BusinessMagazin

Tag: blocuri

  • Cum să faci bani din gheaţă: locuitorii acestui oraş s-au îmbogăţit de pe urma gheţarilor

    Cei 2.500 de locuitori ai oraşului canadian Twillingate sunt obsedaţi de gheţari. Numit “capitala mondială a gheţarilor”, Twillingate e locul unde turiştii se adună pentru a fi cât mai aproape de blocurile masive de gheaţă.
     
    Turismul generează cea mai mare parte a economiei locale, iar atunci când gheţarii nu trec aproape de ţărm – aşa cum s-a întâmplat în urmă cu doi ani – locuitorii resimt din plin efectele.
     
    “A pus multă presiune pe noi, financiar vorbind, pentru că turismul legat de gheţari reprezintă 50% din toate veniturile noastre”, a declarat căpitanul Perry Young celor de la BBC.
     
    Sezonul de vârf e în lunile mai şi iunie, dar se întâmplă ca gheţarii să se afle în apropiere chiar şi în luna august.
     
    Autorităţile au lansat recent un program-pilot care foloseşte dispozitive GPS pentru localizarea exactă a gheţarilor. Un grup de pescari a început să strângă gheaţa pentru a o topi şi pentru a produce apă, vodcă bere şi vin pe care le comercializează în regiune şi în restul Canadei.
     
    Nu cu mult timp în urmă, gheţarii reprezentau un pericol pentru locuitori, care se ocupau mai ales cu pescuitul. “Pescarii urau să vadă gheţari, pentru că exista riscul ca aceştia să le rupă plasele şi capcanele”, a povestit David Boyd, proprietarul unui magazin pentru turişti.
     
    Acum însă, blocurile de gheaţă sunt cele care garantează bunăstarea celor din zonă.
     
     

  • Cel mai mare proiect rezidenţial din nordul Capitalei începe să prindă contur: Vastint, divizia imobiliară a IKEA, vrea să facă un oraş de 1 mld. euro. Pe terenul de 47 de hectare se vor construi case şi blocuri, şcoli şi grădiniţe

    Grupul Vastint, care are aceiaşi acţionari precum grupul Inter IKEA, intră în linie dreaptă cu proiectul rezidenţial care poate ajunge spre un miliard de euro în zona Siseşti din nordul Capitalei, a desemnat un proiectant şi lucrează la conceptul viitorului „minioraş“.

    Acesta va include şi centre de învăţământ, potrivit datelor publicate la Primăria Capitalei. Vastint mai lucrează la două mari proiecte în Capitală, ambele de birouri, la Timpuri Noi Square şi la Business Garden Bucharest, din zona Orhideea.

    Suedezii urmăresc astfel noua tendinţă din Bucureşti, aceea de a construi „minioraşe“ integrate, care să includă de la locuinţe la birouri şi centre de servicii şi şcoli, astfel încât acestea să depindă cât mai puţin de infrastructura exterioară.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • România, o ţară a subvenţiilor, cu oameni care tremură în blocuri neîncălzite

    Copii din câteva şcoli din cartier au fost trimişi acasă, pentru că nu se face să răceşti la şcoală. Fiecare să răcească la casa lui.
     
    Toată vara şi toată toamna presa a fost plină de pildele de generozitate ale primarului general: bani pentru pensionarii trimişi în Grecia, la plajă; vouchere de tot felul: pentru schimbarea maşinii, pentru schimbarea aragazului şi a frigiderului, pentru ochelari, pentru aparat dentar. Nu acuz această generozitate, cu atât mai mult cu cât milioane de pensionari din RO se îngrozesc să viseze la o vacanţă, iar un aparat dentar şi aplicarea lui costă mai mult decât salariul mediu pe economie, ceea ce face ca doar părinţii care au un salariu bun sau strâng luni de zile din dinţi să şi-l permită.
     
    Dar până unde poţi merge cu această generozitate?
     
    Traficul în Bucureşti a ajuns un coşmar. Lumina cade din ce în ce mai des. Acum, în unele cartiere, oamenii stau înfofoliţi în case, ca pe vremea lui Ceauşescu.
     
    RADET, furnizorul de căldură şi apă caldă pentru Bucureşti, are pierderi pe reţea de 29% din capacitatea de furnizare. În 2017 (ultimele date), compania (aflată în insolvenţă) a avut venituri de 1,1 miliarde de lei şi cheltuieli de 1,3 miliarde de lei. Doar că, aşa cum obişnuiesc instutuţiile statului, RADET socoteşte la “venituri” şi subvenţiile administraţiei.
     
    Prin urmare, cu toate subvenţiile, compania acumulează pierderi. Nu mai puţin de 880 de milioane de lei a primit ca subvenţie RADET anul trecut de la Primăria Generală. Doar că, pentru investiţii, a primit doar 79 de milioane de lei, în condiţiile în care, arată bugetul Primăriei, necesarul din 2018 era de  1,67 de miliarde de lei. Aşa că reţelele au început să crape.
     

  • Zeci de blocuri şi imobile din Capitală au rămas, luni, fără căldură şi apă caldă. Când estimează RADET că vor fi remediate problemele

    RADET anunţă că, din cauza unei avarii din Capitală, mai multe blocuri şi imobile nu au în prezent apă caldă şi căldură. Este vorba despre 51 de blocuri şi 4 imobile, iar Regia estimează că problemele vor fi remediate marţi, la ora 8:00.
     
    Zonele afectate sunt situate pe următoarele străzi: Mieilor, Orzari, Mihai Bravu, Pompiliu Manoliu, Şoseaua Maior Coravu, Vatra Luminoasă, Ciurea, Nicolae Cerga, Tivejiei, Victor Manu, Matei Voievod, Medic Zlătescu, Aleea Lunguleţu şi Ilarie Chendi.
     
    Potrivit primarului general Gabriela Firea, problemele RADET sunt cunoscute, însă nu pot fi rezolvate în doi ani ceea ce nu s-a făcut de la „Revoluţie încoace”.
     

  • Zeci de blocuri şi imobile din Capitală au rămas, luni, fără căldură şi apă caldă. Când estimează RADET că vor fi remediate problemele

    RADET anunţă că, din cauza unei avarii din Capitală, mai multe blocuri şi imobile nu au în prezent apă caldă şi căldură. Este vorba despre 51 de blocuri şi 4 imobile, iar Regia estimează că problemele vor fi remediate marţi, la ora 8:00.
     
    Zonele afectate sunt situate pe următoarele străzi: Mieilor, Orzari, Mihai Bravu, Pompiliu Manoliu, Şoseaua Maior Coravu, Vatra Luminoasă, Ciurea, Nicolae Cerga, Tivejiei, Victor Manu, Matei Voievod, Medic Zlătescu, Aleea Lunguleţu şi Ilarie Chendi.
     
    Potrivit primarului general Gabriela Firea, problemele RADET sunt cunoscute, însă nu pot fi rezolvate în doi ani ceea ce nu s-a făcut de la „Revoluţie încoace”.
     

  • 21 de blocuri şi 22 de imobile din Sectorul 2, fără căldură şi apă caldă

    RADET anunţă că, din cauza unei avarii din Sectorul 2 al Capitalei, din zona Doamna Ghica, mai multe blocuri şi imobile nu au în prezent apă caldă şi căldură.

    Blocurile şi imobilele afectate se află pe străzile „Doamna Ghica” şi Şoseaua Colentina, precum şi pe mai multe străduţe adiacente.

    De asemenea, RADET anunţă că ora estimată la care se vor pune în funcţiune apa caldă şi căldura este 24.00.

  • Victimele războiului din Ucraina devin deschizători de drumuri la Cernobîl

    Şi Vadim Minzuyk a fugit şi şi-a luat ideile de afaceri cu el. Acestui pionier, Cernobîl îi oferă şansa unui nou început şi, de ce nu, a succesului. Despre el scrie BBC într-un reportaj intitulat „Oamenii care s-au mutat la Cernobîl”.
    În fiecare zi, Vadim Minzuyk îşi plimbă câinele de-a lungul gardului de sârmă înalt care marchează începutul zonei de excludere. Este locul lui preferat, unde se bucură de ciripitul păsărilor şi de liniştea pădurii.

    „Este ca şi cum ai trăi în nordul Finlandei sau în Alaska“, spune Vadim. „Această zonă are cea mai mică densitate de populaţie de oriunde în Ucraina – doar două persoane pe kilometrul pătrat.“

    În oraşul de unde a plecat, Horlivka, din estul Ucrainei, Vadim era un întreprinzător cu afaceri de un milion de dolari pe an. Însă după ce oraşul a ajuns pe prima linie a frontului, lovite de artilerie, fabricile şi depozitele sale odinioară înfloritoare au fost rase de pe faţa pământului – pe locul unora dintre ele sunt acum doar cratere. Horlivka este încă pe linia frontului.

    Vadim îşi aminteşte că îi putea vedea prin fereastra din spatele casei pe rebeli ridicând o baricadă chiar din gardul său de la grădină. Uneori, cele două armate ajungeau la numai 100 de metri distanţă una de alta.

    Timp de peste un an, familia sa trecea prin verificări zilnice de identitate la punctele de control militare din oraş. Au văzut cadavre lăsate pe marginea drumului. Au fost chiar martori la o crimă, când un om a fost scos din maşină în faţa lor de rebeli şi executat ziua în amiaza mare.
    După ce şi-au scos copiii din oraş, Vadim şi soţia sa au plecat şi ei. Fugind cu maşina din Horlivka, au lăsat totul în spatele lor.

    Oamenii au plecat de teama radiaţIilor sau goniţi de sărăcia care a urmat. Natura şi-a reintrat complet în drepturi, cucerind străzi, blocuri, case şi fabrici ruinate. Acum, un nou dezastru zdruncină liniştea ucrainenilor – războiul din est dintre armata guvernamentală şi separatiştii sprijiniţi de ruşi. Conflictul a alungat oamenii, iar câţiva dintre ei şi-au ales ca refugiu casele dărăpănate de la marginea zonei de alienaţie.

    Timp de mai multe luni, trăind din economii, Vadim a călătorit prin Ucraina în căutarea unor şanse prin care familia să reînceapă o viaţă normală. Într-o zi, a primit un pont.

    O rudă a auzit despre o proprietate ieftină de vânzare pe lângă Cernobîl. S-a dus să vadă un siloz de cereale abandonat în satul Ditiatki. Situată la marginea zonei de excludere, proprietatea era ieftină şi suficient de aproape de capitala Kiev (115 km) pentru a deveni o oportunitate de afaceri viabilă.

    „Acoperişul curgea acolo unde localnicii scoseseră tot metalul. L-am întâlnit pe proprietar şi am ajuns la o înţelegere ieftină.“
    A cumpărat depozitul cu 1.400 de dolari şi alte trei case pentru doar 240 dolari, le-a conectat pe toate la reţeaua de electricitate şi şi-a deschis un mic furnal de oţelărie.
    „Strategia mea a fost să încep o afacere prin producerea unui produs făcut din deşeuri. Primul an a fost cel mai dificil, dar în ultimii doi ani a început să-mi meargă mult mai bine“.

    Vadim a recrutat şapte dintre foştii săi lucrători din Donbas, oferindu-le cazare. Pentru aceasta a transformat una dintre casele sale în cămin.
    „Pot să-mi câştig traiul prin muncă şi să-i ajut pe muncitorii mei să facă şi ei bani. Eu sunt cel mai mare contribuabil aici în sat. Până la urmă sunt ucrainean şi vreau să-mi ajut ţara.“

    Vadim spune că se gândeşte uneori la radiaţii. Chiar şi-a cumpărat un detector Geiger de mână pentru a măsura intensitatea acestora.
    Însă nu este îngrijorat. E convins că nivelul radiaţiilor atmosferice este suficient de scăzut pentru a nu-i afecta sănătatea.
    „După câte  am văzut în război, radiaţia nu este nimic. A fost un miracol că am supravieţuit.“ El se bucură de viaţa de aici. Nu este vorba doar absenţa războiului, ci şi de o linişte specială.

    Pe 26 aprilie 1986, la Cernobîl s-a produs cel mai grav dezastru nuclear din istoria omenirii.
    Un experiment conceput pentru a testa siguranţa centralei electrice a eşuat şi a provocat un incendiu care a generat radiaţii timp de 10 zile. Norii care transportau particule radioactive s-au deplasat la mii de kilometri faţă de epicentrul catastrofei, provocând o ploaie toxică peste tot în Europa.
    Cei care trăiau aproape de Cernobîl – aproximativ 116.000 de oameni – au fost evacuaţi imediat. O zonă de excludere de 30 km a fost impusă în jurul reactorului distrus. Aceasta a fost ulterior extinsă pentru a acoperi mai multe zone afectate.

    În următoarele câteva luni, încă 234.000 de persoane au fost mutate. Aproape toţi au plecat în grabă. Unii au primit doar câteva ore să-şi împacheteze toate bunurile. Alţii au crezut că vor fi plecaţi doar câteva zile, dar nu au fost lăsaţi să se întoarcă niciodată. Mulţi dintre evacuaţi, care practicau agricultura de subzistenţă, au fost mutaţi în blocuri-turn de beton.
    Însă unii oameni nu au plecat niciodată.
    Astăzi este încă ilegal să locuieşti în interiorul zonei de excludere. Cu toate acestea, aproximativ 130-150 de persoane o fac. Multe sunt femei, bătrâne, care încă trăiesc din ce le dă pământul pe care-l au din moşi-strămoşi.
    Vadim şi ai săi vorbesc despre plăcerea lor de a face plimbări lungi şi liniştite în pădure. Traiul este destul de primitiv, însă familia nu vrea să se mute într-un oraş mai mare, chiar dacă ar însemna mai mulţi prieteni sau oportunităţi. Nevoia lor de linişte după ce au fugit din haosul războiului îi aduce cu picioarele pe pământ.
    Vadim spune că soţia sa, Olena, uneori face comparaţii între ruinele din zona de excludere şi fostul lor oraş distrus de război.
    Însă există o distincţie clară – aici, la marginea zonei de excludere, Olena crede că familia lor are un viitor.
    „Am simţit ca şi cum am pierdut totul“, spune Vadim. „Dar acum, trăind aici, lucrurile se îmbunătăţesc.“
    Marina Kovalenko n-are spirit de întreprinzător. Însă are curaj. În această zi caldă de vară, se joacă fotbal în curte cu cele două fete ale sale. Irina şi Olena, la vârsta adolescenţei, râd de cum câinele de familie încearcă să prindă mingea, împrăştiind puii de găină uimiţi. Însă dincolo de gardul curţii din spatele casei, totul este tăcut şi nemişcat.
    Numeroase case, un magazin şi o bibliotecă stau pustii în satul Steşcina din nordul Ucrainei. Numai pădurea câştigă teren, pe măsură ce plantele târâtoare cuceresc crăpăturile din acest sat abandonat. Familia are câţiva vecini, dar aproape toţi sunt trecuţi de 70 de ani.
    În pofida lipsei de facilităţi sau de oportunităţi, în urmă cu patru ani, Marina şi fiicele ei au împachetat tot ceea ce puteau lua cu ele şi au străbătut sute de kilometri pentru a veni să locuiască aici – la doar 30 km de zona de alienaţie de la Cernobîl.
    Casa femeii şi a fiicelor sale are nevoie urgentă de reparaţii. Podelele putrezesc, iar caloriferele metalice sunt crăpate – o problemă majoră într-un loc unde temperaturile pot scădea şi sub -20C în timpul iernii.
    Au facilităţi de bază – gaze la butelie, electricitate şi semnal de telefonie mobilă, ceea ce înseamnă că au acces la internet. Însă pentru a merge la toaletă trebuie să iasă în curte. Apa este o problemă – singura lor sursă este un puţ poluat care se conectează la casă printr-o singură conductă. Apa trebuie fiartă înainte de a fi folosită.
    O casă în stare bună în sat ar putea costa 3.500 de dolari, dar astfel de proprietăţi sunt rare. Cele mai multe dintre casele pustii – multe din lemn – sunt vândute de foştii locatari pentru cel mult câteva sute de dolari.
    Marina era prea săracă pentru a cumpăra chiar şi una dintre acestea când a sosit. De aceea, consiliul de conducere a oferit familiei o soluţie de cazare neobişnuită. În schimbul dreptului de a locui acolo, familia trebuia să aibă grijă de un bărbat în vârstă în fazele terminale ale demenţei. Când acesta a murit în urmă cu doi ani, familia a moştenit casa.
    În curte, Irina şi Olena sunt mândre să-i prezinte pe ceilalţi membri ai familiei – câteva găini, iepuri, capre, chiar şi câţiva porcuşori de Guineea. Când nu sunt la şcoală – aflată la 5 km de mers pe jos – fetele îşi petrec mult timp ajutându-şi mama în grădină, cultivând legume şi îngrijind animalele.
    Singura sursă de venit a familiei sunt ajutoarele de la stat – 183 dolari pe lună (5.135 grivne ucrainene). Cultivarea hranei şi îngrijirea animalelor pentru lapte şi carne sunt esenţiale pentru bugetul lor.
    Marina şi fiicele ei au fugit din Toşkivka, un oraş industrial mare din regiunea Donbas din estul Ucrainei. În patru ani de conflict în estul ţării, aproximativ 10.000 de persoane au fost ucise şi aproximativ 2 milioane au ajuns pe drumuri. Conflictul a început în 2014. După anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia, separatiştii înarmaţi care pretind că acţionează în numele localnicilor vorbitori de rusă din estul Ucrainei au decis să treacă la acţiune. Luptătorii au declarat două enclave separatiste în jurul oraşelor Doneţk şi Lugansk din Donbas, inima industriei cărbunelui din Ucraina.
    Când separatiştii proruşi au început să cucerească satele şi să-i scoată pe militarii ucraineni din oraşele şi localităţile din regiune, casa Marinei şi a fiicelor acesteia a ajuns sub ploaia de obuze.
    Cu excepţia câtorva ore în fiecare dimineaţă, bombardamentul era  neobosit. În timpul acestor armistiţii temporare, toată lumea încerca să recapete un sentiment de normalitate. Irina şi Olena se duceau la şcoală, în timp ce Marina se ducea la piaţă. Dar la prânz focul era deja în toi. Cele mai multe nopţi au fost petrecute în pivniţă. Venind de la şcoală într-una din aceste pauze, Irina şi Olena au fost prinse neaşteptat sub foc încrucişat. Cu grenadele de mortar picând ca ploaia, Marina nu putea ajunge la ele. Fetele au supravieţuit datorită unui negustor, care le-a târât de pe stradă în siguranţă în pivniţa sa.
    Pentru Marina, acela a fost semnul că trebuie să plece. Există cel puţin zece alte familii din regiunea Donbas care au făcut aceeaşi călătorie lungă în satele abandonate din apropierea zonei de excludere.
    La fel ca Marina, cei mai mulţi dintre ei au venit la recomandarea unor vechi prieteni sau vecini. O femeie chiar spune că pur şi simplu a căutat pe Google „cel mai ieftin loc de trăi din Ucraina“. Rezultatul – aproape de Cernobîl.
    De la dezastru, oamenii de ştiinţă au monitorizat încontinuu nivelurile de radiaţii din sol, de pe copaci, plante şi animale din jurul Cernobîlului, chiar şi în zonele din afara zonei de excludere.
    Nu mai există riscul de emisii de radiaţii în atmosferă, spune Valery Kasparov, de la Institutul de Radiologie Agricolă din Ucraina. Însă în unele zone contaminarea solului ar putea reprezenta o ameninţare pentru sănătatea oamenilor.
    Kasparov şi echipa sa au descoperit recent niveluri potenţial periculoase de cesiu-137 radioactiv în laptele de vacă produs în unele zone din afara zonei de excludere. Particulele de cesiu, absorbite de rădăcinile de iarbă, au fost transmise bovinelor.
    În cantităţi mari, ingerarea poate afecta celulele umane şi în unele cazuri poate duce la boli grave, cum ar fi cancerul tiroidian.
    Dar aceste riscuri, spune Kasparov, sunt limitate la zone specifice. Timp de peste 30 de ani, echipa sa a lucrat pentru a cartografia aceste zone fierbinţi, astfel încât să poată estima riscul potenţial pentru persoanele care locuiesc şi lucrează în jurul zonei de excludere.
    Pe o hartă care prezintă dispersia de cesiu-137 de la reactorul nuclear de la Cernobîl, Kasparov se uită la satul Steşcina unde locuiesc Marina şi fiicele ei. El spune că riscul de a consuma legume sau lapte de capră produse într-un loc precum Steşcina este foarte scăzut. Însă zona este în curs de investigare pentru riscul de radiaţii în produsele alimentare sălbatice, cum ar fi ciupercile de pădure sau fructele de pădure.
    Marina spune că s-a gândit la posibilele riscuri generate de radiaţii. Însă se gândeşte şi la faptul că familia ei fugea de ceva mult mai periculos – ameninţarea războiului.
    „Radiaţia ne poate ucide încet, dar nu ne împuşcă şi nu ne bombardează“, spune Marina. „Este mai bine să trăieşti cu radiaţii decât cu războaie. Nu-mi pasă de radiaţii. Îmi pasă doar că nu mai există obuze care să zboare peste copiii mei, este linişte aici, dormim bine şi nu mai trebuie să ne ascundem.“

