Tag: Bogdan Pasat

  • A renunţat să fie inginer în urmă cu 13 ani, iar acum vinde mii de televizoare

    Bogdan Pasat a preluat în 2013 operaţiunile din România şi Bulgaria ale Sharp, odată cu înfiinţarea biroului local al companiei, principala sa responsabilitate fiind gestionarea extinderii pe cele două pieţe.

    Pasat a studiat ingineria şi geofizica în cadrul Universităţii din Bucureşti şi şi-a început cariera în 2001 în poziţia de inginer geofizician la Petrom. Experienţa lui Pasat în industria de retail a început un an mai târziu, când s-a angajat la Cora în echipa  care pus piatra de temelie a primului magazin, din Pantelimon.

    După Cora, unde a traversat toate etapele, de la vânzare propriu-zisă şi până la resurse umane sau marketing, s-a mutat la Flanco, în poziţia de product manager. Povestea lui cu Sharp a pornit însă după Flanco, când s-a mutat la Domo şi, odată cu preluarea gamei de electronice, s-a ocupat şi de acest brand, la acea vreme puţin prezent pe plan locală.

    Între timp, Bogdan Pasat a preluat, la finele lui 2007, vânzările furnizorului de aparatură electronică JVC, poziţie pe care a deţinut-o până la sfârşitul lui 2012. Cea mai grea decizie din carieră a fost schimbarea domeniului de activitate şi trecerea de la inginerie la retail, în urmă cu 13 ani: “A fost o decizie cu mare încărcătură emoţională, care s-a dovedit în timp a fi decizia corectă”.


    Bogdan Pasat face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.
     

     

  • JVC Romania: Vom fi peste nivelul pietei in 2009

    Anul trecut, compania a avut o cifra de afaceri de 8,5 milioane de euro, cifra care include si piata din Bulgaria, intrucat activitatea celor doua tari este coordonata de biroul din Romania. Pentru acest an, compania si-a propus sa realizeze o cifra de afaceri de 9-9,5 milioane de euro, potrivit lui Bogdan Pasat, Sales and Marketing Manager Romania.

    "In tara noastra aproximativ doua treimi din valoarea pietei de electronice este reprezentata de segmentul LCD si plasma, in conditiile in care acesta este si segmentul cel mai putin afectat in perioada de criza", a spus acesta. "Desi zona LCD este ofertanta ca volum, batalia intre producatori se da mai ales in segmentul de entry-level, unde marginile sunt foarte mici si unde preturile au atins un nivel critic, fiind greu de crezut ca vor mai cobori. Datorita campaniilor agresive de buy-back, piata s-a mai dezmortit dupa primele luni ale anului, in timp ce piata altor categorii, cum ar fi camerele video sau car audio a cazut chiar si cu 50%", a completat acesta, precizand ca in Bulgaria in mai anul trecut s-au vandut 2.600 de unitati car audio, in timp ce anul acesta in mai s-au vandut doar 750 de unitati.

    In ce priveste evolutia JVC Romania din acest an, Pasat a spus ca vor inregistra o crestere din cauza ca se vor extinde mai mult."In 2009 vom avea o gama mai larga de produse si un numar mai mare de parteneri", a precizat acesta specificand ca in acest moment JVC Romania acopera 80% din piata.