Lumea presei economice din ultimele două decenii este mică şi, într-un fel sau altul, toată lumea a lucrat cu sau a cunoscut pe toată lumea. Aşa că, înainte de orice laudă, trebuie să spun că Mona a condus Business Magazin o perioadă bună de vreme, iar pe Andreea Roşca o cunosc şi i-am respectat şi îi respect munca de jurnalist.
Înapoi la carte, care, pentru cine nu ştie, prezintă şpte istorii antreprenoriale: este vorba de Dragoş Petrescu (City Grill, Carul cu Bere); Mihai Marcu (MedLife); Vasile Armenean (Betty Ice); Dragoş şi Adrian Pavăl (Dedeman); Adrian Mihai, Felix Pătrăşcanu şi Neculai Mihai (Fan Courier); Dan Şucu (Mobexpert); Florin şi Măriuca Talpeş (Bitdefender şi Softwin). Spuneam că m-a facut invidios pentru că: unu, cartea este scrisă bine. într-un stil alert, modern, direct, lipsit de inhibiţii şi de şabloane, o să vă prindă negreşit. Ba, la un moment dat, s-ar putea să vă întrebaţi, aşa, ca mine, cum de nu aţi aflat, atâta amar de vreme, de unele amănunte care dau culoare cărţii – de şedinţele de familie ale lui Dragoş Petrescu, de exemplu.
Doi la mână, cred că antreprenoriatul românesc avea nevoie de o astfel de carte, pentru că doar cu Marius Ghenea nu se face primăvară. Ba chiar vine la momentul potrivit, când antreprenoriatul local este atacat atât din exterior, pe căi fiscal-birocratice, cât şi din interior, dat fiind numărul de figuri de carton care s-au prăbuşit sau se prăbuşesc. Aşa că ajungem la punctul trei, cel mai important: “Cei care schimbă jocul” demonstrează că se poate. Că se pot construi şi impune modele reale, care să inspire şi să formeze.
Titus Leber, un regizor austriac care face filme bazate pe opere muzicale clasice, vorbea la un moment dat, într-un text despre Berlioz şi Marcel Duchamp, despre magia posterului. “Femeia de hârtie se născuse: ieftină, obiect de plăcere inofensivă, domină astăzi lumea noastră vizuală şi mass-medială. Nu visăm noi oare la posesia acestor frumoase, la nuditatea lor fără probleme, care devine, tocmai datorită intangibilităţii sale, sursa fantasmelor autodestructive, a atâtor frustraţii şi agresivităţi?”.
Veţi regăsi frustraţiile şi agresivităţile lui Leber în modul în care partea activă a vulgului reacţionează la orice tentativă de a impune un exemplu antreprenorial, într-o naţie care preferă de cele mai multe ori să se lase măcinată de neputinţe şi fatalism. Ce lipseşte majorităţii clasei avute din România sunt posterele, reprezentări care să pară reale, tangibile, să excite, să impună, să işte aspiraţii. Asta dacă vrem capitalism adevărat. “Cei care schimbă jocul” este o astfel de întreprindere. Sunt invidios!
Mona Dîrţu, Andreea Roşca – “Cei care schimbă jocul”, Editura Publica, Bucureşti, 2014