Avem zeci de mii de formule farmaceutice, de tonice, de siropuri şi mai ştiu eu ce – dar nu s-a gândit nimeni să folosească tehnic această colosală energie sufletească, latentă în cărţi. Literatura poate însemna un stimulent uriaş. Cunosc cel puţin o duzină de tineri care şi-au întărit sufletele zdrenţuite de adolescenţă prin lectura Un om sfârşit al lui Papini“, scria Mircea Eliade în 1939 în cartea sa Fragmentarium.
Cititul este unul dintre cele mai vechi obiceiuri de pe pământ, obicei solitar pe care-l practicăm şi în prezent. Prin intermediul lecturii ne îmbogăţim cunoştinţele, ne lărgim orizonturile şi putem experimenta situaţii la care nu am fi avut acces altfel. „Literatura este cel mai grozav simulator al realităţii, este o maşinărie care te pune în mai multe situaţii decât ai putea trăi vreodată“, spune Alain de Botton, filosof şi fondator al companiei School of Life. Însă, pe lângă acest fapt, cărţile mai au şi o valoare de vindecare, valoare pe care mai mulţi dintre noi o bănuiam, dar de care nu eram siguri. „Biblioterapia este, în sensul strict, terapie prin lectură. Dar ea nu se rezumă doar la asta“, spune Cristina Drăgulin, jurnalist şi psiholog clinician specialist, care practică şi promovează biblioterapia pe site-ul său stroke.ro.
Cristina Drăgulin este una dintre persoanele din România care ghidează cititorii printre numeroasele titluri de pe piaţă. O navigare nu foarte uşoară având în vedere faptul că o carte este publicată la fiecare 30 de secunde, potrivit School of Life, o companie care oferă şi un serviciu de biblioterapie. De cele mai multe ori, oamenii se folosesc de criterii personale în alegerea cărţilor pentru lectură (recomandările prietenilor sau preferinţa pentru anumite genuri literare). „Biblioterapeutul, care este preocupat de psihologia cititorului, poate fi un ghid în clarificarea şi prioritizarea acestor criterii personale în selecţia cărţilor“, explică Drăgulin. Alain de Botton, într-o înregistrare prin care îşi motivează demersul de a face din lectură o cale spre vindecare, spunea că „tindem să tratăm lectura, literatura ca pe o distracţie, ca pe ceva cu care ne pierdem timpul la plajă, însă este mult mai mult decât atât. Este o formă de terapie, în sensul lărgit, ar trebui să învăţăm să tratăm lectura la fel cum medicii folosesc medicamentele, ca pe ceva pe care să-l prescriem pentru anumite probleme sau suferinţe. Este o unealtă care ne ajută să trăim şi să murim cu ceva mai multă înţelepciune, bunătate şi pace interioară“. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu spune că “chiar dacă nu e terapie propriu zisă, are o parte din caracteristicile ei: ”pacientului” i se dau ”remedii”, există un îndrumător (terapeut) şi se aşteaptă o modificare în bine a individului.”
Fiecare dintre noi avem nevoi şi dorinţe diferite, personalităţi unice şi gusturi diferite. Topurile de cărţi şi listele de lecturi sunt prezente peste tot, dar asta nu înseamnă că acele cărţi sunt potrivite pentru toată lumea: „Biblioterapia cuprinde un ansamblu de tehnici care să-i ajute pe oameni să descopere cărţile potrivite lor şi să înveţe să le selecteze eficient pentru ei înşişi. Scopul biblioterapiei nu este doar să recomande cărţi, ci mai degrabă de a-i învăţa pe cititori să se cunoască îndeajuns de bine pentru a şti să găsească titlurile necesare lor“, afirmă Drăgulin. Vă veţi întreba de ce aţi avea nevoie de un biblioterapeut care să vă spună ce să citiţi. Răspunsul este legat de profilul psihologic al fiecărei persoane, pe care biblioterapeutul îl analizează şi îl foloseşte ca suport în strategia pe care o va aborda. „Au venit la mine oameni care mi-au spus că sunt prinşi într-o rutină la muncă, că sunt deprimaţi de relaţia actuală sau că au suferit o pierdere ireparabilă şi caută o alinare“, a declarat Ella Berthoud, biblioterapeut în cadrul School of Life. “biblioterapia se pare că a fost considerată eficace în depresii, cu precădere a celor în urma unor pierderi existenţiale (doliu, post accident, etc.). Dar această potrivire între situaţie, persoană şi carte e adesea dificil de obţinut deliberat, ţintit.”, este de părere Lucaciu.
Termenul biblioterapie a apărut pentru prima dată în 1916 într-un articol al publicaţiei „A literary clinic“ în care autorul descria un institut „bibliopatic“ ce era condus de un prieten de-al său numit Bagster. Acesta îi recomanda unui bărbat de vârstă mijlocie cu „opinii parţial osificate“ să citească mai multe romane, însă nu poveşti plăcute care să-l facă să uite de cotidian, ci poveşti dramatice, pătrunzătoare, usturătoare, se arată într-un articol din The New Yorker. De asemenea, după Primul Război Mondial, soldaţilor traumatizaţi li se prescria o listă de lecturi pentru a-i ajuta să se confrunte cu realitatea. „Trebuie ţinut cont de faptul că, indiferent de situaţie, cărţile nu ne vor oferi soluţii pe tavă, însă ele ne pot inspira să căutăm propriile soluţii la probleme cu care ne confruntăm“, punctează Drăgulin.
„Am avut un client care era îngrijorat că nu poate avea grijă de bebeluşul lui. I-am recomandat cartea Room Temperature de Nicholson Baker, al cărei subiect vizează un bărbat care-şi hrăneşte bebeluşul cu biberonul şi contemplă noţiunea de tată. I-am recomandat, desigur, şi Să ucizi o pasăre cântătoare, deoarece Atticus Finch este figura ideală a tatălui în literatură“, a spus Berthoud.