  • Oraşul din România în care drogurile Zombie „bântuie” pe străzi, prin parcuri sau după blocurile gri

    Municipiul Câmpia Turzii a intrat în atenţia poliţiştilor şi procurorilor, dar şi a Avocatului Poporului, după apariţia unor filmuleţe cu tineri care ar fi consumat drogul K2/Zombie. În timp ce autorităţile locale susţin că problema nu mai există în urma arestării a doi dealeri, reprezentanţii instituţiilor de învăţământ rămân vigilenţi.

    Mai multe filmuleţe au surprins tineri zăcând pe scaune în zona Gării ori pe băncile din parcuri, inerţi şi albi la faţă ca nişte saci cu făină, sau care se mişcau de parcă tocmai şi-ar fi băgat degetele în priză. Alţii, care stăteau aplecaţi, fără reacţie, sau mergeau cu spatele şi păreau gata să cadă, de parcă abia şi-ar ţine echilibrul pe o sârmă ancorată la mare înălţime. Sau unii care aveau mişcări incontrolabile, convulsive, ca şi când ar da o probă într-un film horror despre Apocalipsă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce cumpără bucureştenii case noi, în condiţiile în care totul în jur e vechi

    Aproape 4.000 de locuinţe noi au fost finalizate anul trecut în Bucureşti, iar interesul dezvoltatorilor imobiliari este în continuare la cote maxime, în condiţiile în care peste 10.000 de locuinţe se află în construcţie doar în câteva proiecte de mari dimensiuni din Capitală.
    Cu toate acestea, locuitorii care aleg să-şi cumpere locuinţe în aceste complexuri sunt nevoiţi să se folosească de o infrastructură de servicii existente, de multe ori, încă din anii comunismului. Investiţiile în grădiniţe, şcoli, clinici medicale şi alte servicii necesare locuitorilor se fac într-un ritm considerabil mai lent decât cele în locuinţe şi astfel se ajunge în situaţia în care şcolile sunt de multe ori supraaglomerate, iar drumurile de acces în ansambluri sunt dezastruoase.
    „Nu e suficient să ridici un bloc, e nevoie şi de şcoală şi de infrastructură. Cred că rezidenţialul îşi va continua creşterea cel puţin încă trei ani de acum înainte, iar în 2018, din toate sectoarele, cel rezidenţial va înregistra cea mai mare creştere”, spune Gustavo Navarro, directorul general al producătorului de ciment CRH România.
    Compania este furnizor de materiale de construcţii pentru numeroase proiecte rezidenţiale, atât finalizate, cât şi aflate acum în dezvoltare în Bucureşti. Observaţia şefului CRH vine în contextul în care în mai mult de jumătate din unităţile şcolare din Bucureşti efectivele depăşesc numărul de elevi prevăzut de legea învăţământului, din cauza supraaglomerării, iar în şapte şcoli şi licee din Bucureşti elevii învaţă în trei schimburi.
    Instituţiile locale au o implicare redusă în oferirea de facilităţi pentru locuitorii ansamblurilor rezidenţiale noi, astfel că, de cele mai multe ori, dezvoltatorii sunt cei care trebuie să se preocupe de aceste aspecte.
    Într-un interviu acordat ZF la începutul acestui an, Gabriel Mutu, primarul sectorului 6 al Capitalei, spunea că primăria nu poate ţine pasul cu ritmul în care construiesc dezvoltatorii imobiliari. „Dezvoltatorii mai serioşi îşi pun problema infrastructurii şi vin ei cu soluţii, dar ceilalţi nu“, spunea atunci Gabriel Mutu.
    Sectorul 6 este al doilea cel mai aglomerat din Capitală, iar la începutul acestui an, peste 3.000 de locuinţe se aflau doar pe machetele a trei dezvoltatori, responsabili pentru patru ansambluri rezidenţiale identificate de ZF ca fiind cele mai mari din sectorul 6 din Bucureşti
    – 21 Residence, Exigent Plaza Residence, Gran Via Park şi Rotar Park Residence.
    În faţa avalanşei de locuinţe noi care acaparează orice palmă de teren rămasă liberă, primarul sectorului 6 spunea că e încă departe de a pune capăt haosului creat în regiunea de care răspunde, unde infrastructura şi locurile de parcare sunt insuficiente pentru cei 360.000 de locuitori care trăiesc acolo.
    În jocul responsabilităţii dintre instituţiile locale şi investitori, locuitorii pierd ore întregi zilnic în trafic sau căutând locuri de parcare. Facilităţile oferite de dezvoltatori se limitează de multe ori doar la amenajarea unui spaţiu la parterul blocurilor pentru retailerii alimentari.

    Pe mâna investitorilor privaţi. Unul dintre dezvoltatorii care au decis să investească într-o grădiniţă pentru copiii cumpărătorilor de apartamente este compania spaniolă Gran Via, care are în sectorul 6 un proiect aflat încă în dezvoltare, ce va ajunge la 1.200 de locuinţe după ce va fi complet finalizat. Compania aşteaptă certificatul de urbanism necesar pentru a demara construcţia unei grădiniţe pentru copii în ansamblul rezidenţial Gran Via Park.
    Gran Via se află în discuţii cu un operator privat, care mai are şi alte grădiniţe în Bucureşti. Planul este ca grădiniţa să aibă o suprafaţă de 900 de metri pătraţi şi o capacitate de peste 100 de copii. Investiţia va fi de 650.000 de euro, fără preţul terenului.
    „Apariţia unui număr de 1.200 de locuinţe noi creează un dezechilibru în zonă, dacă nu sunt aduse şi noi facilităţi. Grădiniţele existente nu vor face faţă numărului de copii. Clientul final trebuie să ştie însă şi că, într-un proiect în care dezvoltatorul a făcut pe cont propriu şcoală, drum de acces, şi preţurile apartamentelor vor fi mai mari”, spune Antoanela Comşa, general manager al Gran Via.
    Planul Gran Via vine în contextul în care dezvoltatorii imobiliari au început să construiască din ce în ce mai multe locuinţe, însă infrastructura de servicii este în continuare aceeaşi.
    „Nu există nicio grădiniţă în ansamblul în care locuiesc, există doar una situată mai departe de blocurile de locuinţe. Din ce am înţeles de la dezvoltatori, nu există niciun plan să se construiască o grădiniţă nouă mai aproape”, spune Mihaela V., locatară în ansamblul rezidenţial Valetta Residence din zona Străuleşti din Capitală. Pentru a facilita o astfel de investiţie într-o grădiniţă, dezvoltatorii dintr-o zonă se pot asocia pentru a construi împreună grădiniţe şi şcoli, în condiţiile în care primăriile sunt reticente la astfel de investiţii, după cum spune Antoanela Comşa.
    „Vom avea de asemenea şi un parc în interiorul complexului rezidenţial, unde va fi o clădire, pe care o vom da asociaţiei de locatari, pentru ca ei să poată aduce acolo o cafenea, un restaurant, orice consideră ei necesar”, mai spune Antoanela Comşa.
    Proiectul Gran Via Park, din zona centrului comercial Plaza România din cartierul Militari, cuprinde două blocuri finalizate, cu 289 de apartamente, iar alte cinci clădiri se află în diverse stadii de dezvoltare. La sfârşitul lui 2017, compania a primit autorizaţia de construcţie a alte două turnuri de apartamente, cu 250 de locuinţe în total. Proiectul se află pe fosta platformă industrială Electrotehnica, de la intersecţia bulevardului Timişoara cu pasajul Lujerului din Bucureşti.
    După ce va finaliza şi ultimele două blocuri pentru care a depus acte în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie, Gran Via nu va mai avea niciun loc pentru noi blocuri în complexul din spatele Plaza România. În total, investiţiile în Gran Via Park ajung la 52 de milioane de euro. După finalizarea completă, proiectul va avea nouă blocuri de locuinţe, cu înălţimi cuprinse între două şi 16 etaje, 1.200 de locuinţe şi o suprafaţă construită de aproximativ 40.000 de metri pătraţi.

    ” O pâine de mâncat” pentru retaileri. Între timp, ansamblurile rezidenţiale rămân în vizorul marilor lanţuri de magazine, care profită de fiecare proiect nou pentru a se extinde.
    „Există o strategie de expansiune pentru magazinele de proximitate, pentru că ansamblurile rezidenţiale generează un trafic foarte bun. De regulă, dezvoltatorii sunt cei care abordează retailerii, dar uneori se întâmplă şi invers”, spune Cătălina Aldea, retail expert şi managing partener la Aldea Consulting Vision, Retail Management.
    La nivelul Bucureştiului, cel mai extins lanţ este retailerul olandezo-belgian Mega Image, care pariază intens pe ansamblurile rezidenţiale, astfel că de multe ori dezvoltatorii îşi construiesc proiectul lăsând suficient spaţiu pentru a putea integra ulterior unul din formatele de magazine ale Mega Image. Lanţul de magazine are mai multe formate pe piaţa locală, respectiv supermarketurile Mega Image, magazinele de proximitate Shop & Go şi unităţile Gusturi româneşti, care se axează pe produse de provenienţă locală. În România, există circa 600 de magazine Mega Image, dintre care 500 în Bucureşti.
    Pe segmentul magazinelor mici, care devine tot mai popular în ultimii ani, Mega Image concurează îndeaproape cu retaileri moderni precum Profi, Carrefour (cu formatele Market şi Express) şi Auchan (cu MyAuchan), dar şi cu micii comercianţi, care au devenit din ce în ce mai puţini.
    Cătălina Aldea mai spune că, din interacţiunea cu dezvoltatorii imobiliari, a constatat că există interes şi pentru deschiderea de săli de sport şi restaurante. În unele situaţii, investitorii aleg să aducă şi bancomate pe care le instalează în magazinele retailerilor, în lipsa unui spaţiu în care să fie amenajată o unitate bancară.
    „În proiectele lor iniţiale, dezvoltatorii iau în considerare tot ceea ce ţine de starea de bine a locuitorilor, însă rămâne de văzut câte din aceste facilităţi pot asigura în cele din urmă”, mai spune Cătălina Aldea.

  • Pentru prima dată, Consiliul Concurenţei ar putea bloca semnarea unei tranzacţii

    Este pentru prima dată în ultimii cinci ani când Consiliul Concurenţei ar putea bloca acordul semnat între două companii. Au mai fost situaţii în care Concurenţa a condiţionat semnarea tranzacţiilor de asumarea anumitor angajamente, însă niciodată nu a mai avertizat că există „îndoieli serioase” privind mediul concurenţial.

    ”Având în vedere că tranzacţia prezintă îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal şi acestea nu au putut fi înlăturate prin angajamentele propuse de Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL, Consiliul Concurenţei a decis deschiderea unei investigaţii. Conform legislaţiei, în maximum 5 luni autoritatea de concurenţă va emite o decizie prin care tranzacţia va fi autorizată sau va fi interzisă sau va fi autorizată cu condiţii”, a anunţat Consiliul.

    Wienerberger Sisteme de Cărămizi are patru fabrici pe piaţa locală, îm sectorul producerii şi comercializării de cărămizi şi blocuri ceramice.  Wienerberger a mai cumpărat în 2016 fabrica de cărămizi a omului de afaceri turc Omer Susli, din Buzău. Grupul a intrat pe piaţa românească în 1998 şi în 2003 a achiziţionat de la producătorul de materiale de construcţii CEMA Sibiu o fabrică de cărămizi în cadrul unei tranzacţii cu o valoare totală de 9 milioane de euro.

    Producătorul de materiale de construcţii pentru zidărie şi finisaje Brikston din Iaşi şi-a schimbat, la începutul anului 2015, denumirea din Ceramica Iaşi în Brikston Construction Solutions, preluând astfel numele brandului sub care sunt cunoscute produsele companiei. În vara lui 2014, fondul american de investiţii Advent International (care deţinea compania din 2007), a vândut participaţia majoritară la Ceramica fondului Asia Dept Management Capital (ADM Capital), într-o tranzacţie estimată la peste 10 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro