Tag: beneficiari

  • Platforma care îţi aduce vecinii mai aproape: face legătura între vecinii care au nevoie de ajutor şi persoanele care pot oferi acest ajutor

    Vecinultău.ro este o aplicaţie web, accesibilă şi funcţională la nivel naţional, care facilitează legătura online, directă şi gratuită între persoane din grupuri sociale vulnerabile – seniori de peste 65 de ani, persoane cu dizabilităţi, familii monoparentale etc – cu voluntarii din imediata lor vecinătate – pe o rază de la 1 km până la 5 km – înscrişi pe platformă. Voluntarii pot ajuta beneficiarii din imediata proximitate cu trei tipuri de servicii: procurarea de alimente, cumpărarea de medicamente, plimbarea animalului de companie.

    Astfel, prin accesarea unei platforme prietenoase, beneficiarii vor putea să rămână acasă, în siguranţă, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii platformei.

    Ajutorul oferit de un voluntar din imediata sa vecinătate (rază de 1 km până la 5 km), identificat în prealabil prin poză de profil şi date personale, are capacitatea de a spori gradul de încredere al persoanei ce solicită serviciul.

    Prin utilizarea platformei Vecinultău.ro, se poate descentraliza sistemul de preluare a comenzilor prin servicii de tip call-center care, de regulă, implică parcurgerea unor distanţe mari de la magazine la beneficiari. Astfel, faptul că voluntarii pot face şi livra cumpărăturile în imediata lor vecinătate (de la magazinul din colţ) diminuează traficul şi expunerea socială, care ar putea spori riscul de contaminare.

    Potrivit reprezentanţilor acestei platforme, serviciile voluntarilor înscrişi pe platforma Vecinultau.ro sunt disponibile în toată ţara, inclusiv la nivelul micilor comunităţi, unde iniţiativele civice de ajutorare a persoanelor vulnerabile de obicei nu ajung.

    Serviciile de punere în legătură sunt gratuite, iar costul alimentelor şi al medicamentelor este cel de pe bonul de casă. Plimbarea animalului de companie este gratuită.

    Beneficiarii sunt oameni din grupurile vulnerabile – seniori de peste 65 de ani, persoane cu dizabilităţi, familii monoparentale etc – aflaţi în dificultate/imposibilitate de a se deplasa pentru a îşi face cumpărăturile de alimente şi de medicamente sau fără posibilitatea de a-şi plimba animalul de companie.

    Voluntarii sunt persoane fizice care îndeplinesc anumite condiţii, ONG-uri, instituţii, municipalităţi care vor să îşi ajute vecinii, concetăţenii din categoria celor menţionaţi mai sus.

    Cei ce solicită aceste servicii pot identifica online pe hartă voluntarii din imediata lor vecinătate – pe o rază de la 1 km până la 5 km –  şi le pot cere direct ajutorul, având acces rapid şi uşor la datele lor de contact – adresă de email, telefon.

    De asemenea, rudele sau prietenii aflaţi în alte localităţi/străinătate şi care sunt în imposibilitatea de a ajuta persoanele din categoriile de beneficiari descrise anterior, pot lua legătura cu voluntarii din vecinătatea persoanelor în nevoie, pentru a le acorda asistenţă.

    Voluntarii vor putea descărca şi printa un afiş, pe care să îl completeze cu date lor de contact şi pe care să îl lipească în zona geografică pe care o “deservesc”, facilitând astfel beneficiarilor, care nu sunt conectaţi la internet, accesul la toate informaţiile menţionate mai sus.

    Condiţiile concrete cu privire la lista de cumpărături, preţuri; predarea/preluarea cumpărăturilor; metoda de plată vor fi stabilite direct între beneficiari şi voluntari. Toţi participanţii se obligă să respecte regulile de igienă, de distanţare socială şi de mobilitate recomandate pe perioada pandemiei de COVID-19 şi impuse de platformă. 

  • Cine profită de pe urma coronavirusului? Printre beneficiari se numără dezvoltatorii de jocuri video, influencerii şi… Florin Cîţu

    Epidemia COVID-19 a provocat pierderi masive pentru companii şi a şters părţi importante din averile multor oameni.

    Sunt, însă, entităţi şi indivizi care profită de pe urma bolii.

    Printre beneficiari se numără guverne, dezvoltatori de jocuri video sau escroci.

    Nu toată lumea are de pierdut din cauza coronavirusului. De exemplu, dezvoltatorii de jocuri video mobile au consemnat o creştere a descărcărilor pe măsură ce tot mai mulţi oameni sunt izolaţi la domiciliu sau se află în carantină din cauza COVID-19.

    Milioane de chinezi sunt blocaţi în locuinţe, iar descărcările de jocuri mobile au crescut cu 39% la nivel global în februarie. App Store, magazinul virtual al Apple, a consemnat o creştere de 62% a descărcărilor de jocuri video în statul asiatic. Printre cele mai descărcate titluri se numără, în China, „Brain Out” şi „Honor of Kings”.

    Alţi beneficiari, mai puţin cunoscuţi, ai epidemiei sunt guvernele, care se împrumută la costuri mult mai mici pentru a-şi finanţa deficitele bugetare. De exemplu, cunoscutul economist Nouriel Roubini le-a recomandat investitorilor să cumpere titluri de stat. În acest context, România a reuşit să se împrumute la dobânzi negative, într-un moment în care are mare nevoie de bani pentru a finanţa deficitul bugetar mare.

    „Reuşita” Ministerului de Finanţe condus de Florin Cîţu, care este acum premier desemnat, a fost explicată prin nevoia fondurilor de investiţii de a face plasamente sigure în titluri de stat în contextul COVID-19.

    Criza ar putea ajuta partidele din opoziţie să preia puterea. Tot Roubini, economistul care a prezis criza din 2008, a declarat că Trump va pierde alegerile, din cauza coronavirusului. Tensiunile cu Iranul vor duce la creşterea preţului petrolului şi „vor duce inevitabil la înfrângerea lui Trump”, potrivit economistului. „Câmpul Democrat este slab, dar Trump e mort”, a subliniat Roubini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Miniprix a dezvoltat o aplicaţie prin care oricine poate dona haine. Ce trebuie să faceţi

    300 de donaţii au fost făcute prin intermediul aplicaţiei Seva, dezvoltată de Miniprix împreună cu SupplyBlockchain, în primele trei luni de când a fost lansată. Dintre acestea, 50 de colete au fost trimise de către Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, primul donator oficial. Aceste donaţii au ajuns la beneficiari, persoane cu masura de protectie socială (adulţi şi copii), din judeţul Bacău prin parteneriatul public –privat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău.

    În această perioadă, a fost dezvoltată cea de-a doua versiune a aplicaţiei, astfel încât, donaţiile pot fi făcute independent de comenzile pe Miniprix.ro. Cei care doresc să doneze pot lua gratuit pungi Seva din magazinele Miniprix sau de pe Miniprix.ro. Donatorii adaugă în pungi îmbrăcăminte sau încălţăminte, completează în aplicaţie informaţiile despre donaţia lor, scanează codul de pe punga Seva, iar aplicaţia asociază beneficiarul cel mai potrivit, urmând că donatorul să fie anunţat când coletul ajunge la destinaţie. Coletele Seva pot fi apoi lăsate în magazinele Miniprix sau trimise prin curier, gratuit, la sediul Miniprix.  

    În următoarea perioadă, Miniprix îşi propune să dezvolte cât mai multe parteneriate atât cu instituţii de ajutor social şi ONG-uri, în vederea extinderii numărului de beneficiari, dar şi cu retaileri sau agenţi economici pentru extinderea locaţiilor de colectare a donaţiilor Seva.
     

     

  • Topul celor mai mari subvenţii la cereale în 2018: Agricost din Brăila, Intercereal din Ialomiţa şi Maria Trading din Călăraşi, cei mai mari beneficiari

    Primii zece beneficiari au încasat în total peste 115 mil. lei, în timp ce subvenţiile pentru primele 30 de ferme ca suprafaţă s-au situat la peste 200 mil. lei.

    Agricost din Brăila, Intercereal din Ialomiţa şi Maria Trading din Călăraşi au fost cei mai mari be­neficiari ai subvenţiilor în cam­pania 2018, arată datele de la Agenţia de Plăţi şi Inter­venţie pentru Agri­cultură (APIA). Datele includ plata pe suprafaţă, nu şi pe cultură. Astfel, cea mai mare fermă din România ca suprafaţă, Agricost, care operează în sistem de arendă aproape 56.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, a primit o subvenţie de peste 41 de milioane de lei în cam­pania 2018.

    Producătorul de cereale şi seminţe oleaginoase este controlat de grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, fiind cumpărat în 2018 de la antreprenorul Constantin Duluţe. Agricost a terminat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 375 de milioane de lei (80,7 mil. euro), în creştere cu aproape 5% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cele mai responsabile companii din România: MOL România – Programul MOL de promovare a talentelor

    Motivaţie
    Prin intermediul acestui program, MOL se adresează unei comunităţi sociale cu caracteristici comune: tineri talentaţi la arte şi sport din toată ţara. Principalii beneficiari ai programului sunt tineri cu vârsta între 8 şi 18 ani care şi-au dovedit excelenţa în cadrul unor competiţii naţionale şi internaţionale de sport sau de arte. Sunt eligibili pentru finanţare şi tineri care au depăşit vârsta de 18 ani, care prezintă un palmares bogat şi au fost printre câştigătorii programului la ediţiile precedente, înainte de vârsta majoratului. Cererile de finanţare se pot depune atât individual cât şi în grup, de către echipe de sportivi sau ansambluri artistice afiliate la un club sportiv, de expresie artistică sau o instituţie şcolară. În acest sens, programul se adresează şi grupărilor nonprofit în domeniul artei sau sportului.

    Descrierea proiectului
    Programul este structurat sub forma unui concurs de proiecte, derulat de Fundaţia Pentru Comunitate şi finanţat de MOL România. Anunţul de lansare a programului este publicat anual, în luna mai, cei interesaţi având la dispoziţie o lună pentru a se înscrie. În cadrul programului, un solicitant poate să obţină finanţare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a cumpăra echipamente şi materiale. Programul MOL de promovare a talentelor are o tradiţie de 13 ani.

    Rezultate
    Fondurile puse la dispoziţia beneficiarilor asigură materiale, echipamente sportive, instrumente muzicale şi accesorii pe de o parte, iar pe de alta parte contribuie la acoperirea cheltuielilor de deplasare în cantonamente sau la competiţii naţionale şi internaţionale. În cei 13 ani de existenţă a programului au fost acordate finanţări în valoare de peste
    3,78 mil. lei, pentru 2.186 de tineri sportivi şi artişti, dintre care unii au obţinut finanţare în cadrul mai multor ediţii. Aceste sponsorizări au fost acordate în cadrul celor 1.724 de proiecte câştigătoare, finanţate în aceşti ani.


    Cifră de afaceri netă în anul 2017
    5,46 mld. lei

    Profit net în 2017
    183,2 mil. lei

    Număr de angajaţi
    228

    Valoarea investiţiei (anual)
    560.000 lei

    Valoarea investiţiei (total)
    3,8 mil. lei

  • Compania din România care a investit 2,9 milioane de euro în dotarea „şcolilor copilăriei”

    Motivaţie
    Necesitatea derulării proiectului rezidă în existenţa la nivel de comunitate a unor bariere de ordin material, care împiedică facilitarea accesului copiilor din şcoli la un sistem nou de iluminat, economic, ecologic, durabil şi confortabil.

    Descrierea proiectului
    Proiectul  „Energie în şcolile copilăriei” presupune înlocuirea integrală a sistemului de iluminat din şcolile beneficiare cu corpuri de iluminat moderne, pe bază de tehnologie LED, având un consum redus de energie. Proiectul a fost iniţiat intern, în anul 2012, la nivelul departamentului Responsabilitate Corporatistă din cadrul E.ON România şi a ajuns până la acest moment la cinci ediţii. Conceptul, criteriile de selecţie a beneficiarilor, precum şi paşii necesari implementării au fost, de asemenea, concepute intern. Grupul ţintă al proiectului este format pe de o parte din beneficiari direcţi – copiii care învaţă în unităţile de învăţământ şi cadrele didactice – cât şi beneficiari indirecţi – autoritatea locală care asigură resursele necesare administrării şcolilor. Obiectivul proiectului este să faciliteze accesul elevilor şi al cadrelor didactice la un sistem de iluminat modern, durabil si ecologic şi, implicit, să ofere un mediu propice performanţei şcolare. În acelaşi timp, comunitatea, prin autorităţile locale, va fi susţinută în modernizarea infrastructurii şcolare şi în realizarea unui consum de energie scăzut, urmare a montării noilor sisteme de iluminat.
    Printre principalele criterii care au stat la baza selecţiei unităţilor de învăţământ incluse în proiect au fost: sursele de iluminat să nu fi fost modernizate în ultimii cinci ani şi vulnerabilitatea şcolii din punctul de vedere al capacităţii de a-şi achita consumul de energie. Colaborarea în cadrul proiectului s-a făcut în principal cu unităţile de învăţământ incluse, dar şi cu autorităţile locale sau judeţene. Implementarea s-a facut în perioada mai – octombrie, cu concentrarea pe lunile vacanţei şcolare de vară. Intervenţia echipelor specializate a fost una punctuală, cu preluarea şi finalizarea succesivă a câte unei săli de clasă. Schimbarea sistemului a presupus înlocuirea corpului de iluminat şi a neoanelor vechi cu noi corpuri şi tuburi cu LED.

    Rezultate
    Campania de modernizare a infrastructurii şcolare prin schimbarea sistemului de iluminat în unităţile de învăţământ a debutat în 2012. Pe parcursul a cinci ediţii a fost modernizat sistemul de iluminat în 54 de unităţi de învăţământ, inclusiv în structurile aparţinătoare, totalizând un număr aproximativ de 35.000 de beneficiari. Investiţia totala a fost de aproximativ 2,9 mil. euro.
    În intervalul 2017 – 2018 s-au derulat două ediţii, având 17 unităţi de învăţământ beneficiare şi însumând o investiţie de aproximativ 1,3 mil. euro. Peste 30.000 de tuburi cu LED au fost montate în ultimii doi ani în şcolile incluse în proiect, beneficiari direcţi fiind 15.000 de elevi şi cadre didactice. Tehnologia LED asigură o economie considerabilă de energie, consumul fiind cu circa 50% mai scăzut decât iluminatul cu becuri fluorescente şi cu circa 80% mai mic decât cel clasic, cu becuri incandescente. 



    Cifră de afaceri netă în anul 2017
    (e.on energie)
    4,8 mld. lei

    Număr angajaţi
    6.850


    Profit în anul 2017
    (e.on energie)
    173,6 mil. lei 

  • ANCOM anunţă retragerea obligaţiilor impuse Telekom Romania pe piaţa serviciilor de linii închiriate

    În acelaşi timp, decizia nr. 686/2018 prevede menţinerea – cu caracter tranzitoriu, până la data de 27 august 2019 – în sarcina Telekom Romania Communications SA a obligaţiilor pe care le are în raport cu beneficiarii actuali ai serviciilor de linii închiriate reglementate. Conform instituţiei, această decizie a fost luată pentru a permite adaptarea la noua situaţie.

    Decizia a fost luată în urma unei analize din care a rezultat că niciun furnizor nu deţine putere semnificativă pe piaţa serviciilor de acces de calitate superioară furnizate la puncte fixe. Conform comunicatului, decizia invocată a mai arătat şi că beneficiarii serviciilor de linii închiriate reglementate au acces la soluţii alternative pe piaţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plafon de 600 milioane lei pentru programul de credite Investeşte în Tine

    „Pentru perioada 2018-2020, estimăm o rată de executare a garanţiilorde până în 3%, care s-a calculat prin raportare la utilizarea plafonului de garantare de 600 de milioane de lei (…) Având în vedere caracteristicile programului (categoriile de beneficiari, perioada de creditare, destinaţia creditelor), pentru toata durata de creditare estimam o rata a creditelor neperformante de cca 17%”, arată iniţiatorii proiectului de norme, în Nota de Fundamentare a viitorului normativ.

    De asemenea, costul total al creditelor acordate în cadrul Programului, care este suportat de bugetul de stat, se compune din:
    – dobândă, care este compusă din rata de referinţă ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2% pe an; marja include toate costurile legate de acordarea şi derularea creditului în toate etapele finanţării;
    – comision de analiză, perceput de către finanţator, de maximum 0,1% aplicat la valoarea finanţării;
    – comisioane de gestiune, datorate fondurilor de garantare, care se negociază anual.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAT: Vânzările pentru minivacanţa de Sf. Maria au crescut cu 38% pe litoral şi cu 25% la munte

    Cele mai multe solicitări au venit în ultimele două săptămâni, după anunţul că zilele de 16 şi 17 august sunt libere.

    „Beneficiarii voucherelor de vacanţă au căutat în special hoteluri de două şi trei stele, pentru a se încadra în valoarea acestora pe persoană, iar cei care au plătit vacanţa în bani au preferat hoteluri de trei şi patru stele”, menţionează ANAT.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAT: Vânzările pentru minivacanţa de Sf. Maria au crescut cu 38% pe litoral şi cu 25% la munte

    Cele mai multe solicitări au venit în ultimele două săptămâni, după anunţul că zilele de 16 şi 17 august sunt libere.

    „Beneficiarii voucherelor de vacanţă au căutat în special hoteluri de două şi trei stele, pentru a se încadra în valoarea acestora pe persoană, iar cei care au plătit vacanţa în bani au preferat hoteluri de trei şi patru stele”, menţionează ANAT.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro