Tag: boala incurabila

  • A murit Regele Mihai I la vârsta de 96 de ani

    Principesa Margareta şi Principele Radu au plecat duminică, 5 noiembrie, de urgenţă în Elveţia, după ce starea Regelui Mihai s-a agravat.

    Printr-un Comunicat, Casa Regală anunţa: “Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei (…) În această săptămână, Familia Regală va  avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestăţii Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui şi pentru a primi sfatul lor în circumstanţele actuale.”

    Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.

    A fost unul dintre puţinii foşti şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

    Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu).

    Grav bolnav, Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică pe 2 martie 2016, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • Selena Gomez, imagine de pe patul de spital. De ce BOALĂ incurabilă suferă cântăreaţa americană. Mărturisiri CUTREMURĂTOARE

    Artista, de 25 de ani, suferă de Lupus, o boală autoimună.

    Selena Gomez a mărturisit, de asemenea, că donatorul a fost cea mai bună prietenă a ei pe care ea a numit-o “sora” într-o postare interesantă de la Instagram, lăudând-o pentru “darul şi jertfa supremă”.

    CITEŞTE AICI CONTINUAREA ARTICOLULUI