Tag: bin Laden

  • Soldatul american care l-a împuşcat pe Osama ben Laden va veni la Bucureşti

    Conferinţa va fi organizată de McCann WorldGroup şi Thiess Holding, care au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că la aceasta va participa şi contra-amiralul Scott Moore, care a coordonat echipele din timpul mai multor evenimente militare, precum “Furtună în Deşert”, ori misiuni care au avut loc în Bosnia sau Haiti după atentatele din 11 septembrie 2001.

    “Dacă vom reuşi să aducem oameni care fac istoria, vom avea multe lucruri de învăţat de la ei, indiferent de domeniu. Primul eveniment din seria McCann/Thiess Conferences îi va avea ca invitaţi pe doi eroi americani – contra-amiralul în retragere Scott Moore şi Robert O’Neill, care a primit peste 55 de decoraţii, a fost team-lider în multe evenimente faimoase, precum şi în mult-dezbătuta anihilare a lui Osama ben Laden. Este cel care se spune că a tras şi l-a omorât pe Ben Laden. După viaţa lui s-au făcut trei filme la Hollywood, fiind acum angajat la Fox News pe poziţia de analist militar. Sunt oameni care au luat decizii în zecimi de secundă şi care au de împărtăşit o experienţă absolut fabuloasă. Eu cred că îi pot inspira pe cei care aspiră la poziţii de lideri”, a declarat directorul general McCann WorldGroup România, Bogdan Enoiu.

    La evenimentul care va fi organizat în 28 mai vor participa şi militari români şi membri ai familiilor soldaţilor morţi în misiunile din Afganistan.

    Biletele de intrare la prima conferinţă din seria anunţată de organizatori, care va avea loc la Willbrook Hall din Bucureşti, costă 150 de euro, existând şi pachete speciale pentru companii.

    Robert O’Neill, în vârstă de 39 de ani, fost militar Navy SEAL, trupe de elită din cadrul Marinei americane care acţionează în mod tradiţional în secret, a ieşit din umbră la 6 noiembrie 2014 şi a declarat în mod public că el este cel care l-a ucis pe Osama ben Laden, atrăgându-şi imediat ameninţări cu moartea din partea jihadiştilor.

    O’Neill a declarat pentru ziarul The Washington Post că el este cel care l-a ucis, cu un glonţ în cap, pe liderul reţelei teroriste Al-Qaida, la 2 mai 2011, într-un raid, în urma unui transport cu elicopterul, la Abbottabad, în Pakistan. Bărbatul, decorat în mai multe rânduri, a spus că alţi doi militari au tras focuri de armă. El era al doilea în comando atunci când a fost luată cu asalt camera lui ben Laden. Liderul Al-Qaida a apărut pentru un moment la uşă, dar militarul care era primul ar fi ratat ţinta, povestea Robert O’Neill.

    “Am trecut în faţa lui pentru a intra în cameră chiar în dreptul uşii. Ben Laden era deja în picioare. Avea mâinile pe umerii unei femei şi o împingea în faţă”, adaugă el.

    Fostul militar spunea că a putut să îl identifice în mod clar pe liderul terorist cu ajutorul dispozitivului de vedere pe timpul nopţii şi a tras. El a adăugat că era evident că ben Laden era mort, deoarece i-a “explodat” capul.

    La momentul raidului, O’Neill avea 15 ani de experienţă alături de membrii SEAL şi opera deja în cadrul celebrei Team Six.

    În 2009, el a făcut parte dintr-un comando trimis să salveze un vapor capturat de piraţi somalezi. Povestea este ecranizată într-un film în care Tom Hanks joacă rolul căpitanului Richard Phillips (“Captain Phillips”).

  • Amintiri din infern. Atacurile de la 11 septembrie văzute de cumnata lui Bin Laden

    La doi ani după tragicul 11 septembrie 2001 cumnata lui Osama bin Laden îşi aduna puterile într-un necruţător efort de luciditate, pentru a-şi despărţi cum se cuvine sentimentele de resentimente, încer-când să se delimiteze limpede de tot ce au însemnat în biografia ei Arabia Saudită şi nefastul clan Bin Laden.

    Povestea frumoasei Carmen (născută Dufour, cetăţean elveţian) începe în 1973, când Yeslam bin Ladin, tânăr student aflat pe atunci în Elveţia, începe să o curteze. Se căsătoresc un an mai târziu, apoi pleacă împreună la Los Angeles. Duc un trai lipsit de griji, pentru că junele Yeslam este fiul bogatului şeic Mohammed bin Laden şi unul dintre cei 24 de fraţi ai celui care, mai târziu, avea să devină cel mai vânat om al planetei: Osama. În 1976, cuplul pleacă în Arabia Saudită, la solicitarea familiei soţului. La scurtă vreme după stabilirea în Jeddah, pe malul Mării Roşii, Carmen începe să descopere rigiditatea societăţii arabe, fanatismul şi rezistenţa absurdă în faţa modernităţii şi a modernizării mentalităţilor. În timp ce familia soţului ei prosperă (prin Saudi Bin Ladin Group – SBG), relaţiile de cuplu cunosc asperităţi din ce în ce mai marcante, aşa încât în 1987, în ciuda naşterii unei a treia fiice (Noor), divorţul este iminent. Ceea ce ar fi rămas însă o ruptură privată devine, din cauza atentatului asupra Turnurilor Gemene, un scandal de proporţii internaţionale. Carmen Bin Laden se retrage în Elveţia împreună cu fiicele sale şi încearcă, fără sorţi de izbândă, să se pună sub pavăza cetăţeniei elveţiene, ca să scape de suspiciuni şi de asocierea numelui ei cu teroristul mondial numărul 1.

    Această carte este o evadare din puşcăria reprezentată de numele de ei familie, o denunţare vehementă a terorismului, un omagiu (sincer) adus Americii şi valorilor ei şi, nu în ultimul rând, o acuză fermă şi argumentată la adresa societăţii închise din Arabia Saudită şi a dinastiei Al-Saud.

  • Cea mai inalta cladire din lume, de peste 1.000 de metri, va fi construita de grupul Bin Laden

    In prezent, cea mai inalta cladire din lume este Burj Khalifa,
    din Dubai, cu 828 de metri. Cladirea va fi construita in orasul
    Jeddah, situat pe coasta saudita a Marii Rosii, a anuntat compania
    Kingdom Holding, condusa de printul miliardar Alwaleed bin Talal,
    potrivit cotidianului Wall Street Journal. Turnul va avea o
    inaltime de peste 1.000 de metri, va include un hotel, apartamente
    si birouri, urmand sa ocupe o suprafata de 500.000 de metri
    patrati, potrivit unui comunicat postat de Kingdom Holding pe bursa
    de la Riad. Kingdom Holding a semnat un acord cu grupul Bin Laden,
    prin care acesta din urma va prelua o participatie de 16,63% la
    Jeddah Economic, firma care va construi turnul. Kingdom va detine
    33,35% din actiunile Jeddah Economic, Abrar International Holding
    33,35%, iar investitorul Abdurrahman Sharbatly 16,67%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bin Laden fata in fata cu Bush pe tabla de sah

    In Statele Unite, versiunea aceasta de sah ii are drept rege si
    regina pe Bush si Statuia Libertatii, turnurile sunt cladirile
    World Trade Center, doborate la 11 septembrie 2001, iar pionii sunt
    soldati, scrie Daily Mail. De cealalta parte, Osama Bin Laden si o
    femeie acoperita din cap pana in picioare joaca rolul regelui si al
    reginei, iar luptatorii musulmani sunt pionii. Cele mai
    controversate piese ale acestui set de sah sunt cele doua turnuri
    gemene.

    Tabla de sah este desenata cu harti ale Afganistanului si a fost
    creata de compania Hobby Leisure Manufacturing si de un fost
    militar al fortelor canadiene, Jeffrey Train din Toronto.
    “Militarii nu isi amintesc foarte multe lucruri despre timpul
    petrecut pe campul de lupta, motiv pentru care am creat aceasta
    tabla de sah ca sa isi aminteasca de aceasta perioada si sa duca o
    amintire acasa la familiile lor”, a declarat Train.

    Pana acum, antreprenorul a vandut in jur de 1.000 de table de
    sah. Train a donat militarilor o parte din banii obtinuti pe aceste
    table de sah.

  • Cel mai cautat medic din lume

    Gruparea extremista a promis sa continue jihadul impotriva
    Statelor Unite si Israelului, dar analistii sustin ca uciderea
    liderului suprem a zdruncinat vizibil soliditatea retelei
    teroriste.

    Egipteanul Ayman al-Zawahiri, in varsta de 59 de ani,
    “planificatorul” si principalul purtator de cuvant Al-Qaida, a fost
    desemnat, joi, lider al acestei retele teroriste, dupa eliminarea
    lui Osama ben Laden, devenind astfel cel mai cautat om din
    lume.

  • Presedintele rus Medvedev se indoieste ca Osama bin Laden a fost omorat de americani

    Medvedev, care a participat la o conferinta de presa organizata
    in apropiere de Moscova, s-a adresat corespondentului postului
    public Pervii Kanal care difuzase cu o zi inainte un interviu cu un
    presupus agent CIA. Acest agent, prezentat drept un turc de origine
    cecena, declara ca bin Laden ar fi murit din cauza naturale in
    2006, iar fortele americane doar ii descoperisera cadavrul. “Am
    vazut pe Internet o parte a interviului dumneavoastra cu o persona
    care avea o poveste foarte interesanta despre bin Laden. Este
    adevarata sau nu?”, a spus Medvedev.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Lumea de dupa bin Laden. Ce se va intampla dupa capturarea celui mai important inamic al Americii

    Euforia declansata pe strazile din Washington de anuntul Casei
    Albe ca Osama ben Laden a fost gasit si lichidat la 1 mai de un
    comando american a fost dublata de o crestere cu 11% a lui Barack
    Obama in sondajele de popularitate. Desi americanii spun ca
    razbunarea e un preparat care se serveste rece, reactia la
    eveniment n-are cum sa faca abstractie de marile probleme economice
    si militare puse in miscare dupa 11 septembrie 2001.

    In primul rand, Statele Unite au ajuns atat de aproape de
    falimentul bugetar si ca urmare a atacurilor Al-Qaida din 2001:
    temandu-se de intrarea intr-o recesiune determinata de panica, dar
    si din nevoia de imprumuturi ieftine pentru cheltuielile statului,
    Rezerva Federala condusa de Alan Greenspan a coborat dobanda de
    politica monetara la minime istorice si a uitat-o acolo suficient
    de mult incat sa permita infestarea economiei cu credite-gunoi.
    Apoi razboiul impotriva terorismului lansat in 2001 de
    administratia George W. Bush a scos din bugetul de stat pana acum
    multe mii de miliarde de dolari: laureatul Nobel pentru economie
    Joseph Stiglitz a estimat ca doar costul conflictului din Irak
    (2003-2010) s-ar ridica la 3.000 de miliarde de dolari, iar altii
    sustin ca si cel din Afganistan, inca in desfasurare, a ajuns pana
    acum o nota de plata cam la jumatate.

    De la aceste calcule pornind, unii analisti au aratat ca
    succesul lui Osama ben Laden nu ar trebui cuantificat in numarul de
    atentate teroriste reusite, ci in pierderile financiare pe care
    le-a produs bugetului american atat direct, cat si indirect, prin
    resursele financiare si umane pe care le-a deturnat spre
    operatiunile militare. Defunctul lider terorist nu a facut un
    secret din credinta sa ca prabusirea URSS s-a datorat si
    indelungatului conflict din Afganistan, costisitor atat sub raport
    financiar, cat si in ce priveste resursele politice si militare
    blocate intr-o zona arida din care sovieticii s-au retras in cele
    din urma infranti. O lege nescrisa a darwinismului geopolitic spune
    ca o superputere, asa cum era si URSS la vremea invadarii
    Afganistanului in 1979 si cum erau SUA in 2001, nu se poate
    recunoaste infranta decat eventual de o alta superputere, insa
    Afganistanul nu a fost considerat nici la Moscova si nici la
    Washington un inamic capabil de rezistenta ani de zile, iar aceasta
    subestimare a fost confirmata in ambele cazuri de durata
    conflictului.

    La zece ani dupa inceperea interventiei, incercarea jihadistilor
    de a atrage lumea arab-musulmana intr-un conflict de proportii cu
    Occidentul si de a se situa in fruntea revoltelor din Orientul
    Mijlociu a esuat. Studiile institutului american Pew Research
    Centre au aratat ca nivelul de incredere in Al-Qaida a scazut pana
    la sub 20% in statele arabe, de la 50% si chiar mai mult dupa
    atentatele din 2001. Pe de alta parte, nici Statele Unite nu stau
    mai bine: in ciuda cresterii popularitatii Americii in lumea
    intreaga dupa alegerea lui Barack Obama, in zona islamica tendinta
    este taman invers, chiar in cazul aliatilor traditionali – Turcia
    si Egiptul – doar 17% din populatie afisand o atitudine favorabila,
    fata de cel putin dublu in urma cu zece ani. Ambii combatanti au
    esuat in atingerea asteptarilor pe care lumea araba le avea de la
    ei: califatul islamic visat de Osama in urma cu un deceniu este la
    fel ca si atunci o himera, iar abordarea militara dura aleasa de
    catre americani, in ciuda discursului despre valorile democratice,
    a avut exact inversul efectului scontat. America a castigat teren –
    inclusiv in lumea arab-musulmana – prin “soft power”, prin evidenta
    superioritate a modelului sau de organizare si de actiune si a
    pierdut masiv prin “hard power”.

    Problemele Statelor Unite cu interventia din Afganistan, si prin
    asta cu lumea arab-musulmana, nu vor disparea odata cu eliminarea
    lui Osama ben Laden; secretarul de stat Hillary Clinton s-a grabit
    sa le transmita talibanilor chiar a doua zi sa nu se astepte ca
    militarii americani sa inceapa sa-si faca bagajele spre casa.
    Exista un termen 2014 cand expira conventia dintre americani si
    guvernul de la Kabul cu privire la amplasarea de baze militare SUA
    pe teritoriul afgan, termen pe care si diplomatia franceza s-a
    grabit sa-l vanture ca posibila data a retragerii, acum ca Osama a
    fost lichidat. Dar oficialii americani au inceput deja negocierile
    cu administratia lui Hamid Karzai privind o posibila prelungire sau
    chiar permanentizare a prezentei militare a SUA; in saptamanile
    dinaintea raidului de la 1 mai, oficialii de la Kabul s-au grabit
    sa tempereze o dezbatere inflamata cu privire la acest subiect
    anuntand ca presedintele Karzai nu este de acord cu amplasarea de
    baze permanente. Acesta nu poate fi semn bun pentru americani care,
    cum s-a vazut cu prilejul operatiunii “Geronimo” care l-a vizat pe
    Osama, se pot baza doar pe propriile puteri in astfel de chestiuni
    sensibile.

  • Riscul unei erori privind identitatea lui ben Laden: Unu la 11,8 mii de bilioane

    Specialistii CIA au comparat mai intai fotografiile cadavrului
    sau cu alte imagini, realizate in timp ce acesta era in viata, apoi
    au comparat un esantion din ADN-ul sau cu “un profil complet
    realizat pornind de la marea sa familie extinsa”, a declarat presei
    un oficial de rang inalt din serviciile de informatii. Bazandu-se
    pe aceasta analiza, ADN-ul este incontestabil al sau. Posibilitatea
    unei erori de identitate pe baza acestei analize este de
    aproximativ una la 11,8 mii de bilioane”, a adaugat el. O mie de
    bilioane este echivalent cu 10 la puterea a 15-a.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cat a crescut cota de incredere a lui Obama dupa moartea lui ben Laden

    Potrivit acestei anchete lunare realizate dupa raidul efectuat
    in noaptea de duminica spre luni de un comando american impotriva
    liderului al-Qaida, in Pakistan, 57 la suta dintre americanii
    intervievati spun ca aproba activitatea presedintelui american,
    fata de 46 la suta la inceputul lui aprilie. Obama inregistreaza
    cele mai bune rezultate in ceea ce priveste lupta impotriva
    terorismului: 72 la suta dintre respondenti afirma ca au incredere
    in el pe aceasta tema. Iar 61 la suta aproba felul in care
    gestioneaza situatia in Afganistan, o crestere de 17 puncte in
    raport cu ianuarie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obama refuza sa publice fotografii cu trupul lui Osama ben Laden

    Obama “a declarat ca nu va difuza fotografii cu ben Laden dupa
    moartea sa, pentru a dovedi decesul sau”, a anuntat CBS pe site-ul
    sau, in urma unui interviu acordat de presedintele Statelor Unite
    emisiunii “60 minutes”, care urmeaza sa fie difuzata duminica. Casa
    Alba anuntase, luni, ca nu s-a decis inca daca este oportun sa
    difuzeze fotografii cu ramasitele lui Osama ben Laden, o masura
    ceruta de membrii Congresului american pentru a servi ca proba
    pentru opinia publica mondiala.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro