Tag: bian

  • Bian către denunţător, la primirea a 82.000 lei: Să văd unde-i pun, să nu intre soţia în trepidaţii

    Fostul secretar de stat Silviu Bian, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, duminică, de Tribunalul Bucureşti care a admis propunerea procurorilor anticorupţie, care îl acuză pe demnitar de luare de mită. În motivarea deciziei de arestare a fostului demnitar, dată publicităţii, marţi, de Tribunalul Bucureşti, se arată că Bian a aflat la un moment dat de reclamaţiile făcute pe numele său la Direcţia Naţională Anticorupţie, context în care a început să-şi instruiască subalternul de la care primea banii, care s-a dovedit ulterior a fi şi denunţător în dosar, să aibă grijă şi să nu recunoască nimic în cazul în care este convocat la parchet. În 13 octombrie, după virarea remuneraţiilor aferente lunii septembrie în conturile angajaţilor, R.C. a început, ca de obicei, colectarea banilor pentru Silviu Bian, fiind strânsă în total suma de 82.000 de lei, notează instanţa care arată că “această sumă de bani a fost pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală de către R.C., procedându-se la înserierea şi marcarea criminalistică a acestora”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Secretarul de stat Silviu Bian, arestat de Tribunalul Bucureşti pentru luare de mită

    Secretarul de stat Silviu Bian a primit în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă de 22.000 euro şi 19.000 lei de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM pentru a cofinanţa posturile, funcţionarul fiind prins când primea alţi 82.000 de lei.

    “În data de 17 septembrie 2011, inculpatul Bian Silviu, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, a primit suma de 22.000 euro şi 19.000 lei de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM. Banii au fost pretinşi de către inculpatul Bian Silviu pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze 25% din costul proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene şi destinate dezvoltării resurselor umane, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor. De asemenea, această sumă, primită cu titlu de mită printr-un intermediar, reprezintă o parte din salariile funcţionarilor respectivi pe luna august 2011”, informează DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DNA: Silviu Bian a primit 22.000 de euro şi 19.000 de lei de la funcţionari ai ANOFM

    “În data de 17 septembrie 2011, inculpatul Bian Silviu, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, a primit suma de 22.000 euro şi 19.000 lei de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM . Banii au fost pretinşi de către inculpatul Bian Silviu pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze 25% din costul proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene şi destinate dezvoltării resurselor umane, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor. De asemenea, această sumă, primită cu titlu de mită printr-un intermediar, reprezintă o parte din salariile funcţionarilor respectivi pe luna august 2011”, informează DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro