Tag: Berroeta

  • Directorul Vodafone România: În doi ani vom ajunge la o acoperire 4G de 100% în toate oraşele mari ale ţării

    Principalele obiective de business ale şefului Vodafone, Inaki Berroeta, în 2014 sunt următoarele:

    Inaki Berroeta: În 2014, prioritatea noastră rămâne să ne asigurăm că avem cea mai bună reţea de date mobile din România. Dorim să oferim în continuare fiecărui român cele mai performante terminale, conţinut şi servicii utile, la pachet cu calitatea reţelei Vodafone. În acest scop, vom accelera dezvoltarea reţelei 4G, odată cu intrarea în vigoare a noilor licenţe pentru spectrul radio, atât prin investiţiile planificate, cât şi prin suma de 55 de milioane de euro alocată Vodafone România, în urma vânzării Verizon de către Vodafone Group. Ne-am propus ca, în următorii doi ani, să ajungem la o acoperire 4G de 100% în toate oraşele mari ale ţării. De asemenea, vom extinde reţeaua 4G şi în zonele rurale în care infrastructura fixă lipseşte cu desăvârşire. Nu în ultimul rând, vom investi în infrastructura de fibră optică pentru clienţii noştri enterprise.

    A doua direcţie importantă în  cursul anului viitor se îndreaptă către zona de retail, unde tocmai am introdus programul de francize. Ne dorim să îmbunătăţim substanţial experienţa oferită clienţilor, atât prin programul de reamenajare a magazinelor, pe care tocmai l-am început, cât şi prin programul de francize. Brandul Vodafone joacă un rol important în interacţiunea cu clienţii noştri şi de aceea vom continua să fim apropiaţi de aspiraţiile şi nevoile românilor.

    În zona enterprise, unde continuăm să fim lider de piaţă, ne vom concentra pe extinderea soluţiilor de business, prin adăugarea mai multor servicii tip Enterprise Data Center şi cloud în portofoliul nostru. Astfel, dorim să răspundem nevoilor companiilor care ne sunt clienţi, care evoluează de la cererea de soluţii de conectivitate mobile spre o mai mare diversitate de servicii tip cloud.

  • Povestea noului sef al Vodafone, Iñaki Berroeta. Ce planuri are spaniolul in fruntea companiei

    Cand era copil, visa la masini puternice si rapide. A avut dintotdeauna o pasiune pentru automobile si, poate mai putin obisnuit, mai tarziu i-a placut sa le si repare, cu manecile de la camasa ridicate si mainile pline de ulei. De-a lungul timpului, visul i s-a indeplinit, iar in garaj au inceput sa apara din ce in ce mai multe masini scumpe. “Am destule acum. Toate vechi, din anii ’60. Singura mai noua este cea de serviciu”, spuneInaki Berroeta,.

    Masinile au fost tocmai unul dintre motivele pentru care prima impresie despre Romania n-a fost dintre cele mai bune. Pe strazi erau numai Dacii vechi, la fel ca si taxiul cu care a mers pana la un hotel nu foarte primitor si cu conditii care nu se puteau compara cu cele din SUA sau macar din Europa de Vest. In plus, orasul avea un aspect gri si, in unele zone, nu parea deloc sigur, mai ales pentru o persoana despre care oricine isi putea da seama ca vine din alte locuri. “Ca sa nu mai spun ca aproape nimeni n-avea telefon mobil”, spune Inaki Berroeta,, absenta care i-a sarit aproape imediat in ochi celui care numara deja cativa ani buni de experienta in telecom si care nu mai stia asemenea situatii. Se intampla insa in 1998, cand executivul care conduce acum afacerile de peste 800 de milioane de euro din Romania ale operatorului Vodafone a venit pentru prima data aici, iar celularele de-abia fusesera lansate pe piata. “Era o tara in alb si negru. Acum, nu numai ca este color, dar este si full HD”, compara spaniolul situatia cu cea actuala cand, cel mai important lucru din punctul lui de vedere, toata lumea are telefon mobil. Si nu doar unul, ba chiar mai multe. Se intampla adesea sa ramana surprins, in vreun restaurant sau cafenea, la vederea unui cuplu oarecare, el cu trei telefoane, ea cu inca doua, toate puse pe masa. “Sunt clientii perfecti pentru operatorii de telefonie”, glumeste el.

    Pe atunci,Inaki Berroeta, calatorea destul de mult. Era manager IT intr-o companie americana de telecomunicatii si, din birourile aflate in apropierea San Francisco, California, coordona operatiunile din piete emergente precum Romania, unde mergea cel putin o data pentru a evalua situatia. Cariera in telecom si-a inceput-o insa cu cativa ani mai devreme, chiar in Spania. S-a nascut si a copilarit in Bilbao, un orasel industrial din nordul tarii si capitala provinciei Biscay care, cel putin la acea vreme, nu oferea foarte multe perspective de dezvoltare profesionala. “M-am gandit atunci sa devin inginer”, povesteste executivul, imaginandu-si ca va ajunge sa lucreze intr-una din fabricile din Bilbao.

    Pentru ca a fost insa o decizie bazata pe context, nu pe traseul profesional pe care si-ar fi dorit sa il urmeze, s-a razgandit dupa primul an de studii la inginerie industriala si s-a orientat catre telecomunicatii, desi nu era un domeniu foarte dezvoltat la acea vreme, iar sectia era proaspat inaugurata in cadrul facultatii. Asa a absolvit Facultatea de Telecomunicatii la Universitatea din Tara Bascilor, studii completate de un MBA obtinut mai tarziu, in 2004, de la Henley Management College.

    “Dupa cum ma asteptam, la acea vreme nu prea erau locuri de munca in domeniul telecom, asa ca am inceput cariera intr-o companie de consultanta unde ma ocupam de sistemele IT si solutiile informatice pentru domeniul bancar”, povesteste Inaki Berroeta,. In 1995, cand a intrat in echipa Airtel Movil, primul operator privat din Spania care avea sa devina ulterior Vodafone, a fost printre primii angajati ai companiei de telefonie pornita cu investitii din partea AirTouch. Nu era insa foarte clar cum va evolua domeniul si nici perspectivele nu erau prea stralucite – pragul de 100.000 de clienti ai serviciilor telecom urma sa fie atins, dupa cele mai optimiste estimari, in aproximativ trei ani si doar dupa investitii semnificative. “In realitate, a fost nevoie de numai trei luni pentru acest obiectiv, in timp ce peste trei ani baza de clienti ajunsese deja la cateva milioane”, spune Inaki Berroeta,. 3