Tag: blindate

  • Londra face cea mai mare comandă de vehicule blindate din ultimii 30 de ani

    Guvernatorul a precizat că aceasta reprezintă cea mai mare comandă de vehicule blindate dată de minister în ultimele trei decenii.

    Fabricate de filiala britanică a firmei americane General Dynamics, cele 589 de vehicule sunt dotate cu o tehnologie informatică ce va ameliora supravegherea operaţiunilor pe teren, potrivit ministerului.

  • Kievul susţine că a capturat două blindate ale armatei ruse în estul Ucrainei

    “În luptele din apropiere de Lugansk, soldaţii ucraineni au capturat două blindate ale diviziei aeropurtate din Pskov, Rusia. În unul dintre vehicule, am găsit o serie de documente: permise de conducere şi documente militare”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Andrei Lisenko.

  • Mişcări de blindate ruseşti, în apropiere de frontiera ucraineană

    Jurnaliştii AFP au văzut o coloană de zece transportoare blindate de trupe ruseşti îndreptându-se spre postul de frontieră Doneţk din Rusia.

    Potrivit jurnaliştilor de la cotidienele britanice The Guardian şi Daily Telegraph, aflaţi de asemenea în zonă, 23 de vehicule blindate pentru transport de trupe, camioane de combustibil şi alte vehicule logistice cu numere de înmatriculare militare ruseşti au traversat frontiera în apropierea aceluiaşi post de trecere, cu puţin înainte de ora 22.00 (21.00, ora României).

    “Departamentul Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) responsabil de poliţia de frontieră în regiunea Rostov (unde se află postul de frontieră Doneţk-n.r.) nu confirmă această informaţie”, a reacţionat FSB vineri, citat de agenţia publică RIA Novosti. Ministerul rus al Apărării nu a putut fi contactat vineri dimineaţă pentru a comenta aceste informaţii.

    Districtul militar rus de Sud, care include regiunea Rostov, a anunţat încă de marţi exerciţii militare demarate în aceeaşi zi şi menite să dureze circa 20 de zile, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul său.

    “Peste 3.000 de militari ai unităţilor de transmisii şi circa 750 de vehicule” participă la aceste exerciţii, potrivit comunicatului.

    Convoiul cu ajutor umanitar este la rândul său staţionat de joi seara în localitatea Kamensk-Şahtinski, la circa 30 de kilometri de postul de frontieră Doneţk.

    Camioanele ruseşti vopsite în alb, închiriate de Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, urmează să aducă un ajutor umanitar destinat populaţiei rusofone din estul Ucrainei, în special locuitorilor din oraşul Lugansk, afectaţi de patru luni de confruntări între forţele ucrainene şi insurgenţii separatişti proruşi.

    Ucraina, ca şi alte state occidentale, suspectează că acest convoi, care a plecat marţi dimineaţă de la o bază militară de lângă Moscova, ar putea fi folosit ca o acoperire pentru o eventuală intervenţie rusă în Ucraina. Acest scenariu a fost calificat drept absurd de Ministerul rus al Afacerilor Externe.

    Kievul a propus miercuri ca ajutorul să fie transportat şi distribuit la Lugansk de Crucea Roşie, după ce va fi inspectat la un post de frontieră din apropierea acestui oraş.

    Autorităţile ucrainene denunţă regulat încălcarea frontierei cu Rusia de către blindate ruseşti şi acuză Rusia că îi susţine militar pe separatişti de la începutul conflictului, ceea ce Moscova dezminte.

  • De ce vrea Rusia vrea sa cumpere blindate franceze

    Potrivit ziarului, o astfel de posibilitate “a fost pentru prima
    oara evocata de cele doua parti in noiembrie, la salonul
    Milipol-2009 de la Paris”. Rusia “a obtinut un acord prealabil
    pentru o eventuala livrare a unui vehicul blindat, cu scopul de a-l
    testa si a vedea daca achizitionarea in serie este rationala”, a
    declarat Ministerul rus de Interne, intr-un comunicat, citat de
    Kommersant.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro