport tehnic în cunoaşterea şi aplicarea produselor, alegerea celor mai bune soluţii tehnice de execuţie şi îmbunătăţirea simţitoare a calităţii proceselor de punere în operă. Considerăm că un astfel de serviciu este un sprijin eficient pentru echipa de vânzări, în special în activitatea de vânzare a produselor şi soluţiilor mai complexe, în cazul licitaţiilor sau în cazul prezentărilor la clienţi. Suntem conştienţi că o parte din business-urile partenere cresc odată cu AdePlast şi este bine că un producător român de anvergură poate să ducă după el bunăstare economică pentru micii şi mai marii întreprinzători” declară Bogdan Pîrvu.

    Produsele AdePlast par să fie din ce în ce mai bine văzute în regiune, dar şi pe drumul spre Vestul Europei. Partenerii AdePlast din ţările limitrofe au mărit considerabil vânzările, iar Bulgaria şi Ungaria sunt vedete în aceste 6 luni. „Pe de altă parte, ne bucurăm să vedem că românii plecaţi la lucru în Vest au ajuns să deţină mici companii. Astfel, avem parteneriate până în Gran Canaria unde livrăm deja constant container după container cu produse AdePlast fabricate pe platforma noastră de la Ploieşti” declară Alex Bărbuţ, Export Manager AdePlast.

    AdePlast a reuşit în primele 6 luni din 2015 o creştere de 44 de procente a livrărilor la export în valoare de peste 1,3 milioane Euro. „Sigur că şi vopselele sau tencuielile AdePlast sunt un bun agent de vânzări pentru noi la export, dar faptul că anul trecut am reuşit certificarea europeană ETAG 004 pentru Termosistemul AdePlast Izotherm ne-a ajutat să ducem intreaga categorie de produse componente ale sistemului în Vestul Europei unde există deja tradiţie pe termoizolările cu polistiren,” declară Alex Bărbuţ.

    AdePlast este cel mai important producător român materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

    Oradea. Capacitatea de producţie este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone de vopsea  şi tencuieli decorative pe an  şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă şi capacitatea de producţie de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.

    Ploieşti. Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cub, la care se adaugă  fabrica de vopsea, tencuieli decorative şi lacuri şi emailuri pe bază de apă, cu capacitate de 50.000 tone pe an.

    Roman. AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone şi  o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.

  • AdePlast a crescut în primele trei luni cu 25%

    Din perspectivă europeană, România trebui să-şi facă temele la capitolul termoizolare pentru a nu ajunge în situaţia Ungariei, care este la un pas să plătească sute de mii de euro pe lună penalităţi pentru că nu este în grafic cu implementarea unei legislaţii care să transpună la nivel naţional prevederile aşa numitei Directive Europene “20/20/20”. „Din acest punct de vedere ţara noastră este cu un pas în faţa Ungariei, deoarece avem o lege adoptată în acest sens în cursul anului trecut, dar asta nu înseamnă totul. Este nevoie şi de implementarea măsurilor dedicate reducerii consumurilor de energie, printre care se află şi programul de termoizolare a locuinţelor. Aceste programe pot genera destulă piaţă pentru producătorii români de materiale de construcţii” declară Bogdan Pîrvu.

    AdePlast continuă să crească la 3 luni cu peste 25 de procente, ajungând la o cifră de afaceri de aproximativ 59 mil lei in primul trimestru. La 3 luni AdePlast are un avans pe zona de termosistem de peste 30 procente, aceasta categorie incluzând toate cele trei componente de bază produse de fabricile AdePlast: polistiren, adezivi şi tencuieli decorative.

    „Lunile de început de an nu sunt cele mai importante din perspectiva fluxului de business în industria noastră, dar performanţa economică bună dintr-un an se poate întrezări încă din primul trimestru. Am reuşit performanţe superioare faţă de primul trimestru din 2014, cu toate ca şi anul trecut am avut creşteri masive fata de anul precedent, chiar mai mari decât acum. Cele 25 de procente ne arată că partenerii de afaceri ai AdePlast au semnale că anul acesta va merge mai bine ca 2014”, precizează Bogdan Pîrvu.

    În acest început de an, atât autorizaţiile de construcţii, dar mai ales lucrările noi de construcţii au deja un avans de mai bine de 15% faţă de 2014. „Piaţa se poate dezgheaţa şi probabil că în perioada următoare vor fi cereri mai consistente dinspre dezvoltatori. Asta e bine pentru că nu este sănătos ca o piaţă ca a noastră să se întreţină doar din recondiţionări şi reamenajări. Oricum, avansul pieţei trebuie să rămână în parametri uşor scalabili pentru a nu ajunge într-o zonă de dezvoltare haotică”, consideră Bogdan Pîrvu.

    “Pentru trimestrul doi suntem puţin mai rezervaţi în ceea ce priveşte evoluţia pieţei, comparativ cu anul trecut. Să ne aducem aminte că în 2014 atât Paştele ortodox, cât şi cel catolic, au fost în aceeaşi zi, ceea ce a însemnat că s-a lucrat mai mult în luna aprilie, faţă de anul acesta.  De asemenea, nici vremea nu a mai fost atat de prietenoasă. Aşteptăm de la lunile mai şi iunie o creştere a pieţei, dar suntem de un optimism moderat”, precizează Bogdan Pîrvu.

    Membranele hidroizolante vândute de AdePlast au avut o contribuţie semnificativă  la cifra de afaceri consolidată a firmei. „Pentru acest an ţinta noastră este sa dublăm cifra de afaceri pe acest segment. Ne-am facut deja loc pe piaţă şi acum suntem în grafic cel puţin pentru atingerea targetului nostru,” declară Alex Bărbuţ, Export & Development Manager AdePlast.

    Pentru export, balonul de oxigen al AdePlast a fost obţinerea anul trecut a certificatului ETAG, care certifică european termosistemul AdePlast. „Marca AdePlast este deja cunoscută în ţări ca Ungaria, Bulgaria, Austria sau chiar mai la vest. Pentru a depăşi cele 3 milioane de euro realizate la export anul trecut, ne bazam cel mai mult pe platforma noastră din Oradea, care este cel mai bine pozitionată sa livreze catre Vestul Europei” declară Alex Bărbuţ.

     „Totuşi, trebuie să fim precauţi cu avansul pieţei de construcţii cu toţii: dezvoltatori, reseleri, clienţi finali. Trebuie să se înţeleagă nevoia de calitate a materialelor folosite în construcţii. Nimeni nu are de câştigat dacă se va produce ieftin şi prost. Meseriaşul  îşi va strica reputaţia, iar clientul final va cheltui mai mult fiind nevoit să refacă lucrarea în scurt timp. Situaţia este şi mai gravă în cazul lucrărilor de anvergură. Deci, noi suntem pentru dezvoltare, cu conditia ca aceasta sa să fie durabilă”, este de părere Bogdan Pîrvu.

    AdePlast este cel mai important producător roman de material pentru construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

    Oradea. Capacitatea de producţie este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone de vopsea  şi tencuieli decorative pe an  şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă şi capacitatea de producţie de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.

    Ploieşti. Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adaugă  fabrica de vopsele,, tencuieli decorative, lacuri şi emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone pe an.

    Roman. AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone şi  o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.

     

  • Mâna dreaptă a lui Marcel Bărbuţ în afacerea cu vopseluri a Adeplast. Îi aduce patru milioane de euro pe an

    Divizia pe care o conduce a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, de două ori şi jumătate mai mare faţă de 2012, când a înregistrat venituri de 1,55 milioane de euro. Pentru anul în curs firma vizează dublarea rezultatelor financiare faţă de cele de anul trecut. “Până în acest moment, toate obiectivele lunare au fost depăşite semnificativ, ceea ce înseamnă că suntem pe drumul cel bun.”

    Bogdan Pîrvu lucrează încă de pe vremea când era în anul doi de facultate, prima sa slujbă fiind de agent de vânzări în do-meniul bunurilor de larg consum. A obţinut licenţa de economist specialist în management financiarÐcontabil (1996), apoi a ur-mat cursurile The Open University, la Walton Hall, în Marea Britanie (2003), şi are un master în managementul afacerilor (2008) la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor în cadrul Universităţii din Craiova.

    “Am învăţat meserie în vânzări promovând produsele Star Foods şi cafeaua Alvorada”, îşi aminteşte el. A intrat în industria materialelor de construcţii în 1998. A trecut, povesteşte el, prin toate etapele de dezvoltare în carieră: a fost agent de vânzări, supervisor, area sales manager, key account manager, director de vânzări, dar şi manager de divizie sau administrator.

    “Experienţa de la AdePlast este o a doua cursă pentru Çpole positionÈ. Cu mai bine de zece ani în urmă, am fondat şi am condus echipa care a adus compania Kšber pe poziţia de lider pe piaţa de lacuri şi vopsele în 2002.”

    Tot el spune că a întâlnit şi momente dificile în viaţă, însă preferă să nu vorbească despre ele. ãImportant e că le-am depăşit. Consider că momentele dificile trebuie gestionate cu seriozitate şi cu responsabilitate. Orice problemă are şi o soluţie. Trebuie să crezi, să lupţi şi să munceşti din greu. Vei reuşi. Vei ieşi din criză mai puternic, mai bun, mai încrezător.Ò Cât priveşte cea mai mare reuşită din carieră, tânărul manager consideră că nu a experimentat-o încă.

    Despre planurile sale pentru următorii zece ani, Bogdan Pîrvu spune că priveşte tot timpul numai înainte, dar nu are o ţintă concretă pentru o perioadă atât de lungă.


    Bogdan Pîrvu face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.