In anii ’50-’60 situaţia era însă cu totul diferită: producătorii de hardware – în principiu IBM (“Albă ca Zăpada”) cu 70% din piaţă, urmat de UNIVAC, Burroughs, NCR, Control Data Corporation, General Electric, RCA şi Honeywell (“cei şapte pitici”, deveniţi apoi “the BUNCH”, după retragerea GE şi RCA) – vindeau sau închiriau, în anii de început ai industriei, maşini automate de calcul fără niciun fel de software.
În acele vremuri de pionierat, clienţii trebuiau să îşi implementeze singuri programele necesare, ceea ce era o muncă extrem de laborioasă, ineficientă şi repetitivă. Vorbim nu doar de aplicaţiile în sine pentru calcule matematice, salarizare, contabilitate sau alte procese economice, ci şi de toate bibliotecile utilitare necesare, de pildă pentru lucrul cu sistemele de intrare-ieşire (benzi magnetice sau cartele perforate) ori pentru lucrul cu memoria. Dacă adăugăm la asta şi faptul că toate aplicaţiile şi bibliotecile trebuiau scrise în limbaj maşină şi pasate computerului prin intermediul cartelelor perforate, avem o imagine bună asupra complexităţii dezvoltării de programe în perioada romantică a industriei.
Cine erau atunci clienţii care îşi permiteau să sprijine şi să subvenţioneze o industrie atât de pretenţioasă şi de prohibitivă? Nu mulţi, cu siguranţă. Resursa hardware era scumpă, programatorii erau puţini, opţiunile de educaţie în domeniu, în afară de cele oferite de creatorul tehnologiei (IBM), ca şi inexistente.
Sprijinul guvernului american a fost hotărâtor. Văzând în industria ce se năştea potenţialul câştigării unui avantaj tehnologic în războiul rece împotriva Uniunii Sovietice, guvernul american a investit miliarde de dolari în proiecte precum sistemul de apărare a spaţiului aerian SAGE (realizat cu IBM pentru hardware şi MIT pentru software), în alte câteva sute de programe militare ori în programul spaţial NASA. Rezultatele concrete ale acestor programe au fost primele sisteme real-time, primele limbaje de programare de nivel înalt, primele compilatoare, sisteme de operare şi de baze de date. Grupurile de utilizatori precum SHARE (fondat în 1955) prin circulaţia liberă şi dezinvoltă a programelor şi aplicaţiilor lor (modelând în bună măsură comunitatea open source de mai târziu) au contribuit şi ele la reducerea redundanţei şi la creşterea productivităţii muncii de programare.
Cu impulsul dat de bunele rezultate ale proiectelor publice au apărut şi primele proiecte software private. Primul exemplu de acest fel a fost sistemul de rezervări aeriene SABRE al American Airlines, proiect realizat de IBM. Succesul SABRE a adus companiei aeriene, pentru câţiva ani buni, un semnificativ avantaj competitiv şi a dovedit astfel utilitatea economică ridicată a industriei software care se năştea. Exemplul companiilor aeriene a fost urmat curând de domeniul bancar.
Un efect secundar esenţial al programelor guvernului american şi al grupurilor de utilizatori a fost educarea în noua disciplină a unor generaţii întregi de programatori. Mulţi dintre ei aveau un puternic simţ antreprenorial, desigur, şi dintre aceşti primi pionieri implicaţi în proiectele mamut ale statului american s-au ales primii întreprinzători ai unui nou tip de startup: compania software.
Companiile software au apărut aşadar iniţial ca subcontractori ai statului american, ai IBM sau ai MIT în marile proiecte publice ale anilor ’50. Printre aceşti pionieri trebuie amintiţi Thompson-Ramo-Wooldridge (TRW), Computer Usage Company (CUC), Computer Sciences Corporation (CSC), Computer Applications Inc. (CAI), Advanced Computer Techniques (ACT), Applied Data Research (ADR), Informatics, Automatic Data Processing (ADP), Electronic Data Services (EDS).
Ce mă interesează în acest articol este evoluţia spectaculoasă a acestor companii software ale anilor ’50-’60.
De la subcontractori în proiecte ale altor terţi, ele au evoluat rapid şi şi-au diversificat oferta de servicii către programare, procesare de date, administrare de centre de calcul şi teleprocesare. Alimentată de apariţia tot mai multor proiecte publice şi private, creşterea acestor companii a fost fenomenală. În decursul a câţiva ani ai deceniului şase, ele şi-au crescut numărul angajaţilor de zeci şi chiar sute de ori, şi-au mărit spectaculos cifrele de afaceri şi profiturile şi au trecut prin listări la bursă extrem de profitabile pentru acţionari.