Tag: Beatrice Dumitraşcu

  • Povestea româncei care vinde cele mai scumpe apartamente din România

    …spune Beatrice Dumitraşcu, CEO al Residential Division, One United Properties, principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România. Potrivit interviului acordat în catalogul 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, pentru ea, leadershipul nu înseamnă doar viziune şi strategie, ci şi autenticitate, curaj şi grijă reală faţă de oa-meni.

    Beatrice Dumitraşcu este unul dintre profesioniştii cu cea mai vastă experienţă de pe piaţa de real es-tate din România. Backgroundul său include nume importante din domeniu, iar în prezent este asociat cu cel mai activ şi puternic dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, mixte şi de birouri, One United Properties. Cu o carieră de peste 20 de ani în vânzări şi marketing, Beatrice şi-a dedicat ul-timii 19 ani industriei imobiliare, devenind un nume reper în rândul specialiştilor din domeniu. În 2013 s-a alăturat companiei One United Properties, mai întâi ca manager de vânzări, iar în prezent este CEO Res-idential Division. Care sunt valorile ce o ghidează în acest rol?

    Care este citatul cheie care îţi defineşte viziunea profesională sau personală? Cum te motivează acesta în activitatea zilnică?

    „Succesul nu este despre noroc, ci despre viziune, muncă şi perseverenţă.”

    Acest citat mă ghidează în activitatea mea de zi cu zi. Într-un domeniu dinamic precum cel imobiliar, cred că viziunea pe termen lung şi capacitatea de adaptare sunt calităţi esenţiale. Nu aştept niciodată ca oportunităţile să apară – le creez prin strategie, acţiune, muncă şi viziune.

    Cum arată „imaginea centrală” de pe vision boardul tău? Ce simbolizează aceasta pentru tine şi ce rol joacă în drumul tău profesional şi personal?

    Imaginea centrală de pe vision boardul meu este un skyline modern, cu proiecte arhitecturale emblem-atice. Desigur, reflectă activitatea mea profesională, dar pentru mine înseamnă mai mult: simbolizează impactul concret pe care îl am în dezvoltarea urbană şi în crearea unor comunităţi premium. Este despre viziune, inovaţie şi progres – valori pe care le integrez în fiecare decizie.

    Care sunt cele mai importante trei obiective pe care ţi le-ai propus pentru următorii cinci ani în business şi în viaţa personală?

    Îmi doresc, împreună cu echipa mea, să consolidăm poziţia One United Properties ca lider pe piaţa pre-mium de real estate din România şi dincolo de ea. Vreau să dezvoltăm un model sustenabil de business, să contribuim la construirea unor comunităţi şi la creşterea Bucureştiului ca oraş relevant în Europa. Personal, îmi doresc să păstrez echilibrul între viaţa profesională şi cea personală, continuând să evolu-ez ca lider şi mentor.

    Ce te inspiră cel mai mult atunci când iei decizii importante pentru compania pe care o conduci? Ex-istă un moment definitoriu sau o persoană care ţi-a influenţat stilul de leadership?

    Mă inspiră ideea de a crea ceva durabil şi valoros. Un moment definitoriu a fost participarea mea la primele negocieri majore – acolo am înţeles cât de mult contează viziunea strategică şi cât de profund poate influenţa o decizie viitorul companiei.

    Cum îţi foloseşti influenţa şi leadershipul pentru a genera un impact social sau pentru a susţine alte femei în business?

    Sunt o susţinătoare activă a femeilor în leadership. Ofer mentorat, creez oportunităţi în echipă şi încerc să fiu un exemplu. Cred că, deşi performanţa nu are gen, femeile pot aduce o valoare unică prin empatie, intuiţie şi forţa lor de a construi echipe solide.

    Care este cea mai mare realizare personală de care eşti mândră, dincolo de cariera profesională?

    Familia mea. Este sursa mea de energie şi motivaţie, iar timpul petrecut cu cei dragi este cel mai valoros lucru pentru mine, indiferent de provocările din carieră.

    Cum îţi integrezi valorile personale în modul în care conduci echipa sau compania? Există o legătură între pasiunile tale şi businessul pe care îl construieşti?

    Valorile mele personale sunt fundamentul stilului meu de leadership. Cred în respect, empatie şi colaborare. Acestea se regăsesc în modul în care conduc echipa şi în modul în care construiesc relaţiile profesionale. Pasiunile mele – de la grija pentru oameni la dorinţa de a construi ceva cu sens – se re-flectă în tot ceea ce fac.

    Ce te motivează în fiecare dimineaţă să mergi mai departe? Este o persoană, o dorinţă personală sau o aspiraţie care te conduce?

    Mă motivează dorinţa de a construi ceva durabil şi impactul real pe care îl au proiectele mele asupra comunităţii. Fiecare zi e o nouă oportunitate de a duce mai departe o viziune.

    Ce hobby-uri sau activităţi te ajută să te relaxezi şi să îţi reîncarci energia pentru a face faţă provocărilor din business?

    Călătoriile, grădinăritul şi lectura mă relaxează, dar cel mai mult mă încarcă timpul petrecut cu familia. Acolo îmi regăsesc echilibrul şi claritatea.

    Care este locul sau activitatea care te inspiră cel mai mult atunci când ai nevoie de o pauză pentru a-ţi clarifica viziunea?

    Liniştea apei şi grădinăritul îmi oferă spaţiul necesar pentru reflecţie. Mă conectez cu natura şi cu mine însămi – şi de acolo vin ideile cele mai bune.

    Există o carte, un film sau o piesă de artă care te-a influenţat profund şi care reflectă valorile sau vi-ziunea ta? Dacă da, de ce?

    Cartea „Dare to Lead” de Brené Brown m-a inspirat profund. Îmi place abordarea ei despre curaj, empa-tie şi leadership autentic. Mă regăsesc în ideea că un lider adevărat inspiră, creează siguranţă şi nu se teme să fie vulnerabil.

    Dacă ai putea să înveţi o nouă abilitate sau să explorezi un nou hobby, ce ai alege şi de ce?

    Am urmat deja o şcoală de coaching şi sunt coach acreditat, dar mi-ar plăcea să explorez şi mai mult acest domeniu. Cred că leadershipul înseamnă şi capacitatea de a-i ghida pe ceilalţi să-şi atingă po-tenţialul maxim.    

    Ce loc din lume te inspiră cel mai mult şi de ce? Există o destinaţie pe care visezi să o vizitezi în viitor? 

    Tokyo. Mă inspiră pentru echilibrul perfect între tradiţie şi inovaţie – o lecţie despre cum poţi construi un viitor fără să rupi legătura cu trecutul.

    Ce te motivează să continui drumul spre excelenţă în ciuda provocărilor? Există o valoare sau un principiu personal care îţi oferă această putere? 

    Cred cu tărie că fiecare obstacol ascunde o oportunitate. Hotărârea, curajul şi capacitatea de a învăţa din fiecare provocare sunt cele care mă fac să merg mai departe.

    BUSINESS Magazin a lansat recent catalogul 100 Cele mai puternice femei din business, ediţia 2025. Ne-am propus ca în cadrul ediţiei de anul acesta a proiectului să punem accentul pe conceptul Vision Board, un instrument utilizat de liderii din întreaga lume pentru a-şi vizualiza obiectivele şi aspiraţiile. Profilul lui Beatrice Dumitraşcu a fost inclus în acest proiect.

  • Cine este femeia ce este responsabilă de dezvoltarea celui mai mare portofoliu rezidenţial premium de vânzări al unui dintre cei mai mari dezvoltatori din ţară

    Beatrice Dumitraşcu, CEO, Residential Division One United Properties, are un rol din care este responsabilă pentru administrarea celui mai mare portofoliu rezidenţial premium de vânzări al dezvoltatorului imobiliar. Cu o carieră de peste 20 de ani în vânzări şi marketing, ea şi-a dedicat ultimii 18 ani industriei imobiliare, devenind un nume reper în rândul specialiştilor din domeniu, şi nu numai.

    Beatrice Dumitraşcu este unul dintre profesioniştii cu cea mai vastă experienţă de pe piaţa de real estate din România. Backgroundul său include nume importante din domeniu, iar în prezent este asociat cu cel mai activ şi puternic dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, mixte şi de birouri, One United Properties.  În 2013 s-a alăturat companiei One United Properties, mai întâi ca manager de vânzări, iar în prezent fiind CEO Residential Division. Cu alte cuvinte, este responsabilă pentru administrarea celui mai mare portofoliu rezidenţial premium de vânzări al One United Properties, generând venituri importante pentru companie şi menţinând servicii de calitate superioară atât pentru clienţi, cât şi pentru parteneri de business.

    Abilităţile sale remarcabile şi experienţa vastă în domeniu, precum şi o atitudine profesională etică şi o preocupare permanentă pentru valorile companiei atât în interiorul acesteia, cât şi în relaţiile externe o fac un model în businessul imobiliar. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism, dar a simţit imediat că domeniul real estate este potrivit pentru ea. A lucrat pentru companii importante precum Forum Invest România, Anchor Group, Eurisko Consulting, Ţiriac Imobiliare, Coldwell Banker şi şi-a consolidat abilităţile profesionale de-a lungul anilor în proiecte care implică vânzări, marketing, comunicare, management de proiect, evenimente şi vânzări imobiliare.

    Ce perspectivă aveaţi în urmă cu 20 de ani în ce priveşte evoluţia profesională?

    Cu 20 de ani în urmă, visul meu era să-mi construiesc o carieră în marketing şi comunicare. Îmi doream să explorez lumea fascinantă a strategiilor de promovare şi a relaţiilor publice şi nu mă vedeam niciodată ca un simplu „vânzător”. Am fost ferm convinsă că acest domeniu implică mult mai mult decât persuadarea oamenilor să cumpere un produs sau un serviciu. Am avut încredere că pot aduce contribuţii valoroase şi creativitate în acest domeniu. Astăzi, sunt sigură că succesul meu se datorează şi pregătirii mele în zona comunicării. Am învăţat că vânzările merg mână în mână cu marketingul. Este o combinaţie între a şti cum să creezi un mesaj puternic şi cum să-l transmiţi eficient pentru a influenţa deciziile de cumpărare ale clienţilor.

    Beatrice Dumitraşcu
    CEO Residential Division, One United Properties

    Cifră de afaceri consolidată (2023): 1,5 mld. lei
    Profit net: 443,2 mil. lei
    Număr de angajaţi: 121

    Realitatea a coincis cu gândurile de atunci?

    Este adevărat că uneori există diferenţe semnificative între teorie şi practică, mai ales în domenii precum marketingul şi comunicarea. Experienţa pe teren poate oferi învăţăminte nepreţuite, care nu sunt întotdeauna acoperite în cadrul academic. Este important să fii deschis la învăţarea continuă şi să fii pregătit să te adaptezi şi să îţi ajustezi abilităţile în funcţie de cerinţele şi schimbările din industrie.

    În ce priveşte următorii 20 de ani, cum vă aşteptaţi să se schimbe lumea / domeniul în care activaţi / compania pe care aţi clădit-o sau în care lucraţi acum?

    Previziuni precise despre cum se va schimba lumea în următorii 20 de ani sunt greu de făcut, deoarece viitorul este influenţat de o multitudine de factori interconectaţi, inclusiv progresele tehnologice, schimbările sociale, evoluţiile politice şi economice şi impactul schimbărilor climatice. Cu toate acestea, există câteva tendinţe şi direcţii generale care ar putea să-şi facă simţită prezenţa în următoarele două decenii, cum ar fi: avansarea tehnologică accelerată, schimbări climatice şi creşterea importanţei practicilor sustenabile, schimbări demografice şi migraţie, precum şi impactul acestora în economie, procesul muncii, sănătate şi medicină. La rândul său, sectorul imobiliar nu face excepţie de la influenţa acestor factori.

    Eu şi echipa mea privim cu optimism piaţa locală, cel puţin în următorii ani, pentru că vedem aici potenţial de dezvoltare, sunt încă foarte multe lucruri care pot fi facute pentru Bucureşti. Iar una dintre strategiile One United Properties este să continue să investească în creşterea potenţialului Bucureştiului, atât ca îmbunătăţire a aspecului oraşului prin construcţii sustenabile noi şi restaurarea clădirilor de patrimoniu, cât şi prin atragerea de noi investitori şi companii internaţionale care găsesc la noi huburi office moderne şi prin susţinerea turismului în oraş prin implicarea în sectorul ospitalităţii.   

    BUSINESS Magazin a lansat şi anul acesta anuarul 100 Cele mai puternice femei de afaceri, ediţia 2024.

    Ne-am propus ca în cadrul ediţiei de anul acesta a catalogului să descoperim împreună cu reprezentantele mediului de afaceri cum au fost cei 20 de ani pe care i-am trăit şi la ce ne aşteptăm pentru următoarele două decenii. Beatrice Dumitraşcu, CEO, Residential Division One United Properties, este una dintre doamnele prezentate în ediţia din acest an a acestui proiect.

  • Cine este femeia care vinde unele dintre cele mai scumpe locuinţe din Capitală?

    Cifră de afaceri consolidată (2023): 1,5 mld. lei

    Profit net (2023): 443,2 mil. lei

    Număr de angajaţi: 121

    Biografie:
    Beatrice Dumitraşcu este unul dintre profesioniştii cu cea mai vastă experienţă de pe piaţa de real estate din România. Backgroundul său include nume importante din domeniu, iar în prezent este asociat cu cel mai activ şi puternic dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, mixte şi de birouri, One United Properties. Cu o carieră de peste 20 de ani în vânzări şi marketing, Beatrice şi-a dedicat ultimii 18 ani industriei imobiliare, devenind un nume reper în rândul specialiştilor din domeniu. În 2013 s-a alăturat companiei One United Properties, mai întâi ca manager de vânzări, iar în prezent fiind CEO Residential Division.

    ► Cu 20 de ani în urmă, visul meu era să construiesc o carieră în marketing şi comunicare. Îmi doream să explorez lumea fascinantă a strategiilor de promovare şi a relaţiilor publice şi nu mă vedeam niciodată ca un simplu „vânzător”. Am fost ferm convinsă că acest domeniu implică mult mai mult decât persuadarea oamenilor să cumpere un produs sau un serviciu. Am avut încredere că pot aduce contribuţii valoroase şi creativitate în acest domeniu. Astăzi, sunt sigură că succesul meu se datorează şi pregătirii mele în zona comunicării. Am învăţat că vânzările merg mână în mână cu marketingul. Este o combinaţie între a şti cum să creezi un mesaj puternic şi cum să-l transmiţi eficient pentru a influenţa deciziile de cumpărare ale clienţilor.

    ► Este adevărat că uneori există diferenţe semnificative între teorie şi practică, mai ales în domenii precum marketingul şi comunicarea. Experienţa pe teren poate oferi învăţăminte nepreţuite, care nu sunt întotdeauna acoperite în cadrul academic. Este important să fii deschis la învăţarea continuă şi să fii pregătit să te adaptezi şi să îţi ajustezi abilităţile în funcţie de cerinţele şi schimbările din industrie.

    ► Previziuni precise despre cum se va schimba lumea în următorii 20 de ani sunt greu de făcut, deoarece viitorul este influenţat de o multitudine de factori interconectaţi, inclusiv progresele tehnologice, schimbările sociale, evoluţiile politice şi economice şi impactul schimbărilor climatice. Cu toate acestea, există câteva tendinţe şi direcţii generale care ar putea să-şi facă simţită prezenţa în următoarele două decenii, cum ar fi: avansarea tehnologică accelerată, schimbări climatice şi creşterea importanţei practicilor sustenabile, schimbări demografice şi migraţie, precum şi impactul acestora în economie, procesul muncii, sănătate şi medicină. La rândul său, sectorul imobiliar nu face excepţie de la influenţa acestor factori. Eu şi echipa mea privim cu optimism piaţa locală, cel puţin în următorii ani, pentru că vedem aici potenţial de dezvoltare, sunt încă foarte multe lucruri care pot fi făcute pentru Bucureşti.

    Profilul lui Beatrice Dumitraşcu a apărut în anuarul 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, EDIŢIA 2024.

  • 100 Cele mai puternice femei din business: Beatrice Dumitraşcu, CEO Residential Division, One United Properties

    Cifră de afaceri (consolidată 2022)*: 1,2 mld. lei   /   Profit (net 2022)*: 502,6 mil. lei
    * conform rezultatelor preliminare

    Cu o carieră de peste două decenii în vânzări şi marketing, şi-a dedicat ultimii 18 ani industriei imobiliare, alăturându-se One United Properties în 2013, mai întâi ca manager de vânzări. A absolvit Facultatea de Jurnalism, dar a simţit imediat că domeniul real estate este potrivit pentru ea şi a lucrat pentru companii precum Forum Invest România, Anchor Group, Eurisko Consulting, Ţiriac Imobiliare şi Coldwell Banker.

    „În business, libertatea ca putere sau drept de a acţiona, vorbi şi gândi aşa cum îţi doreşti este echivalentul asumării sarcinilor şi responsabilităţilor din cadrul organizaţiei din care faci parte. Avantajul competitiv pe care o companie îl poate avea în sensul «libertăţii» în business se regăseşte în diferite studii ce au concluzionat la unison o performanţă crescută a oamenilor atunci când primesc tipul de libertate potrivită în afaceri.”

  • Beatrice Dumitrascu, One United Properties: Cred foarte mult în puterea echipelor de a se motiva şi ajuta să crească atât la nivel individual, cât şi ca organizaţie

    Venituri (2021):  1,1 mld. lei, în creştere cu 105% faţă de 2020

    Profit (net în 2021): 506,4 mil. lei

    CARTE DE VIZITĂ

    • Este CEO al Residential Division la One United Properties, fiind responsabilă pentru administrarea celui mai mare portofoliu rezidenţial premium de vânzări al dezvoltatorului;

    • S-a alăturat companiei One United Properties ca manager de vânzări, în 2013; iar până în acest moment a acumulat o experienţă de peste 20 de ani în vânzări şi marketing;

    • A lucrat pentru companii importante precum Forum Invest România, Anchor Group, Eurisko Consulting, Ţiriac Imobiliare, Coldwell Banker.

    Mi-a plăcut întotdeauna să învăţ, să devin o versiune mai bună a mea. Iar acest lucru m-a motivat mereu să înţeleg, să rămân deschisă la lucruri noi. În plus, oamenii din jurul meu cu care am lucrat sau doar interacţionat au adus mereu o lecţie în plus. Cred foarte mult în puterea echipelor de a se motiva şi ajuta să crească atÂt la nivel individual, cât şi ca organizaţie.

  • Cine este tânăra care vinde unele dintre cele mai scumpe locuinţe din Bucuresti

    Beatrice Dumitraşcu – CEO Residential Division One United Properties

    Cifră de afaceri (2019): 90 mil. euro Valoare active nete (2019): 165 mil. euro Profit (2019): 51,5 mil. euro Număr de angajaţi: 100

    —   Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în pandemie:

    Anul 2020 a fost un an al ajustării strategiilor, în care am învăţat că puterea de adaptare este unul dintre cele mai importante atuuri ale unui business, oricât de mic sau mare. Într-o perioadă nesigură în care lucrurile se schimbă constant este important să iei decizii rapide şi să te adaptezi la circumstanţe. Şi tot în astfel de vremuri de criză am realizat că puterea unui brand se poate face simţită şi la un alt nivel, nu doar în business, ci şi în modul prin care poate ajuta comunitatea. La One United Properties credem cu tărie că o faptă bună poate duce la alta, tocmai de aceea în pandemie ne-am unit forţele pentru a sprijini sistemul medical românesc în combaterea virusului.

    Alături de partenerii noştri am donat sume importante pentru sprijinirea spitalelor şi a cadrelor medicale aflate în linia I. Demersul nostru a fost un apel către mediul de business românesc de a se implica şi a susţine sistemul medical în aceste momente dificile. Vremurile pline de necunoscut şi neprevăzut ne încearcă, dar scot la iveală umanitatea, puterea oamenilor de a fi solidari, empatici, de a se sprijini şi de a se implica în folosul comunităţii.

    —   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

    Extinderea echipei de vânzări, dar şi a celei de marketing a fost o dorinţă mai veche pe care mă bucur că am reuşit să o îndeplinesc în ultimul an. Mi-am dorit să am alături de mine oameni creativi pe aceste două segmente, care să aducă un plus echipei prin viziune şi pasiune. O altă decizie pe care mă bucur că am luat-o a fost intensificarea orientării pe online, domeniu ce a cunoscut o puternică accelerare la nivel global. Cred cu tărie că un brand puternic trebuie să fie prezent în social media, cu un conţinut adaptat, targetat şi relevant şi să folosească promovarea multi-channel.

    —   Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în ultimul an:

    One United Properties este un brand mare, stabil, ce are la bază un model de business validat de-a lungul anilor. Dar mai mult decât atât, este un brand care pune accent pe oameni, căci ei sunt cei care îi dau valoare prin viziunea şi pasiunea lor. În ciuda contextului din ultimul an, colegii mei nu au resimţit o ameninţare în ceea ce priveşte stabilitatea locului lor în echipa One, iar concentrarea mea, ca manager, a fost pe flexibilitate şi pe anticiparea nevoilor fiecăruia. Fiecare realizare a fost un motiv de bucurie în plus pentru întreaga echipă şi a contat foarte mult în economia rutinei de zi cu zi. Am arătat că dorinţa şi perseverenţa angajaţilor sunt două coordonate cheie pentru continuitatea business-ului, chiar şi într-un context nefavorabil.

    —   Work from home sau de la birou?

    De la birou. În cazul unei companii mari, cu multe divizii, în care sunt implicaţi foarte mulţi oameni, este greu să coordonezi totul de departe. Domeniul imobiliar implică şi alte componente, precum vânzare, arhitectură, design, proiectare şi construcţie pe şantier, ce nu poate fi oprită. În perioada stării de urgenţă ne-am readaptat şi am intensificat măsurile de protecţie şi monitorizare constantă pentru echipele de pe şantier astfel încât proiectele să decurgă conform planului. În ultimul an, cred că fiecare companie a conştientizat cât de mult contează un mediu de lucru sănătos, construit după cele mai înalte tehnologii, care oferă confort şi siguranţă angajaţilor. Oamenii performează în echipe, în cadrul unor spaţii de lucru sigure şi confortabile, iar conexiunea directă dintre angajaţi este foarte importantă şi nu poate fi înlocuită de work from home.

    —   Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize:

    Familia este oaza mea de linişte, înţelegere şi dragoste. La finalul zilei, ea este locul de unde îmi iau energia, de unde mă încarc, chiar şi în cele mai dificile perioade. Împreună am reuşit să trecem prin toate provocările anului ce s-a încheiat şi ne-am echilibrat unul pe celălalt, rând pe rând. 

    —   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

    Fiica mea. Perioada de criză pe care am traversat-o în ultimul an a fost o situaţie nouă cu care ne-am confruntat toţi. În tot contextul acesta am înţeles cât de puternici sunt copiii şi cât de multe avem de învăţat de la ei, cât de vulnerabili ne sunt părinţii şi cât de mult au nevoie de protecţia noastră pentru că tot universul lor s-a schimbat şi a făcut loc unei rutine nefireşti. Ritmul de zi cu zi le-a fost dat peste cap: au fost nevoiţi să se obişnuiască cu predatul online, cu distanţarea fizică şi lipsa întâlnirilor săptămânale cu prietenii. Am văzut de aproape cu ce provocări s-au confruntat copiii în general în ultimul an şi doar privindu-i am căpătat forţă să merg mai departe.

    —   Putere vs. feminitate:

    Puterea şi feminitatea nu se exclud, ci din contră, sunt două atuuri ce se completează reciproc, iar dacă la acestea două mai adăugăm şi intuiţia, succesul este garantat. Experienţa de 20 de ani din domeniul imobiliar, considerat unul preponderent masculin, mi-a demonstrat că femeile pot obţine tot ceea ce îşi doresc dacă muncesc îndeajuns şi sunt perseverente. Femeile au spirit de lider, o capacitate de organizare excelentă, vin cu viziuni diferite şi sunt empatice, ceea ce le face parteneri de business importanţi.