Un spaţiu de 100 de metri pătraţi, 18 biciclete de colecţie din anii ’30-’40, 100 de şei de pegas şi un meniu sănătos scris cu creta pe perete. Reţeta businessului bicicleta din centrul vechi al capitalei, deschis acum un an şi jumătate, a fost validată recent prin votarea barului în topul celor mai spectaculoase din lume.
Poziţionat pe strada Şelari, aproape de intersecţia cu Lipscani, barul Bicicleta pare uşor de reperat pe Google Maps. Odată ajuns în centrul istoric, treci însă prea repede cu privirea peste sigla colorată în tonuri calde. Chiar şi la primele ore ale după-amiezii, când clienţii sunt încă la muncă, iar zona este populată de doar câţiva turişti străini şi de români grăbiţi, aflaţi în trecere, primul lucru pe care îl vezi nu este Bicicleta, ci sigla unui club de striptease din apropiere, care are exact ce îi trebuie: culori tari şi forme bine definite.
Amplasat la etajul secund al unei clădiri care are la parter un bar cu terasă, iar la primul nivel un club de striptease, barul Bicicleta cu cele 62 de locuri pe scaune (care sunt de fapt şei de bicicletă) este o destinaţie pentru cunoscători sau pentru cei care au auzit de loc şi vor să vadă ei înşişi ce şi cum. De altfel, jumătate dintre clienţi sunt fideli, mai exact revin la fiecare 2-3 zile.
„Nu ştiam la început cine sunt vecinii, însă din primul moment am cerut un spaţiu la etaj pentru că, fiind un bar nişat, cine vine la noi ne ştie şi vine targetat“, spune Ştefan Ciobotaru, unul dintre cei doi proprietari ai barului Bicicleta.
Localul a fost deschis în primele zile din 2013, după aproape un an de căutări pentru un nou spaţiu. Ştefan Ciobotaru se află la a doua încercare de business în centrul istoric al Capitalei, anterior având un skate shop (magazin dedicat pasionaţilor de sport) trans-for-mat ulterior într-un hibrid bar-magazin. „La un mo-ment dat nu ne-am mai înţeles cu proprietarii, care ne cereau o chirie foarte mare. Ne-am dat seama că nu ne-am mai fi putut recupera banii, aşa că am închis.“
Când a decis să mai încerce o dată nu era hotărât ce fel de bar vrea să deschidă, însă ştia că va fi unul cu tematică. Un prieten i-a sugerat să îşi deschidă un bar cu şi despre biciclete, pasiunea sa din copilărie. În momentul când a găsit spaţiul – care măsoară 100 mp – şi a decis tematica, Ştefan Ciobotaru şi partenerul său au început să caute biciclete vechi ale căror componente să le folosească în amenajarea spaţiului. Şeile şi pedalele le-au luat de la fosta fabrică Pegas din Zărneşti, aflată astăzi în paragină. Din Marea Britanie au cumpărat 18 biciclete de colecţie din perioada 1930-1940.
„Am vrut să folosim fiecare componentă, astfel că farurile au devenit corpuri de iluminat, jantele au fost folosite pentru mese, şeile la scaune, iar pedalele au devenit suport pentru picioare.“ Lanţurile au fost transformate în sculpturi sau candelabre. Toate piesele de mobilier sunt realizate de Ştefan Ciobotaru împreună cu tatăl său, pentru că, spune el, a vrut să îşi pună amprenta pe proiect. Au fost ajutaţi însă şi de un atelier de confecţii metalice. „Una dintre şeile din bar este de la Pegasul meu din copilărie. Am mers la bunica în pod şi am găsit bicicleta mea veche, pe care am folosit-o în amenajare.“
Materia primă a fost de altfel cel mai greu de găsit, spune antreprenorul de 34 de ani care înainte de a-şi deschide primul său business – magazinul de articole sportive – a lucrat tot într-un magazin de skate şi snowboard. „După multe nopţi nedormite şi după multe căutări pe Internet am găsit bicicletele din Marea Britanie. După ce le-am cumpărat însă am avut probleme cu transportul lor, pentru că erau vechi, ruginite pe alocuri.“ Pentru că nu se puteau plia a fost nevoie de un TIR pentru a le transporta, când, în cazul unor biciclete noi, era suficientă o dubiţă.
„Am vrut să avem însă şi piese autohtone, şi astfel ne-am gândit la Pegas şi la fabrica din Zărneşti. Când am ajuns acolo am fost surprinşi de ce am găsit, mai exact fabrica e acum o epavă.“ Geamurile sunt sparte, camerele sunt goale, doar în unele încăperi pe podea mai găseşti aruncate cadre ruginite de biciclete, şei lăsate în dezordine. „Cu toate acestea a fost dificil să putem cumpăra ceva pentru că birocraţia este foarte mare. Am reuşit în final să luăm legătura cu directorul fabricii şi să cumpărăm şei şi lanţuri.“
În total, a achiziţionat un pachet de peste 100 de şei din anii ’80. Le-a păstrat aşa cum au venit, originale, fără a le recondiţiona. „Doar am tratat pielea.“
