Tag: bilet de trimitere

  • Paradoxul din sănătate: Bugetul pentru asistenţă medicală specializată din ambulatoriu este de 500 mil. euro anul acesta, plus 30%, dar în ambulatoriul marilor spitale de stat pacientul găseşte cu greu sau deloc un loc la consultaţie cu bilet de trimitere

    ♦ Ce răspunsuri primea ieri un pacient interesat de o programare în ambulatoriul marilor spitale din Bucureşti: „primul loc la pneumologie cu bilet de trimitere este pe 4 ianuarie“, „la neurologie nu mai avem niciun loc“, „doar cu plată la endocrinologie“ ♦ Casa de Sănătate a transmis către ZF că bugetul pentru asistenţa de specialitate din ambulatoriu a crescut în fiecare an, până la circa 2,5 mld de lei (500 mil. euro) anul acesta, faţă de 1,5 mld. de lei în 2020.

    Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a decontat anul tre­cut pentru asistenţa medicală de specialitate în ambula­to­riu 1,9 miliarde de lei (390 mil. euro), în creştere faţă de 1,5 mld. de lei de anul trecut, în timp ce pentru anul acesta valoarea aprobată este de circa 2,5 miliarde de lei (500 mil. euro).

    Aceste alocări sunt în creştere de la un an la altul, dat fiind că şi bugetul Casei este în creştere anual însă paradoxal, pacienţii continuă să găsească foarte greu sau deloc un loc la consultaţie la medicul specialist în baza biletului de trimitere în ambulatoriul marilor spitale de stat.

    Spre exemplu, în ambulatoriul Spi­ta­lului Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, consultaţiile la endocrinologie se fac doar cu plată (130 de lei), în timp ce la neurologie pe bilet de trimitere nu mai este niciun loc disponibil anul acesta şi nici nu se preiau progrămări pentru anul viitor, iar la pneumologie primul loc liber cu bilet de trimitere este pe 4 ianuarie.

    „La neurologie nu mai avem niciun loc liber la consultaţie în ambulatoriu anul acesta, este un singur medic care consultă cu bilet de trimitere luni şi marţi şi cu plată în celelalte zile“, a fost răspunsul din call centerul ambulatoriului spitalului universi­tar de urgenţă Elias din Bucuresti.

    Pentru cardiologie nu mai era nimeni disponibil vineri la ora 14 să preia progra­mări. O situaţie similară este şi în am­bu­latoriul spitalului Sf. Pantelimon din Bu­cureşti, unde apar pe site-ul spitalului toate specialităţile medicale pe ambulatoriu.

    Deşi pe site scrie că se pot face pro­gramări online pentru consultaţii, nu apare niciun loc disponibil la cardiologie, oftal­mologie, gastroenterologie, pneumologie, ortopedie sau ORL. Doar la câteva spe­cialităţi medicale se pot face programări online pentru consultaţie în ambulatoriu.

    La dermatologie site-ul arată loc liber pentru 12 decembrie iar la endocrinologie se poate face programare online pe data de 20 decembrie. „Nu mai este nimeni acum pentru programări (ZF a sunat vineri la ora 14), reveniţi de luni dimineaţa cu telefon pentru programare“, este răspunsul din call-centerul spitalului SF Pantelimon.

    Casa de Sănătate (CNAS) decontează consultaţiile în funcţie de punctele adunate, cea mai simplă consultaţie are o valoare de 7 puncte, adică va primi o decontare de 28 de lei, potrivit calculelor ZF ce iau în considerare valoarea de 4 lei a unui punct. La privat o consultaţie simplă a ajuns între 200 şi 450 de lei în funcţie de medicul ce oferă serviciile medicale, mult peste nivelul decontat de Casă.

    „Întrucât contravaloarea serviciilor medicale din ambulatoriul de specialitate clinic decontate de casele de asigurări de sănătate se calculează în puncte, implicit a crescut şi valoarea punctului. Spre exemplu, în timp ce în trimestrul 1 al anului 2021 valoarea punctului a fost de 2,8 lei, în anul 2022 această valoare este de 4 lei. Consultaţiile, precum şi procedurile diagnostice şi terapeutice au o valoare exprimată în puncte cuprinsă între 7 şi 100 de puncte, iar în cadrul unei singure vizite la medic pacientului i se pot acorda mai multe servicii (consultaţie şi proceduri diagnostice/terapeutice, după caz)“, potrivit CNAS. Mai multe puncte se oferă pentru consultaţiile ce implică şi anumite procedure complex, investigaţii, precum realizarea unei endoscopii sau a altor procedure.

    „CNAS va face şi în viitor eforturi pentru a recompensa cât mai bine posibil activitatea furnizorilor de servicii medicale în slujba sănătăţii publice, în limitele disponibilităţilor bugetare de care dispune şi având în vedere totodată echilibrul de finanţare între diversele domenii de asistenţă medicală“.

    Bugetul Casei a crescut în fiecare an iar la cinci ani chiar se dublează. Casa a avut anul trecut un buget total de 49,8 miliarde de lei faţă de 28 de miliarde de lei în 2017.

     

     

     

  • Întrebare ZF: după câte telefoane găseşte un pacient loc cu bilet de trimitere la consultaţie în privat? La a cincea încercare în Bucureşti, primul loc liber este peste două săptămâni

    Accesibilitatea pacienţilor care vor servicii bune, să evite cozile din spitalele de stat, dar şi să beneficieze de contribuţiile plătite este redusă Când marii operatori privaţi lucrează cu Casa de Asigurări pentru servicii decontate, listele de aşteptare se prelungesc chiar şi trei luni.

    O căutare pentru o simplă con­sultaţie la oftalmologie arată situaţia în care este sistemul sanitar din Româ­nia: liste lungi de aşteptare, lipsa medicilor care să colaboreze cu Casa din mediul privat şi costuri mari. Concret, pentru o programare cu bilet de trimitere la o consultaţie oftalmologică în Bucureşti este nevoie de cinci apeluri, iar prima dată disponibilă găsită de ZF a fost în 29 noiem­brie, peste două săptămâni.

    Nu toate unităţile private din Bucureşti colaborează însă cu Casa Naţională de Asigu­rări de Sănătate pentru consultaţiile de oftalmologie, astfel că în cazul MedLife, cel mai mare operator după cifra de afaceri, şi Medicover, al treilea jucător din piaţă, răspunsul primit în call center a fost că nu se decontează consultaţia, doar cu plată pu­tem fi primiţi. Costul este similar pentru ambele reţele private – 320 de lei.

    Medicii pot oferi servicii decontate prin CNAS doar dintr-un singur loc de muncă. Astfel, dacă specialistul este angajat la stat şi are acolo stabilit contract cu CNAS, la privat poate consulta doar contra cost. În cazul operatorilor privaţi de sănătate, o bună parte dintre medici sunt colaboratori, deşi numărul nu este clar cunoscut.

    De asemenea, operatorii privaţi pot alege să nu lucreze cu Casa pentru anumite servicii medicale sau chiar pentru toate. În rândul marilor operatori, procentele care vin din decontările CNAS la businessul to­tal sunt sub 8-10%, uneori chiar mai puţin.

     

    Primul loc liber, peste două săptămâni

    La cei trei operatori la care ZF a sunat pentru programare cu bilet de trimitere şi care au şi decontare prin CNAS, nu există niciun loc liber în următoarele două săp­tămâni. Cea mai recentă dată am găsit-o la spitalul Infosan din Bucureşti, în 29 no­iembrie. La Regina Maria, al doilea opera­tor din piaţă după cifra de afaceri, cel mai ra­pid puteam să găsim o programare în 22 fe­­bruarie 2023, adică peste trei luni. Întrebat câţi medici din reţea lucrează cu CNAS, ope­ratorul din call center a spus că doar unu.

    La West Eye, tot în Capitală, spital spe­cializat pentru afecţiunile ochiului, până la final de an locurile sunt blocate pentru pro­gra­mări cu bilet de trimitere. Operatorul din call center a spus că putem reveni în ianuarie cu un telefon pentru a afla când este un loc liber. Costul pentru consultaţie la West Eye este sub media pieţei, fiind 240 de lei.

    La Infosan am găsit un loc liber în 29 noiembrie, fiind al cincilea şi ultimul spital la care ZF, într-un exerciţiu jurnalistic, a sunat.

     

    Preţuri în creştere

    Preţurile consultaţiilor au crescut, operatorii privaţi mărind tarifele pentru a ţine pasul cu scumpirile din piaţă. Totuşi, pacientul este cel care, în lipsă de acces mai rapid pe bilet de trimitere, deşi contribuie deja la stat, suportă şi costul acesta. Cei 320 de lei consultaţia pentru oftalmologie reprezintă 8% din salariul mediu net al unui pacient, din calculele ZF.

    Totuşi, lipsa accesibilităţii la servicii medicale decontate nu ajunge şi la autorităţile din Sănătate. Săptămâna trecută, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a participat la inaugurarea unei clinici private în Suceava, declarând că sistemul privat preia din responsabilitatea celui de stat.

    „Accesibilitatea la servicii medicale este cheia succesului şi cheia unei vieţi sănătoase şi îndelungate. Orice sistem de sănătate modern şi eficient din lume funcţionează pe baza complementarităţii dintre instituţiile de stat şi cele private“, a spus Andrei Baciu.

    Dacă în cazul unui consult oftalmologic pacientul poate aştepta două săptămâni fără ca problema să se agraveze, sunt afecţiuni pentru care depistarea la timp înseamnă şansa la viaţă pentru pacienţi. Tot ZF a scris despre lista lungă de aşteptare în cazul investigaţiilor RMN, unde pot fi descoperite afecţiuni precum cancerele, de exemplu, în cazul analizelor de rutină de sânge, toate acestea fiind piloni importanţi ai prevenţiei în Sănătate.