1.650 lei
câştigul salarial mediu nominal net în luna noiembrie 2013, în creştere faţă de luna precedentă
cu 35 lei (2,2%)
2,9 mld. euro
valoarea la 31 dec. 2013 a rezervei de aur de la BNR, al cărei volum a rămas constant faţă de luna precedentă – 103,7 tone
22,1%
cu atât a scăzut în noiembrie 2013 faţă de noiembrie 2012 numărul total de bovine sacrificate, în timp ce greutatea lor în carcasă a scăzut cu 33,9%; faţă de octombrie 2013, cei doi indicatori au scăzut cu 18,5%, respectiv cu 19,4%
28%
ponderea companiilor din UE cu peste 10 angajaţi care aveau anul trecut o prezenţă pe reţelele sociale online, în timp ce 73% aveau un site şi 10% un blog sau microblog
17,1 mld. euro
excedentul comerţului exterior cu mărfuri al zonei euro în noiembrie 2013, faţă de 12,5 mld. euro în octombrie, în timp ce UE a avut un excedent de 3,4 mld. euro, raportat la un deficit de 10,2 mld. euro în octombrie
1,55%
inflaţia anuală în luna decembrie 2013, minim istoric, după ce preţurile au crescut faţă de luna anterioară cu numai 0,33%
In ce priveste numarul de comentarii, acesta a inregistrat o
scadere de 48,6% fata de luna august, cel mai comentat post fiind
“Esti prost, ba, Einstein” de pe blogul simonatache.ro cu 797 de
comentarii, fiind urmat de “Pataplegic”, publicat pe blogul
mircea-badea.ro/blog, care a avut 693 de comentarii. Cel mai
comentat blog a fost monden.info.
Pe parcursul lunii trecute cele mai discutate subiecte din
cadrul blog-urilor au fost Webstock 2009 si Revolutia
Facebook.
Topul celor mai commentate 10 bloguri romanesti din luna
septembrie:
1. monden.info
2. morar.catavencu.ro
3. zoso.ro
4. simonatache.ro
5. cabral.ro
6. dailycotcodac.ro
7. patrasconiu.blog.cotidianul.ro
8. ciutacu.ro
9. pitzipoanca.org
10. divercitycafe.ro
Sursa: ZeList
Dacia Renault Nissan se numara printre cei mai importanti clienti ai Media Direction, cu un buget de 25-30% din cifra de afaceri a agentiei, urmata de Wrigley, Mars si Pepsi, care reprezinta fiecare 10-15%. Varabiescu afirma ca multi dintre clientii din portofoliu sunt clienti vechi, cu care agentia lucreaza chiar si de zece ani. “La un moment dat, clientii nu te mai percep doar ca pe un furnizor de preturi de media, ci ca pe un partener cu care isi verifica anumite decizii de marketing si de business”, comenteaza managerul.
Anul acesta, Media Direction a pierdut insa contul Star Foods in favoarea agentiei MediaCom, parte a grupului de comunicare Grey. Pierderea contului nu va afecta semnificativ afacerile agentiei, contul avand 2-3% din businessul Media Direction, afirma Varabiescu. Nu e singura agentie care a pierdut un cont in ultimele luni; printre companiile ale caror bugete de media sunt gestionate acum de alte agentii fata de cele de anul trecut se numara Romtelecom, Heineken, Raiffeisen Bank, Citroën, InBev, Petrom, Cosmote.
Daca fostul director executiv Cristian Mucichescu a plecat la inceputul anului la Optimum Media Direction (OMD), in locul lui au sosit in agentie Ruxandra Stefan si Oana Stoenescu de la OMD, in functiile de new business director, respectiv group media director. Pentru ca ambele agentii fac parte din grupul international de comunicare Omnicom, s-ar fi putut crede ca a fost vorba de o rocada, insa Razvan Varabiescu spune ca nu a fost decat o coincidenta. “Pentru Cristi era o oportunitate pe care era firesc sa o accepte, iar Ruxandra anuntase dinainte ca va pleca. Eu o stiam de cativa ani, de cand lucrasem cu ea pentru licitatia Vodafone, aveam nevoie de un senior si am simtit o oportunitate sa o aduc aici.”
Varabiescu crede ca interesant in industria media este sa realizezi in ce masura clientii sunt interesati sa lucreze cu o anumita agentie sau doar cu un om din acea agentie: “Aici cred ca intervine brandul companiei. Au existat conturi in care daca a plecat directorul de cont, dupa trei luni a plecat si contul acolo unde s-a mutat el. Aceasta e diferenta dintre un lider si un manager. Liderul pleaca cu toata echipa, in timp ce managerul ar trebui ca atunci cand pleaca, lucru in agentie sa decurga in ritmul sau firesc” .
In 2006, cifra de afaceri a Media Direction a fost de aproximativ 35,5 milioane de euro, pentru ca pentru 2007, Razvan Varabiescu sa estimeze o crestere de 20% (pana la aproximativ 42 de milioane), iar pentru 2008 cu 25% mai mult fata de anul precedent, volumul de business al agentiei urmand sa treaca de 53 de milioane de euro. Razvan Varabiescu spune ca in functie de cifra de afaceri, Media Direction are o cota de piata de 8-9%. Despre profitul pe anul 2007, comparativ cu cel din 2006, afirma ca spera sa se pastreze in aceleasi marje.
“Nu ma astept la fluctuatii majore. Nu se intampla lucruri majore astfel incat sa ne afecteze profitabilitatea. Cresterile de buget care s-ar traduce in cresteri de profit sunt contrabalansate de cresterile de salarii, de angajarile de oameni”, spune managerul agentiei care in 2006 a avut un profit de 700.000 euro. In afara de campania pentru Dacia, managerul tine sa aminteasca de locul intai obtinut la OMD PepsiCo Wolf Awards, un concurs desfasurat anual intre agentiile de media cu care lucreaza PepsiCo.
“Este important pentru ca este un premiu dat de client, iar faptul ca acesta crede ca lucrarea ta este mai buna decat a castigatorului de la Cannes este mare lucru”, spune Varabiescu. Echipa din Ungaria, clasata pe locul al doilea dupa Media Direction, a fost premiata la Cannes, unde are loc cel mai important festival international de publicitate.
Va mai amintiti de LonelyGirl15? Pe scurt, e vorba de o serie de filme de circa 3 minute prezentand o adolescenta care pretinde ca se numeste Bree, are 15 ani si locuieste intr-un orasel neprecizat, „la ore departare de orice mall“. Postate pe YouTube si preluate in MySpace, primele 24 de „webisoade“ – cum au fost mai apoi numite – au generat o audienta fabuloasa, intretinuta nu printr-o actiune palpitanta, ci prin doza de mister pe care confuzia dintre realitate si fictiune au indus-o. Pana la urma s-a dovedit o „facatura“ – cuvant pe care-l folosesc pentru a aproxima englezescul „fake“ si totodata pentru a denumi cumva o forma de creatie care inca nu a capatat nume. Ceea ce au dovedit realizatorii acestui experiment (o echipa de cineasti americani si o actrita de 19 ani pe nume Jessica Rose) a fost puterea asa-numitului efect de retea, care se manifesta pregnant in retelele de socializare. De fapt, nu avem de-a face cu fictiune in forma traditionala, asa cum o cunoastem din literatura sau cinematografie, ci mai degraba de o forma interactiva de creatie: scenariul a fost dezvoltat in mare masura pe baza reactiei publicului, exprimata in nenumarate forumuri, bloguri si alte forme de interactiune pe care internetul le-a facut posibile.
Avem oare in fata o noua forma de arta (asa cum pretind „creatorii“), sau este vorba de un fenomen „memetic“ similar cu celebrul „Numa Numa Dance“? Cred ca este mai degraba o combinatie ingenioasa dintre cele doua. La urma urmei, e vorba de a spune o poveste si de a implica publicul in derularea ei, iar faptul ca si dupa ce realizatorii au iesit la rampa seria LonelyGirl15 a continuat succesul – insumand peste 70 de milioane de vizualizari – dovedeste ca nu este un simplu accident si ca audienta este dispusa sa accepte o conventie specifica oricarei forme de arta. Ceea ce mi se pare importat este ca acest gen de creatie este posibil doar in spatiul virtual si nu isi gaseste nici un precursor printre formele traditionale de creatie. Desi o parte din expresie ne parvine prin mijloacele audiovizuale, nu este film si nici televiziune. Este pur si simplu altceva: interactiune in jurul unui fir narativ. De fapt, „webisoadele“ sunt simple pretexte pentru ceea ce se petrece alaturi, in zona sociala a web-ului.
Am revenit la acest subiect pentru ca fenomenul se repeta. Reteaua de socializare Bebo – foarte populara mai ales in Marea Britanie si Irlanda – a angajat echipa care a realizat seria LonelyGirl15 pentru a pune in opera o noua creatie, numita Kate Modern, care va fi urmata la inceputul anului viitor de Sophia’s Diary. De data aceasta, realizatorii sunt la lumina, iar regulile sunt cat se poate de explicite. Scenariile si personajele au fost discutate cu utilizatorii Bebo inainte de a fi produse, urmand ca reactia audientei sa stabileasca dezvoltarea dramei si evolutia personajelor. Distributia este selectata dintre profilele utilizatorilor retelei, iar „lista scurta“ este votata de comunitate. Pentru Bebo e o afacere cat se poate de avantajoasa, pentru ca desi webisoadele vor fi disponibile si in MySpace si YouTube, interactiunea cu comunitatea realizatorilor se desfasoara doar in Bebo, ceea ce poate aduce un aflux important de utilizatori, daca tinem seama ca estimarile indica circa 25 de milioane de spectatori pentru fiecare dintre primele webisoade din Kate Modern.
Un alt aspect interesant este faptul ca Bebo pare sa creeze si un model de finantare pentru acest nou gen de creatie. Desi costurile sunt foarte reduse (cam 12.000 de dolari pe webisod) si pot fi considerate amortizate de cresterea numarului de utilizatori, Bebo a incheiat contracte de publicitate cu firme importante – printre care Microsoft, Procter & Gamble si Orange – care au platit pana la o jumatate de milion de dolari pentru a-si vedea produsele (si, implicit, brandul) implicate in poveste, profitand de absenta regulilor care guverneaza acest gen de publicitate in televiziune. Producatorii au fost chiar pusi in situatia de a refuza oferte importante pentru a evita stridenta sau pentru ca, pur si simplu, nu aveau cum sa introduca produsele in desfasurarea actiunii – exemplul furnizat fiind Tampax.
Ca si in cazul LonelyGirl15, noua realizare a atras atentia presei traditionale. The Guardian si TimesOnline considera ca noile productii interactive tind sa influenteze semnificativ piata divertismentului, mai ales pe segmentul celor foarte tineri si tot mai putin atrasi de televiziunea traditionala. Pentru ei, internetul devine lifestyle.
Va mai amintiti de LonelyGirl15? Pe scurt, e vorba de o serie de filme de circa 3 minute prezentand o adolescenta care pretinde ca se numeste Bree, are 15 ani si locuieste intr-un orasel neprecizat, „la ore departare de orice mall“. Postate pe YouTube si preluate in MySpace, primele 24 de „webisoade“ – cum au fost mai apoi numite – au generat o audienta fabuloasa, intretinuta nu printr-o actiune palpitanta, ci prin doza de mister pe care confuzia dintre realitate si fictiune au indus-o. Pana la urma s-a dovedit o „facatura“ – cuvant pe care-l folosesc pentru a aproxima englezescul „fake“ si totodata pentru a denumi cumva o forma de creatie care inca nu a capatat nume. Ceea ce au dovedit realizatorii acestui experiment (o echipa de cineasti americani si o actrita de 19 ani pe nume Jessica Rose) a fost puterea asa-numitului efect de retea, care se manifesta pregnant in retelele de socializare. De fapt, nu avem de-a face cu fictiune in forma traditionala, asa cum o cunoastem din literatura sau cinematografie, ci mai degraba de o forma interactiva de creatie: scenariul a fost dezvoltat in mare masura pe baza reactiei publicului, exprimata in nenumarate forumuri, bloguri si alte forme de interactiune pe care internetul le-a facut posibile.
Avem oare in fata o noua forma de arta (asa cum pretind „creatorii“), sau este vorba de un fenomen „memetic“ similar cu celebrul „Numa Numa Dance“? Cred ca este mai degraba o combinatie ingenioasa dintre cele doua. La urma urmei, e vorba de a spune o poveste si de a implica publicul in derularea ei, iar faptul ca si dupa ce realizatorii au iesit la rampa seria LonelyGirl15 a continuat succesul – insumand peste 70 de milioane de vizualizari – dovedeste ca nu este un simplu accident si ca audienta este dispusa sa accepte o conventie specifica oricarei forme de arta. Ceea ce mi se pare importat este ca acest gen de creatie este posibil doar in spatiul virtual si nu isi gaseste nici un precursor printre formele traditionale de creatie. Desi o parte din expresie ne parvine prin mijloacele audiovizuale, nu este film si nici televiziune. Este pur si simplu altceva: interactiune in jurul unui fir narativ. De fapt, „webisoadele“ sunt simple pretexte pentru ceea ce se petrece alaturi, in zona sociala a web-ului.
Am revenit la acest subiect pentru ca fenomenul se repeta. Reteaua de socializare Bebo – foarte populara mai ales in Marea Britanie si Irlanda – a angajat echipa care a realizat seria LonelyGirl15 pentru a pune in opera o noua creatie, numita Kate Modern, care va fi urmata la inceputul anului viitor de Sophia’s Diary. De data aceasta, realizatorii sunt la lumina, iar regulile sunt cat se poate de explicite. Scenariile si personajele au fost discutate cu utilizatorii Bebo inainte de a fi produse, urmand ca reactia audientei sa stabileasca dezvoltarea dramei si evolutia personajelor. Distributia este selectata dintre profilele utilizatorilor retelei, iar „lista scurta“ este votata de comunitate. Pentru Bebo e o afacere cat se poate de avantajoasa, pentru ca desi webisoadele vor fi disponibile si in MySpace si YouTube, interactiunea cu comunitatea realizatorilor se desfasoara doar in Bebo, ceea ce poate aduce un aflux important de utilizatori, daca tinem seama ca estimarile indica circa 25 de milioane de spectatori pentru fiecare dintre primele webisoade din Kate Modern.
Un alt aspect interesant este faptul ca Bebo pare sa creeze si un model de finantare pentru acest nou gen de creatie. Desi costurile sunt foarte reduse (cam 12.000 de dolari pe webisod) si pot fi considerate amortizate de cresterea numarului de utilizatori, Bebo a incheiat contracte de publicitate cu firme importante – printre care Microsoft, Procter & Gamble si Orange – care au platit pana la o jumatate de milion de dolari pentru a-si vedea produsele (si, implicit, brandul) implicate in poveste, profitand de absenta regulilor care guverneaza acest gen de publicitate in televiziune. Producatorii au fost chiar pusi in situatia de a refuza oferte importante pentru a evita stridenta sau pentru ca, pur si simplu, nu aveau cum sa introduca produsele in desfasurarea actiunii – exemplul furnizat fiind Tampax.
Ca si in cazul LonelyGirl15, noua realizare a atras atentia presei traditionale. The Guardian si TimesOnline considera ca noile productii interactive tind sa influenteze semnificativ piata divertismentului, mai ales pe segmentul celor foarte tineri si tot mai putin atrasi de televiziunea traditionala. Pentru ei, internetul devine lifestyle.
Inca o dovada ca internetul este cel mai rapid mediu de comunicare. Finantatorul Stelei, Gheorghe Becali, sustinea recent in presa ca a primit amenintari cu moartea, aparent de la serviciile secrete, care „umbla toata ziua pe globuri“ (voia sa spuna „bloguri“). Confuzia lui Becali a facut „prima pagina“ a multor bloguri din Romania.
La inceputul acestei luni a fost lansat un site al carui nume speculeaza interesul cititorilor de bloguri pentru distractiva intamplare. Globber.ro, lansat de iMedia, unul din publisherii online importanti de la noi, este practic un serviciu de fluxuri RSS pentru bloguri, un format folosit pe internet pentru transmiterea unor parti din articole catre programe specializate de citire. Unul dintre obstacolele utilizarii programelor RSS este insa faptul ca majoritatea cer instalarea pe calculator a programului – si implicit, pentru cei care folosesc internetul in timpul serviciului, obliga la o solicitare catre departamentul de IT sau a celor ce pastreaza parola de administrare pe calculatoarele companiei. Cu Globber, lucrurile sunt mult mai simple. In varianta standard, selectia de bloguri personale cuprinde nume cunoscute in blogosfera romaneasca, precum piticu.ro, Vivi sau Ionut Oprea, iar la „primul buton pe telecomanda“, pozitia din stanga sus, apare blogul lui Zoso. Daca selectia sau ordonarea acestor bloguri nu este conforma cu ce alege utilizatorul, totul se poate rezolva dupa crearea unui cont pe Globber. Logarea cu nume de utilizator permite gruparea in pagina initiala a oricator categorii de bloguri, in functie de orice criterii. De exemplu, apasarea unui buton cu eticheta „ziaristi“ duce la afisarea blogurilor scrise de jurnalisti.
Fiecare dintre bloguri are un spatiu standard de forma unei carti de vizita, pe care apar ultimele cinci articole publicate pe blog. Cele pe care utilizatorul de Globber le-a citit deja apar scrise cu un font normal, iar cele noi cu unul ingrosat. Cei ce folosesc serviciul sunt liberi sa aleaga care bloguri ii vor fi afisate in contul de Globber, introducand adresa web sau alegand numele dintr-o lista a celor mai citite bloguri. Pe langa grafica foarte simpla, faptul ca utilizatorul poate sa verifice de pe orice calculator, doar introducand numele si parola, daca autorii cititi au mai publicat ceva intre timp e un argument pentru folosirea acestui serviciu.
Jonathan Coulton sta in cafeneaua Gorilla Coffee din Brooklyn, cu notebook-ul Apple in mana pentru a-si citi e-mail-urile. Coulton are 36 de ani si arata destul de bine. In septembrie 2005, a renuntat la job-ul lui de programator si, cu sustinerea sotiei sale, a hotarat sa devina cantaret si compozitor cu norma intreaga. Coulton si-a stabilit un obiectiv destul de indraznet pentru anul urmator: sa compuna si sa inregistreze cate o melodie in fiecare saptamana, dupa care sa o posteze pe blogul personal. Pana la mijlocul anului trecut, proiectul sau a reusit sa atraga o audienta considerabila. Mai mult de 3.000 de oameni i-au vizitat zilnic site-ul si cele mai de succes melodii ale sale au fost descarcate de peste 500.000 de ori; Coulton a castigat cat sa duca “un trai decent pentru clasa de mijloc” – undeva intre 3.000 si 5.000 de dolari pe luna – prin vanzarea CD-urilor si a descarcarilor digitale ale melodiilor sale prin intermediul iTunes si prin intermediul propriului site. Pe parcurs, Coulton a descoperit un lucru pe care multi artisti mai mici incep sa-l constientizeze: fanii lui nu vor numai sa-i cumpere muzica, vor sa-i fie si prieteni. Acest lucru inseamna ca fanii vor sa interactioneze cu el online tot timpul. Acestia sunt atenti la fiecare intrare a lui Coulton pe blog si comenteaza cu simpatie si suport de fiecare data cand Coulton povesteste despre cat de greu este sa compui o melodie. Fanii ii trimit o multime de e-mail-uri zilnic, care pot fi simple mesaje precum “You rock!” sau scrisori emotionante, cum ar fi scrisoarea primita de la un barbat care povestea cum ii canta fiicei sale de numai 6 luni, in timp ce suferea o operatie pe cord, o melodie de dragoste compusa de artist. Coulton raspundea la fiecare scrisoare sau mesaj. Dar volumul de e-mail-uri a crescut la 100 de mesaje pe zi, iar raspunsurile lui au devenit atat de concise, incat a ajuns sa se simta vinovat pentru ca este nepoliticos.
Promovare ad-hoc
Fanii lui Coulton au devenit si departament de promovare, o armata de mii de oameni care fac cunoscuta munca lui peste tot in lume. Mai mult de 50 de fani au facut videoclipuri melodiilor sale pe care le-au postat pe YouTube. La un spectacol recent sustinut de Coulton, jumatate din oamenii din public cu care am vorbit i-au cunoscut muzica prin intermediul unuia din videoclipurile realizate de fanii lui Coulton. Artistul de 36 de ani nu tine concerte bazate pe principiul clasic dupa care se face un turneu.
In mod normal, un artist debutant din Brooklyn, cum este Coulton, ar fi insistat cu spectacole in Nord-Est, vizitand si revizitand orase precum Boston, New York si Chicago astfel incat sa-si formeze un public pas cu pas – cantand intai pentru 3 oameni, apoi pentru 10, iar apoi (daca este norocos) pentru 50 de oameni. Dar Coulton a realizat ca este mult mai simplu sa aleaga dintre fanii deja existenti din mediul online, sa vada unde locuiesc acestia si sa organizeze un concert in fiecare oras in care are mai mult de 100 de fani, astfel incat sa obtina pe concert cel putin 1.000 de dolari.
Social networking este viitorul
In trecut – sa spunem pe la mijlocul anilor ’90 – artistii aveau contact cu fanii lor numai ocazional. Daca un muzician era mai prietenos, poate ca schimba cateva vorbe la bar cu oameni din public, dupa show. Apoi, a intrat in scena Internetul. Acum fanii trimit mesaje prin e-mail artistului preferat si au pretentia sa primeasca raspunsuri personalizate. Artistii din ziua de azi, in special cei noi sau care acum intra pe piata muzicala, sunt din ce in mai dornici, chiar disperati, sa stapaneasca noile reguli sociale ale faimei Internetului.
Acesti artisti stiu ca multi tineri nu aud de anumite formatii de la MTV sau din diverse reviste; faima poate aparea si prin modalitatea “word-of-mouth”, cand un prieten da mai departe o adresa de site, face schimb de MP3-uri cu alt prieten, trimite prin e-mail link-ul unul fan blog sau posteaza pe YouTube un filmulet facut cu telefonul mobil la un concert.
Astfel, muzicienii sunt luati de val – se confeseaza pe blogul lor, citesc comentariile fanilor si au grija sa le raspunda. Isi verifica paginile personale de pe MySpace, acea metropola virtuala in care cantaretii, actorii si scriitorii necunoscuti pot castiga recunoasterea globala in cateva zile, daca nu chiar ore. Membrii formatiei posteaza zilnic un “buletin” MySpace – un memo pentru publicul lor, explicand ce anume fac ei bine in acel moment -, iar apoi petrec alte ore aproband “friend requests” (cereri de prietenie) din partea adolescentilor care doresc sa fie pusi pe lista prietenilor din mediul online ai artistilor. Grupul pop Barenaked Ladies a organizat un concurs video, cerandu-le fanilor sa cante la “air guitar” (chitara imaginara), in timp ce fredoneaza melodia “Wind It Up”; cele mai bune filmulete au fost puse impreuna, formand videoclipul oficial al melodiei respective.
Chiar si artistii care nu au avut habar de Internet au fost luati de valul social networking. Arctic Monkeys, o formatie britanica, nu stia ce este MySpace, dar cand fanii i-au creat o pagina pe acest site in 2005 – care acum se lauda cu 65.000 de “prieteni” – “primul lor single – “I Bet You Look Good on the Dancefloor” – a fost propulsat direct pe locul 1 in topurile britanice.
Ecoul online
Acest trend nu este specific numai muzicienilor; orice gen de efort artistic poate fi afectat de aceasta tendinta. Producatorii de filme precum Kevin Smith (“Clerks”) si Rian Johnson (“Brick”) posteaza trimiteri la filmele pe care le produc si asculta politicos sugestiile fanilor. Actorul de comedie Dane Cook si-a cultivat o baza de fani atat de mare prin intermediul site-ul sau, incat CD-ul “Retaliation”, lansat in 2005, a devenit primul album comedie care a urcat in top 5 Billboard de la 1978.
Dar acesta nu este un trend care afecteaza starurile din categoria A.
Cei mai renumiti artisti ai momentului – Justin Timberlake, Fergie, Beyonce – sunt inca produse ale “mass marketingului”, prin campanii piblicitare care implica foarte multi bani. Aceasta categorie de artisti nu are nevoie de mediul online pentru a-si gasi ascultatorii si fireste ca publicul unui astfel de artist este mult prea numeros pentru a-i pretinde o legatura mai stransa cu fanii sai. Trendul acesta vizeaza categoria B de artisti, adica aceia noi, necunoscuti publicului larg. Afacerea cu CD-uri este in cadere libera; vanzarile au scazut cu 20 de procente intr-un singur an.
Numarul oamenilor care isi iau muzica online (fie ca platesc pentru ea sau nu) creste pe zi ce trece, si se pare ca artistii care au acces direct catre fanii lor au cea mai mare sansa de a-si da seama care va fi stiinta economiei businessului muzical.
Traducerea si adaptarea de Victoria Bidea