BusinessMagazin

Tag: bentley

  • Prinţ şi cerşetor, varianta modernă: cum a reacţionat o familie de milionari când s-a mutat în casa unor oameni săraci

    Terry Bentley a luat decizia care avea să schimbe viaţa familiei sale pentru totdeauna atunci când a cumpărat o companie pentru 5.000 de lire sterline, iar în urmă cu şase ani, când a vândut-o, aceasta înregistra venituri de peste 42,5 milioane de lire sterline.

    Familia Bentley (Terry, soţia sa, Sharon – ambii în vârstă de 54 de ani şi fiica lor Kaylee, 26 de ani), milionară acum, a făcut schimb în cadrul unui show televizat cu Angela Carter-Begbie, mama divorţată a patru copii, potrivit DailyMail. În cadrul acestui program de televiziune, cele mai bogate familii din rândul celor 10% cele mai bogate din Marea Britanie sunt aduse în lumina reflectoarelor, alături de cele 10% cele mai sărace. Formatul emisiunii prespune nu doar schimbarea locuinţelor între cei bogaţi şi săraci, dar şi încadrarea în bugetul săptămânal pe care îl are în mod obişnuit familia respectivă la dispoziţie.

    Dacă Terry are trei maşini parcate pe alee (un Porsche, un Range Rover şi, evident, un Bentley), Angela conduce o Skoda veche, în zilele în care îşi permite să o alimenteze. ”Am crezut că am murit şi am ajuns în Rai” – descrie femeia în vârstă de 42 de ani proprietatea exclusivistă cu patru dormitoare în care a petrecut o săptămână. 

    ”Casa lor arată ca un showroom. Bucătăria este mare, au trei băi; eu trebuie să impart baia cu cei patru copii ai mei”, descrie Angela casa milionarilor.

    Milionarii din familia Bentley au fost îngroziţi să descopere că vor avea 138,83 de lire sterline ca să supravieţuiască –  suma de bani pe care Angela o are la dispoziţie după ce îşi plăteşte chiria şi facturile. Pe de altă parte, Kaylee cheltuieşte 300 de lire sterline doar pe haine, iar viaţa ei include numeroase ieşiri în oraş (în care nici măcar nu se gândeşte la valoare notei, cartea ei de credit nu o dezamăgeşte niciodată, după cum scrie Dailymail).

    Valoarea bugetului săptămânal al familiei Bentley este de peste 1.700 de lire sterline.  ”Mi-ar lua trei luni şi jumătate să câştig atât de mulţi bani”, spune Angela. Întrebată care a fost lucrul cel mai surprinzător referitor la acest stil de viaţă, Angela a spus că timpul liber pe care l-a câştigat. Sharon nu lucrează, astfel că Angela nu a avut foarte multe lucruri de făcut: ”Am putut să stau şţi să citesc o carte; am încercat asta timp de doi ani şi nu am avut niciun moment liber”, spune ea.

    Angela, în prezent divorţată, lucrează în trei locuri: într-ujn magazin, curăţă case şi face şi masaje terapeutice. În contrast, Sharon şi Kaylee se bucură de zile regulate de spa. Ele cheltuiesc aproximativ 200 de lire sterline pentru a-şi aranja părul (şi chiar şi mai mult dacă aleg şi un serviciu de machiaj).

    ”Această experienţă mi-a deschis ochii asupra a cât de multă muncă implică să fii sărac şi cât de mult timp consumă acest lucru.”

  • Cel mai rapid SUV din lume atinge o viteză maximă de 306 km/h

    Bentley Bentayga Speed​​ dispune de o versiune îmbunătăţită a renumitului motor W12 de 6 litri care produce 635 CP, acesta atinge o viteză maximă de 306 km/h. Maşina ajunge de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde.

    Desenat, proiectat şi realizat în Marea Britanie, Bentayga Speed ​​este cel mai puternic şi performant Bentayga de până acum. Acesta se bazează pe o tradiţie a modelelor de viteză care s-a născut cu Continental GT în 2007 şi împinge limitele performanţei pentru Bentayga, după ce anul trecut a întregistrat un record la Pikes Peak International Hill Climb.

    Citeşte continuarea…

  • Cum arată şi cât costă cea mai scumpă maşină de poliţie din lume – GALERIE FOTO

    Este singurul loc în care ai putea fi tras pe dreapta de un Bugatti Veyron, Ferrarri FF sau de un Lamborghini Aventador.

    De altfel, poliţia a primit recent şi un certificat din partea Guiness World Records pentru cea mai rapidă şi cea mai scumpă maşină deţinută de o unitate de poliţie: un Bugatti Veyron. Preţul unui Veyron pleacă de la 2,25 milioane dolari.

    Cu toate acestea, pare oarecum normal ca într-un oraş în care întorci capul după Bentley-uri sau Rolls Royce-uri, şi poliţia să aibă cu ce se mândri.

    Sursa: CNN

  • Salonul auto de la Frankfurt, aflat sub zodia conceptelor

    Salonul de la Frankfurt, care se desfăşoară o dată la doi ani (alternativ cu Salonul Auto de la Paris), a atras la ediţia 2015 peste 931.000 de vizitatori, în vreme ce numărul companiilor prezente cu standuri a depăşit 1.100. Chiar dacă vremea nu a ţinut cu organizatorii, Salonul Auto de la Frankfurt şi-a respectat emblema şi a adus în faţa publicului maşinile pe care toată lumea le aştepta. Deşi dominat de versiunile electrice sau hibrid, salonul a avut câteva surprize şi pentru cei care încă iubesc sunetul specific al unui motor pe benzină.

    O surpriză neplăcută a fost însă lipsa mai multor producători de renume: Alfa Romeo, DS, Fiat, Infiniti, Jeep, Mitsubishi, Nissan, Peugeot şi Volvo, care au ales să nu participe la Frankfurt, deşi vânzările lor cumulate reprezintă 20% din vânzările totale la nivel european.

    Vremea, spuneam, nu a fost pe placul nimănui; evenimentele ţinute în aer liber nu au avut prea mulţi doritori, aşa că toată atenţia s-a îndreptat către halele de expoziţie în care tronau noile concepte sau modelele îmbunătăţite.

    La evenimentele de profil, privirile se duc întotdeauna către maşinile exotice sau aşa-numitele „hypercars”, dar este de remarcat că foarte mulţi producători au propus vehicule destinate folosirii urbane, aşa cum ar fi Honda Urban EV Concept. Alţii au mers şi mai departe, prezentând maşini destinate transportului în comun – Smart, spre exemplu, a adus pe scenă un vehicul complet autonom, care nu va fi scos la vânzare pentru public, ci doar pentru autorităţile locale.

    Revenind la Honda, Urban EV Concept e o maşină ce pare, la prima vedere, realizată după o machetă din anii ’80. După ce treci de primele impresii, îţi dai seama că designul are exact rolul de a diferenţia Urban EV Concept de restul maşinilor electrice, care, s-o recunoaştem, arată mai mult a rachete spaţiale decât a maşini. Este o idee binevenită şi sper sincer că stilizările viitoare nu vor îndepărta prea mult maşina de designul actual.

    Rămânem în zona de concepte pentru a arunca o privire asupra C-HR Hy-Power, versiunea hibrid a modelului deja prezent pe pieţele din Europa, C-HR. Realizat de echipa de design a Toyota din sudul Franţei, versiunea Hy-Power pregăteşte drumul pentru maşinile hibrid cu o alură sport; principalele modificări de design sunt cele exterioare, mai ales folosirea unei noi game de vopsele şi a unor elemente vizuale embosate. Nu trebuie ignorate nici jantele din aluminiu de 20 de inci, care aduc şi ele un aer ceva mai „fioros”.

    Unul dintre cele mai inedite concepte a fost cel prezentat de Renault, modelul Symbioz. Acesta este mai mult decât o maşină, este o extensie a casei. Poate sună ciudat, dar compania franceză a realizat un vehicul care să ofere pasagerilor confortul unei case în interiorul unei maşini autonome. Mai mult, Symbioz foloseşte materiale şi decoraţiuni – aţi ghicit – pentru casă. Maşina poate fi parcată lângă spaţiul de locuit şi folosită ca o cameră în plus, explică cei de la Renault. E un concept care probabil nu va ajunge niciodată pe piaţă, dar unul extrem de interesant.

  • Cum arată şi cât costă cea mai scumpă maşină de poliţie din lume – GALERIE FOTO

    Este singurul loc în care ai putea fi tras pe dreapta de un Bugatti Veyron, Ferrarri FF sau de un Lamborghini Aventador.

    De altfel, poliţia a primit recent şi un certificat din partea Guiness World Records pentru cea mai rapidă şi cea mai scumpă maşină deţinută de o unitate de poliţie: un Bugatti Veyron. Preţul unui Veyron pleacă de la 2,25 milioane dolari.

    Cu toate acestea, pare oarecum normal ca într-un oraş în care întorci capul după Bentley-uri sau Rolls Royce-uri, şi poliţia să aibă cu ce se mândri.

    Sursa: CNN

  • Omul care a salvat economia SUA şi, foarte probabil, pe cea mondială

    Scott Sumner este autorul din spatele blogului The Money Illusion, o excelentă sursă de analiză prin care Sumner a început să publice o serie de materiale în care critica politicile monetare ale Statelor Unite. El a încercat, încă din 2009, să promoveze o politică de ţintire a PIB‑ului nominal.

    Pe blog, Sumner explică procesul în termeni extrem de simpli: „Nu e vorba de inteligenţă, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri. Este nevoie de o ţintire progresivă, adică de setarea unei anumite creşteri pentru PIB-ul nominal şi pentru preţuri şi de intervenţie, atunci când creşterea respectivă nu se materializează. Astfel, dacă ai setat o creştere a PIB-ului nominal de 5% dar valoarea a crescut cu doar 4%, pentru anul următor stabileşti o creştere de 6%“.

    Pentru a putea realiza cu succes aceste planuri, Sumner a propus metoda relaxării cantitative (QE), o politică monetară folosită în general de băncile centrale atunci când politica monetară standard nu mai este eficientă. Pe scurt, relaxarea cantitativă se referă la cumpărarea de bunuri de la bănci comerciale sau alte instituţii financiare pentru a le creşte valoarea şi pentru a injecta capital în respectivele instituţii.

    Laudele la adresa lui Sumner au apărut la scurt timp după decizia din 2012 a lui Ben Bernanke, la acea vreme preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, de a introduce o nouă rundă de relaxare cantitativă. Decizie care a avut ca rezultat cumpărarea de către stat a unor bunuri în valoare de peste 40 de miliarde de dolari lunar, până când „pe piaţa muncii va resimţi o creştere considerabilă“.

    Un adevărat curent economic s-a născut pe baza articolelor publicate de profesorul american: Ambrose Evans-Pritchard, editorul de business internaţional al publicaţiei The Daily Telegraph, l-a numit pe Sumner „eminenţa cenuşie“ a pieţelor monetare; în 2012, Chronicle of Higher Education l-a inclus în topul celor mai influenţi bloggeri pe economie, alături de Greg Mankiw de la Harvard University şi Paul Krugman de la Princeton. În acelaşi an, revista Foreign Policy l-a aşezat pe locul 15 în topul celor mai importanţi analişti economici din lume. În 2015, Scott Sumner a publicat cartea „Paradoxul lui Midas: O nouă privire asupra marii crize şi a instabilităţii economice“; volumul s-a transformat peste noapte în best-seller, aducându-i profesorului noi omagii.

    Părerile asupra crizei financiare din Statele Unite nu sunt însă singurele care l-au făcut celebru pe Sumner; în 2013, el a realizat mai multe analize extrem de pertinente cu privire la situaţia economică a Germaniei. El a susţinut atunci că surplusul de cont curent al Germaniei nu avea legătură cu salariile. Profesorul de la Universitatea Bentley a dat ca exemplu economiile Olandei şi Elveţiei, care aveau surplusuri mari, chiar mai mari decât cele ale Germaniei dacă sunt raportate la populaţie; acestea erau de asemenea orientate spre exporturi, dar nu aveau salarii mici.

    „Apoi, în Germania nu se moare de foame din cauza salariilor mici. Remuneraţiile sunt chiar mari în industriile exportatoare. Germania are surplusuri mari din aceleaşi motive ca şi alte ţări. Economiseşte mai mult în raport cu cât investeşte“, a scris el. Sumner nota că reformele germane din anii 2000 privind munca sunt un succes răsunător, cu toate că majoritatea criticilor au scos în evidenţă numărul mare de salarii foarte mici. Guvernul german are un sistem de protecţie socială vast cu multe subvenţii pentru salarii şi facilităţi pentru cei cu venituri mici.

    „Cine are un viitor mai luminos, Germania, cu o rată a şomajului în rândul tinerilor de 7,7%, sau Grecia, cu o rată de 62%?“, se întreabă el retoric. Apoi, o Germanie mai sănătoasă trimite mai mulţi turişti în Grecia şi Spania şi cumpără mai multe produse de lux din Italia. „Dacă fiecare ţară ar încerca să-şi întărească pe cât de mult posibil economia, fără a-şi face griji pentru restul lumii, ne-ar fi mai bine. O lume cu 200 de Elveţii ar fi un loc mai bun decât cel în care trăim acum. Însă cele mai multe ţări nu ştiu care le este interesul. Aceasta este problema“, a concluzionat profesorul.

    Chiar dacă este recunoscut drept unul dintre cei mai buni teoreticieni în domeniul economiei, Sumner se ţine departe de unul dintre cele mai importante aspecte ale lumii de azi: în departamentul de economie de la Universitatea Bentley el este cunoscut ca un „tehnofob“; profesorul şi-a cumpărat primul său telefon mobil de-abia în 2011.

    „Nu e vorba de a fi inteligent, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri.“, Scott Sumner

  • Omul care a salvat economia SUA şi, foarte probabil, pe cea mondială

    Scott Sumner este autorul din spatele blogului The Money Illusion, o excelentă sursă de analiză prin care Sumner a început să publice o serie de materiale în care critica politicile monetare ale Statelor Unite. El a încercat, încă din 2009, să promoveze o politică de ţintire a PIB‑ului nominal.

    Pe blog, Sumner explică procesul în termeni extrem de simpli: „Nu e vorba de inteligenţă, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri. Este nevoie de o ţintire progresivă, adică de setarea unei anumite creşteri pentru PIB-ul nominal şi pentru preţuri şi de intervenţie, atunci când creşterea respectivă nu se materializează. Astfel, dacă ai setat o creştere a PIB-ului nominal de 5% dar valoarea a crescut cu doar 4%, pentru anul următor stabileşti o creştere de 6%“.

    Pentru a putea realiza cu succes aceste planuri, Sumner a propus metoda relaxării cantitative (QE), o politică monetară folosită în general de băncile centrale atunci când politica monetară standard nu mai este eficientă. Pe scurt, relaxarea cantitativă se referă la cumpărarea de bunuri de la bănci comerciale sau alte instituţii financiare pentru a le creşte valoarea şi pentru a injecta capital în respectivele instituţii.

    Laudele la adresa lui Sumner au apărut la scurt timp după decizia din 2012 a lui Ben Bernanke, la acea vreme preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, de a introduce o nouă rundă de relaxare cantitativă. Decizie care a avut ca rezultat cumpărarea de către stat a unor bunuri în valoare de peste 40 de miliarde de dolari lunar, până când „pe piaţa muncii va resimţi o creştere considerabilă“.

    Un adevărat curent economic s-a născut pe baza articolelor publicate de profesorul american: Ambrose Evans-Pritchard, editorul de business internaţional al publicaţiei The Daily Telegraph, l-a numit pe Sumner „eminenţa cenuşie“ a pieţelor monetare; în 2012, Chronicle of Higher Education l-a inclus în topul celor mai influenţi bloggeri pe economie, alături de Greg Mankiw de la Harvard University şi Paul Krugman de la Princeton. În acelaşi an, revista Foreign Policy l-a aşezat pe locul 15 în topul celor mai importanţi analişti economici din lume. În 2015, Scott Sumner a publicat cartea „Paradoxul lui Midas: O nouă privire asupra marii crize şi a instabilităţii economice“; volumul s-a transformat peste noapte în best-seller, aducându-i profesorului noi omagii.

    Părerile asupra crizei financiare din Statele Unite nu sunt însă singurele care l-au făcut celebru pe Sumner; în 2013, el a realizat mai multe analize extrem de pertinente cu privire la situaţia economică a Germaniei. El a susţinut atunci că surplusul de cont curent al Germaniei nu avea legătură cu salariile. Profesorul de la Universitatea Bentley a dat ca exemplu economiile Olandei şi Elveţiei, care aveau surplusuri mari, chiar mai mari decât cele ale Germaniei dacă sunt raportate la populaţie; acestea erau de asemenea orientate spre exporturi, dar nu aveau salarii mici.

    „Apoi, în Germania nu se moare de foame din cauza salariilor mici. Remuneraţiile sunt chiar mari în industriile exportatoare. Germania are surplusuri mari din aceleaşi motive ca şi alte ţări. Economiseşte mai mult în raport cu cât investeşte“, a scris el. Sumner nota că reformele germane din anii 2000 privind munca sunt un succes răsunător, cu toate că majoritatea criticilor au scos în evidenţă numărul mare de salarii foarte mici. Guvernul german are un sistem de protecţie socială vast cu multe subvenţii pentru salarii şi facilităţi pentru cei cu venituri mici.

    „Cine are un viitor mai luminos, Germania, cu o rată a şomajului în rândul tinerilor de 7,7%, sau Grecia, cu o rată de 62%?“, se întreabă el retoric. Apoi, o Germanie mai sănătoasă trimite mai mulţi turişti în Grecia şi Spania şi cumpără mai multe produse de lux din Italia. „Dacă fiecare ţară ar încerca să-şi întărească pe cât de mult posibil economia, fără a-şi face griji pentru restul lumii, ne-ar fi mai bine. O lume cu 200 de Elveţii ar fi un loc mai bun decât cel în care trăim acum. Însă cele mai multe ţări nu ştiu care le este interesul. Aceasta este problema“, a concluzionat profesorul.

    Chiar dacă este recunoscut drept unul dintre cei mai buni teoreticieni în domeniul economiei, Sumner se ţine departe de unul dintre cele mai importante aspecte ale lumii de azi: în departamentul de economie de la Universitatea Bentley el este cunoscut ca un „tehnofob“; profesorul şi-a cumpărat primul său telefon mobil de-abia în 2011.

    „Nu e vorba de a fi inteligent, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri.“, Scott Sumner

  • De la vânzător la McDonald’s la milionar: povestea incredibilă a unui adolescent

    La 16 ani, Mfune avea două servicii: lucra la McDonald’s ca vânzător şi era asistent la o firmă de brokeraj, unde a avut ocazia să înveţe lucrurile de bază în tranzacţionarea pe bursă. “Urmând colegiul, lucrând la McDonald’s şi ca asistent la firmă – a fost cea mai grea perioadă din viaţa mea”, povesteşte tânărul. “Dar am înţeles că dacă vrei să reuşeşti, trebuie să suferi câţiva ani.”

    La vârsta de 17 ani a deschis pe un site de tranzacţii un cont pe numele mamei sale, pentru că el nu respecta criteriile de vârstă, şi a reuşit să câştige sume impresionante de bani.

    Mfune a investit apoi în cafenele şi case în Anglia, diverse proprietăţi în Africa de Sud şi în mai multe maşini, având o flotă ce include un Range Rover şi un Bentley. “E distractiv să ai maşini, dar nu pun prea mare preţ pe ele; pentru mine contează familia, prietenii şi iubirea”, a spus tânărul broker într-un interviu acordat celor de la Daily Mail. “Scopul meu este să fac oamenii fericiţi – şi vreau să mă asigur că toţi au lucrurile de care au nevoie.”

    Sursă foto: Daily  Mail

  • De la vânzător la McDonald’s la milionar: povestea incredibilă a unui adolescent

    Robert Mfune avea doar 16 ani atunci când a învăţat principiile de bază ale tranzacţionării binare. El a început să schimbe acţiuni de acasă, la vârsta de 17 ani, iar doi ani mai târziu a strâns suficient pentru a-şi cumpăra un Bentley de 150.000 de euro şi a cumpăra o nouă casă mamei sale.

    La 16 ani, Mfune avea două servicii: lucra la McDonald’s ca vânzător şi era asistent la o firmă de brokeraj, unde a avut ocazia să înveţe lucrurile de bază în tranzacţionarea pe bursă. “Urmând colegiul, lucrând la McDonald’s şi ca asistent la firmă – a fost cea mai grea perioadă din viaţa mea”, povesteşte tânărul. “Dar am înţeles că dacă vrei să reuşeşti, trebuie să suferi câţiva ani.”

    La vârsta de 17 ani a deschis pe un site de tranzacţii un cont pe numele mamei sale, pentru că el nu respecta criteriile de vârstă, şi a reuşit să câştige sume impresionante de bani.

    Mfune a investit apoi în cafenele şi case în Anglia, diverse proprietăţi în Africa de Sud şi în mai multe maşini, având o flotă ce include un Range Rover şi un Bentley. “E distractiv să ai maşini, dar nu pun prea mare preţ pe ele; pentru mine contează familia, prietenii şi iubirea”, a spus tânărul broker într-un interviu acordat celor de la Daily Mail. “Scopul meu este să fac oamenii fericiţi – şi vreau să mă asigur că toţi au lucrurile de care au nevoie.”

    Sursă foto: Daily  Mail

  • Cum arată şi cât costă cea mai scumpă maşină de poliţie din lume – GALERIE FOTO

    Este singurul loc în care ai putea fi tras pe dreapta de un Bugatti Veyron, Ferrarri FF sau de un Lamborghini Aventador.

    De altfel, poliţia a primit recent şi un certificat din partea Guiness World Records pentru cea mai rapidă şi cea mai scumpă maşină deţinută de o unitate de poliţie: un Bugatti Veyron. Preţul unui Veyron pleacă de la 2,25 milioane dolari.

    Cu toate acestea, pare oarecum normal ca într-un oraş în care întorci capul după Bentley-uri sau Rolls Royce-uri, şi poliţia să aibă cu ce se mândri.

    Sursa: CNN